Marlon Brando, Jr. (n.,Omaha,Nebraska,SUA – d.,Los Angeles,California,SUA) a fost un actor și regizoramerican, dublu câștigător al premiuluiOscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film aisecolului XX. Brando a fost, de asemenea, un activist, luptând pentru drepturile civile aleafro-americanilor și aleamerindienilor. S-a făcut remarcat prin rolurile din filmele Un tramvai numit dorință șiPe chei, ambele regizate de cătreElia Kazan la începutul anilor1950. Stilul său actoricesc, combinat cu aparițiile sale publice ca outsider alHollywood-ului anilor1950 și1960, au avut o influență majoră asupra generației de actori ce i-au urmat.
Inițial, Marlon Brando a obținut multe laude, cât și o nominalizare laOscar pentru interpretarea rolului lui Stanley Kowalski în ecranizarea piesei luiTennessee Williams din1951,Un tramvai numit dorință, un rol pe care l-a interpretat cu succes peBroadway. A fost primit cu mai multe laude performând drept Terry Malloy înPe chei (1954), prestația aducându-ipremiul Oscar pentru cel mai bun actor. Portretul său de rebel motociclist, lider de gang Johnny Strabler în "The Wild One" s-a dovedit a rămâne o imagine încultura populară.
Înanii '60 cariera lui Brando cunoaște o nouă etapă, una lipsită de succes comercial, și marcată de debutul său regizoral. El regizează filmul westernOne-Eyes Jacks, primul dintr-un șir de nereușite, fiind urmat de rolul său înRevolta de pe Bounty (1962). Ulterior, în ciuda unei anumite etichete negative de care i-a fost conferită, a interpretat la superlativul absolut, stabilind un nou standard estetic, rolul luiDon Vito Corleone în primul film din seria luiFrancis Ford Coppola,Nașul. Pentru acest rol, Brando câștigă încă odatăpremiul Oscar pentru cel mai bun actor.
Marlon Brando Jr. s-a născut pe 3 aprilie1924 înOmaha, Nebraska,Statele Unite ale Americii, avându-i ca părinți pe Marlon Brando (1895-1965) și Dorothy Julia Pennebaker (1897-1954). Are rădăcinigermanice,olandeze,britanice șiirlandeze. Mama sa era considerată o femeie neconvențională pentru vremea aceea deoarece fuma, purta pantaloni și conducea mașina. Aceasta l-a ajutat peHenry Fonda să își înceapă cariera în actorie. Cu toate acestea, era dependentă de alcool. Cu tatăl său, Brando nu a avut niciodată o relație apropiată.
În jurul anului 1930, familia Brando se mută în statulIllinois, odată cu noul loc de muncă al tatălui său. Părinții lui Brando se despart în 1935, iar mama ia cei trei copii înSanta Ana, California, unde au trăit cu mama ei. Părinții lui Brando se împacă în 1937, iar familia se mută din nou, de data aceasta înLibertyville,Illinois.
Sora sa Jocelyn a fost prima care a avut o carieră în actorie, aceasta învățând la American Academy of Dramatic Arts dinNew York City. A jucat peBroadway, apoi în filme și televiziune. Cealaltă soră Frances a plecat dinCalifornia ca să studieze arte în New York. Brando a rămas repetent un an și a fost apoi exmatriculat din Liberty High School după ce a condus o motocicletă de holurile școlii.[11] Acesta a fost trimis la Academia Militară Shattuck dinMinnesota, unde tatăl său învățase înainte. Aici Brando excelează în teatru.
Marlon decide să își urmeze surorile în New York ca să-și fructifice pasiunea pentru actorie, studiind la American Theatre Wing Professional School. Își petrece primele luni în New York dormind pe canapelele prietenilor lui. Devine un elev dedicat profesoarei sale, Stella Adler, de la care învață tehnicile sistemului de actorie Stanislavski. Aceste tehnici învățau actorul să își exploreze realitatea exterioară și interioară pentru a portretiza în mod complet un personaj. Brando dă dovadă de perspicacitate și înțelegerea subiectului încă de la început. Este primul care abordează natural actoria în film.
