 | Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Ion Cantacuzino | |||
 Academicianul Ion Cantacuzino | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 25 noiembrie1863 București,România | ||
| Decedat | 14 ianuarie1934, (71 de ani) București,România | ||
| Părinți | Ion C. Cantacuzino,Maria Mavros | ||
| Căsătorit cu | Elena Balș | ||
| Copii | Zoe, Maria, Paulina, Sevastia, Elisabeta, Constanța, Ion, Elena, Alina, Olga | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | biolog medic entomolog[*] | ||
| Limbi vorbite | limba franceză[1] | ||
| Activitate | |||
| Domeniu | Medicină | ||
| Instituție | Facultatea de Medicină din București | ||
| Alma Mater | Facultatea de Științe din Paris[*] Universitatea din București | ||
| Cunoscut pentru | ÎntemeietorulInstitutului de Seruri și Vaccinuri si alLaboratorului de Medicină Experimentală a Facultății de Medicină din București | ||
| Societăți | Academia Română | ||
| |||
Modificădate / text  | |||
Ioan Cantacuzino (cunoscut și caIon Cantacuzino, n.25 noiembrie1863,București – d.14 ianuarie1934,București) a fost unmedic șimicrobiolog român, fondator al școlii românești deimunologie șipatologie experimentală. A fost profesor universitar și membru alAcademiei Române.
Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie,1882 -1886,științe naturale,1886 -1891 șimedicină,1887 -1894) laParis. În1895 obține titlul de Doctor în medicină cu teza:"Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (înlimba română,"Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează înInstitutul Pasteur dinParis ca asistent al luiIlia Mecinikov în domeniul mecanismelorimunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor deMedicină experimentală laFacultatea de Medicină dinBucurești (1901) șiDirector general al Serviciului Sanitar dinRomânia (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca"Institutul de Seruri și Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele[2], aLaboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate,"Revista Științelor Medicale" (1905),"Annales de Biologie" (1911) și"Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".
Un colaborator al luiConstantin Stere, Cantacuzino a fost adept alpoporanismului și discipol al luiConstantin Dobrogeanu-Gherea.[3]
Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privindvibrionul holeric șivaccinarea antiholerică,imunizarea activă împotrivadizenteriei șifebrei tifoide,etiologia șipatologiascarlatinei. Începând cu anul1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiilefagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelorelectrofiziologice în mecanismeleimunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită"Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri deholeră. Datorită lui Ion Cantacuzino,România a fost a doua țară din lume, dupăFranța, care a introdus în1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cuvirulență atenuată, pentru vaccinareaprofilactică a nou-născuților împotrivatuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilorantiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combatereaepidemiei detifos exantematic șiholerei în timpulprimului război mondial și în campaniaantimalarică.
În 1900, în toiul cercetărilor mondiale pentru stabilirea mecanismului de stimulare al eritropoiezei, I. Cantacuzino propune ca stimul principal produșii de hemoliză și anticorpii anti-eritrocitari. Ajunge la această concluzie prin injectarea de eritrocite alogene la iepuri, ce a determinat formarea de anticorpi anti-eritrocitari. Serul acestor iepuri a fost ulterior injectat la cobai, constatând creșterea producției de hematii la aceștia. Totuși, teoria nu explică modul în care e stimulată eritropoieza în cazul hemoragiilor externe.[4]
Ion Cantacuzino a fost membru titular alAcademiei Române din anul1925, membru înComitetul de Igienă alLigii Națiunilor, al societăților deBiologie, dePatologie Exotică și alAcademiei de Științe dinParis. Numeroase universități i-au acordat titlul deDoctor honoris causa,Lyon (1922),Bruxelles (1924),Montpellier (1930),Atena (1932) șiBordeaux (1934).
