Imperiul Babilonian a adoptatlimba akkadiană semitică pentru uz oficial și a păstratlimba sumeriană pentru uz religios, care în acel moment nu mai era o limbă vorbită. Tradițiile akkadiană și sumeriană au jucat un rol major în cultura babiloniană de mai târziu, iar regiunea va rămâne un important centru cultural, chiar și în afara statului, în întreagaepoca bronzului șiepoca fierului timpurie.
Cea mai veche mențiune a orașului Babilon poate fi găsită într-o tabletă din timpul domniei luiSargon din Akkad, datând dinsecolul al XXIII-lea î.Hr.. După căderea ultimei dinastii sumerieneUr-III în mâinileelamiților (2002 î.Hr. sau 1940 î.Hr.),amoriții au preluat controlul asupra celei mai mari părți din Mesopotamia, unde au format o serie de mici regate. În primele secole a ceea ce se numeștePerioada Amoriților, cele mai puternice state oraș au fostIsin șiLarsa, deșiShamshi-Hadad I a ajuns aproape de unirea regiunile mai nordice în jurul orașelorAssur șiMari. Una dintre aceste dinastii ale amoriților s-a stabilit înorașul-stat alBabilonului, care în cele din urmă își va extinde supremația și asupra celorlalte astfel încât apare primul imperiu babilonian în timpul a ceea ce se numeștePerioada Vechiului Babilon.
În cursul mileniului al III î.Hr. s-a dezvoltat o simbioză culturală foarte intimă întresumerieni șiakkadieni, care a inclus răspândirea bilingvismului.[1] Influența limbii sumeriene asupra celei akkadiene (și vice versa), este evidentă în toate domeniile, de la împrumuturile lexicale numeroase, la convergențe sintactice, morfologice și fonologice.[1] Acest lucru a determinat oamenii de știință să se refere la sumerienii și akkadienii din al treilea mileniu ca la unsprachbund.[1][2]
Akkadiana treptat a înlocuit sumeriana ca limbă vorbită în Mesopotamia pe la sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr. - începutul mileniului al II-lea î.Hr. (datarea exactă fiind o chestiune supusă dezbaterilor),[3] dar sumeriana a continuat să fie folosită ca limbă sacră, ceremonială, literară și științifică în Mesopotamia până în secolul întâi î.H.
Extinderea maximă teritorială a imperiului Babilonian în timpul lui Hammurabi
Orașul Babilon a obținut dominația asupra Mesopotamiei, sub conducerea celui de-al șaselea conducător al său, regeleHammurabi (1728 - 1686 î.Hr.). El a fost un conducător foarte eficient, care a instituit birocrația, cu impozite și cu un guvern centralizat și oferind stabilitate regiunii după vremuri tulburi, astfel încât a transformat statul într-o putere centrală a Mesopotamiei. În timpul său s-a elaborat o culegere de legi, păstrată într-o lungă inscripțiecuneiformă și cunoscută cu denumirea deCodul lui Hammurabi.[4]
Religia babiloneană considera pe rege ca fiind trimisul luiMarduk, iar orașul Babilon ca unoraș sfânt, locul în care trebuia să fie încoronat orice conducător legitim al Mesopotamiei.
Babilonenii, la fel ca predecesorii lor, erau angajați în comerț regulat cu orașele-stat din vest, cu oficialii babiloneni sau uneori trupele trecând spre Siria și Canaan, și negustoriamoriți care operau în întreaga Mesopotamie. Conexiunile monarhiei babiloniene spre vest au rămas puternice o perioadă. Un amorit numitAbi-Ramu sau Avram a fost tatăl unui martor într-un document din timpul domniei luiAmmi-Ditana, strănepotul lui Hammurabi, care încă se autoîntitularege din țara amoriților. Tatăl lui Ammi-Ditana și fiul de asemenea aveau numecanaanite:Abi-Eshuh șiAmmisaduqa.
