Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва [ukraˈjinʲsʲka ˈmɔʋɐ]ukrajinska mova) este olimbă indoeuropeană din ramuralimbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac partelimba rusă șilimba belarusă. Este vorbită ca limbă maternă de circa 36 milioane de persoane în total în lume, dintre care 32,6 milioane înUcraina. Sunt vorbitori de ucraineană ca membri deminorități naționale și în țările din fostaUniune Sovietică, mai ales înRusia, în celelalte țări învecinate cu Ucraina și în alte țări apropiate, precum și înemigrație[2].
Vorbitori de limba ucraineană în lume (cu roșu: mai multe milioane; cu roz: mai multe mii).Limba ucraineană în Ucraina și în țările învecinate (cu albastru mai închis: majoritară; cu albastru mai deschis: minoritară).
Conform datelor recensământului populației din2001, ultimul efectuat în Ucraina, populația totală era de 48,5 milioane de persoane, iar limba ucraineană era limba maternă a 32,6 milioane de persoane. Din cauza condițiilor istorice caracterizate de dominația rusească, în care a evoluat țara până la declararea indenpendenței sale (1991), în 2001 exista o discrepanță, pe de o parte între numărul locuitorilor care se declarau de naționalitate ucraineană și al celor care declarau ucraineana ca limbă maternă, pe de altă parte între numărul celor de naționalitate rusă, respectiv al celor cu limba maternă rusă, anume[5]:
Procentajul populației cu limba maternă ucraineană în Ucraina (2001).
Naționalitatea
Număr de persoane
Cu limba maternă ucraineană
Cu limba maternă rusă
ucraineană
37,5 milioane
85,2 %
14,8 %
rusă
8,3 milioane
3,9 %
95,9 %
Conform unui studiusociologic din2002, numai circa 44,7 % din populația totală a Ucrainei vorbeau în mod obișnuit limba ucraineană, restul populației, incluzând șietniile în afara celei ruse, vorbind în mod obișnuitlimba rusă[6].
În țări altele decât Ucraina, distribuția vorbitorilor de ucraineană este următoarea:
Limba ucraineană este singuralimbă oficială în Ucraina[23]. Mai este limbă oficială și în Transnistria, alături de limba numitămoldovenească și limba rusă[24].
Varietatea limbii rutene din Serbia este limbă numită de folosință oficială înVoivodina, pe lângă limba sârbă și limbile celorlalte minorități naționale[25].
Ucraineana este recunoscută ca limbă regională sau minoritară înArmenia,Bosnia și Herzegovina,Croația, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Ungaria, prin ratificarea de către aceste țări a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare. Același este și statutul limbii rutene în aceste țări, în afară de Armenia[4].
Între dialecte și graiuri nu există limite clare, ci formează uncontinuum dialectal, inclusiv cu varietățile rutene de peste granița de vest și cu cele ale limbilor slave învecinate.
În regiunile din estul și sud-estul Ucrainei, mai ales înCrimeea, înDonbas și în orașeleZaporijia,Krîvîi Rih șiOdesa se vorbește în mod curent unsociolect numitsurjik (cuvânt cu sensul primordial „amestec de grâu cu secară”), cu trăsăturifonetice șigramaticale predominant dialectale ucrainene, și trăsăturilexicale predominant rusești.
Însecolul al XII-lea, Rusia Kieveană a intrat în declin în urma conflictelor dintre micile principate din care era compusă, iar invaziatătarilor i-a pus capăt în secolul al XIII-lea[27].
Limba slavă vorbită în Rusia Kieveană era într-un proces natural de fărâmițare accentuat de stăpânirea tătarilor, graiurile ei ajungând relativ izolate de graiurile din teritoriile nestăpânite de aceștia. Tătarii au fost treptat respinși de pe teritoriul Belarusului și cea mai mare parte a Ucrainei actuale de cătrelituanieni șipolonezi, iar acest teritoriu a ajuns în stăpânireaUniunii statale polono-lituaniene. Dacălimba tătară a influențat foarte superficial limba slavă vorbită aici,limba poloneză, înrudită cu aceasta, a exercitat o influență mult mai mare[27][28].
Începând cu secolul al XIII-lea s-a afirmat alt stat slav de răsărit,Cnezatul Moscovei, care a devenit însecolul al XV-leaImperiul Rus. Acesta s-a extins treptat în dauna polonezilor, lituanienilor și tătarilor, ajungând să ocupe Ucraina de est și de sud, apoi, în urmaîmpărțirilor Poloniei dinsecolul al XVIII-lea, și o parte din Ucraina de vest. Restul teritoriului a ajuns sub stăpânireaImperiului Austriac, devenit ulterior Austro-Ungaria[27].
Berinda1627, unul din primele dicționare ale limbii ucrainene
Deși trăsături specifice limbii ucrainene au apărut prin secolul al XII-lea, se consideră că ea s-a separat de rusă și belarusă prinsecolul al XIV-lea. Încă de atunci a existat olimbă literară ucraineană veche, influențată de limba slavonă și diferită de limba vorbită, în care s-au scris texte religioase, acte juridice și administrative, lucrări polemice, lucrări științifice specifice vremii. Pe lângă aceasta a mai existat și o limbă literară apropiată de limba vorbită, în care s-au scris lucrări artistice și chiar de normare a acestei limbi, ca dicționare și gramatici. Această limbă literară a forst practicată până pe la mijlocul secolului al XVIII-lea[29][30].
Limba rusă era deja formată ca atare atunci când Rusia se extindea pe teritoriul Ucrainei actuale, și era diferită de graiurile ucrainene, dar a ajuns, ca limbă înrudită, să influențeze puternic dialectele locale. Acest proces a fost accentuat de politica de rusificare aplicată în tot imperiul. Idiomul ce urma să fiestandardizat ca limba ucraineană era practicat numai oral, în vorbirea curentă și în creații literare populare[27].
Scrierea în limba ucraineană modernă, încă nestandardizată, a început spre sfârșitul secolului al XVIII-lea[28]. Standardizarea a început cu practicarea unei limbi literare mult mai apropiate de limba vorbită. Pionierul acesteia a fostIvan Kotlearevski (1769-1838), începând cu poemul său eroi-comicEneida, publicat în1798, într-o limbă bazată pe graiul din dialectul de sud-est vorbit în regiuneaPoltavei. El a fost urmat de alți scriitori care au cultivat limba ucraineană, dintre care cel mai de seamă a fostTaras Șevcenko (1814-1861), tot din partea din Imperiul Rus a Ucrainei. El a folosit o limbă bazată pe mai multe dialecte. În partea din Imperiul Austriac a Ucrainei actuale s-a remarcat alt clasic al literaturii ucrainene,Ivan Franko (1856-1916), apoi, iar în partea din Imperiul Rus, scriitoareaLesia Ukrainka (1871-1913)[2].
În Imperiul Rus, practicarea limbii ucrainene a fost îngrădită de politica de stat. O circulară din1863, întărită de un decret din1876 a interzis folosirea limbii ucrainene în afara comunicării personale și a literaturii beletristice. Nici organe de presă nu puteau apărea în ucraineană. În învățământ, în domeniul științific și tehnic, în alte domenii ale vieții sociale domina limba rusă[2]. Era interzisă în viața publică însăși folosirea termenului „limbă ucraineană”, fiind înlocuită cu малорусский языкmalorusskii iazîk (literal „limba rusă mică”)[28]. În același timp, în afara Imperiului Rus existau condiții social-politice mai favorabile pentru formarea și dezvoltarea limbii ucrainene standard. Existau școli, catedre universitare, organizații și asociații, presă și editare de cărți ucrainene. Intelectualii ucraineni din vest cunoșteau cultura occidentală mai ales prin intermediul limbilor poloneză șigermană. Aceste condiții au contribuit la îmbogățirea limbii ucrainene cuterminologii științifice și tehnice, precum și la dezvoltarea sistemului ei deformare a cuvintelor și asemanticii sale lexicale[2].
După ridicarea în1905 a restricțiilor impuse folosirii limbii ucrainene în Imperiul Rus, materialullingvistic din vest a devenit parte a limbii ucrainene standard comune[2].
Procentul populației din regiunile Ucrainei care consideră limba ucraineană ca fiind limba maternă, conform datelor recensămintelor populației efectuate în anii 1959, 1970, 1979, 1989 și 2001.
După o scurtă perioadă de independență (1917-1921), Ucraina rămasă pe teritoriul fostului Imperiu Rus a devenitRepublica Sovietică Socialistă Ucraineană, în principiu la egalitate cu alte 15, inclusiv cea rusă, a început procesul constituirii națiunii ucrainene și s-a definitivat standardizarea limbii ucrainene contemporane[2]. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, teritoriile din Ucraina actuală ce rămăseseră în afara Uniunii Sovietice au fost încorporate în aceasta. Subregimul comunist, dezvoltarea limbii ucrainene a avut o perioadă favorabilă până înanii 1930, și mai puțin favorabilă începând cu aceștia[28]. Conform constituției Uniunii Sovietice din1977, ucrainenii aveau statutul de națiune, aveau dreptul să-și folosească limba, de a-și urma studiile în limba maternă; legile adoptate la nivel unional erau publicate și în ucraineană; în Ucraina, procedeele juridice se efectuau în această limbă[31]. Rusa avea totuși o situație privilegiată ca limbă a puterii centrale, șibilingvismul avea o extindere importantă[27], care se menține și însecolul al XXI-lea.
După declararea independenței în 1991, limba ucraineană s-a afirmat tot mai mult calimbă națională și a devenit singura limbă oficială. Totuși, în 2005, Ucraina a ratificat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare pentru 17 limbi[32][33]. O lege din2012 a stipulat că limbile vorbite de cel puțin 10% din populația unei regiuni au statutul de limbă regională și se pot folosi în justiție, în administrație și ca limbi de predare în învățământul de stat. Însă în2018, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea din 2012[34], iar în2019 a fost adoptată o lege referitoare la folosirea limbilor, care o restrânge pe cea a limbilor minoritare[35].
Unele din aceste foneme aualofoni, adică se realizează cu unele trăsături diferite de cele atribuite fonemelor corespunzătoare. Astfel, /ɪ/ și /ɛ/ se apropie mai mult sau mai puțin una de alta în funcție decontextul fonetic, uneori ambele realizându-se[e], aproximativ ca vocala dinromână scrisăe. Alteori, /ɪ/ se apropie de /ɨ/, proprie și celei române scriseî.
/ɔ/neaccentuat înainte de [u], uneori [i], accentuate, se apropie de /u/, de [ɔw][38] sau de /o/, aproximativ ca cea română scrisăo.
^Sunet intermediar între cele redate în română cui șiî.
^Literă numită „semn moale”. Semnalează palatalizarea consoanei transcrise cu litera precedentă.
Consoanele africate sonore sunt redate prindigrame:
Digrame
Transliterare
Exemple
AFI
Pronunțare aproximativ ca în
дз
dz
дзеркалоdzerkalo „oglindă”
[d͡z]
dzâc „zic” în graiul maramureșean
дж
dž
джинсиdžynsy „blugi”
[d͡ʒ]
blugi
În ucraineană există și consoane lungi, redate prin dublarea literelor respective. Sunt caracteristice pentru o categorie desubstantive degenul neutru terminate în -я-ja: пітанняpytannja „întrebare”, життя „žyttja” „viață”, весілляvesillja „nuntă”, подружжяpodružžja „căsătorie”, обличчяobliččja „față” etc. Mai apar și înderivarea cuprefixe (ex. беззубийbezzubyj „fără dinți, știrb”), derivarea cusufixe (ex. неписменнийnepismennyj „analfabet”) și în unele formecazuale, ex. сільsilʹ „sare” → сіллюsillju „cu sare” (lacazulinstrumental)[43].
Consoanele sunt deseori palatalizate (muiate)[44].
Cele palatalizate din tabelul consoanelor sunt foneme. Palatalizarea lor nu se redă în scris atunci când sunt urmate de următoarele litere:
я (ja): дякуюdjakuju „mulțumesc”;
є (je): майбутнєmajbutnje „viitor”;
i: дівкаdivka „fată”;
ю (ju): любовljubov „iubire”.
În alte poziții, adică înaintea vocalei [ɔ], înaintea unei consoane și la sfârșit decuvânt, palatalizarea este redată prin semnul moale (ь):
сьогодніsʹohodnʹi „astăzi”;
боротьбаborotʹba „luptă”;
хлопецьchlopecʹ „băiat”.
Consoanele care nu au pereche palatalizată fonem, pot fi și ele palatalizate, dar în mai mică măsură, și numai înaintea vocalei [i]. Palatalizarea lor este redată numai prin litera vocalicăi: білий [bʲilɪj] „alb”, місто [mʲisto] „oraș”, кінь [kʲinʲ] „cal”, шість [ʃʲistʲ] „șase” etc. Ultima consoană din cele două reprezentate de literaщ (šč) este de asemenea palatalizată înainte de [i], ex. площі [plɔʃt͡ʃʲi] „piețe” (căi publice).
