Istoria gândirii politice este structurată în funcție de diferitele etape de progres social și de dezvoltare a civilizației umane:
Ideile politice exprimă interesele, aspirațiile diverselor grupuri sociale, implicate adesea în lupta pentru putere.
Primele elemente ale gândirii politice apar încă dinAntichitate, de care se leagă etimologia termenului "politică" (îngreacăpolis - "cetate", "oraș", "stat").De-a lungul timpului, acest termen a cuprins diverse semnficații, cum ar fi: artă de guvernare a societățillor umane, de conducere religioasă, până la accepția modernă de istorie activă și filozofie politică participativă.Dacă în Antichitate nu exista o delimitare clară a științelor care studiau societatea, înEvul Mediu asistăm la dezvoltarea influenței Bisericii asupra societății. Mai târziu,Renașterea șiIluminismul vor aduce eliberarea de sub tutela dogmatico-religioasă.În epoca modernă asistăm la o delimitare clară a noțiunilor.Astfel, în 1948, laColocviumul internațional care a avut loc laParis, s-a stabilit semnificația termenului de "știință politică" și obiectul acesteia de studiu.
Structura economico-politică aOrientului antic a fost definită prin sintagme cadespotism oriental,mod de producție asiatic (Karl Marx) sausocietăți hidraulice (K. Wittvogel), deoarece erau amplasate de-a lungul unor marifluvii.Astfel de regimuri politice se caracterizau printeocrație: Predomina voința suveranului, care era susținut de clerici (hierocrație).
ÎnEgiptul antic, ideile politice, juridice și morale sunt învăluite în precepte religioase.
Gândirea politică antică egipteană rezultă din diverse tipuri de texte:
Astfel procesele istorice erau nu numai o înfăptuire a voințeizeilor (orice abatere fiind pedepsită de divinitate), ci și acte împotriva sau pentru stăpânirea faraonului.
Ideea originii divine a regulilor social-politice este prezentă în mai multe scrieri ca:Povețele lui Ptah-hotep (c. 2.800 î.Hr.),Instrucțiunile lui Athoi către fiul său (c. mileniul II î.Hr.),Vocea lui Ipuver (c. 1750 î.Hr.),Convorbirea dintre un dezamăgit și sufletul său (c. 1500 î.Hr.).
Deoarecemiturilebabiloniene afirmau că omul a fost creat să fie slujitor al zeilor, conducerea statului se baza pe teama, frica în cadrul raportului dintre zei și oameni.Același sentiment trebuia să inspire și stăpânii către supușii lor, în contextul regimului brutal cu care erau tratațisclavii și prizonierii derăzboi.Regele era și preot, deci intermediar între divinități și oameni, ordinele sale fiind considerate ca reflectând voința zeilor.
Statul cel mai puternic s-a realizat sub domnia luiHammurabi.Timp de peste un mileniu, acesta a reprezentat cea mai strălucită metropolă politică și culturală aMesopotamiei și care a influnențat puternic civilizațiileOrientului Apropiat.
De laasiro-babilonieni provine un document celebru, cunoscut drept "Codul lui Hammurabi".Presupus mesaj transmis regelui din partea zeului Șameș (al soarelui și al luminii), textul susține necesitatea unificării regatului, respectarea dreptății, și aspirația către bunăstarea poporului.
Alte texte care conțin aspecte politico-legislative sunt:Codul regelui Ur-Engu,Legile lui Ur-Nammu,Legile lui Eșnunna,Legile lui Lipit- Iștar, "Poemul lui Ghilgameș",Poemul creației și dialogulDiscuția dintre stăpîn și sclav.Toate acestea confirmă că societatea babiloniană era bazată pe un sistem evoluat de legi, idei politice, filozofice și morale.
Gândirea politică aIndiei antice este prezentată înVedele,Mahabharata, care nu sunt doar cele mai vechi monumente literare, ci și o expresie a societății de atunci.Legile lui Manu se concentrează asupra inegalității sociale, care era consfințită pe baze religioase și care consta în existențacastelor, închise și ereditare.
Atribuită lui Cautilya („Vicleanul”) Ceanakia,Arthashastra (sau "Știința politicii") reprezintă un adevărat tratat normativ deștiință politică, în care sunt prezentate aspecte ca:
Războiul, tulburările interne (cum ar fi răscoalele) sunt considerate negative, autorul susținând regimul de guvernaremonarhic (deși subliniază și existența celorlalte staterepublicane din India antică), idealizând monarhia centralizată și puternică.Pentru atingerea scopurilor politice, sunt menționate mijloace ca: viclenia, minciuna, asasinatul, motiv pentru care Cautilya a fost consideratMachiavelli al Indiei.
O caracteristică novatoare a acestei lucrări constă în faptul că domeniul politic este izolat de cel filozofic (cum o va face mai târziuPlaton șiAristotel) și de aceea Cautilya poate fi considerat fondatorul absolut al științei politice.Dar ceea ce îl apropie de Platon și Aristotel este încrederea în putereaștiinței: monarhul va exercita o conducere eficientă numai dacă va stăpâni știința politică.
În "Analectele",Confucius, cel mai mare gânditor alChinei antice, afirmă necesitatea studierii profunde a tradiției, pe care o consideră baza rațională a construirii unei legitime ordini sociale și politice.Conducerea statului este condiționată de autoperfecționarea personalității umane, deci doctrina lui Confucius nu este un sistem filozofic propriu-zis, ci o doctrină etico-politică.Pe lângă formularea idealului omului superior,confucianismul a instituit modelul adecvat de guvernare și noi principii ale politicii și moralei, fiind adoptat ca filozofie oficială de stat.
Un alt curent ideologic, care a apărut în perioada luptei pentru un stat unic (mai precis în secolele al VII-lea - al IV-lea î.Hr.) esteFajia (fa - "legea",gia - "familie") sau Școala legaliștilor/legiștilor.Adoptat ca filozofie guvernamentală oficială, în opoziție cu confucianismul, susținea că statul nu trebuie să se bazeze pe tradiție și ritual, ci pe legi.
Un alt curent politico-filozofic a fost celdaoist.Apărut din îmbinarea filozofiei clasice cu operele spirituale ale luiLao Zi (dintre care cea mai importantă este "Tao Te Ching"), promova cooperarea omului cu tendințele lumii naturale.Astfel, activitatea umană trebuia să țină cont dejocul circumstanțelor.
Un alt curent filozofic, ce a evoluat practic în paralel cu confucianismul, daoismul și legalismul, a fostmoismul (mohismul).FondatorulMozi (c. 470/479-391/400 î.Hr.) susținea ideea unui guvern meritocratic, a cărui neîndeplinire a obligațiilor și responsabilităților conduce la sărăcie în societate.Opunându-se oricărei forme de agresiune (în special război între state), ideologia moistă a inspirat unele mișcăripacifiste moderne.
Istoria gândirii politice înGrecia antică poate fi divizată în trei perioade:
Focarul gândirii Greciei antice a fostAtena, centrul de întâlnire al sofiștilor și orașul lui Socrate, a cărui filozofie a dănuit prin intermediul operelor lui Platon, care a creat o școală filozofică în cadrulAcademiei, în timp ce Aristotel și-a dezvoltat sistemul filozofic, politic și moral în cadrulȘcolii peripateticilor.Tot în Atena au apărutȘcoala stoică (Marcus Aurelius, Seneca) și ceaepicuriană.Aparițiacreștinismului a marcat sfârșitul epocii elenistice și tranziția către epocamedievală.
