Cercetând procesul deîmbătrânire, Mecinikov a promovat consumul de lapte acru pentru ameliorarea sănătății și prelungirea vieții – prin aceasta introducând în medicină conceptul deprobiotic.[38] Tot lui îi este atribuită inventarea termenuluigerontologie în 1903.[39][40][41][42][43]
Mecinikov s-a născut laIvanivka(d), un sat dingubernia Harkov(d), Imperiul Rus – în prezentraionul Kupiansk,regiunea Harkov, Ucraina. Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov, de proveniență rusă, cu rădăciniromâno-moldovenești, a fost ofițer cu gradul decolonel înGarda Imperială(d).[30] El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, spătarului, diplomatului și călătorului moldoveanNicolae Milescu.[44] Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii (Spătarul – „purtător de spadă”) în rusescul Mecinik (la fel „purtător de spadă”), de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici, a fost fiica scriitoruluiLev (Yehuda Leib) Nevahovici(d),evreu[30] convertit lacreștinism în 1806; acesta din urmă i-a insuflat lui Ilia pasiunea față deștiințele naturii.[45][27] A avut un frate mai mare,Lev, care a devenit un proeminent geograf și sociolog.[46]
Mecinikov a fost admis în 1856 în clasa a doua la Gimnaziul de băieți nr. 2 din Harkov;[47] a absolvit în 1862 cu medalie de aur.[48] În ciuda predilecției sale pentru medicină, a fost convins de mama sa să studiezeștiințe naturale, astfel încât în 1862 a încercat să se înscrie laUniversitatea din Würzburg(d), dar începutul anului academic german a fost amânat, Mecinikov fiind constrâns să se întoarcă la Harkov, laUniversitatea Imperială din Harkov(d), unde în doi ani a trecut cursurile de patru ani în științe naturale.[49]
În 1882, în toiul tensiunilor politice provocate deasasinarea lui Alexandru al II-lea al Rusiei(d), Mecinikov a demisionat de la universitatea din Odesa și a plecat în orașulsicilianMessina, unde a fondat un laborator privat.[30] Peste câțiva ani s-a întors din nou la Odesa și în 1886 a fondat, împreună cuNikolai Gamaleia,stația bacteriologică din oraș(d),[50] unde a administrat populației noul vaccin al luiPasteur contrarabiei.[30] Metoda inedită de tratament a întâmpinat o împotrivire puternică din partea populației locale, ceea ce l-a făcut pe savant să plece laParis în 1888.[30] În anul următor a fost angajat laInstitutul Pasteur și a lucrat aici până la sfârșitul vieții,[30] devenind director adjunct în 1904.[51]
În timpul aflării sale la Messina, Mecinikov a descoperitfagocitoza în urma experimentelor sale asupralarvelorstelelor de mare. În unul dintre aceste experimente, pus la cale în 1882, a introdus bucăți minuscule decitrice în interiorul larvelor și acestea erau imediat înconjurate de niște celule. El a înțeles că la animalele cucirculație sangvină, celulele albe ale sângelui (leucocitele) se acumulează la locul inflamației, astfel a înaintat ipoteza că acesta ar putea fi un proces prin care celulele intruse sunt atacate și ucise de celulele albe. A discutat aceste observații cu zoologulCarl Friedrich Wilhelm Claus(d) de laUniversitatea din Viena, care i-a sugerat să folosească termenul de „fagocit” pentru celula care absoarbe și ucide patogenii. Mecinikov și-a făcut publică descoperirea în 1883, la Universitatea din Odesa.[30]
Noua sa teorie a fost primită sceptic de microbiologii de vază ai timpului, precum Louis Pasteur șiEmil von Behring. Consensul printre bacteriologi era că celulele albe nu fac decât să absoarbă patonegii, iar apoi îi transportă prin tot organismul. Și-a găsit însă un susținător în persoana luiRudolf Virchow, care i-a publicat cercetările în revista saArchiv für pathologische Anatomie und Physiologie und für klinische Medicin (actualmenteVirchows Archiv(d)).[45]
În 1887, Mecinikov a observat că leucocitele diferitor animale erau atrase de aceleași tipuri de bacterii.[52] Primele experimente ale acțiunii leucocitelor în prezența unor anumiteantiseruri au fost întreprinse între 1895 și 1898 de Joseph Denys și Joseph Leclef, apoi de Leon Marchand și Mennes. Almoth E. Wright a oferit cifre concrete pe marginea acestui fenomen și a promovat insistent importanța sa terapeutică.[53]
