.svg)
Houran (înarabăحَوْرَان) de asemenea, scrisHawran sauHauran) este oregiune care se întinde pe părți din sudulSiriei și nordulIordaniei. Este legată la nord de oazaGhouta, spre est de câmpulal-Safa, la sud destepadeșertului Iordaniei și la vest deÎnălțimile Golan. În mod tradițional, Houran este format din trei subregiuni: câmpiile Nuqrah și Jaydur, masivulJabal al-Druze(d) și câmpul vulcanicLajat(d). Populația Hauranului este în mare partearabă, dar eterogenă din punct de vedere religios; majoritatea locuitorilor câmpiilor aparținmusulmanilor sunniți aparținând marilor clanuri agrare, în timp cedruzii formează majoritatea omonimul muntelui Jabal al-Druze și o semnificativăortodoxie greacă și ominoritate greco-catolică, locuind la poalele vestice ale lui Jabal al-Druze. Cele mai mari orașe din regiune suntDaraa,al-Ramtha șial-Suwayda.
În mileniul I î.Hr au dominat în zonă regatul arameic al Damascului șiregatul Israelului, apoi, regiunea a căzut sub stăpânireaAsiriei, aBabilonului și aPersiei Ahemenide. Ulterior, după cucerirea luiAlexandru Macedon, a intrat în posesiaEgiptului Ptolemeic, aSiriei Seleucide, și a fost o zonă disputată întreRegatul iudeu al Dinastiei Hasmoneilor,Regatul Nabateean șiIturea.De la mijlocul secolului I î.Hr., regiunea a fost guvernată deImperiul Roman prinstatele vasale,Tetrarhia Irodiană(en)[traduceți] șiNabateeni până când a fost anexat oficial de către imperiu în secolul al II-lea d.Hr. Hauranul a prosperat sub dominația romană (106 -395 d.Hr.), iar satele sale au funcționat ca unități în mare parte autonome, dintre care unele s-au dezvoltat în orașe imperiale. Regiunea a continuat să prospere înepoca bizantină (395-634), în timpul căreia diferite triburi arabe au condus Hauranul în numeleBizanțului, inclusivSalihizii(d) (secolul al V-lea) șiGassanizii (secolul al VI-lea) până lacucerirea musulmană a Levantului(d) la mijlocul anilor '630. Pentru o mare parte a erei islamice subdominația otomană (1517-1917), Hauranul a fost împărțit în districtele al-Bathaniyya și Ḥawrān, care corespundeau clasicelorBatanea(d) și Auranita. Geografii musulmani medievali au descris aceste districte ca fiind prospere, bine udate și bine populate.
Sub romani, bobul de Batanea și vinul Auranitei au fost importante pentru comerțul imperial, iar de-a lungul istoriei sale, Hauranul a fost principala sursă a cerealelorLevantului. Regiunea a cunoscut un declin în secolul al XVII-lea până când cererea crescută de cereale siriene și îmbunătățirea securității au dus la renașterea și repopularea agriculturii Hauranului la mijlocul secolului al XIX-lea. Regiunea a beneficiat, de asemenea, din punct de vedere istoric, ca zonă de tranzit cheie pe ruta tradițională deHajj de caravană cătreMecca și mai târziu pecalea ferată Hejaz. Hauranul a rămascoșul de pâine(d) al Siriei până când a fost înlocuit în mare măsură de nordul Siriei la mijlocul secolului al XX-lea, ceea ce a coincis cu separarea sa de zonele interdependente din cauza frontierelor internaționale și aconflictului arabo-israelian. Cu toate acestea, a persistat ca o importantă zonă de tranzit agricol și comercial în anii 2000. În timpulRăzboiului Civil Sirian, care a fost declanșat în Hauran în 2011, a devenit o zonă majoră de conflict între rebeli și forțele guvernamentale încampania din Guvernoratul Daraa(d) până când guvernul a reafirmat controlul în 2018.
Disponibilitatea largă abazaltului în Hauran a condus la dezvoltarea uneiarhitecturi vernaculare distincte, caracterizată prin utilizarea exclusivă a bazaltului ca material de construcție și fuziuneaStilurilor romane aarhitecturii elenistice și a stilului nabatean, Durabilitatea bazaltului este creditată pentru posesia Hauranului a uneia dintre cele mai mari concentrații de monumente bine conservate din epoca clasică din lume. Orașe haurane precumBosra(d),Qanawat(d),Shahba(d),Salkhad(d),Umm el-Jimal și numeroase altele conținând temple și teatre romane, biserici și mănăstiri din epoca bizantină și forturi, moschei și băi construite de dinastii musulmane succesive.
