Născut în București, ca fiul lui Gheorghe (Ieremia) Eliade[17][18] și al Jeanei.[19] Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni dinȚinutul Covurlui -„Eliade” nu este un nume de răzeși moldoveni.[20]A avut o soră, Corina, mama semioticianuluiSorin Alexandrescu.[21]
Familia s-a mutat întreTecuci șiBucurești, stabilindu-se în capitală în1914[17] unde și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian) nr. 1, unde Eliade a locuit până târziu în adolescență.[22]
Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă dinRomânia. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole deentomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. RomanulGaudeamus, terminat în1928, partea a doua dinRomanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor delogică șimetafizică,Nae Ionescu[26], care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade,Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziaruluiCuvântul[27]. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sauMihail Sebastian. A devenit asistent onorific al lui Nae Ionescu în1933.
Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo decultura franceză, pe atunci dominantă înRomânia, Eliade învațălimba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal peGiovanni Papini și peVittorio Macchioro, care avea publicații în domeniulistoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului luiMussolini, i-au provocat acestuia neplăceri[28][necesită citare]. În1929 își ia licența la Universitatea București cu o teză intitulată „Contribuții la filosofiaRenașterii”.
După cultura italiană, filosofiaindiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Cu o bursă particulară, începe să studiezelimba sanscrită șiYoga cuSurendranath Dasgupta, înCalcutta[29]. Întors la București (locuiește între1934-1940 în imobilul aflat pe Bd. Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În1933 capătă mare popularitate romanulMaitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între1932 și1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.[30] Pentru români, romanulMaitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica luiSurendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numeaMaitreyi Devi[29]. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate deRabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog românSergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți:Dragostea nu moare.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns,It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (dinDragostea nu moare), ca și Allan șiMaitreyi (dinMaitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluriPaul și Virginia,Tristan și Isolda,Romeo și Julieta.Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.
De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul luiNae Ionescu a aderat laMișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire”,[31] dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade a candidat pe lista Partidului Totul Pentru Țară (expresia politică a Mișcării Legionare) în 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotrivaGărzii de Fier, campanie autorizată de regeleCarol II. La vremea arestării tocmai publicaseProvincia și legionarismul înVremea, ministrul de interne,Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.[32]
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediulSiguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere deGarda de Fier, dar el a refuzat să o facă.[33] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu dinMiercurea-Ciuc. În urma unui un atac dehemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu dinMoroeni.[33] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.[34]
Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole antisemite[35], a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei caMihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura[36],[37] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, dramaIphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cuMihail Sebastian, a fi o alegorie a morții luiCorneliu Zelea Codreanu[38][39].
În toamna anului 1945 se mută înFranța, laParis, alături de Adalgiza (Giza) Tătărăscu, fiica din prima căsătorie a Ninei Mareș.
Începând din1957, Mircea Eliade se stabilește laChicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”.[41] Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctoratehonoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timpsacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umanearhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Centrul, camuflarea misterelor, întoarcerea la origini sunt doar câteva dintre conceptele impuse de Eliade în filozofia culturii[42].Doina Ruști a scris un dicționar de simboluri eliadești, prima exegeză care reunește opera de ficțiune cu cea filozofică[43].
Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea dinChicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.[44] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale deistoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe22 aprilie1986, laChicago, fiind incinerat a doua zi.[45]
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o.Întoarcerea din rai (1934) șiHuliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Aceastăfilozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fiLa țigănci (1959), cât și în romanulNoaptea de Sânziene (1971).
Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru dinRepublica MoldovaBustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum deparcul Floreasca din București Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat deVasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fațabisericii Mântuleasa din București.[46]
După moartea sa, Eliade a fost atacat deAdriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată la 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.
Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. noiembrie 1944), cu care s-a căsătorit în 1934,[47][48][49] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit, laParis, în 9 ianuarie 1950.[47][50]
Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma „Revista scriitorilor Români”, 1976 în „Secolul XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura „Destin” din Deva
The Quest (titlul versiunii în limba franceză esteLa Nostalgie des Origines), 1969
De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions (1976), în limba engleză
Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981
Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984.ISBN 2-07-070035-6
^ÎnMemorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut laBucurești, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. O notă de subsol a editurii menționează că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în„Revista de istorie și teorie literară” în 1983
^In 1986Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat ca profesor asociat laChicago Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde necesară angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).
Dorin David,De la Eliade la Culianu. I, Bucuresti, Editura Eikon, 2010; editia a II-a: 2013
Dorin David.Mircea Eliade: la marginea labirintului: corespondențe între opera științifică și proza fantastică. Bucuresti, Editura Eikon, 2014.
Florin Țurcanu,Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007 -recenzie
Mircea Handoca,Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2000; ediția a III-a, 2002
Ioan Petru Culianu,Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2004
Mac Linscott Ricketts,Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005
Mihai Posada,Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. I, București, Criterion Publishing, 2006; idem,Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Iași: Tipo Moldova, 2013.
Alexandra Laignel-Lavastine,Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, București, Editura EST, 2004
Andrei Oișteanu,Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007 (editia a doua, revazuta, adaugita si ilustrata, Ed. Polirom, Iasi, 2014)
Andrei Oișteanu,Mihail Sebastian și Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în22, nr. 49, 4 decembrie 2007
Andrei Oișteanu,Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în22, nr. 896, 8 mai 2007, pp. 16–17; Vezi si Andrei Oisteanu, volumulNarcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura, Ed. Polirom, Iasi, 2014, capitolul „De la Eliade la Culianu”, pp. 457-517.
Ovidiu Șimonca,Mircea Eliade și „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu,Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, înObservator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006
William Totok,Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, înHalbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp. 42–55; (versiune scurtă în:Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp. 921–928. Versiune în limba maghiară:Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, înMagyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)
Adrian Marino,Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980
Mircea Handoca,Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, București, Editura Minerva, 1992
Cornel Ungureanu,Mircea Eliade și literatura exilului, București, Editura Viitorul Românesc, 1995
Matei Călinescu,Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a II-a, revazută și adaugită, Iași, Editura Polirom, 2002
Eugen Simion,Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
Întâlniri cu Mircea Eliade, Editura Humanitas, 2007
Ricketts, Mac Linscott.Mircea Eliade: The Romanian Roots, 1907-1945, vol. I. Boulder & New York: Columbia University Press, 1988.
Bogrea, Vasile. “Domnul Mircea Eliade, ‘Student Filosofie’ șiEssai de synthèse de l’histoire de l’humanité al dlui N. Iorga sau Ce n-a cetit d. Iorga și a cetit d. Mircea Eliade. O glumă tristă” [Mister Mircea Eliade, ‘Philosophy Student’ and Mr. Iorga’sEssai de synthèse de l’histoire de l’humanité or What Mr. Iorga Didn’t Read but Mr. Eliade Did. A Sad Joke]. În:Societatea de mâine III, no. 33-34, August 15 and 22, 1926, 557.
Călinescu, Matei.Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecții. București, Editura Humanitas, 2023, 324 p.,ISBN 978-973-50-7929-1
Gheorghe Glodeanu,Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009
Gheorghe Glodeanu,Istoria prozei fantastice românești, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023
.svg)
.svg)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
