Henric a fost fiul luiHenric al II-lea de Bavaria (nepotul luiOtto cel Mare) și al soției sale,Ghizela de Burgundia. Henric a petrecut mare parte a copilăriei în exil, ceea ce a determinat apropierea sa de biserică, unul dintre locurile sale preferate de refugiu. După ce s-a împăcat cu regenții lui Otto al II-lea, tatăl său a revenit pe tronul ducal bavarez. La moartea sa în 995 Henric a devenit duce de Bavaria sub numele de Henric al IV-lea. În 1002, în timp ce se îndrepta spre Roma pentru a-l sprijini pe vărul său, împăratulOtto al III-lea, să recucerească orașul, acesta moare. Fără să ezite, știind că succesiunea va fi disputată, Henric intră în posesiaînsemnelor regale și la7 iunie1002 a fost ales și încoronatrege romano-german laMainz.[6]
În următorii ani își consolidează puterea în Germania după care revine în Italia și recuperează coroana de rege de laArduin ce fusese numit rege de o fracțiune opusă lui Henric. Este încoronat laPavia pe data de15 mai1004. În 1013 Arduin se răscoală din nou iar Henric revine în Italia, în anul următor fiind încoronat Împărat laRoma de cătrepapa Benedict al VIII-lea. În1020 revine în Italia pentru o a treia campanie împotrivabizantinilor din sudul peninsulei.
Cea mai importantă acțiune a sa ca împărat a fost în domeniul ecleziastic, prin reforma relației dintre biserică și stat și a administrației ecleziastice din imperiu. A susținut episcopii în raport cu călugării, ajutându-i să obțină controlul asupra unor teritorii vaste. Pentru a evita eventualele probleme de moștenire, el a susținut puternic celibatul, ceea ce a făcut ca episcopii să fie loiali împăratului de la care primiseră puterea. În1007 a fondat Dieceza deBamberg, un important centru de educație și artă.
.svg)
