Goebbels a devenit doctor înFilosofie laUniversitatea Heidelberg în1921, după care a lucrat ca jurnalist, funcționar la o bancă și angajat labursă. A scris, de asemenea, nuvele și piese de teatru, care însă au fost refuzate de editori. A intrat în contact cu Partidul nazist,NSDAP, în1923, în timpul ocupațieifranceze aRuhr-ului, devenind membru în1924. A fost numitGauleiter (lider regional de partid) alBerlinului. În acestă funcție și-a folosit atributele propagandiste pentru a combate partidele localesocialiste șicomuniste, beneficiind și de ajutorul „Sturmabteilung” (SA). Până în1928 a fost continuu avansat în ierarhia partidului, devenind unul dintre cei mai proeminenți membri.
După ce naziștii au preluat puterea în1933, Goebbels a fost numitMinistrul Propagandei. Unul dintre primele sale acte a fost să ordoneze arderea cărțilorevreiești sau cu autori antinaziști - în Berlin în piața Bebelplatz. După numirea sa, atacurile împotriva evreilor germani au devenit și mai feroce, culminând cu pogromul din așa-numitaNoapte a pogromului din noiembrie (Noaptea de cristal,Kristallnach),Novemberpogromnacht, în1938.
Un suporter avid al războiului, Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putere să pregătească poporul german pentru un conflict militar de mare amploare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și-a mărit puterea și influența prin intermediul alianțelor pe care le negocia cu alți lideri naziști, precumBenito Mussolini, supanumitIl Duce. Spre sfârșitul anului1943 războiul se îndrepta înspre un dezastru pentruPuterile Axei. Acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe germani să accepte ideea războiului și a mobilizării totale. Goebbels a rămas cu Hitler în Berlin până la sfârșit, iar după sinuciderea führerului a devenit, dar numai pentru o singură zi, cancelarul celui de-al Treilea Reich. În ultimele ore ale vieții i-a permis soției sale, Magda, să îi omoare pe cei șase copii, după care, la scurt timp, cei doi s-au sinucis.
Goebbels s-a născut înRheydt, un oraș industrial la sud deMönchengladbach, la marginea districtuluiRhur.[9] Familia sa era catolică, cu stare materială modestă, tatăl său, un funcționar la o fabrică, iar mama sa provenită de la o fermă. A avut 4 frați: Konrad (1895-1949), Hans (1893-1947), Elisabeth (1901-1915) și Maria (1910–1949). Goebbels a fost educat la o școală de gramatică locală, unde și-a dat șiAbiturul (examen final, echivalent cu bacalaureatul) în1917.
Goebbels în 1916
În copilărie avea piciorul drept deformat, din cauza fie a uneitalipes equinovarus (boală din naștere), fie a unei infecții.[10] A purtat o proteză de metal și pantofi speciali pentru piciorul mai scurt dar, cu toate acestea, a șchiopătat toată viața. Mersul dereglat și înălțimea mică (1.65 m), l-au expus la ridiculizări și umilințe într-o societate care punea accentul pe puterea fizică. Ca rezultat al acestor condiții, a fost refuzat pentru admiterea în serviciul militar înPrimul Război Mondial. Mai târziu se prezenta ca un veteran de război, fiind rănit în timpul luptelor.[11] A compensat deficiența sa fizică, cu realizările intelectuale. La început, a intenționat să devină preot, însă s-a distanțat de credința sacatolică[12], studiindliteratura șifilosofia la universitățile dinBonn, Würzburg, Freiburg im Breisgau și Heidelberg, unde și-a scris și teza de doctoratul despre nuvelistul romantic, Wilhelm von Schütz. Cei mai influenți profesori ai săi, Friedrich Gundolf și supervizorul de la Heidelberg, Max Freiherr von Waldberg, erauevrei. Inteligența și iscusința sa politică erau apreciate, în general, chiar și de inamicii săi.[13] După ce și-a dat doctoratul, în1921, Goebbels a lucrat ca jurnalist, încercând, pentru câțiva ani, să publice o serie de cărți. A scris o nuvelă semi-autobiografică,Michael, piese de teatru, și poeme romantice. În aceste lucrări, el dezvăluie problemelepsihologice apărute din cauza deficiențelor sale fizice. Goebbels a găsit o altă formă să-și compenseze deficiențele prin goana după femei, o activitate pe care a efectuat-o "viguros și cu un surprinzător grad de succes"[14]. Jurnalul său demonstrează o succesiune de relații, înainte și după mariajul său din1931 cu Magda Quandt, cu care a avut șase copii.
Frustrarea lui Goebbels a fost agravată și de cariera sa literară: nuvela sa nu a fost publicată decât în1929, iar piesele sale nu au ajuns niciodată pe scenă. Și-a satisfăcut plăcerea de a scrie prin jurnalele sale, începând din1923, continuând până la sfârșitul vieții.[15]
A lucrat, mai târziu, ca funcționar bancar și labursă.[16]. În această perioadă, a citit foarte mult, formându-și viziunile politice. Influențele majore au fostFriedrich Nietzsche,Oswald Spengler și, cel mai important, Houston Stewart Chamberlain, scriitorgerman, născut înMarea Britanie, fondatorulanti-semitismuluiștiințific, și a cărui carte,Bazele secolului al XIX-lea (1899) a servit drept model pentru extrema dreaptăgermană. Goebbels și-a petrecut iarna dintre1919 și1920 înMünchen, unde a fost martorul și admiratorul reacției naționaliste împotriva revoluțieicomuniste nereușite dinBavaria.
