| IAR 80 | |
 | |
| Tip | Avion de vânătoare,avion de bombardament în picaj |
|---|---|
| Constructor | Industria Aeronautică Română |
| Proiectat de | profesor Ion Grosu |
| Zbor inaugural | 12 aprilie1939 |
| Introdus | 1941 |
| Retras | 1952 |
| Beneficiar principal | Forțele Aeriene Române |
| Bucăți fabricate | IAR 80: 171 IAR 81: 176 |
IAR 80 a fost un avion monoplan devânătoare șibombardament în picaj românesc folosit în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost realizat laIAR Brașov de o echipă compusă din: prof. Ion Grosu, Ion Coșereanu, ing. Gheorghe Zotta, Viziru Grosu și Ion Wallner. La vremea respectivă, IAR 80 era comparabil cu cele mai moderne avioane de luptă, precumBf 109 dinGermania,Mitsubishi A6M Zero dinJaponia,Hawker Hurricane șiSupermarine Spitfire dinMarea Britanie. În a doua parte a războiului, acest proiect s-a dovedit a fi depășit tehnologic. După aproximativ cinci ani de la terminarea războiului, avioanele au fost înlocuite în totalitate cu modele sovietice. În anul1955 Comandamentul Forțelor Aeronauticii Militare a hotărât dezmembrarea aparatelor și casarea lor. Nu s-a păstrat niciun aparat întreg.[1]
| Constructor | Ion Grosu |
| Realizator | Industria Aeronautică Română |
| Producție | 1939 -1943 |
| Lungime | 8,90 m |
| Anvergura aripilor | 10,50 m |
| Înălțime | 3,60 m |
| Suprafața aripii | 15,97 m² |
| Motor | IAR K14-1000A - motor în stea dublă cu 14 cilindri |
| Putere | 764 kW / 1025 CP |
| Viteza maximă | 550 km/h la 3970 m (locul 4 în lume la acea vreme) |
| Înălțime maximă | 10 500 m |
| Raza de acțiune | 940 km |
| Greutate (gol) | 1780 kg |
| Greutate (zbor) | 2550 kg |
| Echipaj | 1 Pilot |
| Armament | 4 - 6 mitraliere |
| Armament (bombardament) | până la 450 kg de Bombe |
La sfârșitul anului1937 a început munca pentru realizarea IAR 80, inițial fiind conceput cu carlinga deschisă și motorulIAR K14-III C32 de 870 CP (649 kW). Se lucra încet la acest proiect și primul zbor a fost efectuat în aprilie1939.[2] Testele ulterioare au fost impresionante: avionul atingea viteza de 510 km/h la înălțimea de 4000 m.
Câteva probleme mărunte descoperite în urma testelor au fost rezolvate în următorul an. Pentru mai multă putere a fost instalat un nou motor de 930 CP (690 kW) și anume versiunea C36 a K14-III. Din pricina puterii acestui motor au fost necesare de asemenea modificări ale fuzelajului. Ca urmare, rezervorul a fost mărit la 455 l, aripile lungite și forma cozii modificată pentru eliminarea unor probleme de aerodinamică. Carlinga a fost mutată un pic mai în spate, iar pentru a compensa vizibilitatea scaunul pilotului a fost înălțat și întreaga carlingă acoperită.
Prototipul îmbunătățit a fost testat cu avionulHeinkel He 112 care tocmai sosise din Germania ca începutul unei mai mari comenzi. Deși He 112 era oarecum mai modern și mult mai bine armat, IAR 80 cu un motor mai puternic s-a dovedit a fi mult mai performant în restul privințelor.Aviația Regală, fiind impresionată, a comandat imediat 100 de bucăți pe18 decembrie,1939, iar comenzile pentru He 112 au fost anulate.
Producția trebuia să înceapă imediat dar procurarea armamentului s-a dovedit a fi o problemă serioasă. Pe prototip au fost montate doar două mitraliereFabrique Nationale de calibrul 7,92 mm de producțieBelgiană. Acest armament era evident prea slab pentru folosirea în război iar conform proiectului avionul ar fi trebuit să fie dotat cu șase astfel de arme. Cu ocazia invadării Belgiei și a Țărilor de Jos de cătreGermania, furnizarea acestor arme a încetat și din păcate nu existau arme românești care să se potrivească pe avion. În lipsa armamentului producția a fost oprită.
În noiembrie1940 România intră în alianță cuPuterile Axei și germanii au permis reluarea transportului de armament din Belgia. Chiar dacă s-a achiziționat mai mult armament, avioanele produse aveau montate doar 4 mitraliere.
