| Ion Caramitru | |
 Ion Caramitru în 1974 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ion-Horia-Leonida Caramitru |
| Născut | [1][2] București,România |
| Decedat | (79 de ani)[3] București,România |
| Cauza decesului | cauze naturale |
| Căsătorit cu | Micaela Caracaș (1976-2021) |
| Număr de copii | 3 |
| Cetățenie |  România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | actor regizor de teatru politician regizor[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Alte nume | Pino |
| Premii | |
| Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] (1995) Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] (1997) Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce[*] (2000) Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*] Crucea Casei Regale a României honorary citizen of Bucharest | |
| Cariera politică | |
| Ministru al culturii | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Grigore Zanc |
| Succedat de | Răzvan Theodorescu |
| Partid politic | Consiliul Provizoriu de Uniune Națională |
| Prezență online | |
Modificădate / text  | |
Ion Caramitru (născut Ion-Horia-Leonida Caramitru;[4][5][6] n.,București,România – d.,București,România) a fost unactor de teatru și film,regizor șipoliticianromân. A fost ministru al culturii între 1996 și 2000, în cabinetulVictor Ciorbea. A fost căsătorit cu actrițaMicaela Caracaș și a avut trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. A fost președinte alUNITER din1990, iar începând cu anul2005 a fost directorulTeatrului Național din București.
S-a născut în București într-o familie dearomâni originari dinMunții Pindului.[7] Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisoarea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.[8]
În 1960 s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie însă, chiar în acel an secția de regie se desființează astfel încât a rămas student la actorie, în ideea ca actoria îi va prinde bine atunci când va deveni regizor.[9] Caramitru a absolvitInstitutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesorBeate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme laTeatrul Bulandra - cu rolul principal înHamlet deWilliam Shakespeare.[10] Și-a continuat angajamentul la teatrul Bulandra un timp, jucând și în spectacole la Teatrul Național București și în diverse alte teatre.
Caramitru a fost protagonist într-o serie de producții teatrale ale unor regizori precum:Liviu Ciulei,Moni Ghelerter,Andrei Șerban,Silviu Purcărete,Sanda Manu,Cătălina Buzoianu,Alexandru Tocilescu șiSică Alexandrescu (jucând în piese precumSteaua fără nume deMihail Sebastian,Moartea lui Danton deGeorg Büchner,Oresteia deEschil,Un tramvai numit dorință deTennessee Williams,Mincinosul deCarlo Goldoni și în multe piese ale lui Shakespeare). Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări deFrederick Loewe (My Fair Lady),Marin Sorescu (A treia țeapă),Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția); adaptările sale laLa Tragédie de Carmen a luiPeter Brook șiEugene Onegin dePiotr Ilici Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord.
Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu un rol secundar înPădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Romache înDiminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu înÎntre oglinzi paralele (1978),Ștefan Luchian înLuchian (1981) și Socrate în seriaLiceenii (1985-1987). Pentru rolul dinLuchian, regizat deNicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 înKafka, Tatevski înCitizen X (1995), Zozimov înMission: Impossible (1996), contele Fontana înAmen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda înAdam & Paul (2004).
Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l peDinu Săraru, pe care l-a condus până la moartea sa în septembrie 2021. Ca semn al aprecierii pentru întreaga sa activitate, în 2012 a primit o stea peAleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.
