Omonedă (plural:monede[1] numonezi[2]) este, în general, unlingou demetal de formădiscoidală, folosită ca o formă debani. Monedele sunt garantate de către emitent prin ștanțarea sau imprimarea unor elemente particulare ușor de recunoscut, inclusiv (dar nu obligatoriu) legenda, adică textul scris pe monedă. Monedele fără legendă se numescanepigrafe. Împreună cubancnotele, monedele reprezintă forma obișnuită denumerar în toate sistemele monetare moderne. În prezent, monedele sunt folosite pentru valori mai mici, iar bancnotele pentru valori mai mari.
La început,monedele romane erau bătute înTemplul Iunonei Moneta[3][4], aflat peCapitoliul dinRoma. De aici a ajuns, până la noi, prin intermediul limbilor franceză și italiană, cuvântulmonedă, cu varianta, mai puțin folosită și considerată (în prezent) incorectă,monetă.[2] Însă termeni derivați ai cuvântuluimonetă precum sunt substantivulmonetar, cu cele două sensuri, „persoană” și „inventar al banilor”, adjectivulmonetar /monetară, dinsintagmelesistem monetar /emisiune monetară, substantivulmonetărie, verbelea monetiza /a demonetiza sunt corecte.[2]
Fața monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema țării emitente, capul/bustul unui monarh sau denumirea sau simbolul altei autorități emitente și se numeșteavers, sau colocvialcap. Partea cealaltă se numeșterevers sau colocvialpajură.
Înnumismatică, pastila monetară se numeșteflan, iar diferitele metale sau aliaje sunt desemnate prin abrevieri: AE pentrucupru, AR pentruargint, AV pentruaur, OR pentruorichalcum (aliaj auriu de cupru șizinc, adicăalama, folosit în epoca romană pentru monedele numitesestertius respectivdupondius), Bill pentrubilon (aliaj cupru și argint, în care metalul predominant este cuprul). În text, orientarea axei reversului față de axa aversului se reprezintă convențional fie prin săgeți poziționate adecvat, fie prin analogie cu poziția marcajelor orare pe cadranul unui ceas. De asemenea, pentru o descriere completă trebuie precizate și datele metrologice ale monedelor individuale (diametrul în milimetri, eventual și zecimi de milimetru – de exemplu 22,8 mm – iar greutatea exprimată în grame, preferabil cu precizie de două zecimale – exemplu 4,42 g). În cazurile în care flanul monedei este neregulat, se vor preciza cel mai mic și cel mai mare diametru. În situația în care monedele sunt fabricate dinaliaje demetale prețioase (aur, argint,platină...) se exprimă șititlul aliajului.
Înainte de apariția monedei de formă discoidală s-au folosit alte obiecte cu valoare de schimb. Spre exemplu în Grecia în perioada arhaică se foloseau un fel de „frigări” grele din fier, care s-au gasit depozitate ca ofrandă în temple. Pe teritoriul României în cetățile grecești dinDobrogea în secoleleVI-V î.Hr. se foloseau inițial ca mijloace de schimb local vârfuri de săgeți din bronz, al căror tub de înmănușare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de armă a obiectului. Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o formă asemănătoare unei frunze de salcie și greutatea de câteva grame.
Se pare că primele monede propriu-zise au fost bătute înAsia Mică, însecolul VII î.Hr., dintr-un aliaj natural deaur șiargint numitelectrum (prescurtat EL înnumismatică). În epoca antică dar și mai târziu monedele de valoare mai ridicată se băteau din argint sau din aur, acestea având valoare intrinsecă prinmetalul prețios conținut. În consecință, monedele din metale prețioase erau acceptate și aveau valoare și pe alte piețe decât cea a autorității emitente. Așa se explică larga circulație a monedelor grecești și romane din metale prețioase, chiar dincolo de aria ocupată de culturile respective.
Ca metale neprețioase, „comune”, folosite la producerea monedelor, cuprul și aliajele sale (în special aliajul custaniu numitbronz șialama, aliajul cuprului cuzincul) constituie cazul cel mai frecvent. Conținutul mare de cupru din straturile calotei glaciare corespunzând antichitații clasice (greco-romane) a fost explicat tocmai prin folosirea deosebit de intensă a acestui metal și aliajelor sale in special pentru monede. Având valoare mică, monedele din metale neprețioase erau folosite în special pentru tranzacțiile comerciale mărunte, de zi cu zi, fiind emise în mari cantități, unele cunoscând apoi o circulație largă. Neavând valoare intrinsecă, acceptarea pe anumite piețe se făcea după contramarcarea monedelor, adică imprimarea cu ajutorul unui poanson a unui element figural relevant (capul/bustul unui zeu - capulDemetrei este specific orașuluiCallatis în epoca elenistică etc.) sau a unei litere sau grup de litere (cum ar fi TOM, pentru orașulTomis, în perioada ocupației romane). Contramarcarea s-a aplicat mai rar și monedelor din metale prețioase.
ÎnEvul Mediu tehnicile de fabricație a monedelor se schimbă, acestea devenind în general mult mai subțiri decât în antichitate, reprezentările figurale și legendele având un relief mai redus. Ceva mai târziu se răspândesc diverse elemente de securizare a marginilor monedelor - cum ar fi zimții sau diverse striații, frunze etc. - pentru a preveni furtul de metal din monedă prin tăierea sau pilirea marginilor, care ar fi fost astfel vizibilă.