La exemplarele de serie fost mărită lungimea, anvergura și suprafața portantă. A primit un motor mai puternic și a crescut greutatea totală. Din această versiune vor fi construite în total 50 de aparate, numerotate 1 - 50.[2]
În aprilie 1941 România era cuprinsă în sfera de influență a Germaniei, așadar germanii au furnizat mai mult armament. Armamentul a fost încorporat repede în proiect și modelul 80A care a rezultat, conform proiectului era dotat cu 6 arme. De asemenea, parbrizul avionului a fost realizat din sticlă blindată și scaunul pilotului blindat.
Avionul a fost motorizat cu noul motorIAR K14-1000A, de 1025 CP. Deoarece acest motor era prea puternic pentru celula inițială, fuzelajul a fost modificat și întărit.
Deși IAR 80A avea un motor mai puternic, adăugarea greutății armelor, muniției și armurii au contribuit la ușoara reducere a vitezei maxime la 509 km/h. Noul model era însă un progres evident și a înlocuit în producție vechiul model începând cu avionul numărul 51. Opt noi avioane au fost terminate la timp pentru participarea la razboiul de eliberare a Basarabiei începind din22 iunie1941. Din această versiune vor fi construite 90 de aparate, cu numerele 051 -090, 106 - 150 și 176 - 180.[2]
La această versiune două din mitralierele Browning au fost înlocuite cu două mitraliere FN de 13,2 mm și s-a mărit anvergura. S-a îmbunătățit protecția rezervoarelor de combustibil și blindajul în dreptul pilotului. Din această versiune s-au fabricat 20 de aparate, cu numerele 181 - 200. În continuare,11 aparate din seria 201 - 211 vor fi echipate cu câte două rezervoare de combustibil suplimentare, de câte 100 l, largabile, amplasate sub aripi.[2]
La Atelierele de Reparații Material Volant (ARMV), care ulterior a devenitÎntreprinderea de Avioane București s-au transformat câteva aparate IAR 80 în versiunea biloc, pentru antrenament, versiunea fiind numită IAR 80DC (dublă comandă). Aceste aparate au intrat în dotarea școlilor de piloți de vânătoare.[2]
Este o versiune echipată pentru a putea executa misiuni de bombardament în picaj (Bo-Pi). În acest scop s-a pornit de la diverse versiuni de IAR 80, care au fost echipate cu lansatoare de bombe.
La versiunea IAR 81 de bază s-a pornit de la versiunea IAR 80A, căreia i-au fost adăugate trei lansatoare de bombe, două pentru bombe de 50 kg amplasate sub aripi și unul pentru o bombă de 250 kg amplasat sub fuzelaj. Armamentul era la fel cu al versiunii IAR 80A. Din această versiune s-au fabricat 50 de exemplare, cu numerele 091 - 105, 151 - 175 și 231 - 240.[2]
Această versiune provine din versiunea IAR 80B. Deosebirile constau în rezerva de cartușe pentru mitralierele de 13,2 mm, iar în locul bombelor de 50 kg avea rezervoare suplimentare de combustibil. S-au produs 29 de exemplare, cu seriile 212 - 230 și 291 - 300.[2]
La această versiune mitralierele de 13,2 mm sunt înlocuite cu două tunuri Ikaria (licență Oerlikon) de 20 mm, fiecare cu câte 60 de lovituri. Astfel puterea sa de foc era similară cu a aparatuluiSpitfire V. S-au produs 50 de exemplare, cu seriile 241 - 290.[2]
La această versiune tunurile Ikaria au fost înlocuite cu tunuri Mauser MG 151 de 20 mm, cu rezervă de lovituri mărită. Din această versiune s-au fabricat 38 de exemplare din seria de 100 comandată, cu seriile începând cu 301.[2]
S-a încercat adaptarea pe un IAR 81 a unui motorJunkers Jumo 211 Da, motor cu 12 cilindri în V inversat, supraalimentat, cu o putere mult mai mare, de 1340 CP (1000 kW). Rezultatele sunt puțin cunoscute.[2] De asemenea, la un IAR 80 s-a înlocuit motorul inițial cu unulBMW 801, utilizat de avionul de vânătoare germanFocke-Wulf Fw 190, ce putea dezvolta o viteză de cel puțin 600 km/h, dar acest lucru nu a putut fi pus în practică la scară, datorită faptului că germanii au fost în imposibilitatea de a furniza motorul.
.jpg)
.svg)
.svg)