Armatele din Babilon erau disciplinate. Ele au cucerit orașele-statIsin,Eshnunna,Uruk și regatulMari. Dar Mesopotamia nu avea hotare naturale, care să poată fi apărate ușor, făcând regiunea vulnerabilă la atacuri. Comerțul și cultura au prosperat aproape 150 de ani, până la domnia celui de al 15-lea rege din prima dinastie,Samsu-Ditana, fiul luiAmmisaduqa. El a fost răsturnat în urma atacului regeluihititMursili I, iar Babilonul a fost predatkasiților, cu careSamsu-iluna intrase deja în conflict în anul al șaselea de domnie.
Expansiunea Imperiului Babilonian în timpul dinastieikasiților
Dinastiakasită a fost fondată deKandis sauGandash deMari. Kasiții au redenumit BabilonulKar-Duniash[5] și l-au stăpânit timp de 576 ani. Această domnie străină oferă o analogie izbitoare cu stăpânirea din același timp asupraEgiptului antic de cătrehiksoși. Babilonia a pierdut imperiul său din Asia de Vest, marele preotAshur autointitulându-se rege al Asiriei. Cele mai multe atribute divine atribuite regilor semiți din Babilon au dispărut în acest moment, titlul de Zeu nu a fost niciodată atribuit vreunui suveran din dinastia kasiților. Cu toate acestea, Babilonul a continuat să fie capitala regatului și să fie considerat orașulsfânt din vestul Asiei, unde preoții erau atotputernici și singurul loc în care dreptul la moștenirea vechiului imperiu babilonian putea fi acordat.
În ciuda pierderii de teritorii și reducerea evidentă a educației și culturii, dinastia kasiților a fost dinastia cu cea mai lungă durată din Babilon. Această dinastie a durat până în anul cca.1155 î.Hr., când Babilonul a fost cucerit deShutruk-Nahhunte deElam, și a fost recucerit câțiva ani mai târziu de cătreNabucodonosor I, evenimente ce aparțin de colapsulepocii bronzului.
În timpul secolelor de dominație asiriană, Babilonia s-a bucurat de un statut proeminent sau s-a revoltat la cel mai mic indiciu că nu ar mai avea acest staut. Asirienii întotdeauna au reușit să restabilească loialitatea babilonienilor, ori prin acordarea mai multor privilegii, ori militar. Totul s-a schimbat în 627 î.Hr. când a murit cel mai puternic conducător asirian,Ashurbanipal, și Babilonia s-a răzvrătit în anul următor sub conducerea luiNabopolassarCaldeeanul. Cu ajutorulmezilor, capitala asirienilor,Ninive, a fostdevastată în 612 î.Hr., iar conducerea imperiului a trecut din nou în mâinile Babiloniei.
Nabopolassar a fost urmat la domnie de fiul săuNabucodonosor al II-lea, sub domnia căruia Babilonul a devenit încă o dată centrul lumii civilizate, inclusiv prin cucerireaFeniciei în585 î.Hr.[7]. Doar un mic fragment dintre analele sale a fost descoperit, cel cu privire la invazia sa înEgipt în anul567 î.Hr., în care se face referire la „Phut alIonienilor”.
Despre domnia ultimuluirege babilonian,Nabonidus (Nabu-na'id) și despre cucerirea Babiloniei de cătreCirus cel Mare, există o mare cantitate de informații disponibile, cum ar fi tăblițele cronologice din analele lui Nabonidus, completate de o altă inscripție a regelui Nabonidus unde descrie restaurarea Templului de laHarran închinat Zeului Lunii. La aceste informații se adaugă cele dinCartea lui Daniel dinbiblia ebraică; și cele din proclamația lui Cirus eliberată la scurt timp după recunoașterea sa oficială ca rege al Babilonului; decretul este considerată legendar (închipuit, nu real)[8].
În539 î.Hr. Cirus a invadat Babilonia. O bătălie a avut loc laOpis, în luna iunie, unde babilonienii au fost învinși, și imediat după aceea cetateaSippar s-a predat invadatorilor. Nabonidus a fugit spre Babilon, unde a fost urmărit de generalulGobrias[9], și în ziua de16 Tamuz[10], la două zile după capturarea orașului Sippar,soldații lui Cirus au intrat în Babilon, fără luptă. Nabonidus a fost scos din ascunzătoare lui, iar Cirus nu a ajuns decât în a 3-a zi a luniiMarchesvan (octombrie), timp în care Gobrias a condus în absența acestuia. Gobrias a devenit apoi guvernator al provinciei Babilonului. Câteva zile mai târziu, fiul lui Nabonidus a murit. S-a decretat doliu public timp de șase zile, iar fiul regelui Cirus al II-lea cel Mare,Cambyses al II-lea a participat la înmormântare.