Moneda metalică constituie un document prețios, care oferă sub formă condensată informații privind realitățile politice, economice, religioase, culturale și artistice ale perioadei în care au fost emise. Mai mult decât orice alt obiect arheologic moneda reușește să adune atât un mesaj scris (așa cum este cazul în general) prin legenda sa, cât și unul iconografic – prin reprezentările figurale - și respectiv metrologic – prin dimensiuni și greutate. Chiar și atunci când monedele nu sunt propriu-zis datate, toate aceste informații permit o încadrare precisă în timp, mai ales atunci când se face corelarea cu informații istorice provenite din alte surse (cronici, mărturii scrise, documente epigrafice etc.).
Ducat emis in vremea luiVlaicu Vodă înUngro-Vlahia, cu inscripțialatină; avers:WLADISLAI WAIVODA + ; revers:TRANSALPINA, în traducere: „[Lui] Vladislav, Voievodul [țării] de peste Munți”
Monedele au caracter de document obiectiv, nemijlocit, subiectivitatea putând acționa asupra acestui instrument doar la momentul conceperii sale și foarte rar ulterior, caz în care de asemenea oferă informații (spre exemplu ștergerea ulterioară de pe anumite monede a numelui unor împărați romani care au suferitdamnatio memoriae, cum este cazul împăratuluiNero). Caracterul de document obiectiv este deosebit de prețios și de necontestat. Prin studierea monedelor s-au putut chiar identifica personaje istorice altfel necunoscute (și care e de presupus că ar fi rămas necunoscute dacă nu ar fi emis monedă - de exemplu regi sciți minori de pe teritoriul Dobrogei de azi), s-a putut observa portretistica unor emitenți altfel necunoscuți sub acest aspect, s-a confirmat sau revizuit datarea unor evenimente istorice etc. Monedele sunt un ajutor prețios pentruarheolog, permițând datarea absolută sau relativă a nivelurilor de locuire evidențiate pe parcursul explorării siturilor arheologice prin metode specifice.
Și în epoca modernă și contemporană moneda este un instrument social-politic indispensabil oricărei economii.
Mii de persoane în primii ani aiRomâniei comuniste au făcut închisoare și mulți au murit din cauza monedelor de aur numitecocoșei sau a deținerii de valută. Aurul, sub orice formă, trebuia predatBăncii Naționale comuniste, inclusiv milionul demedalii comemorative emise la începutul anului1945, când 5.895 kg de aur din tezaurul Băncii Naționale a României au fost transformate în monede, identice (ca dimensiuni șititlu) cu piesa franceză de 20 de franci, pe care era încrustat cocoșul galic. De unde și numele de „cocoșei”. În anul 1945, Banca Națională Română inițiază campania de vânzare către populație a aurului din rezervă, sub forma cocoșeilor. Un cocoșel de aur avea 6,55 grame și conținea 900 la mie aur. A fost o modalitate de a ascunde aurul deArmata Sovietică de ocupație. Oricine depunea 50.000 de lei la împrumutul de refacere, dacă mai plătea 15.000 de lei, primea un cocoșel de aur.[5] Prin Legea Stabilizării din 15 august 1947, comuniștii au pus mâinile pe BNR și pe registrele acesteia.[6] A urmat urmărirea penală arbitrară a proprietarilor de cocoșei.
În zilele noastre, monedele șibancnotele sunt la baza oricăruisistem economic modern. Monedele concepute pentru circulație au valori nominale mai mici, iar bancnotele au valori nominale mai mari. Astfel, în majoritatea sistemelor economice moderne, monedele având valoarea nominală cea mai mare au valoarea nominală mai mică decât bancnota cu valoarea nominală cea mai mică. Valoarea monetară gravată pe monede este, de obicei, mai mare decât costul metalului utilizat pentru producerea acestora, dar acest lucru nu se aplică, în general, la monedele istorice care erau fabricate din metale prețioase.
Excepții la regula valorii reprezentate fiind mai mare decât valorile reale există și în anumite monede prețioase făcute din argint sau din aur (și mai rar din alte metale caplatina șipaladiul) produse pentru colecționari sau pentru investitorii în metale prețioase. De exemplu,Statele Unite ale Americii producAmerican Gold Eagle,Canada produceFrunza de Arțar Canadiană de Aur, iarRepublica Africa de Sud emiteKrugerrand-ul. „Acvila de Aur Americană” (în engleză:American Gold Eagle) are valoarea nominală de 50$ US. Monedele de aur canadiene „Frunza de Arțar” au și ele valoare nominală, care este pur simbolică, însă Krugerrandul nu are valoare nominală.
Valoarea nominală a unei monede având curs legal este indicată, în mod concret, pereversul acesteia. Această valoare poate fi garantată prin compoziția sa, dacă este confecționată dintr-un metal prețios. În caz contrar, valoarea nominală este garantată de organismul emitent, în general unstat suveran.
Monedele pot avea o altă valoare dacă aceste nu mai au un curs legal sau dacă sunt rare. Valoareanumismatică depinde de raritatea sa, de contextul istoric, de calitatea realizării și de gradul de conservare cât și de popularitatea sa printre colecționari.
^Cuvântul dinlatinămoneta este derivat al verbuluimoneo, monere, monui, monuitum, „a atrage atenția”, „a avertiza”, „a sfătui”, „a recomanda”, „a îndemna”, „a prezice”. Vd. G. Guțu,Dicționar latin - român, p. 764.
Octavian Iliescu –Moneda în România 491-1864, Editura Meridiane, București, 1970
Octavian Luchian, Gheorghe Buzdugan, Constantin C. Oprescu –Monede și bancnote românești, Editura Sport-Turism, București, 1977
Constantin Preda –Moneda antică în România, Editura Meridiane, București, 1969
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” –Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), Editura Univers Enciclopedic, București, 2005.ISBN 973-637-087-x
G. Guțu –Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
Costin C. Kiritescu –Moneda - Mică enciclopedie, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982