Majoritatea specialiștilor sunt de părere că grecii au inventat politica și că au inițiat cercetarea științifică și filozofică a acestui domeniu. De altfel, cuvântul politică (existent în multe limbi moderne) provine din grecesculpolis, prin care se desemna statul-cetate sau statul-oraș.Polisul era o instituție care a permis și promovat discuțiile critice și existența unor funcții și posturi civice, care au constituit obiective ale luptei pentru putere între clanurile aristocrate.Mai mult, cetățenii puteau participa (direct sau prin consilii) la guvernarea polisului, deci la controlul afacerilor publice, ceea ce a condus ulterior la apariția conceptului dedemocrație.
Sofiștii au pus omul în centrul preocupărilor și au accentuat relativitatea cunoașterii, fiind primii care au dezbătut problemele spiritului uman, spre deosebire de predecesori care aveau ca obiectiv problemele legate denatură.În acea perioadă polisul atenian implica participarea la guvernare acetățenilor-guvernatori.Arta politică nu mai era apanajul unei minorități, deoarece putea fi învățată de orice cetățean.
Sofiștii au evidențiat deosebirea dintre dreptul natural și dreptul pozitiv, care, fiind creat de oameni, avea un caracter convențional.
Cel mai cunoscut a fostProtagoras din Abdera.Susținător activ aldemocrației, a scris tratate asupraconstituției șistatului.Pentru ca cetățenii să poată participa la viața politică, trebuia ca ei să o învețe și să o înțeleagă.Protagoras considera statul ca fiind sursa moralei și a legii.
În timp ce vechea generație de sofiști erau profesori de retorică, noua generație (Lycophron, Alkidamant, Thrasymachos,Critias) sunt tot mai implicați în luptele politice.Mai mult, aceștia susțin ideea că oamenii sunt egali de la natură și că legile sunt create pentru a apăra interesele cetățenilor.
Școlile filozofice care au evoluat după sofism sunt:
Concepțiile acestor școli conțineau elemente dedialectică sau demetafizică și dematerialism.
Deși în privința relativității legilor umane se situa în tradiția sofiștilor,Socrate respinge ideea dreptului celui mai tare și consideracunoașterea ca fiind obiectivul suprem alomului politic.Astfel, marele filozof criticatiranii saudemagogii care comiteau nedreptatea.
După Socrate, politica estearta de a comanda oamenii și la care aveau acces doar cei pregătiți (care vor fi numiți "filozofi" de către Platon).De aceea considera că virtutea supremă este cunoașterea și autocunoașterea (vezi celebrul aforismCunoaște-te pe tine însuți).Metoda utilizată de Socrate,maieutica, nu era altceva decât aducerea la suprafață a adevărului.
Respingânddemocrația, considera ca singura metodă eficientă de guvernareoligarhia.Orator desăvârșit, Socrate viza cu precădere viața socială a cetății și problemele morale ale acesteia.
Ideea unei științe raționale a politicii a fost preluată dePlaton, discipolul lui Socrate.Creatorul școlii filozofice numite "Academia", în operele sale, "Republica" ("Politeia"), "Legile" ("Nomoi") șiOmul politic, susținea ideea că arta politică trebuie să se bazeze în primul rând pefilozofie.Dacă la Socrate, omul de stat era conștient de ignoranța sa, Platon impune ca politicianul să fie înțelept ca un filozof erudit.
Statul ideal era preconizat sub forma unui organism perfect și în care fiecare cetățean se identifică prin interesele sale.Conform ideilor lui Platon, societatea este divizată în trei categorii:
Cele trei categorii corespundeau celor trei elemente ale sufletului uman:rațiunea,voința șiafectivitatea.
Platon nu considerademocrația forma ideală de guvernare, deoarece excesul de democrație se transformă înanarhie, care este mediul propice de apariție atiraniei.Abuzul de putere este definit prin neglijarea legii ("nomos") de către cei care o exercită.
Dacă Platon era cucerit de ideal,Aristotel era atras de cercetarea și percepția faptelor.Astfel, în opera sa fundamentală, "Politica", studiul societății și al politicii este realizat prinmetoda inductivă.
Fondator al școliiLykeion (sau "Școala peripatetică"), Aristotel ia în considerare trei științe practice fundamentale:
Omul era privit ca un animal politic ("zoon politikon"), iarstatul ca fiind o operă artificială a omului, nu ca un produs al contractului, ci ca o consecință a evoluției naturale.În acest polis-ul lui Aristotel nu sunt considerați cetățeni: sclavii (considerați instrumente cuvântătoare), meșteșugarii și agricultorii (munca fiind asociată sclaviei), străinii, femeile.
Unul dintre meritele marelui gânditor o constituieteoria celor trei puteri, de unde mai târziu avea să evolueze ideeaseparației puterilor în stat.Astfel, în concepția sa, statul ar fi alcătuit din trei părți, de a căror bună funcționare depinde vitalitatea întregului:
Formele ideale de guvernare sunt considerate:monarhia,aristocrația și "politeia" (termen aproape sinonim cudemocrația constituțională modernă).Acestea, pervertite prin abuzul de putere devin: tiranie,oligarhie și democrație (demagogie).
Apărută în perioada de decadență a gândirii elene,Școala Stoică (fondată deZenon) reprezintă o relativă continuitate pe linia doctrinelor lui Platon și Aristotel, cu deosebirea că optimismul este înlocuit de pesimism, iar activismul cetățenilor prin pasivitate.De asemenea, spiritul civic se transformă în individualism.
Stoicismul prezintă trei mari perioade:
Zenon critica sclavia și alte instituții social-politice ca: judecata, comerțul, banii.Avea o atitudine negativă față de familie și considera că un cetățean trebuie să aparține unui stat mondial unic (cosmopolis), condus de înțelepți (ca și la Platon), în care nu va existasclavie,bani saujustiție.
Pentru stoici, libertatea poate fi atinsă doar de cei înțelepți și reprezenta posibilitatea omului de a acționa în conformitate cu legea necesității destinului, de care omul este conștient.Omul devine liber dacă învață să-și învingă pasiunile.
Doctrina stoică nu a avut consecințe radicale de ordin politico-juridic și aceasta pentru simplu motiv că avea un caracter temperat: obiectul doctrinei era mai degrabă conștiința (etică, politică, juridică).
În opoziție cu școala stoică, la baza doctrineiepicuriene (fondată deEpicur) se aflămaterialismul.Astfel, libertatea, considerată principala valoare politică, reprezenta posibilitatea de alegere a comportamentului, precum și responsabilitatea pentru alegerea făcută.Interesul suprem era atingerea plăcerii și a fericirii.
Utilitarismul este vizibil și în concepția despre stat.În opoziție cu doctrinele lui Platon și Aristotel, statul nu mai are un caracter natural, ci este rezultat al activității umane și trebuie să fie rezultatul unui contract prin care se obligă să realizeze beneficiul comun al oamenilor (care este scopul principal), lichidarearăzboiului, lipsit de sens, siguranța persoanei.Astfel, epicureismul poate fi considerat precursor alcontractualismului social.
