A studiat laMünchen șiBerlin, avându-i ca profesori pe Helmholtz,Clausius șiKirchhoff, iar ulterior a devenit el însuși profesor de fizică (1889-1926). Activitatea sa în domeniul principiilortermodinamicii și a distribuției energetice a radiației unui corp perfectabsorbant, pe care a descris-o exact printr-oformulă celebră, l-a condus la abandonarea unor principii clasicenewtoniene și la introducereateoriei cuantice (1900). Pentru aceasta el a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
În cadrul teoriei cuantice, se afirmă că energia nu e divizibilă la infinit, ci în ultimă instanță există sub formă de cantități mici pe care Planck le-a denumit „Lichtquante” (cuante de lumină, termenulquanta provine din latină, însemnând „cât de mult”,cuante). Mai mult, energia transportată de o cuantă are o dependență liniară de frecvența radiației sursei emisive (v.siConstanta Planck).
În cinstea lui Max Planck valorile lungimii, timpului, masei, energiei și a temperaturii, care pot fi compuse din constantele universale c, G, h/2π,κ - se numesc Planckiene.
.svg)
