Limba albaneză (înalbanezăgjuha shqipe [ˈɟuha ˈʃcipɛ]) este o limbă vorbită de șase milioane de locuitori ai vestului peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei (Albanezi).
Albaneza are douăgrupuri dialectale mari, în nordGheg, iar în sudTosk, care pot fi împărțite la rândul lor în subdialecte aparte. Scrierea albaneză de azi a fost prima oară dezvoltată la jumătatea veacului al XX-lea în temeiul grupei dialectale Tosk. În 1972, acest proces a luat sfârșit în cadrul unui congres laTirana.
Întinderea istorică a limbii albaneze: în albastru deschis, în sec. XIX.Întinderea limbii albaneze în prezent.Harta dialectelor actuale ale limbii albaneze.
În 2009, Joachim Matzinger adună și discută teoria cum că albaneza este urmașailirei localnice[4].
După Matzinger se poate spune cel dintâi că limba albaneză, ca limbă indo-europeană, nu este cu totul de-a locului,indo-europenii fiind veniți dinafara balcanilor[4] Apoi nu se poate argumenta sosirea albanezei înainte de cucerirea romană fiindcă transformările fonetice ale numelor de locuri se potrivesc împrumuturilor din latină (vezi mai jos mai amănunțit). Altfel spus e greu de susținut că albaneza e urmașa ilirei. Iarăși nu se poate spune că vine din ținutul sudic al Epirului de azi, învecinat cu Grecia modernă, fiindcă împrumuturile din greaca antică sunt puține, iar numele locurilor sunt mai ales slave[4].
Ca să se înțeleagă de unde a venit albaneza, se pot urmări împrumuturile din limbile străvechi. Astfel, din greacă cele dintâi împrumuturi ar trebui să se dateze în jurul veacului 7 î. Hr. (întemeierea Epidamnosului de către coloniștii din Corfu și Corint, aziDurrës), iar cele latinești după anul 167 î. Hr. (cucerirea romană).
Tot așa ar trebui ca numele locurilor să se fi păstrat cu denumirile lor conforme cu transformările fonetice ale fiecărei perioade. Astfel, arată Matzinger, dacă grupul de consoane "sc" se preschimbă din vechea limbă indo-europeană în "h", iar o în a, iar a lung în ë (ă în română), Scodra ar trebui să apară în albaneză ca "Hadër", însă ea apare ca "Shkodër" (cum ar fi Școdăr în română). Asta-i limpede un împrumut din latină, fiindcă aceleași evoluții fonetice se văd și la restul împrumuturilor din latină unde "sc" se schimbă în "șc", cum în română se schimbă adesea în "șt"[4].
Asemănările cu româna dau de bănuit că aceste două limbi s-au format împreună cândva dinainte de vremea romanilor (cuvinte precum "mânz/mëz" pentru care se găsește corespondent în limba preromanămesapică[5] "menza"[6], în timpul lor (lexicul împrumutat din latina populară este în mare parte comun[7][8]) și până în timpul așezării slavilor (unele cuvinte comune precum "trup", "oborr/obor", "plug", "kastravec/castravete"[9]).
Dan Alexe bagă de seamă nume de locuri în ținuturi muntoase ale României de azi care se aseamănă ca înțeles și fonetică cu albaneza (precum "gura", "breaza", "Carpați" etc.[7]).
Cea mai veche mărturie despre albaneză care s-a păstrat îi aparține lui Theodor din Shkodras și cuprinde 208 pagini despre teologie, filosofie și istorie. După mărturia scriitorului, a fost compusă în anul1210. Redescoperită a fost abia în anii90' în arhiveleVaticanului[10][11].
Deși nu era statornicită în niciun fel de scriere, limba albaneză putea fi întâlnită din nordul Greciei de azi până la țărmulcroat. În anul1285 se face la Ragusa (aziDubrovnic) cea dintâi dovadă a ființei limbii albaneze într-o propoziție care ne-a rămas:
Audivi unam vocem clamantem in monte in lingua albanesca[12]
În veaculXIV se face mărturia unor ținuturi unde sunt așezați albanezi, de pildă înTesalia și chiar și înAttica.Pal Engjëlli (1416-1470), Arhiepiscopul Durrësului, s-a amintit o frază în albaneză încă și mai veche. E vorba de o formulă debotez în ghegă veche lăsată într-o scrisoare de un cleric în anul1462.
Un'te paghesont' pr’emenit t’Atit e t’Birit e t’Spirit Senit(română: Te botez în numele Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt)
Peregrinul laIerusalimArnold din Harff (1471-1505), care trecuse și prin Albania în călătoriile lui, ne-a lăsat în însemnările sale din1496 o înșirare scurtă de cuvinte albaneze cu traducerile lor nemțești.
Cea mai veche carte tipărită albaneză,Meshari a fost scrisă de un cleric catolic,Gjon Buzuku în1555. Prima școală albaneză a fost deschisă de franciscani în1638 înPdhanë
În Albania de azi s-au topit încet în mulțimea albaneză atât populația slavă cât și cea romană, preluându-le totodată limba. Acest demers se desfășoară și în ziua de azi.
Odată cu începutulnaționalismului printre Albanezi în veacul XIX s-a născut – pe lângă cele câteva lucrări premergătoare –literatura albaneză. După1870 s-au scos cele dintâi ziare și reviste. Pe atunci albaneza se scria după confesiune ori înlitere latinești, ori îngrecești, sau de către musulmani și înlitere arabe. Ca să înfrângă lipsa de limpezime cu care scrierea arabă redă rostirea, învățatul Rexhep Voka (1847-1917) a dezvoltat un alfabet arab potrivit limbii albaneze (Elifbaja), compus din 44 de consoane și vocale, pe care l-a publicat în1911. Nu a fost folosit mai deloc.
