Înastronomie, conceptul demișcare de revoluție a Pământului se referă la deplasarea anuală aTerrei în jurulSoarelui.O rotație completă durează 365 zile 6 h 9 min. 9 s. solare medii, valoare care stă la baza definiriianului sideral.Fiindcă orbita are formă de elipsă, Pământul, pe parcursul anului, se află în puncte mai apropiate sau mai îndepărtate de Soare. Astfel, în ianuarie distanța dintre Pământ și Soare e de 147 milioane km, această poziție fiind numită periheliu. În luna iulie, Pământul se află cel mai departe de Soare - la 152 milioane km. Acest moment este numit afeliu.
Între cele două corpuri cerești se menține o distanță medie de aproximativ 150 de milioane dekilometri.Traiectoria Pământului este oelipsă.Valoareasemiaxei mari a acesteia a fost utilizată la definireaunității astronomice considerată egală cu 149.597.870.700 demetri.
Orbita reală a Pământului în spațiu se mai numește șiecliptică.
Mișcarea Pământului în jurul Soarelui se efectuează cu oviteză orbitală de circa 30 dekilometri pe secundă, planeta parcurgând, în fiecare an, cam 1 miliard de kilometri. Văzut de laPolul Nord al Pământului, acesta își parcurge orbita însens antiorar. Această direcție laamiază, spre vestul unui observator situat peecuatorul terestru.
Orbita Pământului se situează înzona locuibilă aSistemului Solar care permite, mai cu seamă, prezențaapei sub formălichidă, la suprafața sa. Totuși, variația periodică, de-a lungul miilor de ani, aunor parametri ai orbitei și ai axei de rotație ale Pământului, a condus laglaciațiuni mai mult sau mai puțin întinse pe planetă.
Descrisă cu precizie începând dinsecolul al XVII-lea, orbita Pământului este sursa mai multoretaloane șisisteme de referință, între careanul,unitatea astronomică, valoareaparsecului și planuleclipticii.
Reprezentarea Pământului înUnivers a făcut obiectul mai multor modele în cursulistoriei. Ideea că Pământul ar putea fi în mișcare și să parcurgă o orbită este relativ recentă și nu este acceptată decât de câteva sute de ani. Ea face referire laheliocentrism, care plaseazăSoarele în centru cuplanetele care se rotesc în jurul acestuia, formândSistemul Solar.[1]
Istoric, heliocentrismul a fost precedat degeocentrism, care plasa Pământul în centrul Universului, cubolta cerească rotindu-se în jurul său.Almageste a luiPtolemeu, publicat însecolul al II-lea, este referința acestui subiect timp de peste o mie de ani.
Deși idei heliocentrice au fost exprimate încă dinAntichitate, abia însecolul al XVI-lea acestea au fost considerate cu seriozitate, după publicareaDespre revoluțiile sferelor cerești (1543) de cătreNicolaus Copernic, care a lansatrevoluția coperniciană. Frânată de concepția circulară a orbitelor, care nu crește precizia observațiilor în raport cu modelul geocentric, cât și de autoritățile religioase ale epocii, heliocentrismului îi va trebui încă mai mult de o sută de ani înainte de a se impune înOccident.
La începutulsecolului al XVII-lea,Johannes Kepler a afirmat că orbitele planetelor sunteliptice.[2] Astronomul a stabilitLegile lui Kepler, care permit să se descrie poziția planetelor cu o precizie mult mai mare decât aceea dată de modelele geocentrice și heliocentrice circulare. Aceste legi vor fi explicate mai târziu prinLegea atracției universale, expusă deIsaac Newton înPhilosophiae Naturalis Principia Mathematica. Această lucrare a consolidat definitiv heliocentrismul drept model care descrie organizarea corpurilor din Sistemul Solar.
| Caracteristici orbitale | Unitate (J2000.0) |
|---|---|
| perioadă | 365,256363004 de zile[3] |
| viteză medie | 29,78 km/s[4] 107.200 km/h |
| perimetru | 940 de milioane de kilometri[5] |
| afeliu | 152 x 106 km 1,0167 UA |
| periheliu | 147 x 106 km 0,98329 UA |
| semiaxa majoră | 149,6 x 106 km 1,00000261 UA[6] |
| excentricitate | 0,01671123[6] |
| înclinație | 1,578690° în raport cuplanul invariabil[7] |
| longitudineanodului ascendent | 348,73936°[a] |
| argumentul periastrului | 114,20783°[b] |
Terra efectuează un tur complet, în jurul Soarelui, în câte 365,256363004 de zile, ceea ce corespunde cu unan sideral. Viteza orbitală a Pământului este de29,78 km/s, care este destul de rapidă pentru a acoperidiametrul planetei (de12.700 km) în șapte minute sau să parcurgădistanța Pământ-Lună (~384.000 km) în patru ore.[4]
Văzut de la polii nord ai Pământului și Soarelui, Pământul se rotește în sens antiorar pe orbită și pe axă, tot așa cum și Soarele se rotește în sens antiorar pe axa sa potrivit acestui punct de vedere. Acest parcurs urmează forma unei elipse cu oexcentricitate de vreo 0,0167[1]. Orbita Pământului nu este, prin urmare, uncerc perfect, având drept centru Soarele. Soarele este mai degrabă defazat pe unul dinfocarele elipsei.
Pe termen lung, caracteristicile fizice ale orbitei Pământului nu sunt stabile. Ele sunt influențate îndeosebi de interacțiunea gravitațională pe care și-o exercită între elecorpurile cerești. Astfel, de exemplu, ecliptica se deplasează cu circa 119centimetri (47 dețoli), pesecol.[5]
Unii matematicieni și astronomi, cum suntLaplace,Lagrange,Gauss,Poincaré,Kolmogorov,Vladimir Arnold șiJürgen Moser, au căutat să dovedească stabilitatea mișcărilor planetare. Aceasta a condus la numeroase dezvoltări matematice care arată o anumită stabilitate a orbitelor planetare din Sistemul Solar.[8][9] Totuși, această problemă se asimileazăproblemei celor N corpuri, pentru care actualmente nu există o soluție exactă.
Pe de altă parte, un studiu al luiJacques Laskar, publicat în1989, arată că Sistemul Solar, și îndeosebi Sistemul Solar intern (Mercur,Venus, Terra șiMarte), este haotic pornind de la o scară a timpului de câteva zeci de milioane de ani, cudurata lui Liapunov evaluată la 5 milioane de ani.[10]
|url= lipsă sau vid (ajutor) (dir.),[1]
Materiale media legate demișcarea de revoluție a Pământului laWikimedia Commons
