| Leon Viorescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1886[1] Botoșani,România |
| Decedat | 1936 (50 de ani)[1] București,România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pictor grafician[*] ilustrator[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași |
| Mișcare artistică | Pointilism, postimpresionism |
| Influențat de | Signac,Dărăscu |
Modificădate / text  | |
Leon Viorescu (n. 1886,Botoșani - d. 1936,București) a fost un pictor român.
Leon Viorescu a fost absolvent în 1911 al Școlii de Belle Arte dinIași, făcând parte din generația luiȘtefan Dimitrescu șiTonitza cu care a fost foarte bun prieten. Profesia sa de bază pe tot parcursul vieții a fost de funcționar în cadrul Ministerului Cultelor începând din anul1920. Stabilitatea financiară pe care i l-a dat locul de muncă a fost determinantă pentru traseu său artistic din arta plastică. Astfel, Leon Viorescu, alegepointilismul ca principalul mod de exprimare plastică abordat, stil pe care-l reinterpretează în stilul său propriu despre ce ar trebui să fie pictura. A creat în acest mod o atmosferă proprie ce-i aparține în totalitate, preluând doar o fațetă din această tehnică și anume acea sacadație a tușelor cu care construiește imaginile. Principala diferență dintreSignac,Dărăscu și Viorescu este exceptarea voită a interogației luminii. Viorescu în principal descompune mai întâi forma după care recompune cu minuțiozitate întregul.[2]
Viorescu a abordat peisajul, interioare, naturi statice, toate aceste definindu-l ca un maestru interbelic. Dintre toate temele, cele mai preferate au fost compozițiile de interioare la care se remarcă îndeosebi atmosfera creată, tipică și inconfundabilă.[2]
La Salonul Oficial din primăvara anului 1936 au fost expuse postmortem, optsprezece lucrări semnate de Leon Viorescu.[3]
„LEON VIORESCU nu este - pentru înțelegerea curentă - nici un artist perfect, nici un original.
Nu mânuiește penelul cu verva grigorescianismului plăcințiu al cutărui maestru „specific românesc” - și nici nu cată să exercite, scrijelind retina, cu afectarea morfinomanică braco - picaso -latiană, a atâtor desrădăcinați.
Fiindcă Leon Viorescu ignorează moda, ignorează trucul, ignorează până și inofensivele rețete tehnice, transmise din atelier în atelier, cari, suplinind experiențele seculare, ușurează munca lucrătorului și-i liberează căile creațiunii.
E în opera lui, însă, o atențiune, o sinceritate - (oh! blestemat cuvânt compromis de cronicari!!) - o nu știu ce cucernicie, o fierbere lăuntrică, O IZBUCNIRE NEPREFĂCUTĂ A UNUI SENTIMENT ÎNCĂ NEINTÂLNIT IN PLASTICA ROMÂNEASCĂ și pe care - vag - l'aș putea compara cu sentimentul ce se ițește și perzistă, - dându-i o particulară coloratură - în DOINA noastră bătrână...
Din toată opera acestui pictor, se mai degajează totuș nu știu ce sfântă resemnare, nu știu ce evanghelică umilință, care te surprinde, te încântă ca un psalm - și te absoarbe.
Dacă ești un adevărat artist - pornești din expoziția lui Leon Viorescu cu semntimentul că ai poposit o clipă pe tărâmuri neprihănite și biblic odhnitoare. Parc'ai fi primit un nou botez...”
![Țara Bârsei - grafică prezentă la Salonul Oficial de desen și gravură din 1932[4]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aLeon_Viorescu_-_%25C8%259Aara_B%25C3%25A2rsei.jpg)