La sfârșitul veacului XIX, susținătorii mișcăriiRilindja (Renașterea) ș-au străduit să facă peste tot un singur fel de scriere. Felul de scriere pe care îl înaintau era așa numitul "Staboller Alphabet" (AlfabetulIstambulean) întocmit deSami Frashëri, un însemnat învățat albanez, care lucra cel mai mult din capitalaotomană.
În 1908 s-au întâlnit intelectuali din toate părțile țării laCongresul din Monastir, adică dinBitolaMacedoniei de azi (albanezăManastir). La această adunare s-a hotărât de atunci pentru totdeauna ca limba albaneză să fie scrisă cu litere latinești. Ca temei de la care s-a plecat a fostalfabetul Stambollesc și celBashkimesc (Bashkimi, în albaneză "Unirea"), dezvoltat de către Gjergj Fishta și obișnuit înShkodër. Atunci s-au învoit să folosească oscriere strâns fonetică cu doar două semne neobișnuite:Ç/ç șiË/ë; acestea erau amândouă semne care se găseau încă de pe atunci între literelemașinilor de scris franțuzești. Toate celelalte sunete ale albanezei, care nu-și găseau seamănul în alfabetul latinesc, urmau să fie scrise prin îmbinări din alte litere.
Rânduielile din 1908 sunt ținute și azi. Se poate spune negreșit despre Congresul din Monastir că este clipa în care s-a născutortografia albaneză, chiar dacă urmau să mai treacă 60 de ani până ce formele dialectale Gheg și Tosk aveau să împărtășească aceleași reguli scriere.
Albaneza este o limbă indoeuropeană și regimul comunist condus deEnver Hoxha susținea teoria lui Zahar Mayani, conform căreia albaneza este derivată direct dinlimba ilirică, vorbită în regiune acum două milenii, și nu aparține nici unui subgrup în cadrul familiei indo-europene. Această teorie este intens contestată de lingviști și istorici, din mai multe motive, principalul fiind faptul că limba Iliră era o limbăcentum, iar albaneza este o limbăsatem, ca și limbile dacă și tracă[13],slava veche, limbile baltice, limba armeană și limbile indo-iraniene(acestea din urmă fiind cele mai înrudite/apropiate limbi satem cu limba albaneză).
Sunt două dialecte principale cu inteligibilitate mutuală limitată:Tosk șiGheg. RâulShkumbin marchează limita geografică dintre cele două dialecte. Limba literară albaneză a fost alcătuită predominant pe baza dialectului tosk.
^Karl-Richard Bausch, Hans-Jürgen Krumm, Eva Burwitz-Melzer, Grit Mehlhorn; Handbuch Fremdsprachenunterricht; UTB GmbH; Auflage: 6. vollst. überarb. u. erw. (15. August 2016); Pagina 480
^abcdJoachim Matzinger:Die Albaner als Nachfahren der Illyrer aus Sicht der historischen Schprachwissenschaft. În: Jens Schmitt (Hrsg.):Albanische Geschichte – Stand und Perspektiven der Forschung. R. Oldenbourg Verlag, 2009, p. 9.
^Carlo de Simone:Messapic. ÎnHandbook of comparative and historical Indo-European linguistics. Editura De Gruyter Mouton, 2018. 1839-1850 ISBN: 9783110540369, 9783110542431, 9783110540529
^Carlo de Simone: Albanian. ÎnHandbook of comparative and historical Indo-European linguistics. Editura De Gruyter Mouton, 2018. 1792. ISBN: 9783110540369, 9783110542431, 9783110540529
^Robert Elsie: The earliest references to the existence of the Albanian Language. În: Zeitschrift für Balkanologie. Berlin 1991, S. 101–105 (elsie.de [PDF]).
^Istoricii și lingviștii Eqrem Çabej, Eric Hamp, Todor Georgiev, Frederik Kortlandt, Walter Porzig și alții consideră că limba albaneză s-a format pe un substrat tracic, decisatem, în jurul secolului V în actuala Sârbie, înainte de sosirea slavilor și în secolul ce a urmat, suferind un început de romanizare încă perceptibil în limba modernă, în timp ce împrumuturile lexicale cele mai timpurii ale limbii albaneze dinlimbile romanice provin dinlimbile romanice orientale și nu din limba iliro-romană care stă la baza limbii dalmate, o limbă romanică dispărută. Pe de altă parte,toponimia jumătății de apus a Albaniei (thema Dyrrhachium a Imperiului Bizantin) nu este de origine iliră, ci greacă și latină, cu o ușoară influență slavă, care crește treptat spre jumătatea de răsărit, unde devine predominantă ; vocabularul maritim este exclusiv grec și roman, iar toponimele albaneze care au păstrat denumirile antice au evoluat conform legilor fonetice ale limbilor slave. Din toate aceste motive, acești autori consideră că strămoșii albanezilor nu sunt iliri, ci traci, iar printre traci, ținând cont de ce se știe despre migrațiile acestora în sec. III-V, mai anume daci, și printre aceștia, cu precăderecarpi (daci liberi doar parțial romanizați, care, împinși de huni, au părăsit actuala Moldovă împreună cu goții pentru a se stabili în actuala Sârbie). Existența unui lexic traco-dacic comun limbilor albaneze și romanice orientale confirmă această ipoteză. Vezi și harta[1]
![[1]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fcommons.wikimedia.org%2fwiki%2fFile%3aTheoretical_map_of_Romanian_origins.png){kind=link}