| Hermiona Asachi | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Glicheria Melirato |
| Născută | [1] Iași,Moldova |
| Decedată | (78 de ani)[1][2] Paris,Île-de-France,Franța[2] |
| Înmormântată | Cimitirul Montparnasse |
| Părinți | Gheorghe Asachi Elena Asachi |
| Căsătorită cu | Edgar Quinet (din)[3] Alexandru D. Moruzi |
| Cetățenie |  Franța[3] România |
| Ocupație | corespondent[*] traducătoare scriitoare redactor[*] |
| Limbi vorbite | limba română limba franceză[1] limba germană limba italiană |
| Activitate | |
| Studii | Collège de France |
| Pregătire | Edgar Quinet Jules Michelet Adam Mickiewicz |
| Limbi | limba franceză |
Modificădate / text  | |
Hermiona Asachi (alte nume:Ermiona sauHermione, după căsătorie:Hermione Quinet; n.,Iași,Moldova – d.,Paris,Île-de-France,Franța) a fost otraducătoare din limba franceză și italiană,scriitoare și editoare română.[4]
Fiica adoptivă a luiGheorghe Asachi și aElenei (născutăTeyber, fiica compozitorului austriac Anton Teyber și nepoata luiFranz Teyber(d)), pasionată de literatură și istoria veche și beneficiind de cunoștințele tatălui, cunoscător a vreo șase limbi străine, și ale mamei, muziciană recunoscută, Hermiona și-a însușit o bogată cultură, devenindpianistă eminentă și fină interpretă laharfă. A fost fiica lui Kiriaco Melirato și a Elenei Teyber (sau Tauber), fiind adoptată de Gheorghe Asachi, al doilea soț al Elenei, în anul1840.
Traduce încă de la 18 ani (în 1839), începând cu nuvelaRené Paul și Paul René deÉmile Deschamps(d), publicată în „Almanahul literar” și apreciată mai târziu deMihai Eminescu.[5]
Face prima traducere în românește dinSilvio Pellico(d).[6]
Publică un volum cu povestiri biblice intitulatIstoria sfântă pentru tinerimea moldo-română (1840) și traduce din Silvio Pellico șiBenjamin Franklin texte pe care le publică înAlbina românească.
După eșecul căsătoriei cu prințulAlecu Moruzi, rămasă foarte tânără singură cu un copil, George, născut la 1 ianuarie 1839[7], Hermiona pleacă la Paris pentru a-și desăvârși studiile (1841-1845), tatăl ei dorind ca ea să aibă o serioasă pregătire spirituală. Se stabilește, din1845, la Paris, unde intră în cercul intelectualilor revoluționari francezi.[5]
Căsătorită în 21 iulie1852 cu istoriculEdgar Quinet, se dedică editării operelor acestuia și editează cărțile scrise de tatăl său în limba franceză. Proscriși prin Decretul din 9 ianuarie 1852, după proclamarea luiNapoleon al III-lea împărat al Franței, soții au îndurat exilul 19 ani, până la căderea celui deal doilea imperiu, la 4 septembrie 1870, când împăratul a fost înlăturat și s-au putut întoarce la Paris. Zilele înstrăinării de patrie au fost consemnate înMemorii din exil, scris de Hermiona și publicat în 1868 de Librăria internațională din Paris.[5]
A corespondat cu unii dintre marii intelectuali francezi, printre careVictor Hugo,Jules Michelet,Louis Blanc ș.a.
