Descoperită de navigatorulAlvaro de Mendana în 1568 și explorată de englezulWilliam Wake în1796, insula este anexată de Statele Unite în 1899. În 1940–1941, aici s-a construit o bază aeriană și navală americană, însă din decembrie 1941 și până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, insula Wake a fost ocupată dearmata japoneză. După terminarea conflagrației, pe insulă s-a înființat o bază de alimentare cu combustibil pentru avioanele militare și comerciale, iar în prezent pistele sunt folosite pentru cazuri de urgență. Insula are statut de teritoriu neîncorporat al SUA și este administrată de Departamentul Aviației și de Departamentul de Interne.
Insula Wake a jucat un însemnat rol în legăturile aeriene (mai ales militare) ale SUA cu regiuneaExtremului Orient.
Aici există un aeroport, folosit mai ales în cazuri de urgență, iar insula este legată de insulaGuam șiarhipelagul Hawaii prin cabluri submarine de telecomunicații. Cele trei insulițe sunt unite între ele printr-o cale rutieră de circa 7 km.