Michel Ney (n.10 ianuarie1769 — d.7 decembrie1815), duce de Elchingen, prinț de Moscova, a fost un general,mareșal șipair alFranței, care s-a remarcat în mod deosebit timpulrăzboaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură labătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat de represiunea regalistă franceză.
Viitorul mareșal și-a început cariera alăturându-se unui escadron dehusari, în1787, după ce a hotărât că viața ca simplu funcționar nu era pentru el. Avansând lent în ierarhia militară, Ney a participat laRăzboaiele revoluționare franceze, fiind aghiotant al generalului Lamarche între1792 -1794. Ales căpitan, trece la „Armata Rinului” și își câștigă un oarecare renume datorită caracterului său neînfricat, a carismei și a capacității de antrena oamenii spre foc. General de brigadă în august1796 și general de divizie din martie1799, dupăcapturarea orașului Mannheim, este apoi în „Armata Elveției” a luiMasséna și apoi în cea „a Rinului” a luiMoreau, participând la importanta bătălie de laHohenlinden, unde joacă un rol decisiv.
Din momentul în care i-a fost prezentat luiBonaparte, în1800, Ney și-a legat practic destinul de cel al viitorului Împărat, pe care îl va servi cu loialitate și curaj inegalabil în zeci de bătălii, fiind cel mai de marcă reprezentant al ofițerilor „Armatei Rinului” care se raliază totalregimului, în contrast cu celebrii Moreau șiPichegru. După o scurtă misiune diplomatică ca ministru plenipotențiar înRepublica Helvetică, Ney a revenit înFranța și a fost inclus pe lista inițială a mareșalilor imperiului (1804). În timpulcampaniei din1805, Ney s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai bravi comandanți militari, câștigândbătălia de la Elchingen și contribuind lavictoria de la Ulm. Apoi, păstrând comanda Corpului VI alMarii Armate, Ney nu a participat labătălia de la Austerlitz, fiind ocupat cu operațiunile împotrivaArhiducelui Ioan de Austria în cadrulinsurecției tiroliene.
În timpul campaniilor dinPrusia (1806) șiPolonia (1807), Ney și Corpul VI de armată au fost mai tot timpul în prim plan: laJena, Ney a sosit pe câmpul de bătălie în jurul amiezii și a atacat precipitat, fără a fi primit ordin de la Împărat, surprinzând total armata prusacă, care apoi reușește să îl izoleze. Salvat de intervenția luiLannes, Ney se revanșează apoi spre lăsarea serii, când conduce atacul decisiv, făcând un număr mare de prizonieri. După bătălie, Mareșalul avansează cu îndrăzneală și cucereșteErfurt,Magdeburg șiThorn, înainte de a lua parte labătălia de la Eylau. Aici, Mareșalul a sosit spre seară, reușind să echilibreze situația și să îl oblige peBenningsen să se retragă, odată cu lăsarea nopții. Se remarcă apoi pe9 iunie laGuttstadt, unde reușește să blocheze cu doar 14 000 de oameni întreaga armată rusă de 70 000 de oameni. Apoi, laFriedland meritele sale au fost extrem de apreciate: ținut inițial în rezervă, Împăratul îi ordonă în fine să atace și Ney o face cu atâta energie și curaj încât Împăratul exclamă „Omul ăsta e un leu!”
În iunie1808, este timis înSpania și Ney servește alături de alți Mareșali, sub autoritatea operațională a cărora este plasat, ceea ce îi rănește orgoliul. Mai întâi îl lasă pe Lannes să se bată singur laTudela, apoi are un conflict cuMoncey și în fine se ceartă groaznic cuSoult, pe care îl acuză de trădare și față de care ajunge să nutrească o ură fățișă. Își părăsește postul fără permisiune și se întoarce în Franța, unde Împăratul îl admonestează, ordonându-i să se întoarcă la post. Ney o face dar fără tragere de inimă, tergiversând și ezitând să se implice în operațiuni. În1810, Corpul VI este pus sub comanda mareșaluluiMasséna în cadrulcampaniei din Portugalia. Deși a făcut minuni la comanda ariergărzii, ducele de Elchingen a avut dese neînțelegeri cu aghiotantul său,Jomini, cu generalulDrouet d'Erlon și mai ales cu Masséna, acesta din urmă văzându-se obligat să îl destituie, într-un final, pentru insubordonare.
În1812, mareșalul Ney a participat la funestacampanie din Rusia, cea care avea însă să îi aducă un renume răsunător, cât și un titlul princiar. La comanda Corpului III al Marii Armate, Mareșalul duce de Elchingen manevrează mai întâi cu pasivitate, mai ales laValutina, dar apoi se acoperă de glorie laSmolensk șiMoskova, apoi a condus ariergarda franceză, în timpul „teribilei retrageri”, fiind eroul acestei disperate operațiuni. Prinț de Moskova de pe25 martie1813, Mareșalul Ney a participat la campaniilecelei de-a Șasea Coaliții, înSaxonia, luptând în bătăliile de laLützen șiBătălia de la Bautzen dar fiind învins apoi laDennewitz. Luptă apoi cu curaj laLeipzig, unde este rănit. Se întoarce în Franța pentru a se vindeca și apoi participă cu distincție la cele mai multe dintre bătăliile șicampaniei din Franța, fiind rănit de mai multe ori, din cauza obiceiului său de a-și conduce oamenii din prima linie. Apoi participă la negocierile cu Aliații dar după defecțiunea MareșaluluiMarmont șiocuparea Parisului de către trupele ruse, Ney este personajul central în determinareaabdicării luiNapoleon.