Vocabularul politic a fost preluat în întregime de la greci și ulterior adaptate la viața socio-politicăromană, astfel că, dacă gândirea politică greacă a fost mai mult filozofico-teoretică, la romani se caracterizează în primul rând prinpragmatism.
În lucrareaDe rerum natura ("Despre natura lucrurilor"), în care a dezvoltatteoria atomistă a luiEpicur,Lucrețiu expune considerente privind teoria evoluției sociale,istoria lumii, origineavorbirii.A încercat să prognozeze unele aspecte ale viitorului omenirii și contradicțiile cu care se confruntă aceasta, motiv pentru care poate fi considerat unul dintre primiiviitorologi antici.
În scrierile sale ("De republica", "De legibus" și "De officiis"),Cicero ierarhizează datoriile cetățeanului astfel: față de patrie, față de semeni și în ultimul rând față de genul uman.
Stoic în concepție și respingând acelotium al epicurienilor, Cicero este adept al teoriei luiPolybius despre guvernarea mixtă, susținând necesitatea echilibrului în stat și prevenirea răsturnărilor, schimbărilor de regim, care creează în cetăți dezordine și pagube.Spre deosebire de greci, consideră că proprietatea nu este un bun natural, de aceea unul din rolurile societății este de a proteja și garanta proprietățile dobândite de membrii acesteia, lucru care stă la baza încrederii (fides).Având drept scop apărarea proprietății, statul (res publica) este ores populi, adică activitatea tuturor cetățenilor.
Cicero consideră importantă realizarea echilibrului dintrelibertas ("libertatea poporului"),potestas ("puterea autentică a magistraților") șiauctoritas ("a oamenilor de bine").Preia de la Aristotel cele șase forme simple de organizare a statului: monarhia - tirania, aristocrația - oligarhia,politeia - democrația.
Cei mai de seamă reprezentanți ai stoicismului roman au fost:Seneca,Epictet șiMarc Aureliu.
Seneca, în lucrarea "De otio", susține abstenționismul politic, iar în "De tranquillitate animi" îndeamnă la acțiunea, participare politică.În ceea ce privește puterea supremă în stat, consideră că împăratul trebuie să acționeze în interesul supușilor săi, nu în interes personal.De asemenea, pledează ideea statului universal, bazat pe conceptul de drept natural.
Epictet, în lucrareaManualul, a promovat următoarele idei politice: înălțarea spirituală a omului, acceptarea destinului și necesitatea înlăturării sclaviei.Fostsclav, susține că sclavul care își suportă situația cu dârzenie este mai liber decât stăpânul său devenit rob al pasiunilor sale.
În lucrareaDe vorbă cu mine însumi, Marcus Aurelius se definește pe sine ca împărat și realizează un jurnal de reflexie filozofică.Consideră libertatea ca o expresie a pasivității, a unei servituți absolute în raport cu destinul, iar regalitatea ca o imagine și emanație a divinității.Doctrina sa va fi în concurență cucreștinismul, față de care a avut o atitudine critică.
Prin ideile sale despre libertate, egalitate și echitate,stoicismul avea să influențeze ideologiacreștină.
Comunitățile creștine timpurii au practicat un așa-ziscomunism creștin, în care viața comună este instituită în baza unor principii diferite de cele ale vieții laice greco-latine:
Prin importanța acordată individului și valorii morale, la început (când nu includea scopuri și sarcini politice) creștinismul pare înrudit cu stoicismul.În momentul cândImperiul Roman intră în perioada de destrămare, apar două doctrine, cea a viitoruluiBizanț (care considera identitatea imperiului și a Bisericii) și cea dinVest (în care era o separație clară între Biserică și stat).
Dacă înAntichitate, instituțiile religioase erau subordonate statului, înEvul Mediu Biserica creștină se consideră superioară statului, lucru consfințit ulterior de cătrepapa Bonifaciu al VIII-lea în 1302.Apar două mari direcții în ceea ce privește raportul dintrepolitică șireligie.
Deși intolerantă față religia greco-romanilor,Biserica Catolică asimilează elemente ale ideologiei antice, cum ar fi filozofiaplatonică șiaristoteliană (prin intermediulbizantinilor șiarabilor) șijurisprudența romană.Astfel aparpatristica șiscolastica, concepții religioase despre lume, care nu posedă un caracter unitar și care se constituie ca două mari perioade în gândirea politică și religioasă medievală.
Patristica este prima perioadă a gândiriicreștine (secolele I - al VIII-lea) care a avut ca reprezentanți:apostolii,Tertulian,Clement al Alexandriei,Origene,Lactanțius,Augustin de Hipona ș.a. și care au pus bazele literaturiiteologo-filozofice.
După ce este consacrat deConstantin cel Mare ca religie de stat,creștinismul se răspândește în întreaga lume greco-romană și va influența și ideologia social-politică a perioadelor următoare.Opoziția maselor față de ideologiacatolică se va manifesta prin curente ca:misticismul,gnosticismul,maniheismul,donatismul,pelagismul etc.
Prin lucrările sale ("Confesiunile", "Despre trinitate", "Despre împărăția cerească" ș.a.), Augustin a marcat în mod definitiv gândirea creștină europeană.Concepția sa despre lume are un caracterfideist.Astfel, statul nu ar fi o necesitate naturală, apariția sa având la originepăcatul comis de Adam și Eva.Fiind un rău necesar, statul trebuie să fie supusBisericii, finalitatea sa fiind restabilireaîmpărăției luiDumnezeu.
La Augustin teologia politică face distincția celor două cetăți:cetatea terestră șicetatea cerească.Autoritatea consta din:
După Augustin, istoria regimurilor politice se supune voinței divine, existând o contradicție între legea naturală și cea pozitivă, iar imperiul ar trebui să fie supus moralmenteBisericii.
Scolastica este a doua perioadă din evoluția doctrineicreștine, când sunt introduse elemente dinfilozofia greacă, perioadă în care are loc confruntarea dintre cultura europeană religioasă și gândirealaicămedievală.
În lucrările sale, "Summa Theologiae" șiDe regno (sauDe regimine principum),Toma d'Aquino, militează pentru dependența puteriilaice față de cea aclerului și fundamentează doctrina care va sta la bazaBisericii Romano-Catolice.Susține că statul a apărut datorită caracterului social al omului (cum susținea șiAristotel), dar acesta nu poate exista fără participarea divinității.De aceea ar trebui ca statul să fie subordonat Bisericii și trebuie să contribuie nu numai la asigurarea cerințelor materiale, ci și spirituale ale membrilor săi, astfel încât fiecare cetățean să fie un bun creștin.Mai mult,papa, ca reprezentant suprem al divinității, are dreptul să sancționezemonarhii, teză care avea să aibă o importanță deosebită în evoluția relațiilor politice medievale.În ceea ce privește individul, acesta trebuie să se supună legilor instituite de stat, legi care sunt de trei tipuri:
Unele din conceptele lui Toma d'Aquino (în speciale cele inspirate de Aristotel) reprezintă o anticipare aRenașterii.Susținea că autoritatea, deși vine de laDumnezeu, trebuie să treacă prin popor:omnis potestas a Deo, per populum, deci doctrinatomistă se apropie de o viziunedemocratică.
