Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 1 Tutti gli esseri umani nascono liberi ed eguali in dignità e diritti. Essi sono dotati di ragione e di coscienza e devono agire gli uni verso gli altri in spirito di fratellanza.
Răspândire în lume
națională oficială minoritate națională minoritate
Limba italiană (italianoⓘ,lingua italiana) este olimbă romanică din subgrupulitalo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc înItalia.[2]
În Italia sunt numeroase dialecte regionale,[4] dar înființarea unui sistem național de educație a condus la reducerea de-a lungul secolului al XX-lea a variației în limba vorbită de la o regiune la alta.
Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite înToscana[5] și este asemănătoare atât culatina, cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu:
Estimările pot fi diferite, în funcție de sursă.[7] Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu româna.[8] Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv.
Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. IdeileȘcolii Ardelene șilatinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română.[6] Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiindpizza,pastă[9] sauspaghete.
Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și înromână, terminația verbului dă informații despre subiect.
Singular
Plural
Persoana I
io - eu
noi - noi
Persoana a II-a
tu - tu (o persoană, familiar)
voi - voi (plural, familiar)
Persoana a III-a
egli (lui, esso) - el ella (lei, essa)- ea Lei - dvs. (o persoană, politețe)
essi (loro) - ei esse (loro) - ele Loro - dvs. (plural, politețe)
Lei șiLoro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei".Lei este forma de politețe a luitu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar,Loro este forma de politețe pentruvoi.
Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori-are,-ere sau-ire. Majoritatea verbelor italiene sunt regulate.[10]
Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiiloreuropene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asemenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos).
Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment.
-are
Singular
Plural
Persoana I
-o
-iamo
Persoana a II-a
-i
-ate
Persoana a III-a
-a
-ano
Exemple:mangiare, "a mânca".
Io mangio. (sau doarMangio.)Eu mănânc (sau doarMănânc.)
Antonio mangia.Antonio mănâncă.
Antonio mangia?Antonio mănâncă?
Mangia Antonio?Mănâncă Antonio?
guardare, "a se uita"
Noi guardiamo la televisione. (sau doarGuardiamo la televisione.)Noi ne uităm la televizor. (sau doarNe uităm la televizor.)
-ere
Singular
Plural
Persoana I
-o
-iamo
Persoana a II-a
-i
-ete
Persoana a III-a
-e
-ono
Exemplu:lèggere, "a citi"
Lèggono i libri.(Ei) Citesc cărțile.
Leggo il giornale.(Eu) Citesc ziarul.
Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă.
-ire (forma normală)
Singular
Plural
Persoana I
-o
-iamo
Persoana a II-a
-i
-ite
Persoana a III-a
-e
-ono
Exemplu:partire, "a pleca"
Partite.Plecați. (plural; folosit pentru a vorbi cu două sau mai multe persoane cu care ești familiarizat.)
Parti.Pleacă. (singular; folosit pentru a vorbi cu o singură persoană cu care ești familiarizat.)
Pàrtono. Depinzând de context, ar putea însemna după context, la fel ca și înromânăPleacă (oriTu să pleci oriEi pleacă).
-ire (forma-isco)
Singular
Plural
Persoana I
-isco
-iamo
Persoana a II-a
-isci
-ite
Persoana a III-a
-isce
-iscono
Exemplu:capire, "a înțelege".
Io capisco sau doarCapisco. "Eu înțeleg." sau doar "Înțeleg."
Limba italiană standard are un set de șaptevocale. Distincția între vocalele/ɛ/~/e/ și/ɔ/~/o/ se găsește însilabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" (piersică)[ˈpɛː.ska] cât și "pésca" (pescuit)[ˈpeː.ska]. Nu există o distincțiefonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" (zână)[ˈfaː.t̪a] vs. "fatta" (făcută)[ˈfat̪̚.t̪a]. Silabe finale au mereu o vocala scurt.
Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto”[ˈfat̪̚.t̪o] (fapt), „piazza”['pjat̪̚.t͡sa] (piață).
Înainte de vocalele anterioare (e șii), pronunția literelorc,g șisc se transformă din[k],[ɡ], și[sk] în[tʃ],[dʒ], și[ʃ], respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică că consoanele sunt „moale” ([tʃ], [dʒ], [ʃ]). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe „i”. Exemple: „già”[dʒa] (deja, accentul este pus pe „à”) vs. „biologia”[bi.o.lo.ˈdʒiː.a] (biologie, accentul este pus pe „i”).
