Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită. Consultațimanualul de stil șiîndrumarul, apoidați o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat înianuarie 2014
Ibn Taymiyya (arabăتقي الدين أحمد بن تيميةTaqi ad-Din Ahmad Ibn Taimiyya; n.22 ianuarie1263 - d.1328), pe numele său complet:Taqī ad-Dīn Abu 'l-ʿAbbās Aḥmad ibn ʿAbd al-Ḥalīm ibn ʿAbd as-Salām Ibn Taymiya al-Ḥarrānī (arabăتقي الدين أبو العباس أحمد بن عبد الحليم بن عبد السلام بن عبد الله ابن تيمية الحراني) a fost un cărturar,teologislamic și logician arab-sirian.
Ibn Taymiyya a trăit în perioada timpurilor tulburi a invazieimongole. A fost un membru al școlii fondate de Ahmad ibn Hanbal, și este considerat, de către urmași, împreună cu Ibn Qudamah, ca fiind unul dintre cei doi cei mai importanți susținători ai mișcăriihanbalite; în era modernă, partizanii săi se refereau deseori la cei doi ca fiind “cei doi șeici și șeiculIslamului”'[5] Ibn Taymiyya era o personă de seamă întrucât a luptat pentru întoarcereaislamului la ceea ce el considera a fi cea dintâi interpretare aCoranului și aSunnei.
Ibn Taymiyya s-a născut în anul 1263 în Harran, orașul Șanlıurfa, o provincie a Turciei moderne într-o familie cunoscută deteologi și a murit înDamasc,Siria. Bunicul său, Abu al-Barkat Majd ad-deen ibn Taymiyya al-Hanbali (m. 1255) a fost un profesor reputabil al școlii de jurisprudențăislamică hanbalită. Din cauza invazieimongole, familia lui Ibn Taymiyya a trebuit să se mute laDamasc în 1268, care era condus, în acea perioadă, de cătremamelucii din Egipt. Aici tatăl său a ținut predici din amvonulmoscheiiUmayyade, iar Ibn Taymiyya a călcat pe urmele tatălui, studiind împreună cu discipolii erei sale.
Ibn Taymiyya s-a familiarizat cu științele religioase ale timpului. El s-a axat nu numai peliteratura arabă și lexicografie, dar și pe studiulmatematicii și caligrafiei.În privința științelor religioase, a studiat jurisprudența de la tatăl său și a devenit un reprezentant al școlii de gândire hanbalite. În ciuda faptului că a rămas fidel, pe întreaga durată a vieții sale, acestei școli, ale cărei doctrine o stăpânise, a dobândit cunoștințe din domeniul disciplinelorislamice aleCoranului și aleHadithului. De asemenea, a studiatteologie (kalam),filozofie șisufism.[6]
Ibn Taymiyya a fost închis de câteva ori din cauza conflictelor cu „ijma” juriștilor și ateologilor zilelor sale. Și-a petrecut ultimii 15 ani din viața laDamasc. Din august 1320 până în februarie, 1321, Ibn Taymiyya a fost închis sub ordinele de laCairo din citadelaDamascului pentru că a susținut o doctrină care putea ușura felul în care un bărbatmusulman ar fi putut divorța de soția sa.
După ce a stat în închisoare între anii 1319-1321, Ibn Taymiyya va fi închis din nou în 1326 până va muri, 2 ani mai târziu, din cauza faptului că a declarat că o persoană care călătorește pentru a vizita mormântul Profetului, comite un lucru inedit (bid‘ah). El va fi înmormântat în cimitirul sufit, înDamasc, acolo unde alți membrii ai familiei sale fuseseră înmormântați înainte lui.[7] Studentul său, al-Dhahabi l-a preamărit exagerat, spunând că Ibn Taymiyya este: “șeicul eminent, imam, cărturar erudit, critic, jurist, mujtahid și comentator alCoranului”, dar a admis că prin metodele sale defăimătoare i-a îndepărtat chiar și pe admiratori.