Un alt reprezentant al scolasticii esteDante Alighieri.În lucrările sale,Despre monarhie,Banchetul,Divina Comedia, supune discuției raportul dintre stat și Biserică.Omul este o ființă socială, cetățean al lumii, responsabil pentru faptele sale, iar statul apare ca urmare a predeterminării naturii în raport cu forțele supranaturale.Relațiile politice reprezintă pentru autor un domeniu al activității oamenilor.Susținând că scopul statului este omul și că puterea statală trebuie să fie deasupra celei bisericești, Dante este un precursor alumanismului.
Un continuator al gândirii politice a lui Dante esteMarsilio de Padova.În lucrarea saDefensor pacis ("Apărătorul păcii"), susține ideea naturii sociale a omului (ca șiAristotel) și definește statul ca o instituție socială suficientă, pentru care dreptul reprezintă un produs al vieții statale, în opoziție cu dogma creștină, unde statul avea ca temei dreptul divin.De asemenea, afirmă tezaseparării statului de Biserică.Mai mult, Biserica ar trebui să-și desfășoare activitatea sub controlul instituțiilor statului ca unic reprezentant al poporului suveran.
Ca și Aristotel, Marsilio de Padova menționează cele trei forme corecte de organizare a statului (monarhia,aristocrația șipoliția) și forme incorecte de organizare a statului (tirania,oligarhia șidemocrația).Anticipează ideeaseparării puterilor în stat, descriind raportul care trebuie să existe între putereaexecutivă și cealegislativă.
Apărut în anul 622 înArabia,islamul se va răspândi rapid înSiria,Irak,Persia,Maghreb,Spania în mai puțin de un secol.Mai mult, dupăCruciade, expansiunea islamului se va relua și înExtremul Orient,Africa Centrală, spațiulbalcanic.Credincioșii se integrează într-o comunitate în care cetatea musulmană se prezintă ca oteocrație.Cartea de bază,Coranul, este și cod juridic.Puterea executivă, în același timp civilă și canonică, aparține doar divinității, față de care toți cetățenii sunt egali, deci doar teoretic există un fel dedemocrație.
Unul dintre primii mari filozofi arabi,Al-Farabi, a scris și câteva tratate de politică:Despre concepțiile locuitorilor orașului virtuos,Aforismele omului de stat,Politica civilă.Orașul este imaginat ca un întreg, ale cărui părți interacționează ca într-un organism.Fiecărui membru al societății îi este destinată sarcina cea mai potrivită cu abilitățile sale.Șeful statului trebuie să fie curajos, inteligent și cu sete de cunoaștere, calități asemănătoare filozofului-rege din "Republica" luiPlaton.La acestea, Al-Farabi adăuga și capacitatea de a comunica cu lumea celestă, deci de a fi asemeni unui profet, teorie care a avut un impact evident și în lumeaeuropeană de mai târziu.
Avicenna, regele filozofiei arabe și savant multidisciplinar, pe lângă conceptele sale filozofice, în care prima realitate se raporta la divinitate, în politică a considerat ca esență metodele de realizare a puterii și guvernării, în organizarea treburilor de stat.Ca și Platon, preconiza existența a trei categorii sociale (conducători, străjeri și lucrători), numai că situația lucrătorilor era mai bună decât la filozoful grec.
Averroes, pe lângăfilozofie șiștiință, s-a ocupat și depolitică.A susținut că filozofia nu are influență directă asupra dreptului public și că cea mai bună formă de guvernământ ar fi ordineacalifală garantată de legeasharia, lege pe care a încercat să o rafineze în contextul finalității juridice.Considera religia ca o artă politică necesară chiar și în statul ideal.În același timp, el era ferm convins în organizarea vieții sociale pe fundamentul trainic al cunoștințelor științifice și înlăturarea de la putere a reprezentanților preoțimii.Idealurile lui sociale se bazau pe"Republica" lui Platon privind modelul statului ideal.
Ibn Khaldun, în lucrareaProlegomena, încearcă să stabilească originile și cauzele evenimentelor politice.Susține că fenomenele vieții sociale sunt supuse unor legi naturale.O trăsătură fundamentală a omului ar fi nevoia de autoritate, de a fi limitat de o putere superioară, în absența căreia ar domni dezordinea și anarhia.Aflat în epoca de decadență a sistemelor politice ale lumii arabe, Ibn Khaldun se preocupă și de cauzele constituirii și dezagregării statelor, formulând o lege a evoluției lot ciclice.Menținându-se pe linia religioasă aCoranului, opera sa nu are o finalitate practică, fiind mai degrabă străbătută de unpesimism idealist.Cu toate acestea, opera sa anunță aparițiaRenașterii.Mai mult,Ernest Gellner, susține că definiția dată de Khaldun noțiunii despre guvernare că este „cea mai bună teorie din istoria teoriilor politice”.
Renașterea a însemnat, pentruEuropa Occidentală, eliberarea de principiile dogmatico-religioase, urmată de instituirea de noi relații economice care prevesteaucapitalismul.Toate acestea au fost însoțite de o criză aBisericii Romano-Catolice, criză care a condus la necesitatea reformei în cadrul acesteia, prin care s-a înlăturat gândirea scolastică și s-a schimbat raportul dintre stat și Biserică.Aceasta a condus ulterior la constituireamonarhiilor absolute, dar și a statelor naționale.
Reprezentanții Renașterii au emis o nouă concepție prin careomul era valoarea supremă, problema centrală a societății și a politicului devenind raportul guvernanți - guvernați și nu stat - biserică, cum fusese anterior.
Umaniștii, a căror ideologie puneau în centrul atenției omul, au format trei mari orientări:
Uneori concepțiile social-politice ale umaniștilor percepeau societatea doar ca o sumă de indivizi izolați și chiar au încercat să preconizeze societatea viitoare cu un caracter utopic (cazul luiThomas Morus șiTommaso Campanella).
Umanismul s-a răspândit mai mult în rândul categoriei sociale instruite, deci a elitei intelectuale europene.
Prin tratatele sale, "Principele" (1513),Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius (1517), "Arta războiului" (1518),Istoriile florentine (1525),Niccolò Machiavelli este considerat părintele științei politice moderne.Deschizător de drumuri, a separat politicul de alte sfere ale societății și l-a cercetat de sine stătător.Situat în contextul luptei pentru salvarea șiunificarea Italiei, Machiavelli susține statul rațional și laic, separat de religie și perceput ca un organism viu, în spiritneoplatonic.Conducătorul,principe, trebuie să fie bine ancorat în cunoașterea realității faptelor.Politica ar trebui să fie înțeleasă prin renunțarea la idoli și aparențe, prin renunțarea la impresiile imaginative ale luiPlaton șiAristotel.
După Machiavelli, statul se întemeiază pe relațiile dintre guvernanți și guvernări, iar scopul principal al acestuia o constituie siguranța cetățenilor și garantarea proprietății private.Autorul consideră că forma optimă de organizare statală esterepublica, numonarhia.Criticăcreștinismul, susținând că doctrina acestuia este contrară spiritului politicii, deoarece lasă loc liber abuzurilor conducătorilor autoritari care ar profita de slăbiciunea poporului.
