A făcut studii la Academia Comercială din București. A fost redactor la revistaViața Românească și redactor-șef laLuceafărul.[5]:p. 274 Versurile sale evocă trecutul de luptă al poporului român, tragedia soldatului român târât în războiul antisovietic, momentul istoric al întoarcerii armelor împotrivahitleriștilor. Mihu Dragomir redă cu entuziasm realitățile sociale și frumusețile propriei patrii. Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbină atitudinea cetățenească militantă cu meditația filozofică. Stilul său, de resurse adesea folclorice, bogat în asociații și sugestii, cultivă cu măiestrie hiperbola. Mihu Dragomir s-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător.
În 1952 este publicat volumul „Stelele păcii” pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955, la editura E.S.P.L.A, vede lumina tiparului volumul „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul”, premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.[6]
Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revisteiViața Românească, a fost exclus dinPartidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”.[7]
Pachia Tatomirescu, Ion –Mihu Dragomir între „cugetul cerului” și „strachina cu lapte” a proletcultismului — În: Ion Pachia Tatomirescu -Generația resurecției poetice (1965-1970) -Timișoara, Editura Augusta, 2005, p. 38-40.
România