La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române —UNITER, Consiliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru.[10] Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.[11]
Caramitru a intrat în viața politică ca oponent alregimului comunist în timpulRevoluției Române din 1989. La 22 decembrie 1989, după ce președinteleNicolae Ceaușescu a părăsit Bucureștiul, Caramitru și cunoscutul scriitor disidentMircea Dinescu s-au alăturat mulțimii care ocupa clădireaTeleviziunii Române ajungând un personaj central al Revoluției în direct, anunțând căderea regimului Ceaușescu.[12]
Un zvon popular care a circulat imediat spunea că, fără să știe că a fost filmat, Caramitru i s-a adresat lui Dinescu spunând: "Mircea, fă-te că lucrezi!"; această versiune a evenimentelor poate să fi început ca o defăimare de către adversarii politici, cu scopul de a indica faptul că Revoluția era un front atent pus în scenă pentru o lovitură de stat.[13] Potrivit cercetării lui Alex Mihai Stoenescu, în ciuda faptului că a trecut în folclorul contemporan, o astfel de expresie nu a fost rostită; în schimb, cuvintele folosite au fost "Mircea, arată că lucrezi", la care Dinescu a răspuns "La un apel" ("[Lucrez] la un apel [către popor]") - indicând mai degrabă nepregătirea lor și preocuparea lor de a redacta rapid un document adecvat.[12]
Între 9 februarie și 20 mai 1990 a fost vicepreședinte alConsiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).[14]
A fost membru alFrontului Salvării Naționale (FSN), guvernul format în jurul luiIon Iliescu, unde a fost responsabil de Cultură. După alegerile din 1990, când FSN a devenit un partid politic, s-a retras în semn de protest, argumentând că gruparea Iliescu încerca să folosească puterea executivă și prestigiul pentru a monopoliza puterea (gestul a fost precedat de demisia altor intelectualii prezenți în Consiliul FSN, inclusivDoina Cornea șiAna Blandiana).[15] Deja membru alAlianței Civice, s-a alăturatPartidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, care s-a angajat în opoziție față de FSN și a devenit ministru al Culturii după ce coaliția CDR a câștigat alegerile din 1996, în guverneleVictor Ciorbea,Radu Vasile,Mugur Isărescu.
În urma înfrângerii la alegerile din 2000 și a dezbinării partidului, el a rămas membru al unei aripi PNȚ, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Caramitru s-a opus liderului PPCDGheorghe Ciuhandu pe mai multe motive, printre care fuziunea cu Uniunea pentru Reconstrucția României;[16] a susținut o reconciliere cu fostul președinteConstantinescu,[16] și s-a numărat printre membrii PPCD care s-au declarat alarmați de posibilitatea caIoan Talpeș să se alăture partidului (Talpeș, care a părăsitPSD, a fost șef al Serviciului de Informații Externe al României în perioada 1992-1997).[17] În februarie 2006, el și-a dat demisia ca vicepreședinte al PPCD.[16]
În 2003, argumentând că acordarea diplomelor și privilegiilor revoluționare devenise un instrument de corupție, Caramitru împreună cu alți revoluționari și disidenți (Victor Rebengiuc,Dan Pavel,Radu Filipescu șiCostică Canacheu) au format organizația non-guvernamentalăAsociației revoluționarilor fără privilegii.[18][19].
Figură remarcabilă în cadrul comunității aromâne, Caramitru a reînființatSocietatea de Cultură Macedo-Română, care este în prezent implicată într-o dezbatere cuComunitatea Aromână din România (CAR): Caramitru și suporterii lui susțin că aromânii sunt o ramură a românilor, în timp ce CAR susține recunoașterea lor ca minoritate etnică (cu reprezentare automată în Parlamentul României).[20]
În 2006, în timpul vizitei în Moldova, Caramitru a susținut că Moldova este încă o parte a României, acest lucru ducând la un conflict diplomatic între România și Moldova, iar Caramitru a fost declaratpersona non grata în Moldova.[21][22]
În contextulpandemiei de COVID-19, a susținut informal campania de vaccinare a populației României. S-a vaccinat în 2021 și a declarat că „cei care anunță că nu fac vaccinul sunt niște oameni lipsiți de logică sau au alte interese”.[23] În luna mai 2021,Teatrul Național, condus de Ion Caramitru a organizat spectacolulDineu cu proști, la care au fost acceptați doar spectatori vaccinați.[24] Acest eveniment a stârnit o manifestație în fața Teatrului Național în care instituția a fost acuzată dediscriminare de către protestatarii cu mesaje anti-vaccinare.[25]
|title= (ajutor)|titlu= la poziția 33 (ajutor)
| Predecesor: Grigore Zanc | Ministru al culturii 11 decembrie1996 –28 decembrie2000 | Succesor: Răzvan Theodorescu |