Primul său erou politic a fost Anton Graf von Arco auf Valley, omul care l-a asasinat pe liderulsocialist, Kurt Eisner.[14].Hitler era înMünchen în acea perioadă și a intrat în politică datorită unor experiențe similare.
Ca și alții care au fost mai târziu membri proeminenți în cel de-al Treilea Reich, Goebbels a intrat în contact cu Partidul Nazist în1923, în timpul rezistenței împotriva ocupăriifranceze a Ruhr-ului. Arestarea luiHitler după puciul eșuat din noiembrie1923, a lăsat partidul fără lider, Goebbels intrând oficial în partid, în1924, cea mai importantă influență asupra gândirii sale politice având-oGregor Strasser. Strasser (cel mai abil dintre lideriinaziști[17]) lua parteasocialistă din național-socialism mult mai în serios decât o făceaHitler și alți lideribavarezi ai partidului.
“Național sau socialist! Ce vine mai întâi și care vine mai târziu?” - a întrebat Goebbels retoric într-o dezbatere cu Theodore Vahlen și Gauleiter de Pomerania în ziarul partidului:National-sozialistische Briefe (Scrisori Național-Socialiste), al cărui editor era în1925. “Cu noi în vest, nu poate fi nici un dubiu. Mai întâi repararea socialistă, apoi vine eliberarea națională ca un vârtej.Hitler stă între cele două opinii, însă este pe cale să vină înspre noi complet.”[18] Cu calitățile sale jurnalistice, Goebbels devine un aliat cheie a lui Strasser în neînțelegerile cu bavarezii asupra programului partidului. Conflictul nu a fost cuHitler, ci cu locotenenții săi, Rudolf Hess, Julius Streicher și Hermann Esser care, după cum spuneau ei, administrau prost partidul în lipsa luiHitler. În1925, Goebbels publică o scrisoare deschisăprietenilor mei de la stânga, îndemnând la unitate între socialiști șinaziști împotrivacapitalismului. “Dumneavoastră și eu”, spunea Goebbels, “luptăm unii împotriva celorlalți, cu toate că nu suntem cu adevărat dușmani”.[19]
În februarie1926, după ce a terminat să lucreze laMein Kampf,Hitler a revenit brusc în partid. A convocat o întâlnire cu 60 de activiști, printre care și Goebbels, la Bamberg, unde a avut un discurs de două ore în care a respins programul aripii socialiste a partidului. PentruHitler dușmanii adevărați a populațieiGermaniei erauevreii, nu capitaliștii. Goebbels s-a simțit deziluzionat: “Mă simt devastat”, scria el. Era oripilat de caracterizarea luiHitler asocialismului ca fiindo creație a evreilor, a declarației că Uniunea Sovietică trebuie distrusă și de afirmația că proprietatea privată nu va fi expropriată de un eventual guvernnazist: "Nu mai cred în Hitler cu adevărat"[20]
Hitler, însă, a recunoscut talentele lui Goebbels. În aprilie1925 l-a adus pe acesta în München trimițându-i mașina proprie pentru a-l aduce de la gară și acordându-i o lungă audiență privată. L-a certat pe Goebbels pentru suportul său pentru linia socialistă, însă i-a oferit ocazia să șteargă cu buretele totul dacă acesta îl va accepta peHitler ca lider. Goebbels a capitulat complet, oferindu-i luiHitler loialitatea totală pe care a menținut-o până la moartea sa. “Îl iubesc... S-a gândit la toate lucrurile” scria Goebbels. “O minte atât de strălucitoare poate fi liderul meu. Mă înclin în fața celui măreț, a geniului politic”. Mai târziu scrie: “Adolf Hitler, te iubesc pentru că ești în același timp măreț cât și simplu, ceea ce eu numesc geniu”[21]
Fest scrie:
„Din acest moment s-a supus total, toată existența sa, atașamentului față de Führer, eliminând conștient toate inhibițiile care veneau din intelectul său, liberul arbitru și respectul față de sine.”