Atracția leucocitelor față de patogeni a fost explicată inițial prin emiterea de către bacterii a unor substanțe;[54] acestea din urmă au fost identificate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[55][56][57][58] Cercetările lui Mecinikov au condus, așadar, la descoperirea mecanismului extrem de important prin care bacteriile atrag leucocitele și le provoacă să inițieze oreacție imunitară nespecifică(d) –inflamații acute în locurile de pătrundere aagenților patogeni. Descoperirea acestorfagocite i-a adusPremiul Nobel în 1908.[31]
În 1879, Mecinikov a descoperit unele infecții micotice la insecte și a înaintat propunerea de a combate insectele dăunătoare prin infectarea lor cu microorganismele din sol. Eforturile sale au fost continuate de discipolul săuIsaak Krasilșcik, care a cultivatmuscardina(d) – o specie de ciupercă care provoacăîmbolnăvirea(d) cărăbușilor cerealelor.[59][60]
Problema îmbătrânirii a fost una din preocupările principale ale lui Mecinikov.[61] Teoria sa a fost căîmbătrânirea biologică este provocată de bacterii toxice din intestinul subțire și căacidul lactic ar putea prelungi viața. El a presupus că longevitatea țăranilor bulgari se datorează consumului de iaurt,[62] care conține bacteria numită pe atunci „bacteria bulgară” (în prezentLactobacillus delbrueckii subsp.bulgaricus(d)).[38][63] Mecinikov însuși bealapte acru în fiecare zi. Și-a prezentat argumentarea științifică în două cărți, publicate în 1903 și 1907.[64] Acest conceptprobiotic, pe care l-a numit „ortobioză”,[64] a avut o influență mare în timpul vieții sale, dar a rămas în umbră până în anii 1990.[38][65]
Cercetările sale asupraholerei s-au bazat pe ideile sale legate de probiotice. În timpulepidemiei de holderă din 1881-1896(d) din Franța, a observat că infecția afectează unii oameni mai sever decât pe alții, chiar dacă sunt expuși bolii în aceeași măsură. A cercetat susceptibilitatea la boală mai întâi pe sine: a consumat o probă de holeră dar, surprinzător, nu s-a îmbolnăvit. A testat același lucru pe doi voluntari, dintre care unul, la fel, nu a fost afectat, însă celălalt a ajuns la un pas de moarte. Explicația propusă de savant a fost că gradul de severitate a bolii ar depinde de microbii din intestinul subțire, că persoanele cu o populație mai mare de bacterii benefice ar fi mai reziliente.[66]
Prima soție a lui Ilia Mecinikov a fost Ludmila Fiodorovna, bolnavă detuberculoză, cu care s-a căsătorit în 1869.[30] În ciuda eforturilor lui, ea a fost răpusă de boală în 1873.[30] Decesul soției, la care s-au adăugat și alte probleme (deficiențe de vedere, probleme cardiovasculare și neînțelegeri la Universitate), i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate deopium.[30] Doza prea mare i-a provocat vomă, astfel tentativa lui de suicid a eșuat.
În 1875, la Odesa, s-a recăsătorit cu Olga Belokopîtova, o studentă de 19 ani.[70][71][72] În 1885, aceasta s-a îmbolnăvit grav defebră tifoidă, ceea ce i-a cauzat lui Mecinikov o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă de suicid:[30] prin infectarea cuspirochete(d) defebră recurentă. În cele din urmă, a supraviețuit din nou, iar Olga a decedat de febră tifoidă în 1944.[45]
Lev Tolstoi (stânga) și Ilia Mecinikov, aprox. 1909
Mecinikov și scriitorul rusLev Tolstoi au întreținut polemici intelectuale pe marginea relației dintre știință și religie: în eseurile, corespondența și jurnalul intim ale sale, Tolstoi critica lipsa componentei morale din studiul științific contemporan. Cei doi și-au dat întâlnire cu puțin timp înainte de moartea lui Tolstoi. Experta în literatura rusă Anna A. Berman consideră că ultimul roman al scriitorului,Învierea (1899), aplică teoria fagocitozei ca metafora de bază din spatele filozofiei morale a operei.[75]
Spitalul „Petru I al Rusiei”(d) din Sankt-Petersburg, care servește universității ca bază de cercetări clinice, a purtat numele lui I.I. Mecinikov între 1918[79] și 1994
În 2005,Banca Națională a Ucrainei a emis o monedă comemorativă dedicată lui Mecinikov, confecționată dinalpaca, cu valoarea nominală de 2hrivne. Pe reversul monedei este ilustrat portretul savantului.
