| Maxim al III-lea al Constantinopolului | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al XV-lea Peloponez(d),Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice(d),Grecia |
| Decedat | Constantinopol,Imperiul Otoman |
| Ocupație | istoric prezbiter[*] |
| Funcția episcopală | |
Modificădate / text  | |
Maxim al III-lea (îngreacăΜάξιμος Γ΄, transliterat:Maximos 3), născutManoil Hristonimos (îngreacăΜανουήλ Χριστώνυμος, transliterat:Manouil Hristonimos; n. secolul al XV-lea,Peloponez(d),Peloponez, Grecia de Vest și Insulele Ionice(d),Grecia – d.,Constantinopol,Imperiul Otoman), a fost un cleric ortodox și cărturar grec care a îndeplinit funcția de patriarh ecumenic al Constantinopolului din 1476 până la moartea sa în 1482. El este cinstit casfânt înBiserica Ortodoxă, fiindprăznuit în ziua de 17 noiembrie.[1]
Manoil Hristonimos era probabil originar din peninsulaPeloponez a Greciei.
El a devenit mare eclesiarh alPatriarhiei Constantinopolului. La scurtă vreme dupăocuparea Constantinopolului de cătreImperiul Otoman (1453), Manoil a preluat și funcția de mareschevofilax,[2]:176 având astfel grijă de sfintele vase, odoare șimoaște ale Patriarhiei, iar în această poziție a avut conflicte pe teme economice cu patriarhulGhenadie Scholarius (1454-1456).[2] Sub patronajul secretaruluisultanului otoman, Demetrios Kyritzes, Manoil, împreună cu marele chartophylax George Galesiotes, au influențat viața Bisericii din Constantinopol timp de mai bine de douăzeci de ani.[3]:255
În 1463 l-a susținut pe patriarhul Ioasaf I (1462-1463) în respingerea cererii politicianuluiGeorge Amiroutzes, un nobil grec din fostulImperiu al Trapezuntului, de a i se permite căsătoria cu o a doua soție pentru că aceasta era un caz debigamie conformdreptului canonic creștin. Ca pedeapsă pentru sprijinul acordat lui Ioasaf,sultanul Mahomed al II-lea a poruncit să i se taie nasul lui Manoil.[4]
În toamna anului 1465 (sau la începutul anului 1466) Manoil a finanțat alegerea ca patriarh a lui Marcu al II-lea (1465-1466), iar mai târziu s-a opus patriarhilor sprijiniți de alte facțiuni, cum ar fi Simeon din Trebizonda (1466) și Dionisie I (1466-1471), care la 15 ianuarie 1467 i-a destituit pe el și pe George Galesiotes din posturile deținute în administrația bisericii.[5]
Cu toate acestea, cei doi și-au recăpătat în curând influența pierdută. Manoil a reușit să redobândească favorurile sultanului Mahomed al II-lea[2] și în primăvara anului 1476 a fost ales el însuși în funcția de patriarh al Constantinopolului. Era încă mirean, așa că mai întâi s-acălugărit, luând numele monahal de Maxim, iar a doua zi a primit sfințirea caepiscop și a fost întronizat patriarh de cătremitropolitul Heracleei.[6] Alegerea sa ca patriarh a pus capăt unei perioade de tulburări pentru Biserica Constantinopolului, iar perioada sa de păstorire a fost marcată de pace și consens.[3]:260
Maxim al III-lea a murit la 3 aprilie 1482.[7]
Principala sa operă literară este „Monodia despre cucerireaConstantinopolului”.
. Cambridge University Press. pp. 194–5.ISBN 978-0-521-31310-0. | Funcții religioase | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Rafail I | Patriarh ecumenic al Constantinopolului primăvara 1476 – 3 aprilie 1482 | Succesor: Simeon I |