Consoanele nelabiale sunt palatalizate fără ca aceasta să fie redat în scris, și înaintea unei alte consoane palatalizate, ex. сніг [sʲnʲih] „zăpadă”.
Scrierea limbii ucrainene mai folosește șiapostroful (’) înaintea literelorя (ja),ю (ju),є (je) șiï (ji), pentru a semnala nepalatalizarea consoanelor dinaintea lui [j] redat de aceste litere, ex. з’їзд [zjizd] „congres”, дит’ясла [dɪtjasla] „creșă”, п’ять [pjatʲ] „cinci”.
Când ajung în contact anumite consoane în cursul flexiunii sau al formării de cuvinte, una oasimilează pe cealaltă, adică îi transferă toate sau o parte din trăsăturile sale articulatorii. Când asimilarea este totală, rezultă o consoană lungă, care poate fi indicată fonetic și cu semnul [◌ː].
Unele asimilări nu sunt redate în scris, urmându-seprincipiul morfologic înortografie. Astfel sunt următoarele asimilări regresive (când o consoană o asimilează pe cea precedentă):
Prin adăugarea unor sufixe în derivare și a unor desinențe în flexiune s-ar forma în unele cazuri grupuri de trei consoane. Dintre acestea, cea din mijloc cade de obicei. Uneori, scrisul reflectă aceasta. Exemple:
блискblysk „strălucire” → блиснутиblysnuty „a străluci”;
маслоmaslo „unt” → маснийmasnyj „unsuros”.
În câteva substantive, consoana lipsește lanominativsingular, dar apare la alte forme, ex. серцеserce „inimă” → сердець „al/a/ai/ale inimilor”.
În unelecuvinte compuse autohtone și înîmprumuturi, consoana [t] cade, în unele din grupuri mai mari de trei consoane, dar numai în vorbire:
шістдесят [ʃisdɛsjat] „șaizeci”;
агентство [ahenstvo] „agenție”.
Sunt și cazuri în care grupuri de trei consoane se scriu și se pronunță ca atare: тоскноtoskno „(în mod) trist”, скнараsknara „(un) zgârcit”, пестливийpestlyvyj „delicat” etc.
În ucraineană,accentul poate fi pe oricaresilabă a cuvântului, și nu este marcat în scrierea obișnuită, ci numai în lucrări de lingvistică și manuale, sau când este necesar să se diferențieze sensuri ale unor cuvinte care în alte privințe suntomonime. Marcarea se face cu accent ascuțit (◌́)[47]. În acest articol, accentul este marcat numai în transliterarea cualfabetul latin.
Exemple de cuvinte cu accentul pe diferite silabe:
маківкаmákivka „capsulă de mac”;
механікmechánik „mecanic”;
перемогаperemóha „victorie”;
університетuniversitét „universitate”.
Locul accentului se poate schimba pe același cuvânt în funcție de forma gramaticală, ex. маківкаmákivka „capsulă de mac” – маківкиmakivký „capsule de mac”. Unele forme gramaticale se deosebesc numai prin locul accentului, adică acesta diferențiază sensuri gramaticale:
În ucraineană, substantivul poate fi de trei genuri: masculin, feminin sau neutru[48]. Spre deosebire de limba română, în care substantivul neutru este de fapt masculin la singular și feminin la plural, în ucraineană, neutrul este mai clar marcat. Genul substantivelor este în general exprimat prin ultimulsunet al formei lor de bază, cea de nominativ singular, dar sunt și multe excepții.
Aproape toate substantivele terminate în consoană dură, adică nepalatalizată, sunt de genul masculin, ex. робітникrobitnyk „muncitor”, синsyn „fiu”, будинокbudynok „clădire”. O excepție de la aceasta sunt numele de ocupații practicate și de femei, cu care însă seacordă la feminin cuvintele care trebuie acordate în gen, ex. Президент прибув/прибулаPrezident pribuv/pribula „Președintele/Președinta a sosit”[49]. Majoritatea acestor cuvinte sunt împrumuturi relativ recente, dar există și unele autohtone, ca лікарlikar „medic”.
Dintre un număr de substantive terminate înбb,пp,вv,мm,фf,шš,чč,щšč șiжž, unele sunt masculine, altele – feminine. Exemple de masculine sunt ніжniž „cuțit”, плачplač „plânset”, рукавrukav „mânecă”. Cele feminine erau la origine terminate în aceleași consoane, dar muiate, care au devenit dure în cursul istoriei limbii, de exemplu în cuvintele подорожpodorož „drumeție”, нічnič „noapte”, кровkrov „sânge”.
Unele substantive terminate în consoană moale (palatalizată) sunt masculine, altele – feminine. Genul celor fără un sufix specific poate reieși numai din context. Masculine sunt більbilʹ „durere”, деньdenʹ „zi”, нікельnikelʹ „nichel” etc., iar feminine ліньlinʹ „lene”, осіньosinʹ „toamnă”, смертьsmertʹ „moarte” etc.
Genul altor substantive este indicat de sufixe specifice. Astfel,
Sunt masculine substantivele cu sufixele:
-ець-ecʹ: українецьukrajinecʹ „ucrainean”, читецьčytecʹ „cititor” (cu voce tare) etc.;
fără sufix: сестраsestra „soră”, ногаnoha „picior”, сторонаstorona „parte” etc.;
cu sufix specific: дочкаdočka „fiică”, вівчаркаvivčarka „ciobăniță”, студенткаstudentka „studentă” etc.
Sunt și nume comune de persoane terminate în-a, persoane al căror sex poate reieși din context: слугаsluha „slugă”, колегаkoleha „coleg, -ă”, листоношаlystonoša „poștaș, poștăriță”. Printre acestea sunt unele cu sufixul -xa-cha, care poate avea o valoare expresivă, ex. сіромахаsiromacha „sărac, -ă”.
Pe lângă multele prenume feminine în-a sunt și prenume masculine cu această terminație. Acestea sunt fiediminutive, ca ЖораŽora (< ГеоргійHeorhij „Gheorghe”), fie obișnuite, ca МиколаMykola „Nicolae”.
Sunt și câteva substantive neutre terminate în-a, în acestea fiind totdeauna accentuat, ex. ведмежаvedmežá „pui de urs”.
O parte din aceste substantive sunt feminine: fără sufix (ex. цибуляcybulja „ceapă”) sau cu sufixul -ниця-nycja, ex. робітницяrobitnycja „muncitoare”.
Altele denumesc atât persoane de sex masculin, cât și de sex feminin, ex. п’яницяpjanycja „bețiv, -ă”, тихоняtychonja „persoană tăcută”.
Terminate în-я mai sunt și prenume feminine, precum și masculine diminutivate: ВасяVasja (< ВасильVasylʹ „Vasile”), ЖеняŽenja (< ЄвгенJevhen „Eugen”).
Multe substantive cu această terminație sunt neutre, ex. здоров’яzdorovja „sănătate”. Printre ele sunt și nume de pui de animale: каченяkačenja „boboc de rață”, лисеняlysenja „pui de vulpe” etc. Sunt ușor de recunoscut ca neutre substantivele cu-я precedat de o consoană lungă, ca почуттяpočuttja „sentiment”, моделюванняmodeljuvannja „modelare” etc.
Numele comune terminate în-o sunt toate neutre, ex. вікноvikno „fereastră”, коліноkolino „genunchi”, містоmisto „oraș”.
O seamă de prenume masculine diminutive sau nu au de asemenea această terminație: ВанькоVanʹko (< ІванIvan), ПавлоPavlo „Pavel” etc. Sunt și nume comune de persoană masculine care intră în această categorie, unele obișnuite, altele diminutive: батькоbatʹko „tată”, батенькоbatenʹko „tătic”.
Practic toate substantivele terminate în-e sunt neutre, ex. місцеmisce „loc”, полеpole „câmp”, явищеjavišče „fenomen”.
Limba ucraineană se caracterizează printr-un grad relativ înalt desintetism, mai înalt decât al limbii române[50]. Aceasta se manifestă printr-o flexiune relativ bogată. Domeniul nominal se caracterizează prin șase cazuri, plus, la substantiv,vocativul, relativ bine distinse prin desinențe. Funcția primordială a substantivului la fiecare din acestea este:
vocativ (V.) – caz fără funcțiesintactică, folosit în adresarea directă.
Substantivele se împart în patru clase de declinare în funcție de gen și de terminația formei de bază. În cadrul acestora sunt și subclase, după cumradicalul substantivelor se termină în consoană dură, consoană moale sau consoană șuierătoare (шš,жž,чč,джdž). Mai jos sunt date numai exemple reprezentative pentru majoritatea substantivelor din fiecare clasă și subclasă.
Această clasă cuprinde substantive masculine cu radicalul terminat în consoană, și neutre cu nominativul singular în-o,-e sau-ja, în afara celor cu sufixele-at-,-jat- și-en- înaintea desinenței, la cazurile altele decât nominativul și acuzativul. Exemple:
Numele deanimate au cazul acuzativ egal cu genitivul, iar cele inanimate – cu nominativul.
Numai primele două subclase au formă de vocativ, și numai la singular. Numai prima are formă aparte, a doua are vocativul egal cu genitivul, iar celelalte, precum și toate la plural, au vocativul egal cu nominativul.
Substantivul neutru полеpolе „câmp” are două variante la genitiv plural. A doua are desinența zero, ca și celelalte două substantive neutre la acest caz.
Cuvintele de acordat se acordă la neutru cu împrumuturile terminate în-o și în-e, dar aceste substantive nu se declină.
Această declinare privește substantivele neutre cu nominativul singular terminat în-a sau-ja, cu sufixele-at-,-jat- și-en- înaintea desinenței, la cazurile altele decât N.-A. singular:
În gramatica limbii ucrainene se iau în seamă mai multe tipuri deadjective. În afara celorpronominale există alte trei tipuri de adjective[52]:
Adjectivele calificative exprimă însușiri, fiind singurele care permitgradarea și care pot îndeplini atât funcția de atribut, cât și cea denume predicativ, ex. тихийtychyj „liniștit”.
Adjectivele relaționale exprimă o relație între două substantive, nu cunosc categoriacomparației și, în mod normal, nu pot fi nume predicative. Aceste adjective sunt derivate din substantive, cele care intră în relație cu substantivul al căror atribut sunt, ex. кам’янийkamjanyj „de piatră”.
Adjectivele posesive (care nu sunt de confundat cuadjectivele pronominale prosesive) sunt derivate de la substantive și îndeplinesc funcția de atribut adjectival ce exprimă posesorul a ceea ce denumește substantivului determinat. Aceste adjective se formează cu sufixe specifice pentru genul substantivului de la care provin (ex. батькiвbatʹkiv (masculin) „(al) tatălui”, сестринsestrin „(al) surorii”) și se acordă ca toate adjectivele, în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
În ucraineană, adjectivele calificative și cele relaționale se deosebesc de substantive prin terminații specifice date de desinențele la nominativ singular masculin. Ele cunosc două tipuri de declinare, dură și moale.
Declinarea dură este în primul rând cea a adjectivelor calificative și relaționale cu desinența-yj la nominativ singular masculin[53]:
Caz
Singular
Plural
Masculin
Neutru
Feminin
N.
білийbilyj „alb”
білеbile
білаbila
bili
G.
biloho
biloji
bilych
D.
bilomu
bilij
bilym
A.
inanimat = N. animat = G.
= N.
bilu
inanimat = N. animat = G.
I.
bilym
biloju
bilymy
L.
bilomu saubilim
bilij
bilych
Declinarea adjectivelor posesive este tot dură. Diferă numai forma de nominativ singular și faptul căi din desinența-iv alternează la celelalte cazuri cu două vocale diferite, în funcție de terminația dură sau moale a substantivului din care derivă adjectivul[54]:
братbrat →brativ „(al) fratelui” –bratovoho etc.;
АндріjAndrij →Andrijiv „(al) lui Andrij” –Andrijevoho.
Declinarea moale caracterizează adjectivele calificative și relaționale terminate la nominativ singular masculin în-ij[53]:
În ucraineană existăsinonimie morfologică în exprimarea gradelor de comparație, între forme sintetice (cu afixe) și formeanalitice, cu adverbele având sensul „mai mult”, respectiv „mai puțin” puse înaintea formei de grad pozitiv[55].
În mod regulat, gradele de comparație se formează după cum urmează:
Gradul
Formă sintetică
Formă analitică
Pozitiv:
теплийteplyj „cald”
Gradul comparativ de superioritate:
teplišyj
bilʹš teplyj
Gradul comparativ de inferioritate:
–
menš teplyj
Gradul superlativ relativ de superioritate:
najteplišyj
najbilʹš teplyj
Gradul superlativ relativ de inferioritate:
–
najmenš teplyj
Gradul superlativ relativ de superioritate format sintetic poate fi intensificat cu alte două prefixe:jaknajteplišyj sauščonajteplyj „de departe cel mai cald”.
