| Lucien Gaudin | |
| Informații personale | |
|---|---|
| Nume complet | Lucien Alphonse Paul Gaudin |
| Născut(ă) | 27 septembrie1886(1886-09-27) Arras, Franța |
| Decedat(ă) | (47 de ani) Paris, Franța |
| Înălțime | 1.75 m |
| Greutate | 62 kg |
| Țară | |
| Armă | floretă,spadă |
| Mână | stângaci |
| Antrenor principal | Paul Carrichon, Lucien Mérignac |
Palmares de medalii | |
| Modificătext | |
Lucien Gaudin (n.,Arras,Franța – d.,Paris,Île-de-France,Franța) a fost unscrimer francez, laureat cu patru medalii de aur olimpice, inclusiv trei la aceeași ediție,Amsterdam 1928, două pe spadă și altul pe floretă, când avea 41 de ani.
Lucien Gaudin s-a născut în 1886 laArras, în nordul Franței, într-o familie militară. S-a apucat de scrima la vârsta de 12 ani, practicând și echitația, ciclismul, natația și tenisul în paralel. Câteva ani mai târziu, familia sa s-a mutat laNeuilly-sur-Seine, lângăParis. O rivalitate cu căpitanul secției de scrimă din gimnaziu său l-a decis să se intensifice antrenament, astfel încât a câștigat campionatul național școlar.[1]
În anul 1905, la vârsta de 19 ani, a câștigat „Săptămâna internațională a spadei”, care ținea loc decampionatul mondial în momentul respectiv. Era, atunci, considerat ca cel mai bun spadasin în lumea.[1] Totuși, nu a fost selecționat laJocurile Olimpice de vară din 1908, fiind preferați experimentațiiGaston Alibert șiAlexandre Lippmann. Patru ani mai târziu, a fost numit căpitan al echipei naționale, dar în ultimul momentFederația Franceză de Scrimă și-a retras echipele dinJocurile Olimpice din 1912, pentru a protesta împotriva unor modificări regulamentului.
Olimpiada din 1916 a fost planificată să se desfășoare înBerlin, dar nu a avut loc din cauzaprimului Război Mondial, o perioadă în cursul căreia Gaudin a servit la Regimentul 22 Artilerie. Și-a reluat pregătirea în anul 1918, devenind repede o vedetă în Franța. În anul următor a fost numithors classe (în afara clasei) de Federația franceză, ceea ce înseamnă că era calificat din oficiu la toate competițiile, inclusiv Jocurile Olimpice, și a devenit căpitan echipelor de floretă și de spadă.[1]

A participat la Jocurile Olimpice pentru prima dată laAnvers 1920. Accidentat la picior de un trăgător american, a fost învins de italianulAldo Nadi în ultimul meci la floretă pe echipe, Franța având să se mulțumească cu medalia de argint. Gaudin a trebuit să se retragă din restul competiției. În anul următor, a participat la prima ediție „Campionatului European” organizat deFederația Internațională de Scrimă pentru toți federații afiliate, care, în majoritatea lor, erau din Europa. Spada a fost unica probă. În absența scrimerilor italieni, Lucien Gaudin a câștigat medalia de aur fără să piardă nici un asalt.[2] Și-a luat revanșa în fața lui Nadi pe 30 ianuarie 1922, la un meci de prezentare la Circul de iarnă din Paris, la care au asistat 7000 de spectatori.[3]
LaParis 1924, Gaudin a cucerit prima sa medalie de aur olimpică la proba de floretă pe echipe, după ce a dat ultima tușă în fața italianuluiAldo Boni. Atins de dureri la mâna armată, a trebuit din nou să se retrage din floretă individual, dar a participat la spadă pe echipe două zile mai târziu, cucerind o secundă medalie de aur pe echipe, din nou la o tușă. Nu a putut participa la spadă individual.
LaAmsterdam 1928, Franța a pierdut cu Italia la proba de floretă și s-a rămas cu medalia de argint, după ce Gaudin a pierdut asaltul său cu italianulGiulio Gaudini. A ajuns în faza finală la floretă individual, dar a fost lovit neintenționat cu pomoul de germanulErwin Casmir și a fost făcut KO. Reanimat cu aspirină, coniac și masaje, s-a calificat pentru barajul final și a cucerit primul său titlu olimpic la individual, la vârsta de 41 de ani.[1] S-a retras de oboseală din proba de spadă pe echipe, dar a câștigat un secund titlu la floretă individual cu opt victorii și o egalitate în faza de grupe finală și cu trei victorie din trei asalturi în barajul final. La întoarcerea laGara de Nord din Paris, a fost aclamat de mulțime ca un erou. La scurt timp, a fost recompensat cuLegiunea de Onoare în grad de ofițer și a avut o statuie de ceară laMuzeul Grevin.[1]
A decis să pună punct carierei în februarie 1934, reluându-se activitatea de bancher. Șapte luni mai târziu, confruntat cu dificultăți financiare, s-a sinucis cu barbiturice. Printre cei prezenți la înmormântarea lui au fost președintele al FIFAJules Rimet, creatorulTurului FranțeiHenri Desgrange și boxerul francezGeorges Carpentier.[1]