De exemplu, gramaticianul Abu Hayyan l-a preamărit pe Ibn Taymiyya până în momentul când a descoperit că Ibn Taymiyya se credea un expert al limbii arabe, mai bun chiar și decât Sibawayhi.Admiratorii lui Ibn Taymiyya l-au socotit deseori ca șeic-ulislamului, un titlu onorific care i se atribuie chiar si în zilele noastre.[8][9] Se poate spune despre el că se afla la baza mai multor mișcări reformiste mai târzii, în special mișcarea wahabită.
Ibn Taymiyya a fost acuzat de oponenții săi de a fi antropomorfic în atitudinea sa față de numele și atributele lui Dumnezeu. Totuși, în lucrarea sa Al-Aqidah Al-Waasitiyyah, Ibn Taymiyya combate atitudinea Mushabbihah-ilor (aceia care asemuiesc creația cu Dumnezeu: antropomorfism) și cei care refuză, neagă și recurg la interpretări alegorice, metamorfice ale numelor divine și atributelor. El afirmă că metodologia salafitilor este aceea de a lua calea de mijloc dintre extremele antropomorfismului și negării/distorsionării. Afirma de asemenea că mișcarea salafită susține numele și atributele lui Dumnezeu fără tashbih (stabilirea analogiei), takyeef (speculații cu privire la "modul" în care se manifestă în divin), ta'teel (negarea/refuzarea semnificației lor aparențe) și fără ta'weel (oferirea unei a doua/simbolică însemnătate care este diferită de înțelesul aparent.)
“Cea mai faimoasă”fatwa a lui Ibn Taymiyya a fost împotrivamongolilor în războiul Mamluk.Ibn Taymiyya a declarat cajihadul împotrivamongolilor nu doar că era permis, cât și obligatoriu. El și-a explicat decizia prin faptul cămongolii nu puteau, în opinia sa, să fiemusulmani adevărați în ciuda faptului că se convertiseră laislamul sunit, întrucât au folosit mai degrabă ceea ce el considera a fi “legi făcute de om” (cu referire la codul lor tradițional, Yassa) decât legeaislamică sauȘaria. Din această cauză, a considerat că aceștia trăiau într-o stare de jahiliyya, sau ignoranță păgână preislamică.[10][11]
În afară de aceasta, el a condus mișcarea de rezistență a invazieimongole de laDamasc în 1300. În anii ce au urmat, Ibn Taymiyya a fost angrenat în intense activități polemice împotriva:
1.Ordinului Rifa’j Sufi
2.Școlii ittihadiyah, o școală care a rezultat din învățămintele lui Ibn Arabi, ale cărui opinii erau denunțate la scară largă înainte de a fi eretice
În 1306, Ibn Taymiyya a fost închis în Cetatea dinCairo timp de 18 luni sub acuzația de antromorfism, El va fi închis din nou în 1308 pentru alte câteva luni.În 2010 un grup de oameni de științeislamice din Mardin, au susținut că fatwa lui Ibn Taymiyya a fost tipărită greșit într-un ordin de “luptă” împotriva conducătorului care nu aplica legeaislamică, și mai degrabă, s-ar referi la ideea de a “trata”[12] Ei și-au explicat viziunea prin manuscrisul original din librăria Al-Zahiriyah și transmiterea lui Ibn Muflih, studentul lui Ibn Taymiyya.[13]
Ibn Taymiyya a criticat cărturarii pentru faptul că, fără a cerceta, s-au conformat ideilor primilor juriști fără a recurge laCoran sauSunna. El a susținut că deși prioritatea juridică are locul său, faptul de a-i oferi autoritate fără contextualizare, sensibil la schimbările sociale, și concepția evaluativă în luminaCoranului și aSunnei, pot duce la ignorarea și stagnarea legii islamice. Ibn Taymiyya a făcut o legătură între extremismul Taqlid-ului (conformarea fără cercetare la școlă de jurisprudență) și practicile Evreilor și Creștinilor care îi considerau pe rabini și clerici zei împreună cu Dumnezeu.Ibn Taymiyya a încercat să:
1.revigoreze înțelegerea credințeiislamice prin aderarea Tawhid-ului
2.eradicheze credințele și obiceiurile pe care le consideră a fi străine deIslam
3.reîntinerirea gândiriiislamice corecte și științele adiacente
Ibn Taymiyya a crezut că primele 3 generații aleIslamului (Sălaf)-Muhammad și prietenii săi, și urmașii companionilor din cele mai timpurii generații demusulmani - erau cele mai bune modele de viațăislamică. Practicile acestora, împreună cuCoranul, au constituit un ghid infailibil în viață. Orice deviație de la practicile acestora era considerată a fi bid‘ah, sau inovație, și erau interzise.[14]
Kepel, Gilles –Muslim extremism in Egypt: The Prophet and pharaoh. With a new preface for 2003. Translated from French by Jon Rothschild. Berkeley & Los Angeles: University of California Press, 2003. See p. 194–199.