Lui Machiavelli i s-a reproșat imoralitatea mijloacelor recomandate, desconsiderându-se caracterul progresist al teoriilor sale, astfel apărând noțiunea de "machiavelism".
În lucrărileIstoria Italiei,Discursuri politice,Amintiri politice și civile și înConsiderații în jurul Discursurilor lui Machiavelli,Francesco Guicciardini, considerat părinteleistoriei moderne, propune o imagine detaliată și expune opinia sa asupra unor probleme aleItaliei, în care exprimă unele ideiraționaliste despre libertate, legi, dreptate și egalitate.Guicciardini concepe o formă mixtă de stat, o combinație întremonarhie,aristocrație șidemocrație, propunând formarea unuiConsilium mare înzestrat cu puteri legislative, iar în fruntea statului să se afle unConsilium mic, cu rol executiv.Ca și Machiavelli, manifestă ostilitate față dereligie șipreoțime.
ÎnFranța, un gânditor apropiat de Machiavelli în concepții esteJean Bodin.În lucrareaMetoda pentru cercetarea ușoară a istoriei își exprimă concepțiile politice, iar înȘase cărți despre republică pe cele juridice.Susține că statul apare independent de voința omului și că numai capii de familie pot avea calitatea de cetățeni.Un accent deosebit îl pune pe conceptul de suveranitate a statului, care ar consta în dreptul de realizare a următoarelor activități:
Jean Bodin consideră trei forme al suveranității:
Conform teoriilor sale, suveranul nu se supune decât legilor divine și legilor naturii, rolul său fiind de a justifica rațiunea divină în societatea profană.
Reforma urmărea restructurarea relațiilor din interiorulBisericii Catolice, dar și lupta societății occidentale de a anula monopolul acestei biserici și a puterii exercitatea asupra statului.În perioada secolelor al XV-lea și al XVI-lea apar tot felul de mișcări și curente religioase disidente, care sunt declarateeretice de către Biserica oficială aEuropei Occidentale.
Pe lângă apariția a diverse culte reformate, principala consecință a Reformei a fost afirmarealibertății religioase a omului.De asemenea, Reforma a pregătit terenul pentruRevoluția burgheză timpurie din secolul al XVII-lea.
Ulterior,Contrareforma, încercarea de restabilire acatolicismului s-a dovedit imposibil de realizat.
Predicile luiJohn Wycliffe, primul traducător alBibliei înengleză, conțin și elemente socio-politice.În lucrări caDe domenio divina,Ad parlamentum regi, solicităclerului dinAnglia să renunțe la bogăția lumească și la puterea politică și să se întoarcă la viața modestă și morală.De asemenea a susținut ideeasecularizării averilor ecleziastice, desființarea excepțiilor fiscale pentru cler, neamestecul clerului în problemele civile și supunerea clerului față demonarhie.Ca urmare a activității sale, se constituie mișcarealollarzilor, care urmărea modificarea stării sociale existente și care a devenit o adevărată forță revoluționară în secolul al XV-lea.
Spre deosebire deAnglia, înCehia (aflată sub stăpânireaImperiului Romano-German) mișcarea reformatoare are caractere specifice.Jan Huss critică lăcomia și lipsa de moralitate a clerului și a militat pentru libertatea de gândire și pentru anulareainfailibilității papale.Condamnarea sa de cătrepapa Ioan al XXIII-lea provoacă nemulțumiri și mișcări sociale.Doctrina sa a generatmișcarea husită, care nu a avut numai un caracter religios, ci și social și național.Aceasta a dat naștere războiului țărănesc ceh care avea să zguduieImperiul Habsburgic.Doctrina lui Hus s-a răspândit și în afara Cehiei, ajungând chiar și înArdeal și nordulMoldovei.
Prin lupta sa,Martin Luther a obținut ruperea definitivă a decatolicism și a pus bazelelutheranismului, al treilea curentcreștin (dupăcatolicism șiortodoxism).Ca și în cazul lui Jan Hus, ideile sale au provocat o intensă mișcare socială, care a culminat cuRăzboiul Țărănesc German.În domeniul politico-social, în scrieri ca:Apel către nobilimea creștină de națiune germană,Captivitatea babiloneană a Bisericii,Libertatea creștină, Luther, ca și predecesorii săi, susține ideeaseparării statului de biserică,libertatea conștiinței.
Un alt reprezentant al reformei germane a fostThomas Müntzer.Spre deosebire de Luther, ca reprezentant al țărănimii, a atacat nu numai catolicismul, ci creștinismul în general și considera că principala sarcină aReformei constă nu atât în înnoirea bisericii, ci și în transformarea economico-socială a țărănimii și plebei orășenești.Adept alpanteismului, Müntzer considera că reforma religioasă este posibilă numai cu ajutorul unei revoluții sociale.Susținea ideea instaurării unei puteri supreme a poporului, deci programul său politic era asemănător cu cel alcomunismuluiutopic.
Fondator alcalvinismului,Jean Calvin a transformatGeneva într-o adevărată republicăteocratică.A susținut că salvarea omului depinde numai de divinitate.Totuși în această teză a predeterminării a introdus un element nou prin care a eliminatextremismul fatalismului, ceea ce reprezintă trăsătura definitorie a calvinismului: deoarece omul nu își poate cunoaște destinul, acesta trebuie să se comporte urmărind cea mai bună soluție pentru sine.De aici reieseetica protestantă: Omul trebuie să se dedice profesiei sale, să fie întreprinzător și bun gospodar, care ulterior va sta la baza societății actuale dinEuropa Occidentală.La Calvin, cea mai bună formă de guvernare esterepublica, o formă de stat la care toți cetățenii sunt obligați să participe.
Primele lucrări în care sunt preconizate ideiutopice suntRepublica luiPlaton șiPolitica luiAristotel.În aceeași direcție se încadrează șiLeviathanul luiThomas Hobbes,Al doilea tratat al luiJohn Locke șiContractul social al luiJean-Jacques Rousseau.ȘiNoua Atlantidă a luiFrancis Bacon s-ar încadra în tradiția utopică, numai că la baza proiectului său se afla proprietatea privată.
Chiar dacă la prima vedere utopiile par simple exerciții mentale, acestea au prilejuit o analiză critică a epocii respective și încercarea găsirii unui remediu prin profunde transformări politice și sociale.
Prin influența exercitată asupra posterității, lucrarea “De optimo republicae statu deque nova insula Utopia” sau pe scurt “Utopia” a luiThomas Morus poate fi considerată actul de naștere alsocialismului utopic.Este interesantă analiza efectuată de autor asupra procesului acumulării primitive acapitalului și înțelegerea naturii sociale a statului și a funcției social politice a dreptului.Întreaga societate este concepută ca o unitate economică, unitatea productivă fundamentală fiind familia, concepută ca un atelier profilat pe o singură meserie.Sunt preconizate înlăturarea contrastului dintre sat și oraș și egalitatea dintre sexe, fiind susținut accesul femeilor la funcțiile ecleziastice.Războiul este condamnat, cu excepția celui defensiv.
