Teritoriul Iordaniei, sărac în resurse, dar bogat în istorie, a început să fie menționat în jurul anului 2000 î.Hr. cândsemiții amoriți s-au stabilit pe malul estic alrâului Iordan, în timp cecanaaniții (care aparțineau defilisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin Iordania se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii.
În timpulPrimului Război Mondial, pentru a submina dominanțaotomană dinOrientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate dintrupul omului bolnav (sintagmă care caracterizaImperiul Otoman în descompunere),Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe din anii 1916-1918. Un rol deosebit în unirea unor triburi dispersate în regate ad-hoc cu câte un șeic colaborator cu britanicii, numit peste noapte rege, l-a jucat locotenent-colonelul britanic de informațiiT. E. Lawrence (1888–1935), mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei (înenglezăLawrence of Arabia).[8]. Documentele acordului secret Sykes–Picot, care venea să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice înOrientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că dupăRevoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe alRusiei și transmiseotomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea insurecție arabă anti-otomană organizată de britanici.
În timpulcelui de-al II-lea război mondial,Regatul Unit a organizat, instruit și înarmat armata transiordaniană. Sub comandageneraluluiJohn Bagot Glubb (Glubb Pașa) și a altor 47 de ofițeri britanici, Legiunea Arabă iordaniană a devenit cea mai performantă, mai bine antrenată și mai utilată forță din zonă.
După ceRegatul Unit a fost nevoit, în 1947, să retrocedeze mandatul asupraPalestineiOrganizației Națiunilor Unite, ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina întreevrei șiarabi, „Legiunea Arabă” a fost una dintre cele 6 armate arabe care au invadat Statul Israel nou-format. Conform planurilor regelui Abdullah I, ea a primit ordinul să ocupe - pentru alipirea de Iordania - toată zona de vest a Iordanului (Cisiordania) șiIerusalimul, cu locurile sfinte. Legiunea Arabă s-a angajat în lupte în mai 1948 și a fost singura, dintre toate armatele arabe invadatoare, care a izbutit să-și execute sarcinile în marea lor majoritate.[9][10][11][12]
În urma retragerii mandatului britanicParlamentul transiordanian l-a proclamat peAbdullah I al Iordaniei din dinastiabeduină hașemită ca primulrege al Regatului Transiordania. Abdullah I și-a încheiat cariera în 1951, fiind împușcat de un arab palestinian pe când ieșea de la rugăciune, în fațaMoscheii Al-Aqsa dinIerusalim.
Deoarece fiul lui Abdullah, Talal, avea probleme de sănătate (de natură psihică), a fost numit ca urmaș la tron prințulHussein, nepotul lui Abdullah și fiul lui Talal.
Acordul de armistițiu arabo-israelian din 1949 menționează afiliereaCisiordaniei, cucerită de iordanieni și redenumită „Malul de Vest” (alIordanului, înenglezăWest Bank) Iordaniei, care se unificase politic și geografic cu populația palestiniană din zonă prin „Acordul de laIerihon” (sau, „A II-a Conferință Arabo-Palestiniană”) din 1 decembrie 1948, și care l-a proclamat peAbdulah I-ul al Iordaniei Rege al Palestinei.[13][14]
Guvernul Transiordanian a ratificat această unificare cu palestinienii la 7 decembrie 1948, iar la 13 decembrie Parlamentul transiordanian a votat pentru transformarea «Transiordaniei» în «Regatul Hașemit al Iordaniei», regele Abdullah devenindRege al Iordaniei. Unificarea a fost definitivată de nouaAdunare Națională Iordaniană formată la 24 aprilie 1950 din 20 de reprezentanți ai malului de Est al Iordanului și 20 de reprezentanți ai malului de Vest. Actul de unificare conținea și oclauză protectivă care venea să asigure drepturile arabe asupraîntregului teritoriu arab (clauza includea și teritoriul Israelului).[15][16]. Numai Regatul Unit a recunoscut oficial această unire.Pakistanul a susținut adesea că a recunoscut și el această unire, deși faptele dovedesc contrariul[17] Mai multe state, inclusivSUA au menținut consulate „atașate Iordaniei”, pe teritoriulIerusalimului de Est, fapt care poate fi considerat ca un fel de recunoaștere de facto[18][19] Această stare de ambiguitate a fost perpetuată de împotrivirea multora dinte statele arabe[20][21]
Ulterior, surse legate deLiga Arabă și iordaneze au căutat să prezinte acest document ca o garanție că „Malul de Vest” a fost preluat de Iordania provizoriu, în custodie, pentru a se putea crea un stat palestinian[22][23]
După S. R. Silverburg afirmațiile precum căPakistanul ar fi recunoscut și el alipirea Cisiordanei erau false[24]. Thomas Kuttner constată că recunoașterea de facto a fost cel mai clar evidențiată prin menținerea de consulate în Ierusalimul de Est de către mai multe țări, inclusivStatele Unite[25].