În această situație, Cirus a pretins că este succesorul legitim al regilor antici babilonieni și trimisul lui Bel-Marduk, susținând că zeul este mânios datorită necredinței regelui Nabonidus, cel care poruncise distrugerea tuturor zeilor din vechile temple babiloniene. Nabonidus, de fapt, a atras un puternic sentiment împotriva lui deoarece încercase să centralizezereligia babiloniană întemplul lui Merodach (Marduk).
Fără îndoială, invazia în Babilonia a fost facilitată de existența unei grupări nemulțumite în stat, precum și de prezența unor exilați străini, exilați fără voia lor ca de exempluevreii, care au fost așezați în mijlocul țării. În consecință, unul dintre primele gesturi ale lui Cirus a fost acela de a permite acestor exilați să se întoarcă la casele lor, permițând să ia cu ei imaginile zeului lor și vasele lor sacre. Toate acestea s-au făcut printr-o proclamație, prin care proaspătul cuceritor s-a străduit să justifice pretenția sa la tronul babilonian. Exista încă o credință puternică cum că niciun om nu avea dreptul să conducă Asia de Vest fără a fi hirotonit de Bel și preoții lui. Prin urmare Cirus și-a asumat în continuare titlul imperial derege al Babilonului.
"În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”"(Ezra 1:1-4)
Cu un an înainte de moartea sa, Cirus l-a numit pe fiul său Cambyses al II-lea rege al Babilonului, în timp ce pentru sine a rezervat titlul mai amplu de „rege al (altor) provincii” din imperiu. În momentul în careDarius I a devenitrege al Persiei, fiind adeptulreligiei zoroastriane, a încălcat vechea tradiție și astfel pretenția Babilonului de a conferi legitimitate conducătorilor din Asia de Vest a încetat să mai fie recunoscută.
Pentru scurt timp Babilonia și-a recuperat independența sa, Nidinta-Bel luându-și numele deNabucodonosor al III-lea și domnind din octombrie 522 î.Hr. până în august 520 î.Hr., an în care Darius a luat cu asalt orașul. Câțiva ani mai târziu, probabil în 514 î.Hr., Babilonul s-a revoltat din nou sub conducerea lui Arakha (Nabucodonosor al IV-lea). După recucerirea sa de către persani, zidurile Babilonului au fost parțial distruse.
Cultura din Mesopotamia din epoca bronzului până în epoca fierului timpurie este adesea descrisă ca fiindasiro-babiloniană din cauza interdependentei culturale strânse dintre cele două centre politice.
Babilonia, și în special capitala sa, orașul Babilon, au fost pentru mult timp un simbol în religiileavraamice datorită puterii nemăsurate și destrăbălării (prostituția și vrăjitoria erau practici obișnuite). Sunt multe referințe spre Babilon în Biblie, atât literal cât și alegoric. Mențiunile dinTanakh tind să fie istorice și/sau profetice. Cele dinNoul Testament sunt figurative sau referințe criptice spreRoma păgână sau altearhetipuri. Legendarele grădini suspendate din Babilon și Turnul Babel sunt văzute ca simboluri ale puterii luxuriante și, respectiv, al aroganței. Un festival important al babilonienilor eraMishtkaru Buylshu, festival în care se alungau spiritele rele. Mulți babilonieni, mai ales bărbați, au participat la acest festival, încă de la o vârstă fragedă. La acest festival, preoții ucideau sau sacrificiu un animal, (de obicei un bou) în cinstea zeilor. În schimb, zeii promiteau protecție oamenilor oferindu-le câte oamuletă.
^Este o lună de vară de 29 de zile. Tamuz este, de asemenea, numele pentru luna iulie dincalendarul gregorian, în arabă تموز, în siriacă ܬܡܘܙ, iar în turcă esteTemmuz - Cragg, 1991, pag. 260.
.jpg)