În 1944, Marlon Brando își face debutul peBroadway în piesa „I Remember Mama”. Este apoi distribuit în piese ca „Truckline Café” și „A Flag is Born” și este lăudat de critici. Brando este distribuit în rolul lui Stanley Kowalski din piesa de teatru „Un tramvai numit Dorință”, scrisă în 1947 deTennessee Williams. Aceasta avea să fie regizată deElia Kazan. În 1950 are premierea primului său film,The Men, în care joacă un veteran de război în scaun cu rotile. În 1951, Brando joacă în filmulUn tramvai numit dorință, alături deVivien Leigh. Prestația lui Brando în film este primită pozitiv de către critici, ajungând să fie considerată astăzi una dintre cele mai bune interpretări ale lui Brando. Cu rolul efervescentului Stanley, Brando se instalează casex simbol laHollywood și este nominalizat pentru prima dată laPremiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.[12] Pierde însă în favoarea luiHumphrey Bogart.
Este nominalizat și următorul an pentru filmulViva Zapata! (1952). Brando îl interpretează peEmiliano Zapata, revoluționarul mexican. Filmul a fost regizat deElia Kazan și l-a mai avut în distribuție peAnthony Quinn. Următoarele filme ale lui Brando suntIulius Cezar (1953) șiThe Wild One. Brando este apreciat de public și de către critici pentru abordările sale intens emoționale. FilmulThe Wild One (1953) a inspirat generația de adolescenți de la vremea respectivă, dornică să se revolte. Brando devine astfel un model la fel caJames Dean sauElvis Presley.
În 1954, Brando joacă înPe chei, o dramă despre violența, crimele și corupția ce survolează în rândul docherilor. Filmul a fost regizat deElia Kazan, după un scenariu deBudd Shulberg, și i-a mai avut în distribuție peKarl Malden,Lee J. Cobb,Rod Steiger și, făcându-și debutul în film,Eva Marie Saint. Brando a acceptat rolul docherului irlandez american Terry Malloy, rol ce îi fusese oferit și luiFrank Sinatra. Interpretarea sa îi aduce lui Brando primul săupremiu Oscar pentru cel mai bun actor.Pe chei este bine primit de către critici și public, fiind un succes la box-office. După câștigarea Oscarului, statueta lui Brando este furată. Este găsită mult mai târziu, la o licitație din Londra.
În 1961, Brando și-a făcut debutul ca regizor în westernulOne-Eyed Jacks. Filmul a fost regizat inițial deStanley Kubrick, dar acesta a fost concediat la începutul producției.Paramount l-a ales pe Brando regizor. Brando interpretează personajul principal Rio, iar Karl Malden îl interpretează pe partenerul său,Dad Longworth. Din distribuția secundară fac parte Katy Jurado, Ben Johnson șiSlim Pickens.One-Eyed Jacks a fost primit cu recenzii mixte de către critici.[13]
Distras de viața personală și dezamăgit de cariera sa, Brando a început să privească actoria doar ca pe un mijloc de a face bani. Criticii au fost consternați de rolurile sale în filme pe care mulți le considerau inferioare talentului său. Deși anterior Brando semna doar contracte pe termen scurt cu studiourile de film, în 1961, în mod neobișnuit, semnează un contract pentru cinci filme cu studiourile Universal, care are să-l bântuie pentru tot restul deceniului.The Ugly American (1963) a fost primul dintre aceste filme. Bazat pe romanul din 1958 cu același titlu, a fost evaluat destul de pozitiv, dar a eșuat la box office. Brando a fost nominalizat laGlobul de Aur pentru interpretarea sa. Toate celelalte filme Universal ale lui Brando din această perioadă, inclusivBedtime Story (1964),The Appaloosa (1966),A Countess from Hong Kong (1967) șiThe Night of the Following Day (1969), au fost, de asemenea, eșecuri critice și comerciale.[14]Countess, în special, a fost o dezamăgire pentru Brando, care aștepta cu nerăbdare să lucreze cu unul dintre eroii săi, regizorulCharlie Chaplin. Experiența s-a dovedit a fi una nefericită; Brando a fost oripilat de stilul didactic de regie al lui Chaplin și de abordarea autoritară a acestuia.