Sunt și adjective cu grad comparativ de superioritate format neregulat, de exemplu:
далекийdalekyj „îndepărtat” – дальшийdalʹšyj;
близькийblyzʹkyj „apropiat” – ближчийblyžčyj;
високийvysokyj „înalt” – вищийvyščyj.
Alte forme neregulate suntsupletive (alte cuvinte decât adjectivul de bază):
Ca în limba română, și în ucraineană există cuvinte care sunt numai pronume, de exemplu cele personale, și altele, care pot fi și adjective pronominale, de pildă mare parte din cele nehotărâte[56].
Accentul pemene,tebe șisebe își schimbă locul în funcție de prezența sau nu a uneiprepoziții înaintea lor. De exemplu, la acuzativmené „pe mine” –pro méne „despre mine”.
Formele alternative cun inițial se folosesc după prepoziții, ex. acuzativjiji „pe ea” –dlja néji „pentru ea”.
Pronumelevy este și de politețe, atât în adresarea către mai multe persoane, cât și către una.
Aceleași forme corespund și formelor accentuate, cât și celor neaccentuate din română.
Pronumele reflexivsebe corespunde uneori cu pronumele românescsine. Se referă totdeauna la subiectul propoziției, de orice gen, număr și persoană ar fi acesta. Exemple:
Завтра ми повернемося досебеZavtra my povernemosja dosebe „Mâine ne întoarcem la noi acasă”;
Передсобою я раптом побачив старого другаPeredsoboju ja raptom pobačyv staroho druha „Brusc am văzut în fața mea un vechi prieten”.
Pronumelor reflexive neaccentuate din română le corespundeparticula reflexivă -ся-sja adăugatăverbului, echivalentă cu pronumele reflexiv românesc „se”, cu deosebirea că în ucraineană se folosește la toate persoanele, ex. повернемосяpovernemosja „ne întoarcem”.
Abrevierile m., n. și f. indică genul obiectului posedat, cu care se acordă pronumele-adjectiv posesiv, prin urmaremij brat (m.) „fratele meu”,moje pole (n.) „câmpul meu”,moje žyttja (n.) „viața mea”,moja sestra (f.) „sora mea”.
În cazul mai multor posesori de persoana a III-a, pronumele se acordă de asemenea cu obiectul/obiectele posedate, decijichnij brat (m.) „fratele lor”,jichnje pole (n.) câmpul lor”,jichnja sestra (f.) „sora lor”,jichni braty/polja/sestry „frații/câmpurile/surorile lor”.
Posesorul unic de persoana a III-a se exprimă cu genitivul pronumelui personal, care este invariabil:joho brat/ pole/ sestra/ braty/ polja/ sestry „fratele/ câmpul/ sora/ frații/ câmpurile/ surorile lui”,jiji brat/ pole/ sestra/ braty/ polja/ sestry „fratele/ câmpul/ sora/ frații/ câmpurile/ surorile ei”.
Posesivele se acordă și în caz cu obiectul posedat, prin urmare se declină ca adjectivele, de exemplu:
Caz
Masculin singular
Neutru singular
Feminin singular
Plural
N.
mij
moje
moja
moji
G.
moho
mojeji
mojich
D.
mojemu
mojij
mojim
A.
inanimat = N. animat = G.
= N.
moju
inanimat = N. animat = G.
I.
mojim
mojeju
mojimy
L.
mojemu saumojim
mojij
mojich
Există și un pronume-adjectiv posesiv reflexiv. Este folosit în locul celorlalte posesive pentru ceea ce este posedat de subiect. Formele sale suntsvij,svoje,svoja,svoji. Exemple de folosire:
Я взявсвою валізкуJa vzjavsvoju valizku „Eu am luat valiza mea” vs. Він взявмою валізкуVin vzjavmoju valizku „El a luat valiza mea”;
Він взявсвою валізкуVin vzjavsvoju valizku „El a luat valiza sa” vs. Я взявйого валізкуJa vzjavjoho valizky „Eu am luat valiza lui”;
Și demonstrativele au aceleași forme capronume și caadjective pronominale. În limba ucraineană standard sunt două demonstrative, care se declină ca adjectivele:
Forme de apropiere:
Caz
Masculin singular
Neutru singular
Feminin singular
Plural
N.
cej „acest(a)”
ce „acest(a)”
cja „această (aceasta)”
ci „acești(a), aceste(a)”
G.
cʹoho
cijeji
cych
D.
cʹomu
cij
cym
A.
inanimat = N. animat = G.
= N.
cju
inanimat = N. animat = G.
I.
cym
cijeju
cymy
L.
cʹomu saucim
cij
cych
Forme de depărtare:
Caz
Masculin singular
Neutru singular
Feminin singular
Plural
N.
toj „acel(a)”
te „acel(a)”
ta „acea (aceea)”
ti „acei(a), acele(a)”
G.
toho
tijeji
tych
D.
tomu
tij
tym
A.
inanimat = N. animat = G.
= N.
tu
inanimat = N. animat = G.
I.
tym
tijeju
tymy
L.
tomu sautim
tij
tych
Aceste pronume pot fi folosite cu uno-protetic care întărește ideea de apropiere, respectiv de depărtare:
оцейocej, оцеoce, оцяocja, оцioci;
отойotoj, отеote, отaota, отioti.
Pronume interogativ-relative și pronume-adjective interogativ-relative
Numaipronume interogative sunt cele referitoare la identitatea unei persoane sau a unui inanimat. Se declină în felul următor:
N.
хтоchto „cine”
щоščo „ce”
G.
koho
čoho
D.
komu
čomu
A.
koho
ščo
I.
kym
čym
L.
komu
čomu saučim
Щоščo este și pronume relativ invariabil ce reprezintă și persoane. Exemple:
Там сидить дівчина,що мешкає в Одесі.Tam sydytʹ divčyna,ščo meškaje v Odesi „Acolo șade fata care locuiește în Odesa”;
Я не знаю людини,що їй я дав книжкуJa ne znaju ljudyny,ščo jij ja dav knyžku „Nu cunosc persoana căreia i-am dat cartea” (lit. „... ce ei eu am dat...”).
Скількиskilʹky „cât, câtă, câți, câte” este numai pronume interogativ. Are numai formă de plural, se declină ca atare, iar substantivul sau pronumele personal la a cărui cantitate se referă se folosește la genitiv plural:
Скільки це коштує?Skilʹky ce koštuje? „Cât costă asta?”;
Скільки вас там було?Skilʹky vas tam bulo? „Câți ați fost acolo?” (literal „Cât voi(G.) acolo era?) (construcție impersonală).
Alte pronume interogative sunt șirelative, fiind de asemenea adjective pronominale. Au forme specifice ajectivelor și se declină ca acestea:
Чийčyj, чиєčyje, чияčyja, чиїčyji „al/a/ai/ale cui” este cuvântul interogativ referitor la posesor:Чия це кімната?Čyja ce kimnata? „A cui e camera asta?”;
Якийjakyj, якеjake, якаjaka, якіjaki poate fi:
pronume interogativ cu sensul „care (dintre mai mulți/multe)”:Який ви хочете?Jakyj vy chočete? „Pe care îl vreți?”;
Printre aceste cuvinte, unele sunt numaipronume, altele pot fi și adjective pronominale. Cele mai multe sunt formate de la interogative, cuafixe sau prin compunere cu elemente fără folosire autonomă, obținându-se și sinonime. Astfel sunt:
În aceste pronume, partea de interogativ se declină ca atare și când sunt formate cu sufix, ex. комусьkomusʹ „cuiva”. Dacă se folosesc cu o prepoziție, aceasta se poate plasa între prefix și interogativ: Я з деким / де з ким розмовлявJa z dekym / de z kym rozmovljav „(Eu) am vorbit cu cineva”.
Tot de la pronume interogative sunt formate și celenegative, cu particula negativă ні folosită ca prefix:
Odyn are și forma de pluralodni, folosit cu substantive numai cu formă de plural (pluralia tantum), ex. одні дверіodni dveri „o ușă”, fără sens dearticol nehotărât, ucraineana neavând articole.Odni este și pronume nehotărât, cu sensul „unii/unele”, în opoziție cu іншіinši „alți(i)/alte(le)”.
Numerele de la 11 la 19 au structura numele cifrei + prepozițiaна + -дцять-dcatʹ (< десять „zece”). Cinci nume de cifre suferă mici schimbări la contactul cu al doilea element: одинадцять (11), чотирнадцять (14), п’ятнадцять (15), шістнадцять (16), дев’ятнадцять (19).
Primele două zeci au structura cifră + -дцять; de la 50 la 80 – structura cifră + -десят; 40 și 90 – forme aparte: сорокsorok (40), дев’яностоdevjanosto (90).
100 are numele стоsto. Sutele se numără cu cifrele precedându-l pesto. În двістіdvisti (200), сто este la nominativ plural, în тристаtrista (300) și чотиристаčotyrysta (400) – la genitiv singular, iar în celelalte – la genitiv plural: п’ятсотpjatsot (500) etc.
Numele lui 1000 este тисячаtysjača. Și miile se numără cu cifrele, apoi cu celelalte numere, punândtysjača la aceleași cazuri ca pesto, dar nu sub formă de cuvinte compuse:dvi tysjači,tri tysjači,čotyry tysjači,pjatʹ tysjač etc.
După sutele de mii mai există мільйонmilʹjon și мільярдmilʹjard.
Printre cardinale se găsește și numeralul обидваobidva „amândoi”, обидвіobydvi „amândouă”, considerat numeral colectiv în gramatica limbii române.
Numeralele cardinale se declină:
Odyn se declină ca adjectivele de declinare dură.
Celelalte cifre, numerele de la 11 la 19 și zecile terminate în -дцять și -десят se declină după același tip, cu mici diferențe la unele numerale și cu câte două variante în afara nominativului. Exemplu:
N. сімsim „șase”
G. семиsemy sau сімохsimoch
D. семиsemy sau сімомsimom
A. inanimat = N., animat = G.
I. сьомаsʹoma sau сімомаsimoma
L. семиsemy sau сімохsimoch
Ladva/dvi,try șičotyry lipsesc primele variante de mai sus.
Sorok (40),devjanosto (90) șisto (100) au numai câte două forme. Acestea sunt formele lor de nominativ, iar la toate celelalte cazuri au desinența-a, în afara acuzativului celor acordate cu inanimate, care este egal cu nominativul.
200, 300 și 400 se declină la fel:
N.dvisti (200)
G.dvochsot
D.dvomstam
A.dvisti
I.dvomastami
L.dvochstach
Celelalte sute urmează un tip diferit:
N.pjatsot (500)
G.pjatysot
D.pjatystam
A.pjatsot
I.pjatʹmastami saupjatʹomastami
L.pjatystach
Tysjača (f.),milʹjon (m.) șimilʹjard (m.) se declină ca substantivele.
Folosirea formelor cazuale ale numeralelor cardinale este prezentată în secțiuneaExprimarea cantității.
Aceste numerale au forma adjectivelor și se declină ca acestea. Primele două nu sunt derivate de la numeralele cardinale corespunzătoare: першийperšyj „primul”, друхийdruchyj „al doilea”. Celelalte sunt derivate, bazele unora suferind unele schimbări:
La numeralele ordinale formate din mai multe cuvinte, numai numele cifrelor devine ordinal, ex. сто двадцятьсьома книжкаsto dvadcatʹsʹoma knyžka „a o sută douăzeci și șaptea carte”, сорокперший домsorokperšyj dom „a patruzeci și una casă”.
Prin numerale colective se înțelege altceva în gramatica ucraineană, decât în cea română. Aceste numerale nu au corespondente în română. Sunt derivate de la cele cardinale până la 13, fiind folosite mai frecvent următoarele:
cu sufixul-є-je:
дваdva – двоєdvoje „doi”;
триtry – троєtroje „trei”;
cu sufixul-еро-ero:
чотириčotyry – четвероčetvero „patru”;
десятьdesjatʹ – десятероdesjatero „zece”.
Folosirea acestor numerale este limitată la grupuri de persoane, eventual de alte animate denumite cu un substantiv masculin. Dacă sunt urmate de un substantiv, acesta este la genitiv plural. În această situație sunt în concurență cu numeralele cardinale:dvoje brativ =dva braty „doi frați”,troje bobriv =try bobry „trei castori”. Fără substantiv se preferă numeralele colective: Нас було четвероNas bulo četvero „Am fost patru”.
Numele fracțiilor folosite curent sunt următoarele:
Cantitatea de ¼ se exprimă cu substantivul чвертьčvertʹ „sfert”.
