| Meyer Abraham Halevy | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Piatra-Neamț,România |
| Decedat | (72 de ani)[1] Villejuif,Région parisienne,Franța |
| Înmormântat | Cimitirul Bagneux din Paris[*] |
| Cetățenie |  România |
| Religie | iudaism |
| Ocupație | istoric rabin |
| Limbi vorbite | limba franceză[1] |
Modificădate / text  | |
Meyer-Abraham Halévy sauMeyer Abramovici Halevy (înebraicăמאיר אברהם הלוי) (n.21 martie (03 aprilie)1900,Piatra Neamț – d.15 aprilie1972,Paris) a fost un teologiudaic român. Erudit în iudaism și în cultura universală, el s-a făcut cunoscut ca exeget al textelor religioase iudaice și caistoric, mai ales al medicinei iudaice și al obștiievreiești dinRomânia.Monografiile sale asupra câtorva din comunitățile mozaice de pe teritoriul României au devenit clasice.
Rabinul Dr. Meyer-Abraham Halévy s-a născut la 21 martie (3 aprilie, calendarul justinian) 1900 la Piatra Neamț într-o familie religioasă. Tatăl luisau a fost rabinul Abraham Iosub Hahamu, iar mama lui, Sima Dascălu, era descendenta unei familii de rabini. În afara studiilor liceale efectuate la Liceul „Petru Rareș" din orașul natal, Meyer-Abraham a devenit unul din cei mai eminenți elevi ai Ieșiveihasidice „Beit Israel” dinBuhuși, unul din principalele focare ale învățământului iudaic hasidic și ale ortodoxiei evreiești din România care, după cerințele autorităților, a îmbinat studiul Talmudului cu predarea câtorva materii de cultură generală[2].
În anul1916, în timpulPrimului război mondial, Ieșiva din Buhuși a fost închisă de autorități. La doi ani după terminarea războiului, la vârsta de 20 de ani, Meyer Abraham a plecat în Franța în scopul continuării studiilor. A urmat studii la Școala rabinică din capitala Franței (numită și Seminarul israelit al Franței) și, în paralel, potrivit uzanțelor vremii și preocupărilor sale, laSorbona. A mai studiat teologia la Școala Practică de Înalte Studii și arheologia la Școala deArheologie aMuzeului Luvru. În anul1925 a obținut autorizația de rabin din partea Seminarului israelit al Franței, precum și doctoratul în litere al Universității Sorbona despreApocrifele biblice șiMoise.[3].
Reîntors în România în 1926, a fost angajat ca rabin al sinagogilor "Lupu Schwarz" și "Reșit Daat" dinIași și s-a căsătorit cu Rebeca, fiica rabinului Efraim Landau dinBucurești. În continuare, în1926 a slujit ca rabin al comunitățiisefarde din București apoi și la alte congregații religioase evreiești din capitala României: între1926-1935 a oficiat laSinagoga Mare, între1935-1940 laTemplul Unirea Sfântă, iar între anii grei ai fascismului și războiului (1940-1945), laTemplul Coral din București. În aceeași perioadă a fost profesor la Colegiul pentru Studenți Evrei.
În anii dictaturii militare-fasciste a fost arestat în mai multe rânduri din cauza eforturilor sale de ajuta mai mulți deținuți politici.
Rabinul Halévy a participat la fondarea "Societății de studii iudaice", a "Institutului de istorie evreo-română". A fost fondatorul și directorul revistei-anuar "Sinai", una dintre cele mai docte reviste de iudaism din istoria evreimii europene, care a apărut la Iași (1926-1927) și la București (1936-1939). Halévy a publicat și "Buletinul bibliotecii muzeului și arhivei istorice a Templului Coral" (1936-1939).
În vremea regimului comunist, a cunoscut numeroase șicane. Între anii1950-1963 a lucrat ca cercetător în domeniul studiilor orientale, clasice și numismatice la Academia Română, devenită atunci Academia R.P.R. De asemenea, între anii1955-1963 a fost lector de istoria medicinii și a activat în cadrul Societății Române de Istoria Medicinii[4].
În1963, cu multă greutate, contra plății unei răscumpărări și în urma intervenției a mai multor personalități, între care pastorulevanghelicgermanMartin Niemöller, i s-a permis lui Halévy să emigreze în Franța.
Odată ajuns acolo, a fost numit profesor de istoria evreilor la Seminarul israelit al Franței, unde studiase în tinerețe, și de asemenea a obținut postul de mare rabin la Centrul evreiesc Tournelles din Paris, unde a succedat rabinului David Feuerwerker. Aici se află a doua sinagogă ca mărime din Paris, iar serviciul divin era deja din anii 1960 ținut după tipicul sefard al evreilor din Africa de nord (nosah hasfaradim).
Halevy a murit în 1972 laVillejuif, lângă Paris.A fost înmormântat laCimitirul Bagneux din Paris.[5]
După absolvirea studiilor universitare și rabinice, rabinul Halévy a publicat la Paris câteva prime cercetări:
În revista "Sinai", ca și în alte periodice, M.-A. Halévy a publicat un grup important de studii, printre care: "Communitățile Evreilor din Iași și București, vol.I", "Pietrele funerare din Iași", "Din arhiva iudaismului românesc", "Problema khazarilor" (1935), "Ștefan cel Mare și evreii", "Despre Evreii Lehi (polonezi)", "Dr. I. Niemirower", "Apocrife în istoriografia evreo-română", "Franz Iosef Sulzer - primul istoriograf al evreilor din România", "Hașdeu ca istoric al judaismului român", "Pinkasimi din București" (n.n. pinkas = registru de stare civilă), "Sinagoga Mare din București", "Contribuțiuni la Istoria Evreilor în România" (1933), "Monografia Templului Coral" (1935), "Templul Unirea Sfântă din București", "Misiunea rabinului", "Iacob Eraclitul și evreii" (în limba germană), "Comunitatea din Kronstadt-Brașov" (în limba idiș) și multe colaborări la numeroase publicații în română, ebraică, idiș, franceză, etc. El a continuat tradiția școlii istoriografice evreiești din perioada luiIuliu Barasch (1815-1863), a luiIacob Psantir și a fraților Schwarzfeld.
În domeniul istoriei medicinii evreiești a publicat lucrări de valoare ca:
Rabinul Halevy si sotia sa, Rebecca născută Landau, au avut doi fii: profesorul dr Simon Halevy locuitor al New Yorkului, și Joseph Halévycare trăiește înBelgia, păstrând o parte din arhiva și corespondența tatălui său.[6].