În 1967, Brando a interpretat rolul unui ofițerhomosexual reprimat înReflections in a Golden Eye, regizat deJohn Huston și având-o ca protagonistă peElizabeth Taylor. Rolul s-a dovedit a fi unul dintre cele mai aclamate din acei ani. Filmul a primit, în general, recenzii mixte.
Odată cu venireaanilor '70, Brando devine clasificat ca un actor care nu mai atrăgea mulțimea în cinematografe.[15] Criticii erau tot mai nesatisfăcuți cu presațiile sale. Tocmai de aceea, rolul donuluiVito Corleone înNașul (1972) a reprezentat un punct de cotitură pentru cariera actorului, readucându-l în lumina refectoarelor ca un succes box-office și câștigând al doileaPremiu Oscar pentru cel mai bun actor. Filmul a fost regizat deFrancis Ford Coppola, după romanul cu același nume al scriitoruluiMario Puzo.
Șeful de producțieParamount, Robert Evans, l-a angajat pe Coppola după ce mai mulți regizori au refuzat filmul. Evans i-a dat timp lui Puzo să termine de scris romanul pentru ca Paramount să poată deține drepturile pentru filmarea peliculei.[16] Evans voia să găsească un regizor italian american, pentru a oferi filmului autenticitate din punct de vedere cultural. Studioul vedea la începutNașul ca un film cu buget redus care să aibă actori necunoscuți, dar după succesul neașteptat al romanului, Paramount decide să-l transforme într-o peliculă de prestigiu. Coppola își face o listă cu actori pe care și-ar dori să joace în film, printre care actorul de OscarErnest Borgnine,Frank de Kova,John Marley, Richard Conte (care va juca în final personajul Emilio Barzini) șiCarlo Ponti. În final, Coppola se decide că trebuie să-l aducă în rolul donului pe cel mai bun actor din lume. Această decizie îl duce laLaurence Olivier și Marlon Brando. Evans i-a spus lui Coppola că s-a gândit la Brando pentru rol pentru câțiva ani iar Puzo spune că a scris personajul lui Vito Corleone cu Brando în minte, așa că în final îl aleg pe Brando. Cu toate acestea, șefii Paramount se opun alegerii lui Brando pe motiv că nu ar favoriza succesul filmului, și din cauză că Brando avea o reputație de a fi dificil pe platoul de filmare. În final îl acceptă pe Brando cu anumite condiții, printre care să își asume financiar orice întârziere a filmărilor cauzată de temperamentul său vulcanic.
Interpretarea lui Brando din film este ovaționată de critici. Este nominalizat la Oscar, câștigând a doua statuetă, dar refuză premiul, devenind al doilea actor care să facă acest lucru (dupăGeorge C. Scott pentruPatton). La ceremonia de premiere, Brando o trimite ca reprezentantă a sa pe activistaamerindiană Sacheen Littlefeather, îmbrăcată în costum tradițional, să îi expună motivele pentru refuzul său, acestea fiind ura cu care sunt tratați și modul în care sunt portretizați amerindienii în industria filmului și televiziunii de cătrealbii de laHollywood.
ÎnApocalipsul acum (1979), Brando joacă rolul Colonelului Walter E. Kurtz.Filmul epic despreRăzboiul din Vietnam este regizat deFrancis Ford Coppola, marcând a doua colaborare dintre el și Brando, dupăNașul. Brando interpretează un înalt ofițer alForțelor Armate Speciale ale SUA ce dezertează și își creează propria bază de operațiune înCambodgia, fiind acum temut de americani la fel de mult ca și de vietnamezi. Pentru film, Brando a fost plătit un milion de dolari pe săptămână, timp de trei săptămâni. Producția filmului a întâmpinat numeroase probleme, de la furtunile care distrugeau platourile de filmare, laMartin Sheen, care a suferit unatac de cord în timpul filmărilor, până la Marlon Brando, care a venit la filmări fiind supraponderal. Brando i-a mărturisit lui Coppola că nu a citit cartea ce stă la baza filmului,Inima întunericului.