Pentru ½ se folosesc două cuvinte:
Половинаpolovyna „jumătate” este un termen mai general, de exemplu în три з половиною дніtri z polovynoju dni „trei zile și jumătate”.
Пiвpiv a evoluat din protoslavulpolъ, din care a fost derivat половина. Se folosește mai ales în exprimarea orei, ex. пів до сьомої/на сьомуpiv do sʹomoji/na sʹomu „(ora) șase și jumătate” (lit. „jumătate la a șaptea”).
Cantitatea de 1,5 se poate exprima cu osintagmă (odyn z polovynoju „unu și jumătate”) sau cu substantivulplurale tantum півтораpivtora (m., n.), півториpivtory (f.).
Cuvântul compus півторастаpivtorasta exprimă numărul 150, însemnând de fapt „o sută și jumătate”.
Alte fracții ordinare se pot exprima în două feluri:
Când numărătorul este 1, structura numeralului este: numeral ordinal care exprimă numitorul + substantivul частинačastyna „parte”, ex. десятa частинadesjata častina „a zecea parte”.
Când numărătorul este mai mare de 1, structura este: numeral cardinal (numărătorul) + numeral ordinal (numitorul) la genitiv plural, ex. п’ять шостихpjatʹ šostych „cinci șesimi”.
Fracțiile mixte se exprimă cu sau fără folosirea susbstantivului цілаcila „întreg”: одна (ціла) і дві десятихodna (cila) i dvi desjatych (1,5) lit. „un (întreg) și două zecimi”.
Cantitatea aproximativă se poate exprima în primul rând fără numerale, cu cuvinte precum багатоbahato „mulți/multe”, небагатоnebahato „nu (prea) mulți/multe”, кількаkilʹka „câțiva/câteva”, декількаdekilʹka „câțiva/câteva”.
Mai sunt și cuvinte compuse care conțin numerale.
Кільканадцятьkilʹkanadcatʹ exprimă un număr aproximativ între 11 și 19.
Кількадесятkilʹkadesjat înseamnă „câteva zeci”.
Кількасотkilʹkasotʹ – „câteva sute”.
Стонадцятьstonadcatʹ – „peste o sută”.
Acestea se declină ca numeralele cardinale care se termină cu același ultim component.
De la numeralul стоsto „sută” se formează substantivul feminin сотняsotnja „vreo sută”, cu pluralulsotni „sute”.
Aceste numerale exprimă de câte ori se îndeplinește o acțiune. Lui 1 îi corespunde разraz „o dată”. Lui 2 și 3 le corespund derivate de la numeralele cardinale: двічіdviči „de două ori”, respectiv тричіtryči „de trei ori”. Peste acestea se folosește numeralul cardinal +raz: п’ять разpjatʹ raz „de cinci ori” etc.
Există substantive feminine nume ale cifrelor, ex. двійкаdvijka „un doi, doiul”, трійкаtrijka (3), четвіркаčetvirka (4), п’ятіркаpjatirka (5) etc. Acestea se folosesc, de exemplu, pentru a numi notele școlare. Mai pot exprima și numărul de persoane participante la o acțiune, eventual intimitatea unor persoane dintr-un grup limitat la numărul respectiv, ex.dvijkamy „în doi”,trijkamy (I.) sauutrijku (L.) „în trei”.
Există două asemenea substantive care denumesc momente ale zilei șipuncte cardinale:
південьpivdenʹ „amiază” (lit. „jumătate-zi”) și „miazăzi, sud”;
північpivnič „miezul nopții” (lit. „jumătate-noapte”) și „miazănoapte, nord”.
Cu numeralele cardinale și elementul secund de compunere -річчя-riččja, de la рікrik „an” se formează nume de perioade de un anumit număr de ani, și care exprimă aniversările: сорокаріччяsorokariččja „perioadă de patruzeci de ani” sau „a patruzecea aniversare, aniversarea a patruzeci de ani”.
Un nume de cifră și elementul -кутникkutnyk, de la кутkut „unghi” formează nume de figuri geometrice, ex. шестикутникšestykutnyk „hexagon”.
Se formează și adjective compuse cu numerale:
південнийpivdennyj „de o jumătate de zi”, „de la amiază”, „de miazăzi, de (la) sud, sudic”;
піврічнийpivričnyj „de o jumătate de an”;
п’ятдесят(и)річнийpjatdesjat(y)ričnyj „(în vârstă/vechi) de cincizeci de ani”;
напівживийnapivžyvyj lit. „viu pe jumătate”;
двоособовийdvoosobovyj „pentru două persoane”;
шестикутнийšestykutnyj „hexagonal”;
половинчастийpolovynčastyj „din două părți egale”.
Ca în limbile slave în general, sistemul verbal ucrainean se caracterizează prin categoria gramaticală aaspectului exprimată sistematic din punct de vedere formal la toatemodurile șitimpurile[58]. Sunt exprimate formal modurile indicativ (cu o formă de prezent, una detrecut și două deviitor),imperativ șicondițional (cu câte o singură formă temporală). Aspectul este asociat cu exprimarea viitorului și a nuanțelor de trecut. La acesta din urmă, precum și la condițional, nu se exprimă categoria persoanei, dar sunt marcate genurile.
Practic fiecare verb există într-o pereche în care unul este de aspect numit imperfectiv, iar celălalt numit de aspect perfectiv, ambele având același sens lexical sau sensuri apropiate.
Mai jos se prezintă în linii mari ceea ce exprimă aspectele, dar există și destule situații care nu corespund acestei prezentări.
Un verb imperfectiv exprimă faptul că acțiunea[59] era, este, va fi sau se dorește a fi în curs de desfășurare, adică apare ca nelimintată în timp. Aproape toate verbele imperfective pot fi și iterative, adică să exprime efectuarea repetată, obișnuită a acțiunii.
Un verb perfectiv exprimă faptul că acțiunea a fost, va fi sau se dorește a fi limitată în timp. Un asemenea verb poate indica faptul că acțiunea este realizată într-un moment sau într-o perioadă de timp, că este dusă până la limita posibilă, sau că începe într-un moment (incoativ).
O pereche de verbe de aspecte diferite este prezentă în următoarele propoziții:
Вінчитав книжкуVinčitav knyžku „(El) citea o carte/cartea” vs. Вінпрочитав книжкуVinpročitav knyžku „(El) a citit o carte/cartea”.
Aspectele sunt numai parțial în relație cu timpurile verbului. În ucraineană sunt exprimate trei timpuri (prezent, trecut și viitor), și sunt patru forme temporale: una de prezent, una de trecut și două de viitor. Din cauza caracterului său general, verbul imperfectiv poate plasa acțiunea în toate cele trei timpuri cu ajutorul acestor patru forme. În schimb, verbul perfectiv, exprimând în esență o acțiune săvârșită, nu exprimă de regulă timpul prezent, ci numai timpul trecut, cu forma de trecut, și timpul viitor, cu forma de prezent.
În română nu este caracteristică existența unor perechi verb imperfectiv – verb perfectiv, iar aceste aspecte se exprimă nesistematic la nivel gramatical, fiind implicite unor forme verbale temporale, numai la trecut.Imperfectul implică aspectul imperfectiv/iterativ, iarperfectul compus,perfect simplu șimai mult ca perfectul implică aspectul perfectiv.
Într-o pereche de verbe de cele două aspecte, verbul de la care se formează celălalt poate fi sau cel imperfectiv, sau cel perfectiv. Cel mai adesea,morfemul aspectului este un afix specific: un prefix sau un sufix.
Prefixele formează verbe perfective de la imperfective. Astfel de prefixe sunt:
по-po-: зватиzvaty –позвати „a chema”;
на-na-: писатиpysaty –написати „a scrie”;
про-pro-: чиститипрочистити „a curăța”;
з-z-: їстиjisti –з’їсти „a mânca”.
Un sufix care formează verbe perfective de la imperfective este-ну--nu-, ex. кричатиkryčaty – крикнути „a striga”.
Un sufix care formează verbe imperfective de la perfective este-ва--va-. La contactul dintre radical și sufix pot avea loc schimbări fonetice, iar după radical cu sfârșit consonantic intervine-у--u-,-ю--ju- sau-a-. În general, verbul perfectiv este mai întâi format prin prefixare de la un verb imperfectiv fără prefix. Astfel este, de exemplu: грітиhrity (imperfectiv) – пригрітиpryhrity (perfectiv), apoi cu sufixul-ва- se formează un nou verb imperfectiv: пригріватиprihrivati „a încălzi”. Alte verbe perfective de acest gen sunt:
змішатиzmišaty – змішуватиzmišuvaty „a amesteca”;
повторитиpovtoryty – повторюватиpovtorjuvaty „a repeta”;
устатиustaty – уставатиustavaty „a se scula”.
Unele verbe imperfective se formează de la perfective prin introducerea vocalei-и--y- în radical, ex. вибратиvybraty – вибирати „a alege”.
Alt procedeu de formare a verbelor imperfective de la perfective este schimbarea vocalei-и--y- dinaintea sufixului deinfinitiv-ти--ty- în-a- sau-я--ja-. Înaintea acesteia din urmă intervine-л--l-:
кінчитиkinčyty – кінчатиkynčaty „a termina”;
появитисяpojavytysja – появлятисяpojavljatysja „a apărea”.
Într-un număr restrâns de perechi, verbul imperfectiv se deosebește de cel perfectiv numai prin locul accentului, ex. вимірятиvymirjáty (imperfectiv) – вимірятиvýmirjaty (perfectiv) „a măsura”.
Câteva verbe nu au pereche cu același radical, ci alt verb cu același sens lexical, dar de aspect diferit, ex. братиbraty (imperfectiv) – узятиuzjaty (perfectiv) „a lua”.
În cazul verbelor care exprimă o deplasare există două verbe imperfective, unul nedeterminat, celălalt – determinat. Verbele perfective care le corespund se formează de la cele determinate, la toate triourile cu prefixul по-po-, ex. літатиlitaty (imperfectiv nedeterminat) „a zbura” – летітиletity (imperfectiv determinat) „a zbura” – полетітиpoletity (perfectiv) „a-și lua zburul”. Diferențele dintre verbele din acest trio sunt următoarele:
Verbul nedeterminat exprimă o acțiune obișnuită, repetată: Кожної осені птахилітають на південьKožnoji oseni ptachylitajutʹ na pivdenʹ „În fiecare toamnă, păsările zboară spre sud”.
Cel determinat exprimă acțiunea în desfășurare: Птахлетів понад водоюPtachletiv ponad vodoju „Pasărea zbura pe deasupra apei”.
Cel perfectiv exprimă începutul acțiunii: ПташкаполетілаPtaškapoletila „Păsărica și-a luat zborul”.
Verbele ucrainene sunt de obicei împărțite în două clase deconjugare, după cum înaintea majorității desinențelor se folosește vocala de legătură-e- (la unele verbe reprezentată de literaє pronunțată [jɛ]) (conjugarea I) sau-и--y- (conjugarea a II-a). Clasa de conjugare a unor verbe se distinge dupătema lor la infinitiv, dată de radical și de vocala sau sufixul dinaintea sufixului de infinitiv -ти-ty:
Mai sunt și verbe terminate în -іти-ity, în -ити-yty și în consoană + -ти, care se împart între cele două clase, precum și verbe neregulate în ambele clase.
Clasele de conjugare au relevanță numai pentru această formă, care exprimă timpul prezent în principiu numai în cazul verbelor imperfective. La verbele perfective, această formă exprimă de fapt acțiuni viitoare.
Exemple de conjugare a unor verbe regulate (În paranteză este prefixul perfectiv. Fără acesta, verbul este imperfectiv.):
Persoana
Conjugarea I (про)читати(pro)čytaty „a citi”
Conjugarea a II-a (за)кричати(za)kryčaty „a striga”
Această formă exprimă categoria numărului și a genului la singular, dar nu exprimă categoria persoanei. Aceasta este exprimată de subiectul cuvânt aparte în aceeașipropoziție sau în contextul care o precede. Exemplu:
Într-o anumită perioadă a istoriei limbii, terminația trecutului la masculin a fost [l], dar fiind final de cuvânt a evoluat la [w]. Sunt și verbe de la care terminația [l] a ajuns după o consoană și a căzut la masculin, de exemplu la verbul гризтиhryzty „a roade”, la trecuthryz,hryzla,hryzlo,hryzly.
Deși nu este totdeauna cazul, în mod caracteristic, trecutul verbului imperfectiv se traduce în română prin imperfect, iar al celui perfectiv prin perfect compus, perfect simplu sau mai mult ca perfect:
Вінчитав книжкуVinčitav knyžku „(El) citea o carte/cartea” vs. Вінпрочитав книжкуVinpročitav knyžku „(El) a citit o carte/cartea”.
