| Mihail Kernbach | |
![]() Profesorul Mihail Kernbach | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Vidra,România |
| Decedat | (81 de ani) Iași,România |
| Cetățenie | |
| Ocupație | medic cadru didactic universitar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Domeniu | Medicină legală |
| Instituție | Facultatea de Medicină din Cluj Facultatea de Medicină din Iași |
| Alma Mater | Universitatea Babeș-Bolyai Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Cunoscut pentru | Primul rector alInstitutului de Medicină și Farmacie din Cluj (1948-1950) Decan al Facultății de Medicină din Cluj (1945-1948) |
| Modificădate / text | |
Mihail Kernbach (n.,Vidra,Vrancea,România – d.,Iași,România) a fost un medic român și profesor universitar de Medicină legală la Facultățile de Medicină din Cluj și Iași.
Mihail Kernbach s-a născut în comuna Vidra, județul Vrancea într-o familie de medici.[1] A urmat studiile liceale la Iași și București obținând bacalaureatul în1914. Studiile medicale le-a început la Facultatea de Medicină din Iași și le-a finalizat la Cluj, obținând titlul de „Doctor în medicină” în anul1921. S-a specializat în medicină legală laBerlin,Graz,Lyon șiZürich fiind bursier alFundației Rockefeller. În timpul studiilor de la Iași a lucrat ca extern și intern la Spitalul Socola și la Spitalul „Sf. Spiridon”.[2]
Cariera universitară a început-o ca preparator la Catedra de Anatomie Patologică (1919-1921). În1923 a fost numit șef de lucrări la Catedra de Medicină Legală a Facultății de Medicină din Cluj, în1927 devenind conferențiar iar între anii1932-1951 fiind profesor. După terminarea războiului a îndeplinit funcții de conducere fiind decan între anii1945-1948 și, după reforma învățământului medical din 1948, primul rector al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, demisionând însă în1950. În paralel cu cariera universitară, Mihail Kernbach a fost medic legist al județului Cluj din1930 și director al Institutului Medico-Legal Cluj între anii1946-1952. În1951 a fost exclus dinPartidul Comunist și în 1952 a fost transferat la Facultatea de Medicină din Iași unde a funcționat până în1964, ocupând pe toată această perioadă și postul de director al Institutului Medico-Legal din Iași. După 1964 a activat ca profesor-consultant.[3][4]
Experiența sa medico-legală a fost apreciată pe plan național, participând la elucidarea a numeroase cazuri de crime și morți suspecte, dar și internațional, făcând parte din comisia germană constituită din experți internaționali pentru elucidareamasacrului de la Katyń. A fost pionierul utilizării în România, începând cu anul1928, a noilor metode imuno-ereditare în analiza filiației. A fost membru al Societății de Medicină Legală din Franța și Germania și membru emerit al Academiei Internaționale de Medicină Legală și Socială.[4]