Literatura japoneză are o istorie de aproape două milenii. Primele opere au fost puternic influențate deliteratura chineză.Japonia și-a dezvoltat cu repeziciune propriul stil aparte. Odată cu deschiderea porților Japoniei către Occident, în secolul al XIX-lea, a pătruns în spațiul nipon și literatura occidentală, care a exercitat o influență masivă asupra scriitorilor japonezi, influență ce continuă până în zilele noastre.
Cu toate că literatura japoneză și autorii japonezi sunt mai puțin cunoscuți în Occident, Japonia are o tradiție literară bogată și îndelungată.Literatura japoneză este cel mai bine apreciată în limba sa originală, deoarece nuanțele lingvistice și culturale joacă un rol crucial, iar multe cuvinte și expresii japoneze sunt dificil de tradus cu acuratețe.
În prezent se poartă o dezbatere intensă pe tema periodizării literaturii japoneze. În linii mari, literatura japoneză poate fi totuși împărțită în perioada antică, medievală și modernă.
După introducerea alfabetuluikanji (漢字, lit. "caractere chinezești) din continentul asiatic, scrisul a devenit posibil pentru că nu a existat nici un sistem nativ de scriere. Din acest motiv s-a pornit de la limba chineză clasică; mai târziu caracterele ei au fost adaptate pentruscrierea japoneză și s-a formatman'yōgana, prima formă dekana, adică de scriere silabică.
Operele create înera Nara includKojiki (712: o istorie pe jumătate adevărată, pe jumătate mitologică a Japoniei),Nihonshoki (720: o cronică ceva mai acurată în privința adevărului istoric decâtKojiki), șiMan'yōshū (759: o antologie de poezie). Limba folosită în aceste opere diferă semnificativ de cea din perioadele următoare și în privințagramaticii și în cea afonologiei.
Literatura clasică japoneză se referă la cea produsă înera Heian, care poate fi considerată o eră a luiPericle pentru cultura japoneză, o perioadă de înflorire a artei și literaturii.Povestea lui Genji (începutul secolului al unsprezecelea) de Murasaki Shikibu e considerată capodopera ficțiuniiHeian și unul dintre primele romane. Alte opere importante sunt antologia de poeziewaka Kokin Wakashu (905), șiCartea pernei (ca. 990), ultima scrisă de rivala luiMurasaki Shikibu,Sei Shonagon, un jurnal tratând viața, iubirile, și timpul liber de la curtea Imperială.
Poemul tipiroha a început să fie scris de acum și a devenit standardul pentru ordinea din katakana și hiragana până la reformele din secolul al nouăsprezecelea înera reformelor Meiji.
În această perioadă curtea imperială și înalta aristocrație i-au patronat pe poeți. Aceștia nu trăiau din scris, nu erau profesioniști, ci curteni sau doamne de la curte.
(Secolul XIII - Secolul XVI)
O perioadă a războiului civil a răvășit Japonia și tocmai această epocă este reprezentată înHeike Monogatari (1371). Povestea e de fapt istoria luptei dintre două clanuri,Minamoto șiTaira care doresc să preia controlul Japoniei la sfârșitul secolului al XII-lea. Alte opere importante ale perioadei suntHōjōki a luiKamo no Chōmei (1212) șiTsurezuregusa a luiKenkō Yoshida (1331).
Scrierea japoneză cu un amestec de alfabetekanji șikana de astăzi iși are originea acum. Literatura acestei perioade poartă influențelebudismului și eticiizen exercitate asupra clasei în emergență a samurailor. Operele din această eră sunt adevărate incursiuni în lumea raporturilor dintre viață și moarte sau exprimă remușcările în urma comiterii unor crime.
Alte genuri aparute acum sunt poezia colectivărenga șiteatrul noh. Amândouă s-au dezvoltat rapid la jumătatea secolului al XIV-lea, în eraMuromachi timpurie.
(secolul XVII - jumătatea secolului XIX)
Literatura din această eră a fost scrisă în timpul erei pașnice a dominației familiei shogunilor Tokugawa (cunoscută sub numele de eraEdo). Datorită creșterii cererii de cultură din parteaclasei de mijloc și a creșterii ca pondere a clasei muncitoare în noua capitalăEdo (numele său modern eTokio), s-au dezvoltat forme noi ale dramelor populare care au condus apoi la apariția teatruluikabuki.