În toamna anului1926,Hitler l-a făcut pe Goebbels Gauleiter-ul (lider de partid)Berlinului, capitalaGermaniei, ofortăreață a socialiștilor șicomuniștilor. Aici și-a descoperit talentul ca propagandist scriind opere precumA doua revoluție șiLenin sau Hitler.[22] și a avut și posibilitatea de a-și pune în practică ideile bazate pe violență prin acțiunile de stradă pe care le comanda. Istoria, spunea el, “este făcută în stradă”, fiind determinat să provoace partidele dominante de stânga - Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist - la lupte de stradă înBerlin.[23] Lucrând cu liderii locali aiSturmabteilung, a provocat deliberat lupte în berării și certuri de stradă în care erau folosite frecvent arme de foc. Când mureau oameni, el exploata situația, transformându-l, spre exemplu, pe luptătorul de stradăHorst Wessel, ucis acasă de dușmanii săi politici, într-un martir și erou.[24]
ÎnBerlin, Goebbels a putut să-și exprime talentul pentru propagandă lucrând ca editor la ziarul nazistDer Angriff {Atacul} și ca autor a multe postere naziste. “A devenit numai în câteva luni cel mai teribil agitator din oraș”.[25] Tehnicile sale propagandiste erau cinice: “Propaganda este bună atunci când duce la succes și este rea când nu reușește să îndeplinească rezultatele dorite”, scria el. “Nu e misiunea propagandei să fie inteligentă, misiunea sa este să aducă succes”.[25] Printre țintele sale favorite erau liderii socialiști Hermann Müller și Carl Severing și Bernhard Weiss, președinteleevreu al poliției berlineze. Atunci când un prieten l-a criticat pentru că îl denigrează pe Weiss, un om cu o reputație militară exemplară, “el a explicat cinic că nu era interesat cât de puțin de Weiss, ci numai de efectul propagandei.”[25]
Goebbels și-a descoperit aici și talentul pentru oratorie, devenind în curând al doilea om din mișcareanazistă, dupăHitler, în acest domeniu. În timp ce stilul luiHitler era răgușit și pasional, Goebbels era calm, sarcastic și de multe ori comic: era maestru în a introduce în discurs invective și insinuări, însă dacă situația o cerea, putea trece repede la o retorică frenetică. Recunoștea deschis că exploatează cele mai joase instincte ale populațieigermane -rasism,xenofobie, invidia dintre clase și insecuritatea. Putea, spunea el, să manipuleze populația ca pe un pian, conducând masele acolo unde voia el. “Își împingea ascultătorii la extaz, făcându-i să stea în picioare, să cânte, să-și ridice brațele - și o făcea, nu prin inspirație de moment ci prin rezultatul unor calcule psihologice”.[26]
Cu toate acestea, cuvintele și acțiunile lui Goebbels nu au avut un mare impact asupra loialității politice a populațieiBerlinului.[27] La alegerile pentruReichstag din1928, naziștii au obținut mai puțin de 2% din voturi (prin comparație, social-democrații au obținut 33%, iar comuniștii 25%). Goebbels a fost unul dintre cei zece naziști aleși înReichstag, lucru care i-a adus un salariu de 750Reichsmarks pe lună și imunitate împotriva urmăririi penale[28]) Chiar dacăMarea Criză Economică a dus la un sprijin enorm pentru naziști pe teritoriulGermaniei, Berlinul a rămas conservator, cel mai mare scor al Partidului Nazist fiind de 32% în1932, în timp ce forțele de stânga au obținut 55%.[29]
Criza economică a dus la o renaștere a sentimentuluide stânga în unele segmente ale Partidului Nazist, mișcare condusă deOtto Strasser, fratele luiGregor Strasser, care susținea că partidul ar trebui să intre în competiție cu comuniștii, pentru loialitatea șomerilor și a muncitorilor industriali, promițându-le acestora că vor expropriacapitaliștii. În aprilie1930,Hitler îl concediază pe Gregor Strasser din postul de lider al aparatului de propagandă al partidului, înlocuindu-l cu Goebbels, oferindu-i acestuia din urmă controlul asupra publicației naționale a partidului,Völkischer Beobachter (Observatorul poporului), cât și a altor publicații din provincie. Goebbels, cu toate că a continuat să aibă tendințede stânga în câteva acțiuni[30], era loial complet luiHitler în lupta acestuia cu Strasser, luptă care a culminat cu expulzarea lui Otto din partid în1930.[31]
În ciuda retoricii sale revoluționare, cea mai importantă contribuție a lui Goebbels pentru partid între anii1930 și1933 a fost organizarea campaniilor electorale: alegerile pentru Reichstag din septembrie1930, iulie și noiembrie1932 și martie1933 și campania pentru președinție a luiHitler (martie-aprilie1932). S-a dovedit să fie un organizator talentat, folosind coregrafii formate din avioane în turneele de promovare a lui Hitler sau utilizând radioul și sălile de cinema pentru scopuri electorale. Partidul Nazist folosea parade de torțe, banderole de alamă, agitatori de mase și tehnici similare care au atras atenția multor votanți, în special celor tineri. “Centrul de propagandă din München trimitea directive sectoarelor regionale și locale, aprovizionându-le cu slogane și materiale noi pentru campanie”[32] Cu toate că pogresul spectaculos alnaziștilor din1930 și1932, s-a datorat în cea mai bună măsurăMarii Crize Economice, lui Goebbels, ca șef de campanie, i s-a dat cel mai mult credit.
Goebbels împreună cu familia - poză din octombrie1942
CândHitler a fost numit Cancelar alGermaniei, la30 ianuarie1933, lui Goebbels nu i s-a dat, inițial, niciun post: cabinetul de coaliție pe care Hitler îl conducea, conținea numai o minoritate de naziști, în urma negocierilor pe care Hitler le-a avut cu președintele Paul von Hindenburg și cu partidele conservatoare. Pe13 martie, Goebbels și-a primit răsplata pentru rolul său în aducerea partidului la putere, fiind numit Ministrul de Stat pentru Iluminarea Publică și Propagandă (conform originalului din germană,Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda).
