Caracterelekatakana se folosesc pentru scrierea cuvintelor de origine străină, intrate deja în limba curentă sau nu, pentru notarea onomatopeelor, sau stilistic în loc dekanji sauhiragana pentru atragerea atenției cititorului, similar cu folosirea caracterelor cursive sau aldine în limba română.
Exemple:
テレビterebitelevizor (din engl.television)
オギャー！ogyaa!oaaa! (primul țipăt al unui nou-născut)
スゴい女sugoi onnao tipăbuna (aici numai primele două caractere sîntkatakana)
Tabelul de mai jos cuprinde caracterele katakana și combinațiile lor cele mai uzuale, în transcriereaHepburn. Cu roșu sunt marcate caracterele care au ieșit din uz.
În tabelul de katakana întins, fondulportocaliu indică o digramă folosită doar pentru cuvinte împrumutate, nume geografice sau pentru nume de persoane; fondulalbastru indică o digramă folosită doar pentru transliterarea mai acurată a unor sunete străine; fondulbej indică o digramă propusă deAmerican National Standards Institute și deBritish Standards Institution; fondulpurpuriu indică o digramă doar înHyōjun-shiki în versiunea din 1974.
(1) Acești katakana nu se mai folosesc în texte japoneze contemporane. (2) Acest katakana este învechit și aproape nu se mai folosește în texte japoneze contemporane. Sunetulwi este reprezentat de ウィ. (3) Acest katakana este învechit și aproape nu se mai folosește în texte japoneze contemporane. Sunetulwe este reprezentat deウェ. (4) Sunetul "wo" este reprezentat deseori de combinația ウォ, iar katakana ヲ este pronunțat cao. (5) Nu se pot folosi la începutul unui cuvânt. Acești katakana sunt foarte rari folosiți.
Katakana a fost dezvoltată în secolul al IX-lea (în perioada timpurie Heian) de călugării budiști, luând părți din caracterele „man'yōgana” ca formă de stenografie, de aceea această kana este numită „kata” (片, "parțială, fragmentată").
De exemplu, ka (カ) vine din partea stângă a caracterului „ka” (加, literal "creștere", dar sensul original nu mai este valabil pentru kana). Tabelul adiacent prezintă originile fiecărui caracter katakana: marcajele roșii ale caracterului original chinezesc (folosit ca „man'yōgana”) au devenit în cele din urmă fiecare simbol corespunzător.[2]
La început, katakana a fost folosit aproape exclusiv de către bărbați pentru texte oficiale și pentru texte importate din China.[3]
Constatările recente ale lui Yoshinori Kobayashi, profesor de japoneză la Universatea Tokushima Bunri, sugerează posibilitatea ca adnotările de tip katakana folosite în citirea indicativelor de ghidare (乎古止点 / ヲコト点 „okototen”) să provină din Coreea secolului al VIII-lea, introduse apoi în Japonia prin intermediul textelor budiste.[4][5]
^Roy Andrew Miller,A Japanese Reader: Graded Lessons in the Modern Language, Rutland, Vermont: Charles E. Tuttle Company, Tokyo, Japan (1966), p. 28, Lesson 7 : Katakana :a—no. "Side by side with hiragana, modern Japanese writing makes use of another complete set of similar symbols called the katakana."
^Taku Sugimoto; James A. Levin (). „Global Literacies and the World-Wide Web”. London: Routledge. p. 137.|url= lipsă sau vid (ajutor);|access-date= necesită|url= (ajutor)