Utopia este, așadar, o viguroasă mărturie a superiorității calitative aumanismului lui Morus față de cel al epocii în care a trăit.Dacă umanismul burghez în gîndirea politică și-a găsit întruchiparea cea mai fidelă în epoca luiMachiavelli, se poate afirma că umanismul social se află în germene în opera lui Morus.Dacă pentru Machiavelli omul își poate realiza țelurile numai în opoziție, în luptă cu societatea și ceilalți oameni, pentru Morus realizarea omului e posibilă numai pe temeiul fericirii omenirii.
Prin lucrările sale, “Filozofia democrației prin simțuri” și “Cetatea Soarelui”,Tommaso Campanella a teoretizat o organizare rațională a societății care se baza pe desființarea proprietății private, fiind astfel, alături deThomas Morus, unul dintre cei mai importanți precursori ai teorieicomunismului.Potrivit concepției sale,monarhul ar trebui să fie ajutat de trei principi numiți astfel:
Sunt suprimate deosebirile dintresexe:femeile iau parte cu drepturi egale la adunarea poporului; ele servesc înarmată, luând parte alături debărbați la exerciții militare zilnice.Regimul economic preconizat este asemănător comunismului: totul este în proprietatea statului, iar cetățenii ar trebui să lucreze în acele direcții care corespund aptitudinilor lor.
Prin faptul că susținea încrederea în puterea rațiunii, situarea omului în centrul existenței sociale,disocierea statului de biserică,iluminismul reprezintă în primul rând o continuare aumanismului.Deosebirea dintre cele două curente constă în faptul că umanismul s-a dezvoltat doar în rândul cercuriloraristocratice, pe când iluminismul se adresează tuturor oamenilor.Omul, aflat în centrul atenției, își putea dobândi adevărata libertate apelând laeducație șicultură.Începând cu critica vechiului regim și aBisericii, iluminismul clasic s-a dezvoltat înFranța.
Voltaire a propus undespotism luminat,Montesquieu a realizat necesitatea sepărării puterilor în stat, iarJ.J. Rousseau a exprimat aspirațiile miciiburghezii.La scurt timp, iluminismul devine un fenomen paneuropean, răspîndindu-se înItalia,Germania,SUA, ulterior înȚările Române și înRusia. ÎnItalia, "Epoca luminilor" nu a mai avut aceeași putere de iradiere și strălucire caRenașterea șiUmanismul, dar s-a afirmat totuși prin cîteva figuri și opere importante.Din punct de vedere politico-social, iluminismul avea un caracter antifeudal,rațional și antiabsolutist.
Critica sistematică a societății se baza pe concepții ca:
ÎnScrisorile persane,Charles Montesquieu, unul dintre primi mari iluminiștifrancezi, se situează clar pe poziții antiabsolutiste, iar prin lucrareaMeditații asupra cauzei măreției și decadenței romanilor a exercitat o puternică influență asupra gândirii politice și juridice europene moderne.Baza doctrinei politice a lui Montesquieu este "teoria contractului social", în care politica are ca obiect organizarea statului și reglementarea raportului dintre guvernanți și guvernați.
Prin acest concept, încearcă să suprindă "spiritul legilor", adică totalitatea factorilor sau condițiilor geografice, politice, psihologico-sociale, care determină configurația și conținutul dreptului politic dintr-o anumită țară.În ceea ce privește contextul religios, Montesquieu consideră căislamul determină un regim despotic,catolicismul se concretizează într-omonarhie absolută, pe cândprotestantismul este compatibil cu o orânduire liberă, moderată. Marele iluminist francez consideră guvernarearepublicană ca fiind optimă, deoarece poporul, sau o parte a acestuia deține puterea, pe când în cazul celui monarhic guvernează unul singur, iar în cazul celui despotic, cel care guvernează conduce numai prin voința au capriciul său.
Un alt concept fundamental introdus de Montesquieu este cel alseparării celor trei puteri în stat: legislativă, executivă și judiciară, care trebuie să se echilibreze reciproc.Acest principiu a stat la bazarevoluției burgheze din Franța și se va regăsi înConstituția SUA.În ceea ce privește relațiile internaționale, Montesquieu se declară pentru respectarea convențiilor internaționale și pentru stabilirea de relații prietenești între state.Condamnă cuceririlecoloniale ale europenilor și mai ales politica cuceritorilorspanioli înLumea Nouă.
Opera vastă și multidisciplinară a luiVoltaire reprezintă o critică la adresa inechităților sociale,superstițiilor, intoleranței religioase.A susținut ideea uneimonarhii puternice, sprijinite de o elită de nobili educați.Într-o astfel de guvernare, monarhul ar fi condus cu înțelepciune, cu toleranță, puterea bisericilor și a clericilor fiind controlată.De asemenea, în scrierile sale a acordat o atenție deosebită problemelor economice, sociale și aspectelor legate de mentalitatea, obiceiurile și cultura popoarelor.De aceea, unii autori susțin că Voltaire a formulat pentru prima dată concepția modernă aistoriei.Alte concepții ale sale aveau ca obiectiv societatea franceză a acelei epoci: subordonareapoliticii față derațiune, lichidarea dependenței feudale, drepturi politice acordate tuturor proprietarilor, primatul libertății ca fiind cea mai importantă lege naturală.Ca formă de guvernare, Voltaire preferamonarhia luminată, ca mai târziu să prefererepublica.
În lucrareaContractul social,Jean-Jacques Rousseau pune în prim-plan conceptul omonim, prin intermediul căruia respectarea legilor primește o justificare rațională și umană.Preluând ideileprotestante, a considerat că la baza statului este un contract ipotetic între indivizi și stat, contract care să asigure libertatea individului și garantarea proprietății private.Societatea este necesară atît ca întreg, cît și ca elemente-indivizi, devenind un întreg social, un organism social.Scopul contractului social este asigurarea libertății, constituirea poporului suveran.Este vorba despre o înstrăinare a libertății naturale, negarantată de nimic, aflată sub dominația forței și al bogăției, pentru a obține în schimb o libertate convențională garantată prin contract.Tocmai suveranitatea poporului (care se exprimă și prin lege ca voință generală) este cea mai sigură garanție a drepturilor individuale.În aceste condiții este reabilitată concepția antică după care libertatea nu este decît supunerea față de legi.
Conform lui Rousseau, apariția societății și a statului a fost determinată de caracterul social al omului, a tendinței acestuia către o viață mai bună.În lucrareaDiscurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni, realizează o sistematizare teoretică a etapelor trecerii la "societatea civilă" (societate bazată pe proprietatea privată).ÎnDiscurs asupra inegalității subliniază rolul proprietății private în apariția inegalității, care la rându-i reduce libertatea și ajunge la concluzia că statul a fost creat ca mijloc de dominație al celor bogați.
Spre deosebireMontesquieu, Rousseau nu crede în principiulseparării puterilor în stat, subordonând celelalte puteri legislativului și astfel obține o teorie originală despredemocrație, în corpul căreiaradicalismul,raționalismul șiutopismul se îmbină în multe puncte.Și Rousseau analizează cele trei tipuri de guvernare -democrația,aristocrația,monarhia - și consideră că niciuna nu este perfectă, fiecare fiind indicat după mărimea statului respectiv.Astfel, pentru statele mici susține că ar fi optimă democrația, pentru cele medii - aristocrația, iar pentru cele mari - monarhia.