Pe11 aprilie1814, Ney se întâlnește cucontele d'Artois, revenit din exil pentru a pregăti urcarea pe tron a fratelui său,Ludovic al XVIII-lea iar cu această ocazie prințul de Moskova își semnalează ralierea la noul regim, spunând: „Alteța Voastră Regală și Maiestatea Sa vor vedea cu ce fidelitate și cu ce devotament vom ști să ne servim regele legitim!”
Mareşalul Ney conducându-şi oamenii în iarna lui 1812.
Pe6 martie1815, după debarcarea lui Napoleon în sudul Franței, Ney a fost convocat și însărcinat de Ministrul de RăzboiSoult să ia comanda unor trupe și să se opună înaintării Împăratului. Mareșalul Ney nu numai că a acceptat dar a cerut o audiență la rege și, în fața acestuia, a ținut să promită cu exaltare că îl va „aduce pe uzurpator într-o cușcă de fier”. Cu toate acestea, văzând că Împăratul înaintează fără să întâmpine opoziție și că orașe și unități întregi i se alătură, Mareșalul de Moskova începe să ezite. Pe18 martie, Napoleon îi scrie în acești termeni: „Veniți laChalon să să alăturați mie. Vă voi întâmpina ca în ziua de dupăMoskova” iar Ney, în loc să se retragă pe pământurile sale, după cum făcuse într-o situație similară MareșalulOudinot, ține o cuvântare insultătoare la adresaBourbonilor și se raliază Împăratului. Acesta îi păstrează încă o vie ranchiună pentru episodul abdicării de la Fontainebleau și îl cheamă doar în ultimul moment pentrucampania din 1815, oferindu-i aripa stângă a armatei franceze. Pe16 iunie, Ney câștigă o victorie la limită împotriva lui Wellington laQuatre Bras, unde îi este imputabil modul ezitant și întârziat cu care a declanșat atacul și mai ales ordinul de a rechema corpul generaluluiDrouet d'Erlon, care ar fi trebuit să desăvârșească victoria Împăratului asupra prusacilor laLigny, într-o bătălie ce s-a dat în același timp. Două zile mai târziu, Ney a jucat un rol deloc convingător înbătălia de la Waterloo, angajând fără ordin o serie de atacuri precipitate de cavalerie, necoordonate cu infanteria și artileria. Spre seară conduce apoi cu bravură atacul „Vechii Gărzi”, iar când înfrângerea devine inevitabilă, încearcă să se lase ucis.
După a douarestaurație aBourbonilor, Ney a fost judecat pentru trădare de un tribunal format dinMareșali, dar a subliniat că estepair al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iarCamera Pairilor a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri aiCamerei Pairilor erau și o serie de mareșali, dintre care unii au refuzat vehement să îl judece pe Ney iar alții (Marmont,Pérignon,Sérurier,Victor,Kellermann) au fost de acord și au votat condamnarea la moarte.
În ciuda apelurilor eroice pe care le-au făcut unii dintre notabilii vremii -Moncey, decanul de vârstă al mareșalilor,Davout, ministru de război în timpul celor „100 de zile”,Mortier,Talleyrand - regele a refuzat grațierea. Execuția a avut loc în piața pariziană l'Observatoire, nu departe de locul unde se află astăzi o impozantă statuie a Mareșalului (foto). I s-a acordat dreptul de a spune câteva cuvinte înainte de moarte și de a ordona el însuși plutonului de execuție. Este înmormântat laCimitrul Père Lachaise din Paris, în zona Avenue Masséna, alături de mai mulți mareșali francezi. Numele său este, bineînțeles, înscris peArcul de Triumf din Paris.
Pe cât este de brav, pe atât este de slab și excesiva sa ambiție îi întunecă gândirea. Ney este cel mai brav dintre oameni, dar la asta se rezumă toate calitățile sale.
Pe cât de puternic atacat, pe atât de prost apărat, Ney a fost condamnat de Camerapairilor în ciuda unei capitulări sacre. L-au lăsat să fie executat, ceea ce a fost o altă greșeală: din acel moment, au făcut din el un martir... Grațierea lui Ney nu ar fi fost decât o dovadă a forței guvernului și a moderației prințului...
Banc, Jean-Claude -„Dictionnaire des Maréchaux de Napoléon”, Pygmalion,ISBN 978-2-7564-0078-5
Fierro, Alfredo; Palluel-Guillard, André; Tulard, Jean -„Histoire et Dictionnaire du Consulat et de l'Empire”, Éditions Robert Laffont,ISBN 2-221-05858-5