Joruri-ul și dramaturgulkabukiChikamatsu Monzaemon a devenit extrem de popular la sfârșitul secolului al șaptesprezecelea. Matsuo Bashō, cel mai cunoscut pentru că a compusOku no Hosomichi (奥の細道, 1702: un jurnal de călătorie,Drumul îngust spre Oku) este considerat cel mai marehaijin, adică autor dehaiku.
Multe genuri literare își fac debutul acum în era Edo, și ajută la ridicarea procentului celor care știu să scrie și să citească la peste 90% și la creșterea unui sistem de librării publice.Saikaku Ihara se spune că ar fi dat naștere conștiinței moderne de romancier în Japonia.
Jippensha Ikku (十返舎一九) a scrisTokaido chuhizakurige (東海道中膝栗毛), un amestec de jurnal de călătorie și comedie.Akinari Ueda a inițiat tradiția modernă a ficțiunilor trăznite în Japonia prinUgetsu Monogatari, în timp ceKyokutei Bakin a scris extrem de populara poveste de dragoste fantasticăNanso Satomi Hakkenden (南総里見八犬伝).
Kyōden Santō a scris povestiri desprehomosexuali până când acestea au fost interzise prin edictul Kansei. Genul includea povestiri horror, drame polițiste, moralități, comedii, și uneori chiar literatură pornografică însoțite de gravuri colorate inclusivyomihon, diferitezōshi și cărți ieftine.
(de la sfârșitul secolului al XIX până în prezent)
Era Meiji marchează redeschiderea Japoniei către Occident și o perioadă de rapidă dezvoltare industrială.Naoya Shiga, așa numitul "zeu al romanului" șiŌgai Mori au avut un rol fundamental în adoptarea și adaptarea convențiilor literare și tehnicilor literare vestice.Soseki Natsume, ce a scris câteva romane extrem de faimoase între careBotchan șiKokoro (1914), șiRyunosuke Akutagawa, cunoscut pentru povestirile sale cu subiecte istorice se numără printre autorii cei mai cunoscuți ai acestei epoci extrem de turbulente.
Koyo Ozaki,Kyoka Izumi, șiIchiyo Higuchi reprezintă o familie de scriitori al căror stil se întoarce spre literatura japoneză timpurie. Literatura publicată în timpul războiului a dat doi autori notabili pentru poveștile de dragoste și senzualitatea limbajului și anume în operele luiJun'ichirō Tanizaki și ale primului laureat japonez al premiului Nobel pentru literatură,Yasunari Kawabata.
Înfrângerea Japoniei la finele celui deal Doilea Război Mondial a avut un impact semnificativ asupra scriitorilor japonezi. A urmat o perioadă în care literatura a devenit pesimistă, și a exprimat pierderea oricărui țel. Un exemplu ar fi romanul luiOsamu Dazai,Soarele care apune, povestea unui soldat care se întoarce din provincia statului fantomăManchukuo și nu știe cum să-și ia viața de la capăt.
Yukio Mishima, foarte cunoscut pentru scrierile sale nihiliste și care a comis un suicid prinseppuku, a început să scrie în perioada de după război.
Kobo Abe, care a scris literatură fantastică cum ar fiFemeia nisipurilor (1960) șiShusaku Endo, cunoscut pentru romanele sale influențate de catolicism au devenit celebri după război.Kenzaburo Oe, al doilea scriitor japonez care a câștigatpremiul Nobel pentru literatură a scris tot acum romanul său,O afacere personală in 1964.
Haruki Murakami este unul dintre cei mai populari și mai controversați autori japonezi ai momentului. Operele sale care depășesc granița strictă dintre genuri au provocat dezbateri aprinse în jurul ideii dacă ele reprezintă literatura adevarată sau pop fiction, Kenzaburo Oe a fost unul dintre criticii cei mai acerbi. Cu toate acestea criticii străini sunt unanimi în a afirma că toate cărțile sale au valoare literară. Romanele sale cele mai cunoscute suntPădurea norvegiană(1987) șiCronica păsării-arc (1994-1995).
1.Elisseeff, Danielle; Elisseeff, Vadime, Civilizația japoneză, trad. de Irina Diana Izverna și Irina Mavrodin, ed. Meridiane, București, 19962.Hondru, Angela, Ghid de literatură japoneză, vol. II, ed. Victor, București, 20043.Simu, Octavian, Civilizația japoneză tradițională, ed. Saeculum I.O., București, 20044.Yamanouchi, Hisaaki, Privire asupra literaturii japoneze moderne, ed. Univers, București, 1989