Forma de trecut nu exprimă numai acest timp al indicativului. Cum în ucraineană nu există formă deconjunctiv, cea de indicativ trecut se folosește și cu valoarea acestuia pentru a exprimapredicatul unorpropoziții subordonate cu alt subiect decât cel al propoziției principale, ex. Я бажаю, щоб типровела літо в ХарковіJa bažaju ščob typrovela lito v Charkovi „Doresc să petreci vara laHarkiv”.
Există două forme de viitor. Una este analitică, alcătuită din forma de prezent cu valoare de viitor a verbului бутиbuty „a fi” și infinitivul verbului cu sens lexical. Exemplu cu verbul читатиčytaty „a citi”:
budu
čytaty
budeš
bude
budemo
budete
budutʹ
Cealaltă formă de viitor este sintetică, având ca temă forma de infinitiv a verbului:
čytatymu
čytatymeš
čytatyme
čytatymemo
čytatymete
čytatymutʹ
Aceste forme sunt rezervate verbelor imperfective. Între ele nu există vreo diferență funcțională sau semantică, doar că forma sintetică este mai puțin frecventă.
Verbul perfectiv corespunzător are viitorul exprimat cu forma de prezent: прочитаю etc.
Imperativul se folosește la trei persoane: a II-a singular, I plural și a II-a plural. Desinențele sale se adaugă la tema verbului la indicativ prezent, persoana I singular, prezentând diferențe în funcție de sunetul final al temei și de locul accentului pe forma aceasta personală:
Unele verbe au înaintea sufixului de infinitiv sufixul-ава--ava-, pe care nu îl au la prezent, dar care reapare la imperativ, ex. узнаватиuznaváty „a recunoaște”:uznaváj!,uznavájte!,uznavájmo!
Limba ucraineană a avut patru forme de participiu: activ prezent, activ trecut, pasiv prezent și pasiv trecut. Dintre acestea, în ucraineana modernă a rămas numai ultimul. Se formează ca adjectivele, cel mai frecvent de la verbe perfective, dar și de la unele imperfective. Se declină ca adjectivele și se folosește de regulă ca atribut. Exemple:
perfectiv: прочитана книжкаpročytana knyžka „cartea (care a fost) citită”;
imperfectiv: січене сіноsičene sino „fânul (care era) cosit”.
Gerunziul prezent se formează de la tema persoanei a III-a plural indicativ prezent a verbelor imperfective, cu sufixul-чи-čy, ex. ідутьidutʹ „(ei/ele) merg” → iдучиidučy „mergând”. Exprimă o acțiune simultană cu acțiunea unui verb la un mod predicativ, ambele având același subiect:Ідучи до школи, Ваня побачив свого вчителяIdučy do školy, Vanja pobačyv svoho včytelja „Mergând la școală, Vanja și-a văzut învățătorul”.
Gerunziul trecut se alcătuiește de regulă de la verbe perfective, anume de la forma lor de trecut masculin singular, cu sufixul-ши-šy, ex. написавnapysav (el) „a scris” → написавшиnapysavšy. Exprimă o acțiune anterioară acțiunii unui verb la un mod predicativ cu același subiect:Написавши лист, я пішов на поштуNapysavšy list, ja pišov na poštu „După ce am scris scrisoarea, m-am dus la poștă”.
Această formă se caracterizează prin particula reflexivă-ся-sja adăugată ca un sufix la oricare formă modală, temporală și personală. La unele forme se reduce la-сь-sʹ. O primesc verbe de mai multe tipuri:
verb reflexiv propriu-zis: умитисяumytysja „a se spăla”, умиючисьumyjučysʹ „spălându-se”;
verb reciproc: миритисяmyrytysja „a se împăca (unul cu altul)”;
verbintranzitiv cu formă reflexivă: дивитися на телебаченняdyvytysja na telebačennja „a se uita la televizor” (lit. „... la televiziune”);
verb cu valoarepasivă: Як пишеться це слово?Jak pyšetʹsja ce slovo? „Cum se scrie cuvântul acesta?”
Forma de neutru singular a unor adjective este folosită și ca adverb, ex. добреdobre „bine”, злеzle „rău”.
Un număr mai mare de adverbe sunt formate de la adjective cu sufixul-o care înlocuiește desinențele adjectivului, ex. дешевоdeševo „ieftin”, швидкоšvydko „repede”.
Sunt și câteva adverbe care se formează în ambele feluri. Astfel sunt певнеpevne / певноpevno „(în mod) sigur”, даремнеdaremne / даремноdaremno „degeaba”.
Cele de mai sus sunt adverbe formate de la adjective cu radicalul terminat în consoană dură. Cele formate de la adjective cu radicalul terminat în consoană palataliză păstrează această palatalizare, ex. самобутнійsamobutnij „original” → самобутньоsamobytnʹo „în mod original”.
Unele adverbe din adjective pot constituicuvinte propoziții cu sensul „este + adjectiv”: ПотрібноPotribno „Este necesar”, НеобхідноNeobchidno „Este indispensabil”, (Не)можливо(Ne)možlyvo „Este (im)posibil”.
Există adverbe identice cu forma de neutru a numeralelor ordinale, care primesc prefixulпо-po-. Se folosesc în enumerări:
по-першеpo-perše „în primul rând”;
по-другеpo-druhe „în al doilea rând”;
по-третєpo-tretje „în al treilea rând”.
Tot de la numerale ordinale se formează cu prefixuly-u- adverbe care exprimă a câta oară se produce un eveniment:упершеuperše „prima oară”,удругеudruhe „a doua oară”,утретєutretje „a treia oară”.
Se formează adverbe și de la numeralele colective:
cu sens multiplicator: вдвоєvdvoje „de două ori”, вчетвероvčetvero „de patru ori”;
cu sens divizor: надвоєnadvoje „în două (părți)”, начетвероnačetvero „în patru (părți)”.
Aceste adverbe răspund la adverbele interogative де?de? „unde?” куди?kudy? „încotro?” звідки?zvidky? „de unde?”.
Ca formă, adverbele de loc neinterogative pot fi:
simple: тутtut „aici”, тамtam „acolo”;
derivate din alte adverbe cu sufix diminutiv: тутенькаtutenʹka (< тутtut „aici”) „aici”, fără corespondent exact în română;
cu uno protetic de întărire (ca a pronumelor demonstrative): отутotut „chiar aici”.
Mai sunt și adverbe de loc derivate din substantive cu prefixe prepoziții la origine. Aceste adverbe păstrează desinența cazului cerut de prepoziția respectivă, ex. вгоріvhori „sus”, вгоруvhoru „în sus” (de la substantivul гораhora „munte”).
Un exemplu de locuțiune adverbială este по всіх усюдахpo vsich usjudach „peste tot”.
Unele adverbe de loc sunt nehotărâte, formate la fel ca pronumele nehotărâte, ex. десьdesʹ, де-небудьde-nebudʹ „undeva”, десь індеdesʹ inde „altundeva”, будь-деbudʹ-de „oriunde”, будь-кудиbudʹ-kudy „oriîncotro”.
Alte adverbe de loc sunt negative, formate ca pronumele negative: нідеnide „niciunde”, нізвідкиnizvidky „de niciunde”.
Interogative: коли?koly? „când”, доки?doky „până când?” звідколи?zvidkoly? „de când?”, з якого часу?z jakoho času? „de când?” (lit. „din care timp?”).
Generale: теперteper / теперкаteperka (diminutiv) „acum”, заразzaraz „îndată”, частоčasto „deseori”, потімpotim „apoi, după aceea”, незабаромnezabarom „(în) curând” etc.
Legate de zi și perioadele zilei: сьогодніsʹohodni „astăzi”, вчораvčora „ieri”, завтраzavtra „mâine”, позавчораpozavčora „alaltăieri”, вденьvdenʹ „ziua”, вночіvnoči „noaptea”, вранціvranci „dimineața”, ввечеріvvečeri „seara” etc.
Nehotărâte: будь-колиbudʹ-koly „oricând”, де-не-деde-ne-de „din când în când”, колисьkolysʹ „cândva” etc.
Adverbe cantitative de bază sunt багатоbahato „mult”, малоmalo „puțin”, трохиtrochy „un pic”.
Aparțin acestei clase formele supletive de comparativ ale primelor două de mai sus, більш(e)bilʹš(e) „mai mult” și менш(e)menš(e) „mai puțin”.
Багато este atenuat de чимало „destul de mult” și intensificat de надтоnadto „prea mult”.
Cantitatea suficientă este exprimată de доситьdosytʹ „destul”.
Adverbe care atenuează ceea ce exprimă adjectivele și alte adverbe sunt досить „destul de” майжеmajže „aproape”, iar care le intensifică sunt дужeduže (cu comparativul дужчеdužče) „foarte” și зовсімzovsim „cu totul”.
Adverbe de mod interogative sunt як?jak? „cum?”, яким способом?jakym sposobom? „în ce mod?”
La acestea răspund în primul rând adverbele formate de la adjective, dar și alte adverbe: такtak „așa”, раптомraptom „brusc”, дармаdarma „degeaba”, інакinak „altfel”, босоніжbosoniž „desculț”, тайкомtajkom „în taină”, жартомаžartoma „în glumă”, верхиverchy „călare” etc.
Adverbele de mod cu sensul „în limba X” provin de la adjectivele coerspunzătoare, ex. по-українськиpo-ukrajinsʹky „ucrainește”. Forma acestora poate fi și ca a lui по-українськомуpo-ukrajinsʹkomu.
Sunt și adverbe de mod nehotărâte, formate cu afixe cu care se alcătuiesc și unele pronume nehotărâte: якосьjakosʹ, як-небудьjak-nebudʹ „cumva”, будь-якbudʹ-jak „oricum”.
Grade de comparație au adverbele provenite din adjective calificative. Forma lor de comparativ de superioritate este aceeași ca a adjectivelor respective la nominativ singular neutru, iar cea de superlativ relativ primește același prefix, de exemplu:
ясноjasno „(în mod) clar” – яснішеjasniše „mai clar” – найяснішеnajjasniše „(în modul) cel mai clar”;
Pot fi deosebite cuvinte care se folosesc exclusiv ca prepoziții, simple din punctul de vedere al formei (безbez „fără”, черезčerez „prin”, приpri „la” etc.), și altele, care au ca funcție secundară cea de prepoziție[62]. Prepozițiile de mai jos provin princonversiune din:
substantive la nominativ singular: кругkruh „în jurul”, кінецьkinecʹ „la capătul”;
substantive la instrumental singular: протягомprotjahom „în timpul”, шляхомšljachom „prin, cu ajutorul”.
Ca formă, sunt și prepoziții compuse din:
două prepoziții: з-підz-pid „de sub”, із-заiz-za „din cauza”;
prepoziție și substantiv: навкругиnavkruhy „în jurul”.
Există și locuțiuni prepoziționale, ex. у зв’язку зu zvjazku z „în legătură cu”, за допомогоюza dopomohoju „cu ajutorul” etc.
Unele prepoziții au variante:
вv sau уu: в/у кращому випадкуv/y kraščomu vypadku „în cel mai bun caz”;
зz, зіzi sau ізiz: з Києваz Kijeva „din Kiev”, зі школиzi školy „din școală”, із книжокiz knyžok „din cărți”.
Prepoziția se folosește pentru a forma unatribut substantival saupronominal, ori uncomplement. Elementele nominale ale acestora trebuie să fie la un anumit caz (în afară de nominativ și vocativ), în funcție de prepoziție și de tipul părții de propoziție. Cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz și unele au mai multe sensuri:
cu genitivul: біляbilja „(pe) lângă”, відvid „de la, din”, дляdlja „pentru”, доdo „la, până la” , протиproty „împotriva”, середsered „printre, în mijlocul”, крімkrim „în afara” etc.;
cu dativul: всупереч „în ciuda”, завдякиzavdjaky „datorită”;
cu acuzativul: проpro „despre”, черезčerez „prin, peste” etc.;
cu locativul: приpry „cu ocazia”, „în momentul”, „(de) pe lângă”.
