Ipoteza Gaia, cunoscută și sub numele deteoria Gaia sauprincipiul Gaia, afirmă căorganismele interacționează cu împrejurimile lor anorganice de pePământ pentru a forma o auto-reglare, un sistem complex care contribuie la menținerea condițiilor deviață de pe planetă. Printre subiectele de interes suntbiosfera șievoluția formelor de viață ce afectează stabilitateatemperaturii globale, salinitatea oceanului, oxigenul din atmosferă și alte variabile de mediu care afectează habitabilitatea pe Pămînt.
Ipoteza a fost formulată de către omul de științăJames Lovelock[1] și co-dezvoltată de microbiologul Lynn Margulis în 1970[2]. Deși versiunile timpurii ale ipotezei au fost criticate ca fiind teleologice și contraziceau principiile deselecție naturală, mai târziu au fost aduse îmbunătățiri în ideile subliniate de Ipoteza Gaia, ce au fost ulterior utilizate în discipline cum ar fi geofiziologie,știința sistemelor Pământului,biogeochimie, ecologia sistemelor, și înștiințele climatice.[3][4] În 2006, Societatea Geologică din Londra l-a premiat pe savantul Lovelock, cu Medalia Wollaston, în mare parte pentru munca sa privind teoria Gaia.[5]
