Henric avea un caracter aspru, o „forță vulcanică”, o cultură uimitoare și maniere seducătoare. Adolescent zdravăn, cu gâtul de taur, cu părul roșu tuns scurt, plăcuse grozav de mult reginei Franței,Eleonora de Aquitainia, când venise să presteze omagiul slabuluiLudovic al VII-lea pentru provinciileMaine șiAnjou. Eleonora obținu divorțul și, după două luni, luă de bărbat, la 27 de ani, pe băiatul acesta de 19 ani, căruia îi aducea ca zestre imensul ducat deAquitania, adicăLimousin,Gasconia,Perigordul, cu drepturi de suzeranitate pesteAuvergne și comitatul deToulouse. Henric, care avea de la mama sa,Matilda, ducatul deNormandia și de la tatăl său,Maine șiAnjou, devenise mult mai puternic înFranța decât însuși regeleFranței. Din 35 de ani de domnie, el nu a petrecut decât 13 ani în partea de nord a Canalului Mânecii. Între1158 și1163 nu a părăsit Franța deloc. (sursa!!!)
Pictare a secolului al XII-lea de la curtea deținută de Henry șiEleanor
A devenit rege alAngliei după o perioadă de lupte pentru tron (1135-1154), în timpul căreia autoritatea centrală a slăbit; a pus capăt acestei situații și a acționat pentru întărirea puterii monarhice.Pe lângă faptul că era rege al Angliei, stăpânea și provinciileAnjou,Maine,Touraine,Aquitania șiPoitou, astfel că autoritatea sa se întindea și asupra a mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței.Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate dinistoria Angliei. El a înfăptuit două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală s-a întărit.
Prima reformă menționată a constat în faptul că slujba militară datorată regelui, în principiu de toți oamenii liberi, dar în special de vasalii săi, putea fi înlocuită printr-o răscumpărare bănească, "banii de scut". Cu sumele obținute astfel, regele putea să recruteze ostașimercenari, care urmau să se afle permanent la dispoziția sa.
Reforma judiciară a extins competența justiției regale asupra celei senioriale. Astfel, oricare om liber putea să ceară, în schimbul unei taxe, ca procesul său să fie judecat de un tribunal regal. Reforma judiciară înfăptuită pe timpul domniei sale a constat și în definitivarea uniformizării legislației și a procedurii juridice în întreaga Anglie, lucru realizat prin elaborarea "dreptului comun" (Common Law).
Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul1164, demonstrează dorința lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale.Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de laRoma. Regele a ajuns, în felul acesta, la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canterbury,Thomas Becket.Acesta din urmă a fost asasinat în anul1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității.În anul1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.