În complemente, unele prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcție de sens sau de naturaregentului:
Prepoziție
Caz
Situație de folosire
Exemplu
в
acuzativ
cu verb care exprimă deplasarea spre un loc
піти в лісpity v lis „a pleca în pădure”
locativ
cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc
жити в Кримуžyty v Krymu „a trăi în Crimeea”
на
acuzativ
cu verb care exprimă deplasarea spre un loc
класти на стілklasty na stil „a pune pe masă”
locativ
cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc
лежати на поверхніležaty na poverchni „a sta culcat pe o suprafață”
перед
acuzativ
cu verb care exprimă deplasarea spre un loc
залетіти під хмариzaletity pid chmary „a zbura sub nori” (pentru a ajunge acolo)
instrumental
cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc
жити під лісомžyty pid lisom „a trăi lângă pădure”
між
genitiv
cu ultimul temen în construcții cu superlativul
найменший між дітейnajmenšyj miž ditej „cel mai mic dintre copii”
acuzativ
cu verb care exprimă deplasarea spre un loc
iти між людиity miž ljudy „a merge între oameni” (pentru a ajunge între ei)
instrumental
cu atribut substantival
дорога між полямиdoroha miž poljamy „drum între câmpuri”
conjuncțiecoordonatoare disjunctivă: Олексачи Богдан будуть у нас завтраOleksačy Bohdan budutʹ y nas zavtra „Oleksa sau Bohdan va fi la noi mâine”;
conjuncțiesubordonatoare introductivă a întrebării indirecte totale: Він питає,чи ми будемо вдома сьогодніVin pytaje,čy my budemo vdoma sʹohodni „El întreabă dacă vom fi acasă astăzi”;
щоščo:
conjuncție subordonatoare introductivă de întrebare indirectă parțială: Вона мені сказала,що станетьсяVona meni skazala,ščo stanetʹsja „Ea mi-a spus ce se va întâmpla”;
conjuncție subordonatoare cu sensul „că”: Вона каже,що готова поїхати до ХарковаVona kaže,ščo hotova pojichaty do Charkova „Ea spune că e gata să plece la Harkiv”.
таta:
conjuncție coordonatoare copulativă: Він ідета слухаєVin ideta sluchaje „El merge și ascultă”;
conjuncție coordonatoare adversativă: Я полетів би до тебе,та грошей не маюJa poletiv by do tebe,ta grošej nemaju „Aș merge la tine cu avionul, dar nu am bani”.
Unele conjuncții sunt sinonime:
алеale – таta „dar, însă”:
Ігор пише,але й думає про сьогоднішні зустрічіIhor piše,ale j dumaje pro cʹohodnišni zustriči „Ihor scrie, dar se și gândește la întâlnirile de astăzi”;
Я полетів би до тебе,та грошей не маюJa poletiv by do tebe,ta grošej nemaju „Aș merge la tine cu avionul, dar nu am bani”;
абоabo – чиčy „sau, ori”:
Олексаабо/чи Богдан будуть у нас завтраOleksaabo/čy Bohdan budutʹ y nas zavtra „Oleksa sau Bohdan va fi la noi mâine”;
Există conjuncții cu variante de formă: ні/аніni/ani „nici”, хоч/хочаchoč/choča „deși”, мов/ немов/ немовбиmov/ nemov/ nemovby „ca și cum”, щоб/щобиščob/ščoby „(pentru) ca (... să)”.
Conjuncția coordonatoare copulativă cu sensul „și” se exprimă în trei feluri:
Există un cuvânt cu două variante în funcție de contextul fonetic: братi сестра – сестрай братbrati sestra (după consoană) –sestraj brat (după vocală) „fratele și sora – sora și fratele”.
І/й are sinonimul таta: братта сестраbratta sestra.
Particulele constituie o clasă de cuvinte invariabile care nu au funcție sintactică, nici alt rol sintactic cum este cel al prepozițiilor și conjuncțiilor. Astfel sunt cele de mai jos.
Хайchaj sau нехайnechaj are mai multe valoripragmatice:
În funcție deintonație, este folosită pentru exprimarea atitudinii vorbitorului referitoare la acțiunea unei terțe persoane: un ordin adresat indirect, o dorință sau o concesie, ex. (Не)хай він прийде(!) „(El) să vină!”, „De-ar veni!”, „Las’ să vină”[64].
Este folosită în exclamații și urări: Хай живе!Chaj žyve! „Trăiască!”, Хай живуть вони довгі роки!Chaj žyvutʹ vony dovhi roky! „Să trăiască (ei) la mulți ani!” (lit. „... lungi ani”).
Жеže este o particulă de insistență: Biн же знав це!Vin že znav ce! „El doar știa asta”[64].
Чиčy este folosită ca marcă a întrebării directe totale, neutră din punct de vedere pragmatic: Чи ти там був?Čу ty tam buv? „Ai fost acolo?”
Хіба?Chiba? și Невже?Nevže? „Oare?” sunt folosite la început de propoziție interogativă și drept cuvinte propoziții, exprimând mirare sau îndoială în legătură cu spusele destinatarului.
Echivalentul lui „da”, такtak, este considerat particulă afirmativă, iar cele ale lui „nu” – particule negative[66]:
Нini „nu” este folosit drept răspuns la oîntrebare directă totală: ЩеніŠčeni „Încă nu”.
Нi se folosește și cu sensul „nici”: Ніхто не бачивні комедії,ні трагедіїNichto ne bačivni komediji,ni trahediji „Nimeni nu s-a uitat nici la comedie, nici la tragedie”.
Нene „nu” neagă verbul (ex.нe знаюne znaju „nu știu”), adverbul (не більшеne bilʹše „nu mai mult”) și alte părți de vorbire.
Propoziția interogativă totală directă (care vizează răspunsul „da” sau „nu”) canonică este uneori marcată doar de intonația interogativă, brusc ascendentă pe ultimul cuvânt, ex. Ти був там?Tу buv tam? „(Tu) ai fost acolo?” Poate fi marcată și de particula interogativă чиčy pe primul loc, intonația fiind atunci mai puțin înaltă, și cu o schimare întopică: Чи ти там був?Čу ty tam buv? (lit. „... tu acolo fost?”).
În propoziția imperativă pozitivă, predicatul este de regulă verb perfectiv, iar în cea negativă – imperfectiv:
Скажи йому правду!Skažy jomu pravdu! „Spune-i adevărul!” vs. Не кажи йому правди!Nе kažy jomu pravdy! „Nu-i spune adevărul!”
Ordinul adresat indirect persoanei a III-a se exprimă cu predicatul la indicativ precedat de particula (не)хай(ne)chaj: (Не)хай він прийде!(Ne)chaj vin pryjde! „(El) să vină!”
Imperativul poate fi înlocuit de infinitiv în porunci mai categorice, ex. Мовчати!Movčati! „Taci! / Tăceți!”, He говорити!Ne hovoryty! „Nu vorbi! / Nu vorbiți!”[68].
Aceastăparte de propoziție este de regulă la cazul nominativ dacă este exprimat prin substantiv sau pronume.
Cum în ucraineană nu sunt articole, locul subiectului poate indica dacă acesta este definit sau nedefinit:
Студент стукнув у дверіStudent stuknuv u dveri „Studentul a bătut la ușă” vs. У двері стукнув студентU dveri stuknuv student „La ușă a bătut un student”[69].
O excepție este subiectul gramatical la acuzativ, într-o construcție pasivă cu verbul бути „a fi” la trecut singular neutru folosit impersonal:
Цю книжку було написано мноюCju knyžku bulo napisano mnoju „Cartea aceasta a fost scrisă de mine”[70].
Pronumele personal subiect se folosește mai frecvent în ucraineană decât în română, și atunci când nu este scos în evidență, deși la alte timpuri decât trecutul, desinențele îl exprimă de asemenea. La trecut este necesar, pentru că acesta nu are desinențe personale. Totuși, este de regulă absent când se răspunde la o întrebare repetând predicatul din aceasta: –Ти там був? – Був– Tу tam buv? – Buv „– Ai fost acolo? – Am fost”.
Cu predicatul la imperativ, pronumele personal subiect se folosește numai când se insistă asupra lui: Ти іди!Ty idy! „Tu să mergi!”
Predicatul verbal la forma de trecut (care, pe lângă indicativul trecut, poate corespunde și condiționalului prezent și trecut, precum și conjunctivului prezent din română), se acordă și în gen cu subiectul la numărul singular[71]:
Борис читавBorys čytav „Boris citea”;
Вона умиласяVona umylasja „Ea s-a spălat”;
Яблуко було на століJabluko bulo (neutru) na stoli „Mărul era pe masă”.
Uneori, predicatul poate fi la infinitiv. În aceste cazuri, acțiunea este efectuată de un complement la dativ:
Чи непоїхати б нам туди човном?Čy nepojichaty b nam tudy čovnom? „De ce n-am merge acolo cu barca?”;
Вам непоневолити народVam neponevolyty narod „Nu veți putea înrobi poporul” (lit. „Vouă nu a înrobi popor”);
Щохлопцеві робити?Ščo chlopcevirobyty? „Ce să facă băiatul?” (lit. „Ce băiatului a face?”)[72].
În cursul istoriei limbii, ucraineana a pierdut formele personale de prezent ale principaluluiverb copulativ, бутиbuty „a fi”, în afara celei de persoana a III-a singular єje. Și aceasta este de obicei omisă, fiind înlocuită cu o pauză. În acest caz, subiectul se exprimă cu o intonație înaltă, urmează pauza, apoi numele predicativ cu intonație mai joasă, ex. Biн відомий науковецьVin vidomyj naukovecʹ „El este un savant celebru” (lit. „El celebru savant”). Totuși, forma păstrată, єje, se folosește uneori, ex. Biн є зрадникVin je zradnyk „(El) e un trădător”.
Pentru accentuarea identității numelui predicativ cu subiectul, în locul verbului copulativ se folosește pronumele demonstrativ neutru singular цесе „acesta” sau un pronume demonstrativ neutru special, тоto: Романце/то лiтературний жанрRomance/to literaturnyj žanr „Romanul este o specie literară”.
Numele predicativ poate fi nu numai la nominativ, ci și la instrumental, sau la acuzativ cu prepoziția заza. Frecvența cazului folosit depinde de verbul copulativ:
Cu бути la alt timp decât prezentul se pot folosi toate trei cazurile, instumentalul fiind cel mai frecvent: Biн був пастухом (I.)/ пастух (N.)/ за пастуха (A.)Vin buv pastuchom/ pastuch/ za pastucha „(El) era păstor”.
Cu verbul copulativ omis sau cu це/то, numele predicativ este la nominativ.
Cu є se folosește mai mult nominativul.
Cu alte verbe considerate copulative, instrumentalul este aproape obligatoriu: Biн став/ здається менi зрадникомVin stav/ zdajetʹsja meni zradnykom „(El) a devenit/ îmi pare a fi un trădător”.
Cu за + acuzativul, numele predicativ apare adesea ca termen de comparație: Biн менi був за братаVin meni buv za brata „El îmi era ca un frate”.
Exprimarea acțiunii subordonate cu verbul la infinitiv
Unele verbe nu pot avea complement direct exprimat printr-oparte de vorbire nominală (substantiv, pronume). Acestea pot avea CD exprimat prin verb la infinitiv, subiectul celor două verbe trebuind să fie același, ex. Ми сталичитатиMy stalyčytaty „Am început să citim”[73].
Tot cu infinitivul se exprimă acțiunea subordonată cu subiect neprecizat, atunci când regentul este impersonal și exprimă obligația, astfel exprimându-se o obligație generală, de pildă cu cuvântul predicativ invariabil требаtreba: Требаїсти тапитиTrebajisty tapyty „Trebuie să se mănânce și să se bea”[74].
Și altor tipuri de subordonate cu același subiect ca al principalei le corespund complemente la infinitiv. În unele construcții, infinitivul este introdus de o conjuncție, ca o subordonată:
Після того якувійти до хати, я розплакавсяPosle toho jakuvijty do chaty, ja rozplakavsja După ce am intrat în casă, am izbucnit în lacrimi”[75];
Я б віддав половину життя свого, абибути щасливимJa b viddav polovynu žyttja svoho, abybuty ščaslyvym „Mi-aș da jumătate din viață ca să fiu fericit”[76].
Uneori, infinitivul complement circumstanțial de scop cu același subiect ca al verbului regent este folosit facultativ cu conjuncție: Ми пішли (щоб) побачити захід сонцяMy pišly (ščob) pobačyty zachid soncja „Am mers să privim apusul soarelui”[77].
Complementul direct este de cele mai multe ori la cazul acuzativ fără prepoziție.
Există și CD la cazul genitiv, numit „partitiv”, când exprimă o parte, adică o cantitate nedeterminată din ceea ce denumește complementul exprimat printr-un substantiv nenumărabil sau unul folosit ca un nenumărabil, ex. Вона з’їлахлібаVona zjilachliba „(Ea) a mâncat pâine/pâinea” (o bucată/bucata de/din pâine). Dacă este vorba de un întreg, atunci este la acuzativ: Вона з’їлахлібVona zjilachlib „(Ea) a mâncat pâinea” (pâinea întreagă)[78].
Tot la genitiv este CD-ul în propozițienegativă, când nu este definit: Він не продав столаVin ne prodav stola „(El) nu a vândut vreo masă”. Și numele proprii de persoană sunt la genitiv (identificabil ca atare la cele cu formă feminină) ca CD, dacă sunt determinate cu un adjectiv pronominal negativ: Ми ніякої Марійки не бачилиMy nijakoji Marijky ne bačyly lit. „Noi niciun fel de Marijka (G.) nu văzut”[78].