Rolul noului minister, care avea sediul în Palatul Leopold de pe strada Wilhelmstrasse, chiar lângă cabinetul luiHitler, era să centralizeze controlul nazist asupra tuturor aspectelor culturale și intelectuale aleGermaniei, în special, presa, radio-ul și artele vizuale. Pe1 mai, Goebbels a organizat demonstrații și parade de amploare pentru a marcaZiua Națională a Muncii care a precedat preluarea de către naziști și apoi distrugerea a Uniunii Germane de Comerț. Pe3 mai, a scris în jurnalul său : “Suntem stăpânii Germaniei”.[33] Pe10 mai a supravegheat un eveniment și mai simbolic în instituirea puterii culturale anaziștilor: arderea a 20.000 de cărți scrise de autorievrei sau anti-naziști, în piațaOpernplatz, lângă universitate.[34]
Ambițiile de hegemonice ale ministrului propagandei au fost redate de diviziile pe care Goebbels le-a instituit imediat: presă, radio, film, teatru, muzică, literatură și publicații. Pentru toate acestea, s-au creat Camere ale Reich-ului (Reichskammer) folosite pentru a supraveghea epurarea evreilor, socialiștilor sau liberalilor din culturaGermaniei.[35] Compozitorul Richard Strauss, de exemplu, a devenit liderul Camerei de Muzică a Reich-ului. Ordinele lui Goebbels erau susținute de amenințări și violență. Evreii proeminenți din artă sau mass-media au preferat să emigreze în număr mare decât să devină victime aleSturmabteilung.
Controlul asupra artelor și a mass-mediei nu a fost doar o problemă de personal. În curând, conținutul fiecărui ziar, carte, nuvelă, piesă, film sau concert erau supravegheate de Ministerul Propagandei, lucru ce a dus la un proces de auto-cenzură care opera în toate aceste domenii, lăsând Ministerul dinBerlin să se concentreze asupra problemelor politice sensibile ca publicațiile majore naționale și radio-ul de stat. Nici un autor nu putea să publice, nici un pictor nu putea să organizeze o expoziție, nici un cântăreț nu putea înregistra, nici un critic nu putea critica decât dacă erau membrii unei Camere a Reich-ului. Goebbels dădea mită, de asemenea,: a asigurat un buget substanțial pentru Minister, cu care putea să ofere salarii generoase celor care cooperau cu el.[36]
Fiind cel mai educat membru al conducerii naziste, și cel cu cele mai autentice pretenții pentru cultură, Goebbels era sensibil la acuzele cătârăște culturagermană la nivel de propagandă. Răspundea spunând că scopurile artei și propagandei erau să mobilizeze poporul german.
Goebbels nu a făcut onazificare completă a artelor pentru că știa că masele trebuie să aibă și altceva decât sloganuri și propagandă. S-a asigurat că studiourile de film ca Universum Film AG din Babelsberg vor continua să producă în serie comedii și filme romantice ușoare, care atrăgeau masele la cinema, unde vizionau și propagandă sau știri naziste. A rezistat presiunii venite de la naziștiixenofobi să interzică toate producțiile străine, ajutat și de faptul căHitler era un mare fanMickey Mouse.[37]
În ciuda influenței enorme pe care Ministerul Propagandei o avea asupra culturii germane, statutul lui Goebbels a început să decline odată cu instalarea totală la putere a regimuluinazist.[38] Acest lucru s-a datorat faptului că adevărata problemă a regimului era să se pregătească de război și deși propaganda era o parte din el, totuși, nu avea un rol principal. La mijlocul anilor1930, cei mai puternici subordonați ai luiHitler erauHermann Göring șiHeinrich Himmler. Odată ce dușmanii interni ai partidului au fost distruși, propaganda lui Goebbels a început să-și piardă utilitatea. Din acest motiv, Goebbels și-a dezvoltat un nou rol în conducerea anti-evreiască a regimului.
Fiind un om educat și de cultură, Goebbels își bătea joc, la începuturile regimului, deanti-semitismulprimitiv al naziștilor, ca a lui Julius Streicher, de exemplu, însă, odată cu instalarea regimului la putere, fiind îngrijorat de diminuarea puterii sale personale,[39] Goebbels a folosit orice posibilitate pentru a atacaevreii. Din1933 a devenit, alături de Streicher, unul dintre cei mai virulenți anti-semiți.[40] “Unii oameni cred,” a spus el într-o întâlnire înBerlin din iunie1935, “că nu am observat cum evreii încearcă încă o dată să se împrăștie pe toate străzile noastre. Evreii ar trebui să observe ospitalitatea noastră și să nu se comporte ca și cum ar fi la fel ca noi”.
