Harta teritoriilor italiene revendicate drept „iredente” de activiștii iredentismului italian din anii 1930 (cu verde:Nisa,Ticino șiDalmația; cu roșu:Malta; cu violet:Corsica )
Iredentismul este o mișcare politică și populară ai cărei membri revendică (de obicei în numelenațiunii lor) și caută să ocupe un teritoriu pe care îl consideră „pierdut” (sau „nerecuperat”), bazat pe istorie sau legendă.[1][2] Domeniul de aplicare al acestei definiții este uneori supus unor dispute terminologice cu privire la afirmațiile de bază aleexpansionismului, din cauza lipsei de claritate asupra limitelor istorice ale națiunilor saupopoarelor supuse.
Cuvântul „iredentism” provine din italianulirredento, care înseamnă „nerecuperat” și a fost pentru prima oară folosit în sintagmaItalia irredentă („Italia nerecuperată”). Aceasta se referea inițial la guvernareaAustro-Ungariei asupra teritoriilor locuite în mare parte sau parțial de etniciitalieni, precumTrentino,Trieste,Gorizia,Istria,Fiume șiDalmația în secolele XIX și începutul secolului XX.[3][4]
Un mod obișnuit de a exprima veleitatea asupra unor teritorii adiacente unui stat, având la bază asocieri istorice sau etnice, este folosirea adjectivului „Mare” ca prefix al denumirii țării. Adjectivul este menit să creeze imaginea statului la întinderea maximă posibilă, în detrimentul statelor învecinate. Cu toate astea, utilizarea adjectivului „Mare” nu are întotdeauna un sens iredentist.
Iredentismul este comun înAfrica datorită faptului că granițele politice actuale sunt granițele fostelor colonii europene care au fost trasate fără a ține cont de granițe etnice sau istorice. De exemplu, unele cercuri naționaliste etiopiene revendică încă fosta provincie etiopianăEritreea, recunoscută la nivel internațional ca stat independent din 1993, după un război civil de 30 de ani.
În Africa de Nord, exemple de iredentism sunt concepteleMarocul Mare sauMauritania Mare.[5] În timp ce Mauritania a renunțat la orice pretenții asupra teritoriilor din afara granițelor sale recunoscute la nivel internațional, Marocul continuă să revendiceSahara de Vest, pe care o numește „Provinciile Sudice”.
Eswatini Mare include o mare parte din provincia Mpumalanga dinAfrica de Sud.[6] Majestatea SaRegele Mswati al III-lea din Eswatini a înființat Comitetul de Restaurare a Frontierei în 2013 pentru a negocia refacerea frontierelor originale.[7]
Având la bază granițele istorice ale vorbitorilor delimbă bulgară, cât și granițele istorice aleȚaratului Bulgar, o mișcare naționalistă aMarii Bulgarii este activă de mai bine de un secol. Aceasta revendică trei regiuni principale -Macedonia,Tracia șiMoesia.
Iredentismul maghiar sau ideea deUngaria Mare sunt mișcări politice iredentiste și revizioniste referitoare la recâștigarea teritoriilor istorice aleRegatului Ungariei. Ideea este asociată cu revizionismul maghiar, vizând cel puțin recâștigarea controlului asupra zonelor cu populație maghiară din țările vecine ale Ungariei. Istoricii maghiari nu au folosit termenul „Ungaria Mare”, preferând „Ungaria istorică” pentru Regatul Ungariei înainte de 1920.
Tratatul de la Trianon a definit granițele Ungariei moderne și, comparativ cu revendicările Regatului Ungar de dinainte dePrimul Război Mondial, Ungaria a rămas cu 72% mai puțin terioru și două treimi mai puțini locuitori.[8][9] Cu toate acestea, doar 54% dintre locuitorii Regatului Ungariei antebelic erau maghiari.[10][11] Revocarea termenilor tratului a fost un obiectiv politic important pentru liderii maghiari de dinainte celuide-Al Doilea Război Mondial.[12]
Între noiembrie 1938 și aprilie 1941, Ungaria a profitat din plin de sprijinul german și, în patru etape diferite, a anexat teritorii învecinate dublându-și dimensiunea. Din punct de vedere etnic, aceste teritorii erau amestecate, unele fiind populate în majoritate de maghiari, în timp ce în altele, precumTranscarpatia, maghiarii erau aproape total absenți. ÎnTransilvania de nord populația era împărțită aproape egal între maghiari și non-maghiari (români, germani, evrei, etc.).[13]
După înfrângereaAxei din 1945, granițele Ungariei definite de Tratatul de la Trianon au fost restabilite, cu excepția a trei sate maghiare care au fost transferate Cehoslovaciei. Aceste sate fac astăzi, administrativ, parte dinBratislava .[14]
Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926
Naționaliștii români moderni revendică teritoriulRomâniei Mari, dar mai ales teritoriulRepublicii Moldova, care a făcut parte din România între 1918 și 1940. Există un grad de sprijin din partea populației Republicii Moldova pentru o reunificare pașnică și voluntară cu România, nu în ultimul rând pentru că, în urma aderării României laUniunea Europeană, economia României a crescut semnificativ mai repede comparativ cu cea a Republicii Moldova.
^A magyar szent korona országainak 1910. évi népszámlálása. Első rész. A népesség főbb adatai. (in Hungarian). Budapest: Magyar Kir. Központi Statisztikai Hivatal (KSH). 1912.
^Anstalt G. Freytag & Berndt (1911). Geographischer Atlas zur Vaterlandskunde an der österreichischen Mittelschulen. Vienna: K. u. k. Hof-Kartographische. "Census December 31st 1910"
^Mark Pittaway, "National socialism and the production of German–Hungarian borderland space on the eve of the second world war."Past & Present 216.1 (2012): 143-180.
