Ingeborg Bachmann (n.,Klagenfurt,Austria – d.,Roma,Italia) a fostpoetăaustriacă. Utilizând simboluri șocante și o imagistică bizară, a evocat în lirica ei deruta unei generații dezamăgite în aspirațiile sale.
A studiat laInnsbruck,Graz șiViena,jurisprudența șifilosofia. În 1950, la Viena, și-a prezentat doctoratul despreMartin Heidegger. Între 1953-1957, a locuit înItalia. În 1955 a predat în calitate de profesor invitat laHarvard. La vârsta de 33 de ani, a devenit profesoară de poetică la Universitatea dinFrankfurt.
În 1963 a fost premiată de gruparea intelectuală germană Group 47, pentru primul volum de poezieDie gestundete Zeit. Al doile volum de poezie,Anrufung des Grossen Bären, a apărut în 1965. În 1959 a primit premiul War Blind pentru piesa radiofonicăDer gute Gott von Manhattan.
A mai scris două piese deteatru radiofonic și lucrări în proză: volumulDas dreisigste Jahr, pentru care primește Premiul Criticii Berlineze (1961), romanulMalina (1971), volumulSimultan (1973). La cele două librete de operă,Der Prinz von Homburg (1960) șiDer junge Lord (1965), colaborează cu Hanz Werner Henze. Tema lucrărilor ei este preocuparea pentru slăbiciunea feminină într-o lume a egoismului succesului masculin.
A trăit laMunchen,Zürich șiRoma, în ultimii zece ani din viață. A murit la Roma într-un incendiu declanșat în locuința ei.[10]
.jpg)