Umorul sarcastic din discursurile lui Goebbels nu ascundea adevărul despre cum îi trata pe evrei. În funcția sa de Gauleiter al Berlinului, Goebbels a menținut o presiune continuă asupra comunității de evrei, forțându-i să renunțe la afaceri și la viața profesională, plasând obstacole în drumul lor către o viață normală - interzicându-le accesul la transportul în comun sau la alte facilități ale orașului. A fost o perioadă mai calmă în timpul anului1936 atunci cândBerlinul a găzduit Jocurile Olimpice,[41] însă din1937 intensitatea acțiunilor sale anti-semite a început să crească din nou. “Evreii trebuie să plece cu toții dinGermania, de fapt dinEuropa”, scria el în jurnal, în noiembrie1937. “Acest lucru va lua ceva timp, dar trebuie și se va întâmpla”,[42] La mijlocul anului1938, Goebbels investiga situația de a obliga toți evreii să poarte un semn de identificare și să-i oblige să se mute în ghetouri, însă acestea erau idei cărora nu le venise timpul să fie puse în aplicare.[43]
În noiembrie1938, Goebbels a avut șansa să ia acțiuni decisive împotriva evreilor, un diplomat german dinParis, Ernst von Rath fiind împușcat de un tânăr evreu (Herschel Grynszpan), ca răzbunare pentru deportarea familiei sale înPolonia și pentru persecutarea evreilor, în general.[44] Pe9 noiembrie, când von Rath a murit, Goebbels era laBürgerbräu Keller dinMünchen cuHitler, aniversând puciul din1923 împreună cu mulți veterani naziști. Goebbels i-a spus lui Hitler că deja au izbucnit violențe spontane anti-evreiești în marile orașe aleGermaniei, cu toate că acest lucru nu era adevărat: Goebbels îl manipula pe Hitler pentru cauze personale. CândHitler a spus că este de acord cu ceea ce se întâmplă, Goebbels a luat acest lucru drept o autorizație pentru a organiza un pogrom masiv, național, împotriva evreilor. A scris în jurnalul său:
„Hitler a decis: demonstrațiile trebuie lăsate să continue. Poliția trebuie retrasă. Măcar odată, evreii trebuie să simtă furia populației. Am dat imediat instrucțiunile necesare poliției și partidului. Apoi am vorbit puțin în acestă stare liderilor partidului. Aplauze furtunoase. Toți au pus mâna instantaneu pe telefon. Acum oamenii vor acționa.[45]”
Rezultatul incitării lui Goebbels a fostKristallnacht sauNoaptea de cristal, în timpul căreiaSturmabteilung șiNSDAP au avut o ieșire de violență și distrugere anti-semită, ucigând cel puțin 90, poate 200 de oameni, distrugând peste o mie de sinagogi și sute de afaceri și locuințe aleevreilor, și târând circa 30.000 de oameni în lagărele de concentrare. Efectul pe termen lung a fost că 80.000 de evrei au fost nevoiți să emigreze, cei mai mulți lăsând în urmă toate proprietățile. Pogromul lui Goebbels a împinsGermania mai aproape de război, într-un moment în care lupta pentru reînarmare nu era completă.Hermann Göring și alți lideri naziști au fost furioși pe acțiunile lui Goebbels, pe care l-au acuzat că nu i-a consultat înainte.[46] Cu toate acestea, Goebbels era încântat. “Așa cum era de așteptat, întreaga țară este un vacarm”, scria el. “Dragii noștri evrei se vor gândi de două ori înainte să împuște un diplomat german.[47]
Aceste evenimente au venit la timp pentru relația dintre Goebbels șiHitler. În1937 a început o aventură cu actrițacehăLída Baarová. Când Magda Goebbels a aflat despre această aventură în octombrie1938, s-a plâns luiHitler. Hitler era conservator în chestiunile sexuale și i-a ordonat lui Goebbels să rupă relația extraconjugală. Pe15 octombrie Goebbels a încercat să se sinucidă. Furios, Hitler i-a cerut luiHeinrich Himmler să o deporteze pe Baarová în Cehoslovacia, de unde a plecat mai târziu înItalia. Evenimentele cu Baarová totuși, nu au făcut nimic ca să descurajeze entuziasmul lui Goebbels pentru femei. În1943 liderul tineretului nazist,Artur Axmann, se făcea agreabil pe lângă Goebbels procurându-i femei tinere.[48]
Goebbels, la fel ca alți lideri naziști nu-si puteau permite să-l sfideze pe Hitler în astfel de chestiuni. În1938 toți liderii naziști deveniseră deja oameni bogați, însă bogăția lor era dependentă de faptul că Hitler închidea ochii la corupția lor. Până caNSDAP să ajungă la putere, Goebbels era un om relativ sărac, cel mai mare venit fiind salariul de 750 Reichsmarks pe lună pe care îi dobândiseră după alegerile din1928. În1936, cu toate că nu era atât de corupt ca alți lideri naziști (ca Göring sau Robert Ley), Goebbels câștiga 300.000 de Reichsmarks pe an din salariul de ministru, pentru că scria la ziarulDer Angriff și alte surse de venit. Deținea o vilă lângălacul Wannsee și alta pelacul Constanța, pe care a cheltuit 2,2 milioane de Reichsmarks. Oficiul de taxe îi dădea, așa cum o făcea tuturor liderilor naziști, o scutire generoasă.[49]
