Somerhalder s-a născut și a crescut înCovington,Lousiana, fiul Ednei, fizioterapeut și al lui Robert Somerhaler, antreprenor care se ocupa cu vânzarea de construcții.[11] Fiind catolic, a urmatSt. Paul, o școală catolică privată din Convington. A îmbrățișat cariera de model de la vârsta de 10 până la 13 ani,[12]. În liceu s-a axat mai mult pe sport și școala, lăsând rolul sau de model de-o parte pana când, câțiva ani mai târziu, a avut șansa de a urca pe podium în orașe ca Paris, Milano și Londra. La 17 ani a început sa studieze actoria la New York. Soarta sa a fost decisa atunci când, în timp ce lucra ca figurant într-o scena de club din filmul Black & White (1999), un manager l-a remarcat pe Ian Somerhalder dintr-o mulțime de 400 oameni și au semnat imediat pentru o reprezentație.
În 2004 și-a câștigat prestigiul ca și actor, odată cu interpretarea rolului lui Boone Carlyle în celebrul serialLost. În ciuda faptului că personajul său moare în episodul 20 al primului sezon, Somerhalder revine în distribuție pentru încă 7 episoade, între 2005 și 2010, inclusiv în ultimul sezon.
În 2009 a apărut în filmulThe Tournament, unde a interpretat rolul unui asasin, care participă la un concurs alături de alți asasini.În octombrie 2009, a anunțat că va fi protagonistul filmuluiCradlewood care va fi regizat deHarry Weismann,[13] iar premiera va fi în 2013. Din 2009 apare și în celebrul serial americanJurnalele Vampirilor în care înterpretează rolul lui Damon Salvatore.[14]
În 2019 joacă in serialulV WARS, unde interpretează pe personajul Luther Swann.
În 2004 s-a întâlnit cuNicky Hilton, sora luiParis Hilton. Au apărut zvonuri că se iubește cuNina Dobrev, protagonista dinThe Vampire Diaries și totodată fosta lui colegă de platouri. În septembrie 2011 aceste zvonuri au fost confirmate, însă în luna mai 2013 perechea s-a despărțit.[15] În prezent este căsătorit cu actrițaNikki Reed, cu care are și un copil, Bodhi Soleil Reed Somerhalder.[16]