Cu verbe care exprimă deplasarea fără un punct de sosire precizat,complementul de loc este uneori o parte de vorbire nominală la cazul instrumental fără prepoziție[79]:
бігати полямиbihaty poljamy „a alerga pe câmpuri”;
ходити лісомchodyty lisom „a merge/umbla prin pădure”.
De cele mai multe ori se folosește și o prepoziție. Cazul la care este exprimat complementul depinde de aceasta.
Unele prepoziții au un singur sens și se construiesc cu un singur caz. De pildă prepoziția крізьkrizʹ „prin”, care are numai sensul „(trecând) prin”, cere acuzativul: Ми пройшли крізь лісMy projšly krizʹ lis „(Noi) am trecut prin pădure”[80].
Există prepozițiipolisemantice care cer cazuri diferite în funcție de sensul lor, de exemplu поpo:
cu acuzativul: іти по молокоity po moloko „a merge după lapte”[81];
cu locativul: По газону не ходити! „A nu se umbla pe gazon!”
Sunt și prepoziții care, având același sens, cer cazuri diferite în funcție de caracterul verbului regent al complementului (dacă exprimă deplasarea spre un loc, respectiv dacă nu exprimă mișcarea sau exprimă mișcarea fără ca aceasta să fie spre un loc anume)[82]:
вv (cu varianta уu):
cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc – cazul acuzativ: іти в/у кімнатуity v/u kimnatu „a merge în cameră”;
cu verbe care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc – cazul locativ: бути в/у кімнатіbuty v/u kimnati „a fi în cameră”
наna:
cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc – cazul acuzativ: іти на тротуарity na trotuar „a merge pe trotuar” (ca să se ajungă acolo);
cu verbe care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc – cazul locativ: бути на тротуаріbuty na trotuari „a fi pe trotuar”;
міжmiž:
cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc – cazul acuzativ: іти між дереваity miž dereva „a merge între copaci” (ca să se ajungă acolo);
cu verbe care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc – cazul instrumental: бути між деревамиbuty miž derevamy „a fi printre copaci”.
Orele se exprimă în limbajul curent cu numeralul ordinal, ex. – Котра година? – Восьма– Kotra hodyna? – Vosʹma „– Cât e ceasul? – Opt” (lit. „– Care oră? – A opta”)[86].
Complementul de timp exprimând ora poate avea următoarele structuri principale:
prepozițiaо + numeral ordinal (ora) la locativ: o шостійo šostij „la (ora) șase” (lit. „la a șasea”);
prepozițiaо + numeral fracționar + prepozițiaна + numeral ordinal (ora) la acuzativ: о пів на сьомуo piv na sʹomu „la șase și jumătate” (lit. „la jumătate la a șaptea”);
prepozițiaо + numeral ordinal (ora) la locativ + numeral cardinal (minute) la nominativ: о дев’ятій двадцятьo devjatij dvadcjatʹ „la nouă și douăzeci” (lit. „la a noua douăzeci”).
Complementul circumstanțial instrumental și cel sociativ
Instrumentul în sens larg cu ajutorul căruia se efectuează o acțiune se exprimă cucomplement circumstanțial instrumental la cazul instrumental fără prepoziție, ex. Зубреня стукнуло лісничоголобомZubrenja stuknulo lisnyčoholobom „Puiul de zimbru l-a lovit pe pădurar cu fruntea”[87].
Animatul cu care se face împreună o acțiune se exprimă cucomplement circumstanțial sociativ tot la instrumental, dar cu prepozițiaзz, ex. Ми говорилиз матір’юMy hovorylyz matirju „(Noi) am vorbit cu mama”. Ideea de asociere se extinde uneori și la inanimate: Він пішовз парасолькою в руціVin pišovz parasolʹkoju v ruci (El) a plecat cu umbrela în mână”[88].
În construcțiile cu adjectiv la gradul comparativ, termenul de comparație poate fi precedat de unele conjuncții, dar și de unele prepoziții:
conjuncții: Золото дорожче,ніж/як мідьZoloto dorožče,niž/jak midʹ „Aurul este mai scump ca/decât cuprul”[89];
prepoziții:
відvid + termen de comparație la genitiv: солодшийвід меду „mai dulce ca mierea”[90];
заza + termen de comparație la acuzativ: Я не бачив нічого кращогоза цеJa ne bačyv ničoho kraščohoza ce „N-am văzut nimic mai bun decât asta”.
Construcții cu superlativul pot fi, ambele cu genitivul,
cu prepoziția середsered „printre, dintre”: Серед усіх батьків вони найсимпатичнішіSered ysich batʹkiv vony najsympatyčniši „Dintre toți tații, ei sunt cei mai simpatici”;
cu prepoziția міжmiž, cu același sens: найменший між дітейnajmenšyj miž ditej „cel mai mic dintre copii”[91].
Mai sunt și alte construcții impersonale în afara celor deja apărute în articol.
Unele stări meteorologice se exprimă cu adverbe formate de la adjective, și cu verbul бути omis la prezent și exprimat la celelalte timpuri: Сьогодні холодноSʹohodni cholodno „Astăzi este frig”, Вчера було теплоVčera bulo teplo „Ieri a fost cald”.
Într-o construcție asemănătoare, ce exprimă senzații și sentimente, persoana care le trăiește este exprimată prin complement la dativ.
Мені холодноMeni cholodno „Mi-e frig” (lit. „Mie rece”(adverb format de la adjectiv));
Мені було сумноMeni bulo sumno „Eram trist(ă)” (lit. „Mie era(neutru) trist” (adverb format de la adjectiv)).
Exemple de construcții echivalente cu „îmi vine să” + verb sunt:
Мені хочется плакатиMeni chočetsja plakaty „Îmi vine să plâng” (lit. „Mie se vrea a plânge”);
Нікому було співатиNikomu bulo spivaty „Nimănui nu-i venea să cânte” (lit. „Nimănui era(neutru) a cânta”);
Мені було не до сміхуMeni bulo ne do smichu „Nu-mi venea să râd” (lit. „Mie era(neutru) nu la râs(genitiv)”);
Inexistența a ceea ce denumește subiectul se exprimă cu construcții impersonale negative, subiectul fiind la genitiv:
la trecut cu verbul бути la neutru singular: Не було хлібівNe bulo chlibiv „Nu erau pâini” vs. pozitiv Були хліби (N.)Buly chliby „Erau pâini”;
la viitor cu бути la persoana a III-a singular: Не буде хлібівNe bude chlibiv „Nu vor fi pâini” vs. pozitiv Будуть хліби (N.) „Vor fi pâini”;
la prezent cu cuvântul predicativ impersonal нема(є)[92]: Нема(є) хлібівNema(je) chlibiv „Nu sunt pâini” vs. Є хлібиJe chlyby „Sunt pâini”.
Una din sintagmele posesive are structura adjectiv pronominal posesiv + substantiv obiect posedat, cu specificitățile prezentate mai sus, în secțiuneaPronumele-adjective posesive.
Altă structură este adjectiv posesiv nepronominal, format de la numele posesorului + obiect posedat, ex. батьків/материн рукописbátʹkiv/materyn rukopys „manuscrisul tatălui/mamei”. Aceasta este sinonimă cu structura obiect posedat + posesor la genitiv, ca cea din română (рукопіс батька/материrukopis bátʹka/materi). Cu posesor singular este mai frecventă prima construcție, cea cu atribut adjectival posesiv, iar cu posesor plural se folosește a doua, cu atribut substantival la genitiv: рукопис батьківrukopys batʹkív „manuscrisul taților” (a se observa locul diferit al accentului la adjectivul posesiv și la substantivul la genitiv plural).
Sunt și propoziții cu diferite construcții care exprimă posesia. Una din acestea este cu verbul матиmaty „a avea” ca predicat:
în propoziție pozitivă, cu complement direct la acuzativ: Він має грошіVin maje hroši „(El) are bani”;
în propoziție negativă, cu CD la genitiv: Він немає грошейVin nemaje hrošej „(El) nu are bani”.
Construcția pozitivă de mai sus este echivalentă cu una cu posesorul la cazul genitiv cu prepozițiaуu, cu verbul бути folosit impersonal și cu obiectul posedat la nominativ: У нього є грошіU nʹoho je hroši lit. „La el(G.) e bani”.
Construcția negativă de mai sus este echivalentă cu una cu posesorul la cazul genitiv cu prepozițiaуu, cuvântul predicativ impersonal немаnema și obiectul posedat la genitiv: У нього нема грошейU nʹoho nema hrošej lit. „La el nu-e(G.) bani”.
Altă construcție este cu adjectiv demonstrativ + obiect posedat la nominativ, determinat de un atribut care exprimă posesorul: Ці гроші моїCi hroši moji „Acești bani sunt ai mei” (lit. „Acești bani mei”).
Când partea de propoziție constituită de grupul nominal cu numeral cardinal trebuie să fie la nominativ, numeralul este la acest caz, iar substantivul a cărui cantitate o exprimă numeralul este la cazul cerut de acesta. Astfel:
Cuodyn,odne,odna, substantivul este la nominativ singular:odyn brat „un frate”,odne selo „un sat”,odna sestra „o soră”.
Cudva/dvi,try șičotyry este la nominativ plural:dva braty/sela,dvi sestry;try/čotyry braty/ sela/ sestry.
Cu numeralele de lapjatʹ și peste acest număr este la genitiv plural:pjatʹ brativ/ sel/ sester.
Când grupul nominal trebuie să fie la alt caz decât nominativul, substantivul este la acest caz, iar numeralele până la 999 se acordă în caz cu acesta, ex. у восьми будинкахu vosʹmy budinkach „în opt clădiri” (cazul locativ). 1000 și numeralele peste aceasta sunt la cazul la care trebuie să fie partea de propoziție, iar substantivul rămâne la genitiv plural: тисяча осібtysjača (N.)osib (G. pl.) „o mie de persoane”, тисячею осібtysjačeju (I.)osib (G. pl.) „cu o mie de persoane”.
În cazul numeralelor compuse, regulile acestea se aplică la ultimul component și la substantiv.
Când sunt la nominativ, numeralele colective și toate celelalte cuvinte declinabile, precum și adverbele care exprimă cantitatea se construiesc cu substantivul la genitiv plural:
двоє санейdvoje sanej „două sănii”;
багато/ мало/ кілька/ сила людейbahato/ malo/ kilʹka/ syla ljudej „mulți/ puțini/ câțiva/ o mulțime de oameni”.
Aspectele principale ale topicii propoziției enunțiative ucrainene neutre, adică neinfluențate de vreun factor pragmatic sau psihic, sunt cele de mai jos.
Subiectul precede predicatul, acesta precede complementele, iar complementul indirect de atribuire precede complementul direct: Він дав йому книжку „I-a dat cartea/o carte” (lit. „El dat lui carte”).
Complementul exprimat prin adverb provenit din adjectiv precede verbul determinat (Biнприязно дивився на неїVin prijazno dyvyvsja na neji „(El) se uita prietenește la ea”), dar alte adverbe îl urmează: Biн дививсявперeд „Se uita înainte”.
Ucraineana se caracterizează prin prepoziții, dar cele mai lungi de două silabe pot fi și postpuse cuvântului cu care sunt folosite, ex.заради ньогоzarady nʹoho sau йогозарадиjoho zarady „în interesul lui”.
Cuvintele moștenite din protoslavă sunt mult mai numeroase decât cele împrumutate[94]. Câteva clase de cuvinte din care fac parte astfel de cuvinte sunt următoarele[95]:
verbe: читати čytaty „a citi”, писатиpysaty „a scrie”, ходитиchodyty „a umbla” etc.;
adjective: зеленийzelenyj „verde”, молодийmolodyj „tânăr”, старийstaryj „bătrân” etc.
În istoria limbii, importanța surselor de împrumuturi a depins de condițiile istorice care au caracterizat istoria Ucrainei în diversele ei epoci.
În perioada limbii ucrainene vechi (secolele X-XIII) au prevalat, în limba scrisă a cărturarilor, împrumuturile din limba slavonă. S-au păstrat din acestea cuvinte ca духduch „duh”, блаженствоblaženstvo „preafericire”, dar și, intrate prin intermediul ei, cuvinte dinlimba greacă, precum ангелanhel „înger”. În același timp, în limba vorbită au intrat cuvinte ale triburilorturcice nomade din estul și sudul teritoriului, ex. богатирbohatyr „viteaz”, товарtovar „marfă” etc.