Având biroul foarte aproape de Cancelarie, Goebbels era un invitat frecvent la masa de prânz a luiHitler, în timpul cărora asculta monologurile lui Hitler și aproba opiniile acestuia. În ultimele luni înainte de război, influența lui Goebbels a crescut din nou. Avea, împreună cuJoachim von Ribbentrop,Hermann Göring,Heinrich Himmler șiMartin Bormann, cel mai mare acces la Hitler, ceea ce, într-un regim autocratic, însemna acces la putere. Faptul că Hitler o îndrăgea pe Magda Goebbels și pe copiii familiei, i-a dat și mai mult acces lui Goebbels în cercul personal al lui Hitler. Cu toate acestea, Goebbels nu era informat direct despre acțiunile militare sau diplomatice, bazându-se pe alte surse pentru a afla ceea ce are de gând să facă Hitler[50]
Goebbels a fost unul dintre cei mai entuziasmați susținători ai revendicărilor teritoriale agresive ale Germaniei, alături deHeinrich Himmler și Ministrul de externe,Joachim von Ribbentrop.[51] A înțeles că este datoria lui să îi facă pe germani să accepte acest lucru și dacă se poate, să îl privească cu ochi buni. La semnarea Tratatului din München, în1938, Goebbels știa că vasta majoritate a germanilor nu dorea război, folosindu-și toate resursele propagandistice pentru a combate ceea ce el numea :psihoza de război, făcându-i pe germani să aibă sentimente de ură față decehi și simpatie pentru germanii dinSudeți (Vestul Cehoslovaciei).[52] După ce puterile vestice au acceptat cerințele luiHitler cu privire la Cehoslovacia, Goebbles a îndreptat arma propagandei cătrePolonia. Din mai, a orchestrat ocampanie de ură împotriva Poloniei, fabricând povești despre atrocitățile împotriva germanilor dinDanzig (în polonezăGdańsk) și alte orașe. Chiar și așa, nu a putut să convingă majoritatea germanilor să accepte ideea unui război.[53]
Odată cu începerea războiului, în septembrie1939, Goebbels a început să-și extindă influența în politica internă. După1940,Hitler a avut puține apariții publice, așa că Goebbles a devenit fața și vocea regimului nazist pentru populația Germaniei.[54] În timp ceHitler era preocupat cu războiul, Himmler concentrându-se lasoluția finală în problema evreiască, și, în timp ce poziția luiGöring era în declin, datorită eșeculuiLuftwaffe, Goebbels a simțit un vid de putere în politica internă. Responsabilitatea sa fiind moralul populației, s-a preocupat intensiv cu probleme ca salariile, raționalizarea și adăpostirea, lucruri care au afectat moralul, deci și productivitatea.
Înfrângerea germanilor înBătălia de la Stalingrad din ianuarie1943 a produs o criză în regim. Goebbels a fost nevoit să se alieze cu Göring pentru a dejuca încercările de creștere în putere ale lui Bormann, șeful Cancelariei Partidului Nazist și secretarul führerului, care s-a folosit de dezastrul de la Stalingrad și accesul său zilnic laHitler, pentru a-l convinge pe acesta să creeze o conducere de trei oameni reprezentând statul, armata și partidul - Cancelarul Reich-uluiHans Lammers, MareșalulWilhelm Keitel și Bormann, care controla accesul la führer. Acest așa numit Comitet ar fi trebuit să aibă puteri dictatoriale asupra frontului german. Goebbels, Speer, Göring și Himmler s-au combinat să blocheze această acțiune văzând-o ca pe o amenințare.
Goebbels a încercat să-l convingă peHitler să îl numească pe Göring șef al guvernului. Propunerea sa avea o logică certă, pentru că Göring (in ciuda eșeculuiLuftwaffe și a corupției sale) era încă foarte popular în populațiaGermaniei, al cărei moral era în cădere, de vreme ce Hitler abia mai apărea în public după înfrângerea de laStalingrad. Propunerea a fost considerată absurdă de către Hitler, datorită incapacității lui Göring și mai ales pentru că führerul dorea să îndrepte toată vina eșecului militar spre acesta.
În februarie, Goebbels a lansat o nouă ofensivă pentru a se plasa în centrul puterii politice. Într-un discurs pasional laBerlin Sportpalast, Goebbels a cerut audienței să se dedice unuirăzboi total, unei mobilizări a economiei Germaniei și a societății germane pentru a sprijini războiul. A sperat în acest fel să îl convingă pe Hitler să îi acorde lui (împreună cu Speer) controlul asupra politicii interne a producției de armament, pentru a introduce munca obligatorie, chiar și pentru femei.Hitler, susținut de Göring, a refuzat aceste cereri, pentru că le vedea periculoase pentru moralul populației. Goebbels s-a plâns, în particular, delipsa de direcții din politica internă a Germaniei, însă nu l-a criticat direct pe Hitler și nici nu a acționat împotriva voinței acestuia.[55]
Arhitectul genociduluievreiloreuropeni,Heinrich Himmler, a preferat caproblema evreiască să nu fie discutată în public. Cu toate acestea, într-un editorial din ziarulDas Reich din noiembrie1941, Goebbels a citatprofeția luiHitler că evreii vor fi învinșii din războiul ce va urma.[56] Acum, spunea el , profeția lui Hitler a devenit realitate: “evreii suferă acum procesul gradual de anhiliare, pe care ei l-au dorit pentru noi. Acum sunt distruși după propriile concepte: "ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!"[57]
Goebbels a ordonat ca toți germanii evrei să poarte semnul distinctivSteaua galbenă.