Odată cu premiera,Apocalipsul acum a fost apreciat de critici. Brando a fost apreciat pentru prestația din film, vorbele personajului său, „The horror! The horror!” fiind cel mai memorabil citat din peliculă.
Viața personală tumultoasă a lui Brando a atras atenția publicului la fel de mult ca și cariera sa de actor. De-a lungul vieții sale, Brando a avut mai mulți parteneri și a fost tatăl a 11 copii, dintre care trei adoptați. Brando a confirmat că a avut și experiențehomosexuale.[17][18]
În carteaSongs My Mother Taught Me, Brando scrie că a cunoscut-o peMarilyn Monroe la o petrecere unde aceasta cânta la pian, neobservată de alții. Cei doi au avut o aventură amoroasă și au menținut o relație intermitentă pentru mulți ani. Brando susține că a primit un telefon de la Marilyn chiar cu câteva zile înainte de moartea sa.
În 1954, Brando o cunoaște pe actrița puertoricană Rita Moreno, cu care începe o relație de dragoste. În cartea sa de memorii, Moreno dezvăluie că Brando a forțat-o să facăavort după ce a aflat că e însărcinată cu copilul lui. După întreruperea de sarcină, Moreno încearcă să se sinucidă luând o doză mare din somniferele lui Brando.[19] După ani de la despărțirea lor cei doi joacă împreună în filmulThe Night of the Following Day (1969).
Brando se căsătorește în 1957 cu actrița Anna Kashfi.[20] Aceasta s-a născut înCalcutta și s-a mutat înWales în 1947. Brando și Kashfi au avut un fiu, Christian Brando, născut pe 11 mai 1958, și au divorțat în 1959.
În 1960, Brando se căsătorește cu actrița mexicano-americană Movita Castaneda, cu opt ani mai mare decât el. Castaneda apăruse în primul filmRevolta de pe Bounty, cu 27 de ani înainte ca Brando să joace înremake-ul filmului din 1962. Cei doi au avut doi copii, Miko (n.1961) și Rebecca Brando (n.1966), și au divorțat în 1968.
Actrița franceză Tarita Teriipaia, care jucase iubita lui Brando înRevolta de pe Bounty, devine a treia soție a sa pe 10 august 1962. Avea 20 de ani, cu 18 ani mai tânără decât Brando. Cum Teriipaia era vorbitoare nativă de franceză, Brando învață limba fluent și începe să dea numeroase interviuri în franceză. Cei doi au împreună doi copii: Simon Teihotu Brando (n. 1963) și Tarita Cheyenne Brando (n. 1970). Brando a adoptat-o de asemenea pe fiica lui Terripaia, Maimiti Brando (n. 1977) și pe nepoata lui Teriipaia, Raiatua Brando (n. 1982). Cei doi divorțează în iulie 1972.
Brando a avut o relație de lungă durată cu menajera sa, Maria Cristina Ruiz, cu care a avut trei copii: Ninna Priscilla Brando (n. 13 mai 1989), Myles Jonathan Brando (n. 6 ianuarie 1992) și Timothy Gahan Brando (n. 6 ianuarie 1994). Brando l-a adoptat de asemenea pe Petra Brando-Corval (n. 1972), fiul asistentei sale Caroline Barrett și al scriitoruluiJames Clavell.[21]
În 2018,Quincy Jones și Jennifer Lee au afirmat că Brando a avut relații sexuale cu comedianulRichard Pryor. Fiica lui Pryor a negat susținerea acestora.
.svg)
.jpg)
.jpg)