Little, Donald P. – "Did Ibn Taymiyya have a screw loose?", Studia Islamica, 1975, Number 41, pp. 93–111.
Makdisi, G. – "Ibn Taymiyya: A Sufi of the Qadiriya Order",American Journal of Arabic Studies, 1973
Sivan, Emmanuel –Radical Islam: Medieval theology and modern politics. Enlarged edition. New Haven & London: Yale University Press, 1990. See p. 94–107.
Michot, Yahya –Ibn Taymiyya: Against Extremisms. Texts translated, annotated and introduced. With a foreword by Bruce B. LAWRENCE. Beirut & Paris: Albouraq, 2012, xxxii & 334 p. — EAN 9782841615551.
Michot, Yahya –Ibn Taymiyya: Muslims under non-Muslim Rule. Texts translated, annotated and presented in relation to six modern readings of the Mardin fatwa. Foreword by James Piscatori. Oxford & London: Interface Publications, 2006.ISBN 0-9554545-2-2.
Michot, Yahya –Ibn Taymiyya’s “New Mardin Fatwa”. Is genetically modified Islam (GMI) carcinogenic?", in "The Muslim World", 101/2, April 2011, p. 130-181.
Michot, Yahya –From al-Ma’mūn to Ibn Sab‘īn, via Avicenna: Ibn Taymiyya’s Historiography of Falsafa", in F. OPWIS & D. REISMAN (eds.), "Islamic Philosophy, Science, Culture, and Religion". Studies in Honor of Dimitri Gutas (Leiden – Boston: Brill, 2012), p. 453-475.
Michot, Yahya –Between Entertainment and Religion: Ibn Taymiyya’s Views on Superstition", in "The Muslim World", 99/1, January 2009, p. 1-20.
Michot, Yahya –Misled and Misleading… Yet Central in their Influence: Ibn Taymiyya’s Views on the Ikhwān al-Safā’", in "The Ikhwān al-Safā’ and their Rasā’il. An Introduction". Edited by Nader EL-BIZRI. Foreword by Farhad DAFTARY (Oxford: Oxford University Press, in association with the Institute of Ismaili Studies, « Epistles of the Brethren of Purity »), 2008, p. 139-179.
Michot, Yahya –Ibn Taymiyya’s Commentary on the Creed of al-Hallâj", in A. SHIHADEH (ed.), "Sufism and Theology" (Edinburgh, Edinburgh University Press, 2007), p. 123-136.
Michot, Yahya –A Mamlûk Theologian’s Commentary on Avicenna’s Risāla Aḍḥawiyya". Being a Translation of a Part of the "Dar’ al-Ta‘āruḍ" of Ibn Taymiyya, with Introduction, Annotation, and Appendices, Part I, in "Journal of Islamic Studies", 14:2, Oxford, 2003, p. 149-203.
Michot, Yahya –A Mamlûk Theologian’s Commentary on Avicenna’s Risāla Aḍḥawiyya". Being a Translation of a Part of the "Dar’ al-Ta‘āruḍ" of Ibn Taymiyya, with Introduction, Annotation, and Appendices, Part II, in "Journal of Islamic Studies", 14:3, Oxford, 2003, p. 309-363.
Michot, Yahya –Ibn Taymiyya on Astrology". Annotated Translation of Three Fatwas, in "Journal of Islamic Studies", 11/2, Oxford, May 2000, p. 147-208.