Iordania, situată în nord-vestulPeninsulei Arabice, este o țară cu o proporție mare dedeșert și poate fi împărțită, de la vest la est, în trei peisaje majore.Riftul Iordanului, care se întinde de la nord la sud, atinge la Marea Moartă cel mai adânc punct uscat de pe suprafața pământului (425 m sub nivelul mării).Valea Marelui Rift continuă spre sud, pesteGolful Akaba înMarea Roșie. Aici țara are acces laocean printr-o fâșie de coastă îngustă în jurul orașuluiAqaba. Țara muntoasă a Iordaniei de Est se înalță într-un zid accidentat, zimțat peste Riftului Iordanului. Acest pliu muntos atinge 1754 de metri peJabal Ram (al doilea cel mai înalt munte din țară dupăJabal Umm ad-Dami, lângă Akaba) și este împărțit prin mai multe platouri. Partea de nord este formată din MunțiiGalaad, pe ale căror platouri se află orașeleAmman,Zarqa șiIrbid. Pământurile deșertice adiacente regiunii muntoase din est ocupă aproximativ două treimi din Iordan.
Singuragraniță naturală a Iordaniei este râulIordan, care împarte teritoriul înMalul de vest al Iordanului (Cisiordania) șiMalul de est (Transiordania). Celelalte granițe, la nord, cuSiria, la est, cuIrakul și la sud-est, cu Saudia, au fost trasate cu rigla, după bunul plac și interesele colonialiste cuprinse înAcordul Sykes–Picot.
- 99,2%arabi, dintre care peste 80%musulmanisuniți. Aproape 80% dintre arabi se autoidentifică a fi palestinieni, iar elita conducătoare militară și politică este în mare partebeduină (beduinii reprezentând circa 20% din populație), ca și dinastia hașemită iordaniană.
^en Shehadeh, Raja:From Occupation to Interim Accords, Kluwer Law International, pp. 77-78, 1997
^en Whiteman, Marjorie M.:Digest of International Law, vol. 2, US State Department, Washington, DC, U.S. Gov. Printing Office, pp. 1163-68, 1963
^en S. R. Silverburg, SR:Pakistan and the West Bank: A research note, Middle Eastern Studies,19:2, pp.261-263, 1983.
^en Kuttner, Thomas S:Israel and the West Bank - Israel Yearbook on Human Rights 1977, Vol. 7, edited byYoram Dinstein, Kluwer Law International, 1989,ISBN 0-7923-0357-1,[1]
^en Weiler, Joseph:Israel and the creation of a Palestinian state: a European perspective, Croom Helm, Ltd., p. 48, 1985,ISBN 0-7099-3605-2,[2]
^en Massad,IP:Colonial Effects: The Making of National Identity in Jordan, New York: Columbia University Press, p. 229, 2001,ISBN 0-231-12323-X,
^The policy of the U.S. Department, was stated in a paper on the subject prepared for the Foreign Ministers meetings in London in May was in favor of the incorporation of Central Palestine into Jordan, but desired that it be done gradually and not by sudden proclamation. Once the annexation took place, the Department approved of the action "in the sense that it represents a logical development of the situation which took place as a result of a free expression of the willof the people.... The United States continued to wish to avoid a public expression of approval of the union." See Foreign relations of the United States, 1950. The Near East, South Asia, and AfricaVolume V (1950), page 1096[3]
^en ***:Palestine and International Law, P.42, ed. Sanford R. Siverburg, McFarland, 2002,ISBN 0-7864-1191-0,
^en Routledge,Allan Gerson:Israel, the West Bank and international law, P.77, 1978,ISBN 0-7146-3091-8,
^Silverburg, S.R.:Pakistan și West Bank: O notă de cercetare, Orientul Mijlociu - Studii, 19:2, 261-263, 1983
^Kuttner, Thomas S.Israel și Cisiordania, Anuarul privind drepturile omului, Israel - 1977, vol 7, editat de Yoram Dinstein, Kluwer Internațional, 1989,ISBN 0-7923-0357-1,# v = onepage & q = & f =
El-Anis, Imad.Jordan and the United States: The Political Economy of Trade and Economic Reform in the Middle East (I.B. Tauris, distributed by Palgrave Macmillan; 2011) 320 pages; case studies of trade in textiles, pharmaceuticals, and financial services.
Robins, Philip.A History of Jordan (2004)
Salibi, Kamal S.The Modern History of Jordan (1998)
Teller, Matthew.The Rough Guide to Jordan (4th ed. 2009)
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european ·2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței ·3 Stat transcontinental Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
v•d•mCele mai mari orașe dinIordania Conform recensământului din 2015
.svg)
.svg)
.jpg)