În perioada limbii ucrainene medii (secolele XV-XVIII) s-a exercitat prima influență străină importantă, cea poloneză. Aceasta a contribuit la formarea limbajului administrativ al epocii și a mijlocit intrarea în limbă a unor termeni occidentali din domeniile culturii, științelor, gândirii abstracte etc. Influența poloneză a slăbit după1720, când cea mai mare parte a Ucrainei a fost încorporată în Imperiul Rus, dar în secolul al XIX-lea s-a manifestat din nou în mai mică măsură și ca tendință a intelectualilor ucraineni de a contracara extinderea rusismelor. Exemple de cuvinte de origine poloneză sunt вустаvusta „gură”, грудиhrudy „piept”, цікавийcikavyj „interesant”, рахунокrachunok „cont, factură”[96]. În acea perioadă, limba vorbită a împrumutat cuvinte de origineturcă șitătară, mai ales în terminologia militară acazacilor zaporojeni, dar și în azootehniei, a grădinăritului, a vestimentației sau a muzicii.
Cea mai mare influență străină după 1720 a fost cea a limbii ruse. Termenii pentru realitățile noi care apăreau, erau luați mai ales din această limbă. Tot prin filieră rusă intrau în limbă și împrumuturile din limbile occidentale: серйознийserjoznyj „serios”, інтересinteres, оригінальністьoryhinalʹnistʹ „originalitate” etc.[97].
În afară de cuvinte, s-au împrumutat și prefixe. Sunt considerate prefixe împrumutate cele care au fost preluate împreună cu cuvinte străine și aplicate ulterior unor cuvinte autohtone. Exemple[98]:
архіважливийarchivažlyvyj „extrem de important” (lit. „arhiimportant”);
ультракороткийulʹtrakorotkyj „ultrascurt”;
прозахіднийprozachidnyj „prooccidental”.
Ucraineana are câteva cuvinte și din română: бринзаbrynza, малайmalaj, цапcap, кептарkeptar, мамалигаmamalyha[30].
Integrarea împrumuturilor se face în general prin aplicarea regulilor morfologice autohtone. Astfel, substantivele terminate în consoană și cele în vocalaa se declină precum cele autohtone cu asemenea terminații, indiferent de ce gen au în limba de origine. De exemplu, флотflot „flotă” (<frla flotte) se declină ca masculinele terminate în consoană. Cuvintele străine terminate în vocale care nu există în poziție finală în ucraineană la nominativ singular (уu șii), sunt invariabile, ex. зебу „zebu”, поні „ponei”, інтерв’ю „interviu”. Deși în ucraineană există substantive autohtone terminate îne și îno, totuși cele străine cu aceste vocale finale sunt tot invariabile, ex. пюреpjure „piure” sau кіноkino „cinema”. Totuși, și substantivele invariabile primesc gen, cel neutru, ceea ce reiese din faptul că se acordă cu ele la acest gen cuvintele care trebuie acordate[100].
Adjectivele împrumutate primesc sufixul-н- și desinențele de nominativ singular-ий-yj,-a,-e, ex. геніальнийgenialʹnyj „genial”.
Verbele străine se adaptează în general preluând-se radicalul lor urmat de vocala de legătură-у- + sufixul-ва- + sufixul de infinitiv-ти. Iată, de exemplu, integrarea verbuluidemontieren > монт- + -у- + -ва- + -ти → монтуватиmontuvaty „a monta”. Forma de indicativ prezent, persoana I singular a acestui verb este монтуюmontuju „montez”.
Verbele împrumutate nu au de regulă două variante după aspect. Totuși, unora relativ vechi li s-a format o pereche cu un prefix perfectiv, verbul inițial devenind imperfectiv, ex. арештуватиareštuvaty –заарештуватиzaareštuvaty „a aresta”.
prefixală:безкрайbezkraj „spațiu nemărginit” (< без- „fără” + край „margine”);
regresivă (prin suprimarea unui sufix): написnapis „inscripție” (< написатиnapysaty „a scrie”).
Există și sufixe compuse, de pildă în formarea cuvântului вазочкаvazočka „văzuță” (< вазаvaza „vază” + sufixul -оч- folosit numai în sufixe compuse + sufixul diminutiv -ка folosit și fără alt sufix).
Cuvântul-bază al derivării poate fi:
alt substantiv: шахтаšachta „mină” → шахтарšachtar „miner”;
un adjectiv: багатийbahatyj „bogat” → багачbahač „bogătaș”;
un verb: читатиčytaty „a citi” → читецьčytecʹ „cititor (cu voce tare)”.
O seamă de substantive sunt formate cu un prefix și un sufix, de cele mai multe ori mai întâi cu primul sau cu al doilea, și ulterior cu celălalt, ex.
Alte substantive sunt formate prin compunere. Cuvintele compuse au stuctura: temă de substantiv sau de adjectiv (inclusiv numeral ordinal) + temă de substantiv sau de verb + eventual un sufix. Între cuvintele componente se află o vocală de legătură:-o- sau, mai rar,-e-.
Compunerea poate avea loc fără sufixare sau concominent cu sufixare:
fără sufixare:
două substantive: лісlis „pădure” + паркpark → лісопарк „pădure parc”;
sufixare: читатиčytaty → „a citi” читальнийčytalʹnyj „de lectură” (ex. sală);
prefixare și sufixare: рівнятиrivnjaty „a compara” →незрівняннийnezrivnjannyj „incomparabil”;
un numeral cardinal: дваdva „doi” →подвійнийpodvijnyj „dublu”;
un adverb de timp: завтраzavtra „mâine, a doua zi” → завтрашнійzavtrašnij „de mâine, de a doua zi”.
Adjectivele compuse pot fi mai mult sau mai puțin sudate. În principiu, cele din a doua categorie se scriu cucratimă. De pildă, un adjectiv compus ce califică un obiect cu părți de culori diferite, este considerat mai puțin sudat (ex. жовто-блакитнийžovto-blakytnyj „galben-albastru”), iar unul care exprimă o nuanță de culoare – mai sudat, ex. жовтогарячийžovtoharjačyj lit. „galben arzător”.
Elementele adjectivelor compuse pot fi:
două adjective – exemplele de mai sus;
adjectiv + substantiv, la acesta fiind adăugată desinența adjectivului: синійsynij „albastru”+ окоoko „ochi” → синьоокийcynʹookyj „cu ochi albaștri”;
substantiv + adjectiv derivat de la substantiv: життяžyttja „viață” + радіснийradisnyj „bucuros” (< радістьradistʹ „bucurie”) → життєрадіснийžyttjeradisnyj „bucuros de viață”;
substantiv + participiu: вогонь „foc” + пальний (< палити „a trage cu o armă de foc”) → вогнепальнийvohnepalʹnyj „care poate fi tras (cu o armă de foc)”;
numeral cardinal + adjectiv derivat de la substantiv: дваdva „doi”+ мовнийmovnyj „de limbă” → двомовнийdvomovnyj „bilingv”;
Prin sufixare se formează verbe de la alte părți de vorbire, substantive și adjective[103].
Sufixul-ва- este foarte productiv. Înaintea lui se adaugă sunetul de legătură-у- sau-ю, iar după el sufixul de infinitiv-ти. Astfel s-au format de la cuvinte autohtone verbe în perioade mai vechi ale limbii (ex. чар „vrajă” → чаруватиčaruvaty „a vrăji, a fascina”, марний „inutil” → марнуватиmarnuvaty „a irosi”) și în perioade mai recente, ex. голос „voce” → голосуватиholosuvaty „a vota”. Tot cu acest sufix se integrează în limbă verbe străine, ex. ідеалізуватиidealizuvati „a idealiza”.
De la adjective se formează verbe și cu alte sufixe. Cu sufixul-і- se formează verbe intranzitive, ex. зеленітиzelenity „a (se) înverzi, a deveni verde”. Cu sufixul -ити se obțin verbe tranzitive perechi ale verbelor intranzitive formate de la aceleași adjective: зеленитиzelenyty „a înverzi, a vopsi în verde”.
Prin prefixare se formează în primul rând verbe perfective de la verbe imperfective, ambele având același sens lexical, iar acest proces ține de gramatică (vezi mai sus secțiuneaAspectele verbelor). Totuși sunt cazuri în care două asemenea verbe primesc un prefix care schimbă cel puțin în parte sensul lor lexical, ex. носити – нести „a duce, a purta” →виноситиvynosyty –винестиvynesty „a scoate”[104].
Uneori, un prefix formează perechea perfectivă a unui verb imperfectiv, și în același timp îi dă alt sens, mai mult sau mai puțin apropiat[105]:
любитиljubyty „a iubi” →полюбитиpoljubyty (tranzitiv) „a se îndrăgosti de”;
ітиity „a merge” →пітиpity „a pleca”.
Există multe prefixe, care dau tot felul de nuanțe de sens verbelor. De exemplu, de la verbul бігти „a fugi” se formează:
Cu anumite prefixe și în același timp cu particula reflexivă, unele verbe exprimă ducerea până la extrem a acțiunii, fără a face din verb unul propiu-zis reflexiv. Exemple[111]:
бігатиbihaty „a fugi” →набігатисяnabihatysja „a obosi fugind, a fugi până la epuizare”;
дзвонитиdzvonyty „a suna” →додзвонитисяdodzvonytysja „a suna până răspunde cineva, a suna în zadar”;
працюватиpracjuvaty „a munci” →запрацюватисяzapracjuvatysja „a munci până la epuizare”.
Există și o prefixare numită multiplă, cu un prefix care se repetă, sau cu două prefixe. Acestea dau nuanțe de sens complexe[112]:
битиbyty „a bate” (imperfectiv) →побитиpobyty „a bate” (perfectiv) →попобитиpopobyty „a bate tare” (perfectiv);
ходитиchodyty „a umbla, a merge” (imperfectiv) →приходитиprichodyty „a veni, a sosi” (imperfectiv) →поприходитиpoprychodyty „a veni în număr mare din diferite direcții” (perfectiv, folosit cu subiect plural).
^Dată provenind de la Institutul internațional de sociologie din Kiev,apud Jovtobriuh și Moldovan 2005, p. 514.
^Numărul persoanelor de orice naționalitate care declară că stăpânesc ucraineana.
^Recensământul din 2010, tab. 5. Stăpânirea limbilor de către populația Federației Ruse, p. 143.
^enRecensământul din 2013, tabelulDetailed Languages Spoken at Home and Ability to Speak English for the Population 5 Years and Over for United States: 2009-2013 (Detaliat, limbile vorbite în familie și competența de a vorbi engleza în populația Statelor Unite de 5 ani și peste această vârstă: 2009-2013) (.xsl) (accesat la 16 iunie 2022).
^Verbul acesta este reflexiv. La diateza activă, se termină cuш la această formă, de aceea în scris se păstrează și când consoana respectivă este asimilată de consoana [s] a particulei reflexive-ся.
^Termenul „acțiune” este folosit în acest articol pentru simplificare. În realitate, un verb poate exprima și o întâmplare, o stare, existența, recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare, o transformare etc.
ru Iarțeva, V. N. (coord.),Лингвистический энциклопедический словарь (Dicționar enciclopedic de lingvistică), Moscova, Sovietskaia Ențiklopedia, 1990 (accesat la 16 iunie 2022)
ru Jovtobriuh, M. A. și Moldovan, A. M.,Украинский язык (Limba ucraineană), Moldovan, A. M.et al. (coord.),Языки мира: Славянские языки (Limbile lumii. Limbile slave), Moscova, Academia, 2005,ISBN 5-874444-216-2, p. 513-547 (accesat la 2 martie 2023)
en Moser, Michael, Rusyn: A New–Old Language In-between Nations and States (Limba ruteană: O limbă nouă-veche între națiuni și state), Kamusella, Tomaszet al.,The Palgrave Handbook of Slavic Languages, Identities and Borders (Ghidul Palgrave al limbilor slave. Identități și frontiere), Palgrave Macmillan, 2016,ISBN 978-1-137-34838-8, p. 124-139
en Pugh, Stefan M. și Press, Ian,Ukrainian: a Comprehensive Grammar (Gramatică completă a limbii ucrainene), Londra – New York, Routledge, col. Routledge grammars; 2005,ISBN 0-415-15029-9
Sala, Marius și Vintilă-Rădulescu, Ioana,Limbile lumii. Mică enciclopedie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981
en Shevelov, George Y.,Ukrainian (Limba ucraineană), Comrie, Bernard și Corbett, Greville G. (coord.),The Slavonic Languages (Limbile slave), Londra – New York, Routledge, col. Language family descriptions, 1993,ISBN 0-415-04755-2, p. 947-998
ru Terlak, Z. și Serbenska, O.,Украинский язык для начинающих (Limba ucraineană pentru începători), ediția a II-a, Liov, Svit, 1999,ISBN 966-603-066-3 (PDF de descărcat) (accesat la 2 martie 2023)
en Young, S., Ukrainian (Limba ucraineană), Brown, Keith și Ogilvie, Sarah (coord.),Concise Encyclopedia of Languages of the World (CELW) (Mică enciclopedie a limbilor lumii), Oxford, Elsevier, 2009,ISBN 978-0-08-087774-7, p. 1122-1123