Timbru sovietic, 1945 (30 copeici) – aniversarea a 100 de ani de la naștere
Timbru sovietic, 1945 (1 rublă) – idem
Timbru sovietic, 1963 – clădirea veche a Institutului Pasteur din Paris
^În unele surse data nașterii în stil nou a savantului este consemnată ca 16 mai. Conform Comitetului Premiului Nobel aceasta ar fi o eroare propagată de Mecinikov însuși în autobiografia sa după ce a convertit greșit din stil vechi în stil nou.[19] Istoricul rus R.I. Belkin a explicat greșeala de calculare în felul următor: Mecinikov a adăugat 13 zile la data sa de naștere pe stil vechi, 3 mai, așa cum se obișnuia în secolul al XX-lea, care abia începuse. Însă el s-a născut în secolul al XIX-lea, când diferența de zile între cele două stiluri calendaristice era doar 12 zile.[20]
^Vikhanski, Luba ().Immunity: How Elie Metchnikoff Changed the Course of Modern Medicine. Chicago Review Press. p. 278.ISBN978-1613731109.The author cites Metchnikoff's death certificate, according to which he died on July 15, 1916 (the original is in the Archive of the Russian Academy of Sciences, Metchnikoff Fund, 584-2-208). Olga Metchnikoff did not provide a precise date for her husband's death in her book, and many sources erroneously cite it as July 16.
^abTauber, A. I.; Chernyak, L. ().Metchnikoff and the Origins of Immunology : From Metaphor to Theory (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 5.ISBN978-0-1953451-00.His personal religious commitment was to atheism, although he received strict Christian religious training at home. Metchnikoff's atheism smacked of religious fervor in the embrace of rationalism and science.
^Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: father of natural immunity”.European Journal of Immunology.38 (12): 3257–3264.doi:10.1002/eji.200838855.PMID19039772.
^Kaufmann, Stefan H E (). „Immunology's foundation: the 100-year anniversary of the Nobel Prize to Paul Ehrlich and Elie Metchnikoff”.Nature Immunology.9 (7): 705–712.doi:10.1038/ni0708-705.PMID18563076.
^Vértes, L (). „The gerontologist Mechnikov”.Orvosi Hetilap.126 (30): 1859–1860.PMID3895124.
^Martin, D. J.; Gillen, L. L. (). „Revisiting Gerontology's Scrapbook: From Metchnikoff to the Spectrum Model of Aging”.The Gerontologist.54 (1): 51–58.doi:10.1093/geront/gnt073.PMID23893558.
^White, James D (). „Despotism and Anarchy: The Sociological Thought of L. I. Mechnikov”.The Slavonic and East European Review.54 (3): 395–411.JSTOR4207300.
^Metchnikoff E (). „Sur la lutte des cellules de l'organisme contre l'invasion des microbes”.Annales de l'Institut Pasteur.1: 321.
^Tauber, A. I.; Cherniak, L. ().Metchnikoff and the Origins of Immunology: From Metaphor to Theory. Oxford, Regatul Unit:Oxford University Press. p. 155.ISBN0-19-506447-X.
^Grawitz P (). „unknown title”.Virchows Adz. IIO.I.
^Schiffmann E, Showell HV, Corcoran BA, Ward PA, Smith E, Becker EL (). „The isolation and partial characterization of neutrophil chemotactic factors from Escherichia coli”.Journal of Immunology.114 (6): 1831–7.doi:10.4049/jimmunol.114.6.1831.PMID165239.
^abGordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: Father of natural immunity”.European Journal of Immunology.38 (12): 3257–3264.doi:10.1002/eji.200838855.PMID19039772.
^Berman, Anna A. (). „Of Phagocytes and Men: Tolstoy's Response to Mechnikov and the Religious Purpose of Science”.Comparative Literature.68 (3): 296-311.doi:10.1215/00104124-3631577.
^„Об институте” (în rusă). Федеральное государственное бюджетное научное учреждение «Научно-исследовательский институт вакцин и сывороток им. И.И. Мечникова». Accesat în.
^„Реквізити” (în ucraineană). Дніпропетровська обласна клінічна лікарня ім. І.І. Мечникова. Accesat în.
^Всесоюзное научное общество микробиологов, эпидемиологов и паразитологов им. И.И. Мечникова, Всероссийское общество эпидемиологов, микробиологов и паразитологов.Журнал микробиологии, эпидемиологии и иммунобиологии. Изд-во "Медицина". Accesat în.Mentenanță CS1: Utilizează parametrul autori (link)
^„Pagina principală” (în ucraineană). Національна Академія Медичних Наук України. Інститут Мікробіології та Імунології ім. І. І. Мечникова. Accesat în.
![[icon]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aWiki_letter_w_cropped.svg)
.png)