După părerea celor mai mulți istorici, decizia de exterminare a evreilor a fost luată undeva la sfârșitul anului1940, iar comentariile lui Goebbels arată clar că știa în termeni generali, sau chiar în detaliu, ceea ce se plănuise.[58] Decizia de a deporta evreii germani șiaustrieci în locații nespecificatedin Est, a fost luată în septembrie. Goebbels a făcut imediat presiuni pentru ca evreii dinBerlin să fie deportați primii. A mers la centrul de comandă al luiHitler de pe Frontul de Est, unde s-a întâlnit atât cuHitler, cât și cuReinhard Heydrich, pentru a-i convinge să accepte cererile acestuia, în ceea ce privește deportarea evreilor dinBerlin. A primit asigurările pe care le-a dorit: „Führer-ul este de părere”, scria el, „că până la urmă evreii vor trebui să fie mutați de pe tot teritoriul Germaniei. Primele orașe care vor rămâne fără evrei vor fi :Berlin,Viena șiPraga.”[59]
Deportarea evreilor înghetoul Łódź a început în octombrie, însă transportul și alte probleme au făcut ca procesul să fie mult mai lent decât își dorea Goebbels. Articolul din noiembrie dinDas Reich este un exemplu al campaniei de accelerare a deportării. În decembrie a fost prezent la o întâlnire întreHitler și alți lideri ai partidului, unde a discutat printre alte lucruri, șiproblema evreiască. A scris în jurnalul său după întâlnire:
„Cu privire la problema evreiască, Führer-ul este determinat să acționeze în forță. El a prezis că dacă evreii aduc un alt război mondial, aceștia vor fi anihilați. Nu erau vorbe goale. Războiul este aici (era în săptămâna în care Germania a declarat războiStatelor Unite). Anihilarea evreilor trebuie să fie consecința necesară. Ea nu trebuie văzută cu sentimentalism. Nu trebuie să avem simpatie pentru evrei, ci pentru poporul german.[60]”
În timpul anului1942 a continuat să preseze casoluția finală pentru problema evreiască, să fie dusă mai departe și cât mai rapid posibil, acum că Germania a ocupat o porțiune imensă din teritoriul sovietic, unde toți evreii din statele controlate de germani ar putea fi deportați. O iritare constantă a lui Goebbels era faptul că în timp ce Germania lupta din greu pe Frontul de Est, înBerlin încă mai erau circa 40.000 de evrei.[61] Ar trebui „cărați înRusia”, scria în jurnalul său. "Ar fi cel mai bine să îi omorâm pe toți odată".[62] Încă odată, Goebbels știa ceea ce se va întâmpla cu evreii care erau deportați. Cu toate că nu a fost invintat laConferința de la Wannsee, el știa ce s-a decis acolo.[63] Scria:
„Evreii sunt acum deportați în est. O procedură puțin barbară, care nu trebuie descrisă în multe detalii, este folosită aici. Se poate estima probabil că 60% dintre ei vor fi lichidați și doar 40% vor fi puși să muncească.[64]”
În ultimele luni ale războiului, discursurile și articolele lui Goebbels au căpătat un ton tot mai apocaliptic:
„De puține ori în istorie un popor atât de brav, care se zbate pentru supraviețuire, a trebuit să suporte un test atât de teribil așa cum poporul german a suportat acest război. Suferința ce rezultă pentru noi toți nu trebuie descrisă în detalii...suportăm o soartă grea pentru că luptăm pentru o cauză bună.[65]”
La începutul anului1945, când sovieticii au ajuns pe râulOdra și aliații lor vestici au trecut Rinul, Goebbels nu mai putea ascunde faptul că înfrângerea era inevitabilă. Știa ce va însemna acest lucru pentru el: "Pentru noi, am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar nici nu vrem să dăm înapoi. Suntem împinși la extreme și astfel trebuie să acționăm cu procedee extreme"[66]
Când ceilalți lideri naziști au încercat să-l convingă peHitler să părăseascăBerlinul și să creeze un nou centru de rezistență înBavaria, Goebbels s-a opus, susținând, însă, o ultimă opoziție în capitala Reich-ului.
Până la acest moment, Goebbels obținuse deja poziția pe care o dorea lângă Hitler. Göring era discreditat categoric, cu toate acestea, Hitler a refuzat să îl destituie abia până la25 aprilie. Himmler, a cărui numire în comandamentul Grupului de Armată Vistula a dus la un dezastru predictibil pe Oder, era tot în dizgrație, Hitler suspectând că negociază în secret cu Aliații. Numai Goebbels și Borman îi rămăseseră loiali lui Hitler.[67] Pe22 aprilie, din cauza influenței lui Goebbels, Hitler a anunțat că nu va părăsi Berlinul, ci va sta să lupte și să moară, dacă e nevoie pentru a-și apăra capitala.[68]
La data de23 aprilie, Goebbels face următoarea proclamație locuitorilor Berlinului:
„Vă chem să luptați pentru orașul vostru. Luptați cu tot ce aveți, pentru binele soțiilor și copiilor voștri, al mamelor și al părinților voștri. Fiți mândri și curajoși! Fiți inventivi și abili! Liderul vostru e printre voi. El și colegii lui vor rămâne în mijlocul vostru. Soția și copiii lui sunt aici, de asemenea. El, care cândva a capturat orașul cu 200 de oameni, va folosi acum orice mijloc pentru a apăra capitala. Bătălia din Berlin trebuie să fie un semnal, pentru ca toată națiunea să se ridice și să lupte.[69]”
Pe30 aprilie, cândsovieticii ajunseseră la câteva sute de metri de buncăr,Hitler și-a întocmit testamentul. Goebbels a fost unul dintre cei patru martori la acest lucru. Nu mult timp după ce l-a completat, Hitler se împușcă, Goebbels comentând: „InimaGermaniei a încetat să mai bată. Führerul e mort.” În testament, Hitler nu a numit un succesor la conducerea Partidului Nazist, însă l-a numit pe Goebbels Cancelar al Reich-ului, pe amiralulKarl Dönitz - Președinte al Reich-ului, iar pe Martin Bormann, Ministrul Partidului. Goebbels știa că titlul acesta era doar teoretic. Chiar dacă dorea să fugă dinBerlin, era puțin probabil ca Dönitz, a cărui singură preocupare era să negocieze un armistițiu cu Aliații vestici care să salveze Germania de ocupația sovietică, să dorească o figură atât de cunoscută ca Goebbels în fruntea guvernului.
