 | Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Lucian Boz | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Hârlău,România |
| Decedat | (94 de ani)[2] Sydney,Noul Wales de Sud,Australia |
| Cetățenie |  România.svg) Australia |
| Etnie | evreică |
| Ocupație | jurnalist critic literar[*] biograf[*] traducător luptător în rezistență[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din București |
| Limbi | limba franceză limba română |
| Mișcare/curent literar | modernism literar[*], Contemporanul, Sburătorul |
| Specie literară | eseu, genul liric, autofiction[*][[autofiction (in literary criticism, a form of fictionalized autobiography)|]], roman à clef[*][[roman à clef (literary genre)|]], memorii |
Modificădate / text  | |
Lucian Boz (n.,Hârlău,Iași,România – d.,Sydney,Noul Wales de Sud,Australia)[3] a fostcritic literar, eseist,poet și traducător român, unul din reprezentanții de seamă ai „Generației 1927”.
Este fiul Clarei (n. Sapina) și al lui Mendel Boz, care a participat laPrimul Război Mondial, unde a fost rănit și decorat.[4]
După ce s-a mutat cu părinții la București, a studiat la liceul „Gheorghe Lazăr”.[5] A urmat apoi Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934.
În 1930 a debutat la cotidianul, devenit apoi săptămânal „Facla” apoi, în 1933 a devenit redactor al ziarelor „Dimineața”, „Adevărul” și săptămânalul „Cuvântul Liber”. La doar 24 de ani, în 1932, a publicateseulEminescu. Încercare critică, ce i-a atras atenția luiGeorge Călinescu care i-a scris un comentariu elogios.[3] A înființat revista literarăUlise din care, începând din octombrie 1932, au apărut patru numere. Debutul literar l-a făcut la revista „Premiera” în 1937.
A fost prieten apropiat cuEugène Ionesco,Emil Cioran,Mircea Eliade,Ion Vinea,Ilarie Voronca,George Călinescu,Ștefan Baciu,Emil Boldan,Constantin Noica,Nicolae Steinhardt,Grigore Cugler și a multor alte personalități ale literaturii române.[5]
Împreună cuGherasim Luca,Dolfi Trost,Jules Perahim,Jacques Hérold,Barbu Fundoianu,Paul Păun,Gellu Naum, și alții, formează „al doilea val” al curentuluisuprarealist (1933-1951).[5]
După suprimarea ziarelor Adevărul și Dimineața, de cătreGuvernul Octavian Goga, în decembrie 1937, Lucian Boz a plecat la Paris, unde a urmat cursuri de drept economic laÉcole Pratique de Hautes-Etudes (Sorbona), în 1938-1939, pe care nu le-a putut termina din cauza războiului, respectiv a ocupației germane.[4], după care a participat lamișcarea de Rezistență. În 1943 a fost arestat deGestapo și a ajuns, împreună cu soția sa, în lagărul La Cité de la Muette (unSammellager în germanǎ, adică un lagăr de adunare) de laDrancy, de unde urma să fie trimiși în Germania. Au fost salvate doar 12 persoane, între care și soții Boz.[6] Deși eraevreu, fiind cetățean român Lucian Boz a fost salvat de la moarte în 1944 prin intervenția Legației române de la Paris.[5]
Întors în țară după 1944 a creat, în asociație cu Martin Econom, cotidianul în limbă franceză „L’Information Internationale”, și a devenit redactor al cotidianului „Finanțe și Industrie”.
În 1946 a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional la „Le Monde”.În 1947 a fost trimis în țară pentru a face un reportaj în regiunile bântuite desecetă. A fost pentru ultima oară când a venit în România.
În 1950 a părăsit Parisul, plecând laGeneva, de unde a emigrat înAustralia și a înființat un birou de „Public Relations”, clientul cel mai important fiind Industria aerospațială franceză, pentru care a lucrat 22 de ani.
După ieșirea la pensie, în 1974, s-a ocupat de reeditarea unora din cărțile sale, în regie proprie și în tiraje mici.[3]
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.png)
_(28797718610).jpg)
