Literatura (saubeletristica[1]) este arta compozițiilor scrise. O traducere literală a termenului indică sensul de "cunoaștere cu ajutorul literelor" (de lalatinescullittera, literă), iar studiul la nivel universitar al literaturii este cunoscut caLitere.
Cărți vechi legate la biblioteca de la universitateaMerton College
Termenul "literatură" are diverse sensuri, în funcție de uzul acestuia. În linii mari, poate desemna orice înregistrare simbolică, cuprinzând totul de la imagini și sculpturi la scrisori. Un înțeles mai concentrat ar fi doar textul compus din litere sau simboluri precumhieroglifele egiptene. Un sens chiar mai condensat este acela a unui text cu formă fizică, precum hârtia sau altă formă portabilă, excluzând inscripțiile sau mijloacele de comunicare digitale. Savantul și filosofulmusulmanImam Ja'far al-Sadiq (702-765 d.Hr) definește "literatura" astfel: "Literatura este veșmântul pe care cineva îmbracă ceea ce scrie sau spune astfel încât să pară mult mai atractivă", adăugând că literatura este o bucată din viață, căreia i-a fost dată o direcție și înțeles, o interpretare estetică a lumii în funcție de observatorul acesteia. Frecvent, textele fac literatura să traverseze aceste granițe. Formalistul rusRoman Jakobson definește literatura ca fiind "violență organizată pentru un discurs banal", evidențiind îndepărtarea literaturii de vorbirea de zi cu zi. Poveștile ilustrate, textele mari, picturile rupestre și implicit monumentele, toate în același timp sau pe rând au lărgit granițele "literaturii".
Mihai Floarea, profesor român, definește astfel: "artă al cărei mijloc este cuvântul scris. În sens curent, reprezintă totalitatea operelor scrise într-o limbă (sau în toate limbile) cu valoare estetică. În sens restrâns, mai ales în formularea „literatură de specialitate”, reprezintă totalitatea lucrărilor publicate într-un domeniu, bibliografia necesară aprofundării unei probleme".[2]
Oamenii pot percepe o diferență între "literatură" și câteva forme cunoscute de proiecte scrise. Termenii "ficțiune literară" și "merit literar" au ajutat mereu la diferențierea celor două proiecte individuale. De exemplu, aproape toți literații percep lucrările luiCharles Dickens ca fiind "literatură", iar unii critici sunt de părere că lucrările luiJeffrey Archer sunt nedemne de apartenența la "literatura engleză". Criticii pot exclude lucrări din "literatură", pe motive de nivel slab sintactico-gramatical, povestii necursivă, necredibilă sau fără sens, sau personaje nepotrivite sau neconvingătoare. Odată cu apariția unor forme demodernism mai mult sau mai puțin radical, unii autori au scris în mod intenționat lucrări (uneori total împotriva ideii de "literatură") care să contravină standardelor impuse de critici.
Există și unele specii literare, precum poemele în proză, care prezintă elemente din două sau chiar toate cele trei genuri menționate mai sus. Însecolul XX, poezia și proza au fost definite adeseori ca niște "stări". Uneori, aceste etichete au fost aplicate unor creații compuse doar din desene (de ex., poemele "hipergrafologice" ale luiIsidore Isou), sunete (de ex., poemele "tonale" ale luiMarcel Duchamp) sau pagini albe, sfidând chiar definiția literaturii.
Același profesorMihai Floarea menționează că "după clasificarea obișnuită în studiul literaturii, sînt trei: epic, liric și dramatic. Înliteratura română, această clasificare se face după criteriul raportului dintre subiectul creator și realitatea vizată. Fiecărui gen literar îi corespund numeroase specii literare. Evoluția genurilor literare s-a făcut în funcție de curentele literare.Platon, de exemplu, făcea distincția între operele care imitau integral realitatea înconjurătoare (mimesis), operele care își propuneau expunerea directă a unui conținut poetic (idei, sentimente) și cele care amestecau elementele primelor două categorii. ÎnEvul Mediu s-a ajuns la împărțirea literaturii în: „humilis” (genul simplu, păstoresc), „mediocris” (genul evocând agricultorii) și „gravis” (genul sublim, având în centru eroii) etc.Clasicismul a impus separarea netă a celor trei genuri literare, în timp ce romantismul a optat pentru amestec. Tendințele actuale direcționează cercetările în sensul descoperirii unei puzderii de tipuri de creație, fiecare diferențiindu-se / asemănîndu-se între ele, în funcție de atitudinea specifică eului creator (aceasta constă într-un joc puternic marcat subiectiv între autoreflectare și distanțare)".[3]