Filozoful italianGiambattista Vico a pus problema posibilității cunoașterii în istorie, făcând distincție între științele care se bazează pe metode cantitative "științele naturii") și cele care nu folosesc aceste metode, dar pot să furnizeze cunoștințe valide ("istoria" ca știință a omului în raport cu științele naturii).ÎnPrincipii de filozofie a istoriei, a divizat evoluția naturală a societății în trei stadii de dezvoltare:
Giambattista Vico susține că, după parcurgerea acestor etape, urmează o fază de decadență după care se reia ciclul istoric, dar nu identic, ci la un nivel superior, adică o reluare în spirală a dezvoltării.În ceea ce privește gândirea politică, a fost adversar a teoriei contractului social, susținând că statul s-a constituit și a evoluat pe baza "bunului simț" al ideii despre adevăr și justiție, concept expus înDespre principiul unic al universului juridic și înPrincipiile unei științe noi despre natura comună a națiunilor.
Conducător al organizațieiSocietatea pumnului, juristul și economistul italianCesare Beccaria își exprima dorința ca legile să-și găsească originea înrațiune, scopul prim al legilor fiind de a asigura "cea mai mare fericire la cei mai mulți", demascând cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitrariul judecătorilor din acea perioadă.Susținător al egalității sociale, demasca privilegiile acordatenobilimii șiclerului.În lucrareaDespre infracțiuni și pedepse, se ocupă în exclusivitate cu dreptul penal și atacă bazele justiției penale feudale.Exprimându-și adeziunea față de teoria contractului social, consideră că adevărata cauză a sărăciei și inegalității este proprietatea privată.Ca ieșire din impas, propune luminarea poporului, o educație mai bună pentru toți, iar formă de stat monarhia condusă de unmonarh luminat.
Dacă înFranța, sub influența luiLocke,Hume,Newton, filozofia luminilor a dobândit un caracterempirist,naturalist și social, înGermania, sub influența luiLeibniz, aceasta va avea un caracter raționalist, dar marcat de evaziuni mistico-religioase.Iluminismul german va genera ulterior mișcarea literară antifeudalăFurtună și avânt, condusă deHerder.Și contextul social-istoric era diferit în Germania: puternica fărâmițare teritorială a frânat trecerea de lafeudalism lacapitalism, iar la sfârșitul secolului al XVII-lea burghezia era eterogenă și incapabilă să se impună în viața socială.De aceea iluminismul german a avut ca aderenți puțini intelectuali și care vizau refeorme limitate ale unor aspecte minore ale vieții sociale.
Întemeietoruliluminismuluigerman,Leibniz, în concepțiile sale politice a exprimat și promovat intereseleburgheziei germane din perioada acumulării primitive acapitalului.A fost cel care a deschis drumul compromisului dintre burghezia germană și feudalitate, încercînd să obțină drepturi economice și politice pentru aceasta și militând pentru o politică aabsolutismului luminat.În lucrarea saMonadologie, pe lângă conceptele filozofice de tip dialectic, susține modul de producție capitalist, considerîndu-l singura alternativă a progresului social.Leibnitz a legat ideea unității naționale a tuturor germanilor de noul mod de producție capitalist, de realizarea sa.
ÎnTheodiceea, încearcă să adaptezereligia la noua societate și să o concilieze cuștiința șifilozofia.Leibniz are un valoros aport și la aparițiasociologiei prin definirea societății ca un macrocosmos cu grupări multiple, unele echivalente între ele, dar dispuse în spațiul social în ierarhii variabile.În controversele care se vehiculau în epocă, el a intervenit pentru a înlătura prejudecata conform căreia societatea globală ar fi identică cu statul.
Teoreticianul mișcăriiSturm und Drang,Johann Gottfried von Herder a dezvoltat concepția progresului în istoria societății, aceasta fiind o continuitate directă și firească a evoluției naturii, iar diverse popoare în dezvoltarea lor constituie o verigă în ascensiunea societății.Astfel combate teoria hazardului propagată defataliști, conform căreia totul ar fi predestinat.Modul de organizare socială este, după Herder, rezultatul activității oamenilor, iar treptele acestei organizări sunt: familia, puterea judecătorilor aleși și a conducătorilor militari, precum și puterea despotică care se transmite prin moștenire.În opinia sa, națiunea constituie cadrul natural în care se definește omul și cultura sa.Herder a militat împotrivadiscriminărilor culturale și a împărțirii popoarelor în cele superioare și în cele inferioare, propagînd teza formării conștiinței naționale a poporuluigerman și formând cerința unificării stătulețelor într-un stat unic german, de aceea poate fi considerat părintele alnaționalismului.
Lessing era adeptul dreptului natural al omului indiferent de apartenența socială sau religioasă.Prin încercarea de a apropiaempirismul deraționalism, el fixează tema centrală a gândirii germane a vremii, creând acea atmosferă filozofică în care va apăreaKant.Lessing preconiza o societate viitoare liberă de orice constrângere, în care religia să fie înlocuită de rațiune.Totuși, ca și alți iluminiști, Lessing nu înțelege adevărata cauză care generează dezvoltarea societății și limitele acestei dezvoltări, de aceea aspectele nocive din societate sunt înțelese drept rezultat al inculturii, al ignoranței.
Ca și Lessing,Schiller ia în considerație rolulartei în formarea omului.Mai mult, credea că arta îl poate ajuta pe om să dobândească adevărata libertate, libertate care pentru estetician avea o semnificație mai mult spirituală.În operele sale literare își exprimă adversitatea față defeudalism, dedespotismul german, împotrivire ce se explică prin adversitatea lui manifestată față detirani șimonarhi, prin afirmarea poziției lui pro-revoluționare, prin apropierea idealurilor lui de instaurarearepublicii.Era convins că forțele progresiste vor putea fi susținute de către unmonarh luminat, care ar înțelege imperativele societății și le-ar soluționa fără să fie supus la presiuni.
Una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale,Johann Wolfgang von Goethe, în capodoperaFaust, arată că sensul vieții stă în faptă, în activitatea creatoare.Marele scriitor susținea ideea unității dintre teorie și experiență, iar principiul său de bază în tratarea lumii, a societății umane era "La început a fost fapta".Convins de caracterul obiectiv al legilor naturii, este adeptulteoriei evoluționiste, subliniind ideea unității lumii.În acest sens, el considera că munca este forța transformatoare a societății și culturii, pe care ea le poate dezvolta în ascensiune continuă.Iluministul german a dezvoltat unele idei profunde privind necesitatea înlăturăriidespotismului feudal, eliminării instituțiilor vechi și principiilorconservatoare depășite.La fel, el susține ideea evoluției istorice a omenirii care are loc în chip despirală.Astfel,istoria la Goethe ar fi o continuă creație umană, cu reveniri pe plan superior, fără repetări exacte la fel, iar revenirile se sfârșesc la un alt nivel mai înalt.
Opera sociologuluiHugo Grotius poate fi considerată prima încercare de expunere sistematică a teoriei dreptului natural, în conformitate cu intereseleburgheziei dinOlanda.Marea sa inovație constă în proclamarea autonomiei dreptului natural sau rațional, considerat distinct de morală și de politică.În lucrareaDe jure belli ac pacis, tratează problemele de drept internațional având ca bază înțelegerile dintre popoare și nu forța.Mai mult, starea naturală este prezentată ca având următoarele trăsături:
Apariția proprietății private contribuie la deschiderea conflictelor între oameni și de aceea este necesar acel contract social, care să creeze sentimentul de siguranță.Deci, după Grotius, statul este rezultatul acțiunii conștiente a oamenilor, care se vor subordona monarhuluiabsolut.