La ora 20:00 a serii de1 mai, Goebbels a aranjat ca un doctorSS, Helmut Kunz, să-i omoare pe cei șase copii ai săi, injectându-i cu morfină iar apoi, când sunt inconștienți să le punăcianură în gură.[70] Conform declarațiilor lui Kunz, acesta le-a dat copiilor morfină, însăMagda Goebbels și Stumpfegger (doctorul personal a lui Hitler) le-au administrat cianura. La puțin timp după aceea, Goebbels și soția sa au mers în grădina Cancelariei, unde s-au sinucis. După război, amiralul american, Michael Musmanno, a scris următoarea mărturie:
„Pe la 20:15, Goebbels s-a ridicat de la masă, și-a pus pălăria, haina și mănușile și, apucând-o pe soție de mână, au mers pe scări, în grădină. A mers cu ei și adjutantul lui Goebbels, Günther Schwägermann. În timp ce Schwägermann pregătea petrolul, a auzit un foc de armă. Goebbels se împușcase, iar soția sa luase otravă. Günther Schwägermann a ordonat unor soldați să-l mai împuște pe Goebbels odată pentru că nu putea să o facă de unul singur.[71]”
Cadavrele lui Goebbels și al soției au fost apoi arse, însă din cauza lipsei de combustibil, acestea au ars numai parțial, fiind ușor identificabile. După câteva zile, Voss a fost adus în buncăr de către sovietici pentru a identifica cadavrele familie Goebbels. "Vice-amiralul Voss, fiind întrebat cum a identificat pe acei oameni fiind din familia Goebbels, a explicat că a recunoscut cadavrul după următoarele semne: forma capului, linia gurii, schija de metal de pe piciorul drept, insignaNSDAP de aur și rămășitele din uniformă.[72] Rămășițele familiei Goebbels au fost îngropate în secret, lângăRathenow înBrandenburg.
Pȃrȃul Ehle din Biederitz (Magdeburg) în care a fost împrăștiată cenușa celor 10 persoane
Rămășițele a 10 persoane, Adolf Hitler, Eva Braun-Hitler și 8 membri ai familiei Goebbels (părinți + 6 copii[73]), au fost îngropate și dezgropate de mai multe ori, în diferite locuri din Germania, în 5 cutii de lemn. Odiseea lor a luat sfȃrșit la 5 aprilie 1970, cȃnd cele 5 cutii îngropate în Magdeburg, în grădina casei din strada Westendstr.32 (azi Klausenerstr.23) au fost dezgropate pentru ultima dată de sovietici și arse cu benzină sub cerul liber. Cenușa lor, transportată într-un singur sac, a fost aruncată în aceiași zi de pe podul Schweinebrücke în pȃrȃul Ehle din satul Biederitz, localitate situată lȃngăMagdeburg.
^Nu există surse biografice sigure despre Goebbels. Sursa cea mai de încrederea este jurnalul lui Goebbels, descoperit în arhiva de stat a Rusiei în1992. În1996, a apărut prima biografie în limba engleză:Goebbels: Mastermind of the Third Reich de David Irving.
^William L. Shirer,The Rise and Fall of the Third Reich,1960
^en Richard J. Evans,The Third Reich in Power (Allen Lane 2005), 249, spune că “credințele religioase ale lui Goebbels păstrau un element rezidual de creștinism,” față depăgânismul total al luiAlfred Rosenberg șiRichard Walther Darré. Într-unul din ultimele sale articole, cu ocazia zilei de naștere a lui Hitler în aprilie 1945, îl prezenta ca pe trimisul lui Dumnezeu. ("Hitler al nostru,"Völkischer Beobachter, 20 aprilie 1945, onlineaici[nefuncțională –arhivă])
^Michael H. Kater,Hitler Youth (Harvard University Press 2004)
^Hans Fritzsche, “Dr. Goebbels and his Ministry,” publicată original ca “Dr. Goebbels und sein Ministerium”,1934, sau onlinehereArhivat în, laWayback Machine.
^Evans,The Third Reich in Power, capitolul 2: “The Mobilisation of the Spirit.”
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