În lucrarea sa filozofică fundamentală,Etica more geometrico demonstrata,Baruch Spinoza susține teoria dreptului natural.Conform teoriilor sale, apariția conflictelor între oameni determină instabilitatea acestui drept și necesitatea constituirii statului.Astfel, prin intermediulcontractului social, statul reprezintă o putere cu caracter unic pentru toți membrii societății și deci este înlăturată posibilitatea oricărui abuz de putere.Fiind capabil să impună constrângerea, statul deține puterealegii.Spinoza susține că odată cu crearea statului, se creează dreptul comun, general, rezultat al unificării drepturilor naturale ale oamenilor și a reunirii acestora în puterea statală.Ca și alți reprezentanți ai teoriei dreptului natural, Spinoza pune semn de egalitate întrestat șisocietate.
Spre deosebire deGrotius șiHobbes, legea naturală este înțeleasă ca lege a naturii și identificată cu necesitatea naturală, căreia i se supun toate ființele din lume.Marele filozof olandez afirmă că dreptul natural nu este suspendat odată cu formarea statului, ci se menține, că starea naturală nu e înlăturată cu totul, ci doar se transformă în stat.Putere supremă a statului nu trebuie să atenteze la libertatea de gândire sau de conștiință religioasă.De asemenea, pentru înlăturarea intoleranței religioase și afanatismuluiclerului, practica religioasă ar trebui să se supună normelor statului.În ceea ce privește forma de guvernare, Spinoza consideraaristocrația șimonarhia ca fiind trepte intermediare, idealul său politic fiindrepublica.
Izbucnită ca urmare a discrepanței dintre nivelul de dezvoltare economică (care corespundea evoluției ascendente aburgheziei) și politica guvernului regal,Revoluția engleză (realizată în două etape:Marea Revoluție din 1642-1649 șiRevoluția Victorioasă din 1688-1689) a marcat începutul degradării societățiimedievale înEuropa.Mișcarea revoluționară a avut și o componentă religioasă, fiind și un conflict întreBiserica Anglicană (reprezentantă a vechiului regim) șipuritanism.Premisă arevoluției industriale de mai târziu, revoluția engleză a asigurat trecerea de lamonarhia absolută medievală la cea burgheză.În ceea ce privește gândirea politică, se afirmă tot mai intens ideeacontractului social, opusă teoriei statului feudal-teologic.Printre cei mai de seamă reprezentanți ai noului curent sunt poetulJohn Milton și politicianulAlgernon Sidney.Conform acestor reprezentanți ai taberei revoluționare, care aparțineau burgheziei și nobilimii mijocii, regele trebuia să răspundă pentru acțiunile sale în fața poporului, care putea să-l destituie dacă nu respecta contractul social.
În programul lor,Acordul poporului (1647),egalitarii ("the levellers") se pronunțau în favoarearepublicii și aveau ca revenicare desființareaCamerei Lorzilor și organizareaCamerei inferioare pe principii democratice, prinvot universal.Cel mai important exponent al acestei grupări,John Lilburne, se pronunța de asemenea pentru libertatea conștiinței și libertatea religioasă în genere și abordează necesitatea revizuirii radicale a dreptului penal, pe baza principiului că nu trebuie să existe vreun delict și nici pedeapsă fără o lege penală corespunzătoare (nullum crimem, nulla poena sine lege).Din mișcarea egalitarilor se desprinde o aripă mai radicală, cea adiggerilor ("săpătorilor"), reprezentați deGerard Winstanley și care reprezentau țărănimea săracă și păturile inferioare ale populației urbane."Diggerii" susțin un comunism egalitar primitiv, preconizând idei ca:
Spirit pragmatic,Francis Bacon are interes scăzut pentrumetafizica pură sau alte forme de gândire abstractă, concentrându-se asupra unor concepte castatul, forma ideală de guvernare, situația poporului etc.ÎnNoua Atlantidă (1627), imaginează o societate organizată pe baze raționale, științifice, dar în care există diferențe de clase și proprietate privată.În spiritiluminist, considera că progresul social nu poate fi asigurat prin transformări economice majore, ci prin pregătirea populației.Calitățile ideale dezirabile pentru omul nou sunt: generozitatea, spiritul iluminist, demnitatea, spiritul public și pietatea.Scopul progresului, realizat cu ajutorul științei ar consta în extinderea controlului uman asupra naturii și dezvoltarea gradului de confort și comoditate a omenirii.ÎnEseuri de morală, economie și politică (1597) subliniază necesitatea unui stat centralizat, puternic, care să asigure respectarea intereselorburgheziei aflată pe atunci în plin avânt.În lucrareaEseuri sau sfaturi civile și morale, Francis Bacon susține că statul ar trebui să lichideze nedreptățile sociale și abuzurile din parteanobililor.
Secretar și continuator al doctrinei lui Bacon,Thomas Hobbes a considerat statul bazat pe concepții materialist-mecaniciste.Referindu-se la contractul social, el prezintă apariția și activitatea statului ca efect al voinței, manifestată de toți cetățenii lui prin însăși constituirea sa. Totuși statele însele, în relațiile lor reciproce, se află în continuare în stare naturală; ele nu se supun niciunor norme de drept pozitiv.În operele sale, a cuprins trei mari sfere de cercetare:
Spre deosebire de Grotius, care afirmase că tendința omului este orientată către starea de conviețuire socială, Hobbes consideră că omul este egoist și izolat prin natura sa.Din acest motiv, natura umană conține trei surse de discordie:
Pentru a ieși din această stare de conflict, de ostilitate, este necesară încheierea unei păci.La fel ca și pentru Grotius, pentru Hobbescontractul social reprezintă mijlocul instituirii și menținerii vieții sociale pașnice, prin care se naște statul.Deoarece susține subordonarea necondiționată a individului în raport cu puterea statală și care s-ar exercita în mod nelimitat și respinge ideea separării puterilor statului, Hobbes poate fi considerat un reprezentant al absolutismului.Consideră că întreaga putere trebuie să fie deținută demonarh (susținut dearistocrați) și nu admite niciun fel de guvernări "mixte" care ar denatura caracterul unitar și indivizibil al puterii.
Prin lucrările sale (dintre care cele mai importante sunt:Două tratate despre guvernare,Cugetări despre educație,Eseu asupra intelectului omenesc) care susțin supremația statului de drept,John Locke poate fi considerat un precursor al conceptelordemocratice moderne.Statul reprezintă o asociere a oamenilor pentru menținerea intereselor proprii.Societatea politică și civilă a fost creată pentru eliberarea de riscul insecurității existenței individuale, izolate.Conform doctrinei lui Locke, realizareacontractului social include trei etape:
Prin lucrări caGândiri asupra vieții creștine,Raționalitatea creștinismului expus după Scriptură, Locke se afirmă ca primul mareiluminist european și aceasta atât în ceea ce priveștesepararea statului de biserică, cât și referitor la toleranța religioasă.