.svg)
Deși definiția sa geografică poate varia, Hauran constă, în general, din următoarele subregiuni: câmpia Hauran, care formează inima regiunii;[1] munții Jabal Hauran (cunoscut și ca „Jabal al-Druze” sau „Jabal al-Arab”) la est de câmpie; și câmpul vulcanicLajat la nord de Jabal Hauran.[1][2][3][4] Regiunea este legată la nord deGhouta șiMarj câmpii în jurulDamascului și la sud de stepa deșertică aIordaniei.[2] Limita sa vestică este marcată de afluentul Ruqqad, care îl separă deÎnălțimile Golan („al-Jawlān”, în arabă).[1][2] Este legat spre est de stepele deșertice al-Hamad șial-Safa.[2] GeografulJohn Lewis Burckhardt, scriind în 1812, a definit-o după cum urmează:
La sud deJabal Kiswah șiJabal Khiyara începe țara Hauran. Se învecinează la est cu districtul stâncos Lajat și cu Jabal Hauran, ambele din care sunt uneori cuprinse în Hauran... La sud-est, undeBosra șiRamtha sunt cele mai îndepărtate sate locuite, Hauranul se învecinează cu deșertul. Limitele sale vestice sunt lanțul de sate de pe drumul Hajj, de laGhabaghib până la sud de Ramtha ... Hauran cuprinde, prin urmare, o parte dinTrachonitis șiIturea, din întreaga Auranită și din districtele nordiceBatanea.[5]
Câmpia Hauranului se întinde între câmpia Marj din Damasc spre sud până în Iordania de astăzi, unde se învecinează cu Jabal Ajlun la sud-vest și stepa deșertului la sud și sud-est.[1][6] La vest este platoul Golan, iar la est sunt zonele înălțate ale lui Jabal Hauran.[1][2] Câmpia a fost istoric împărțită în nordul Jaydur și sudul Nuqrah.[2][7] Prima este identificată cu vechea Iturea, în timp ce cea de-a doua este identificată cu vechea Batanea (Bashan - în ebraică, "al-Bathaniyya" în arabă).[7] Mult mai mare Nuqrah se extinde spre nord la abordărileal-Sanamayn, fiind legat la est de Lajat și Jabal Hauran.[8] Formează inima câmpiei Hauran.[1]Al-Nuqra este o denumire relativ recentă, care înseamnă "cavitatea" în arabă.[9] Jaydur se extinde la nord-vest de la al-Sanamayn până la câmpul minor de lavă situat la poaleleMuntelui Hermon ("Jabal al-Shaykh" în arabă).[8]
Așezări în regiunea Hauran, identificată înebraică și sub numele deBashan sunt menționate înScrisori de la Tell al Amarna înEgiptul antic, ca și carteabiblică aDeuteronomului (dinPentateuh).[1] În secoleleal IX-lea-al VIII-lea î.Hr. a fost controlată, uneori, de regatularameu alDamascului, alteori deRegatul Israelului.[1] În secolul al VIII -lea î.Hr. a fost cucerită și jefuită deImperiul Asirian, care a stăpânit-o între 732-610 î.Hr.[1], apoi de celBabilonian. Ulterior Bashanul a cunoscut o perioadă de securitate și prosperitate sub dominațiaPersiei Ahemenide; așezările au fost marcate în aceasta epocă de cultura arameeană siriană.[1]
Începând din mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. Hauranul, ca parte a Coele-Syriei, a intrat în posesia imperiului lui Alexandru cel Mare, apoi aEgiptului ptolemeic sau lagid[2] servind drept zonă tampon la granița cuSiria Seleucidă[10] Populația ei, destul de rărită, consista din grupuri semi-nomade șinomade precumIturieni șiarabii nabateeni, iar regiunea a rămas în mare parte subdezvoltată. În urmavictoriei de la Panium, în apropiereaMuntelui Hermon, în anul200 î.Hr. Seleucizii au cucerit-o.[2][10]. În vremea declinului Imperiului Seleucid,Regatul Nabateean cu capitala laPetra, și-a întins dominația până în sudul Hauranului.[1] Arabii nabateeni au pus stăpânire, între altele, pe orașeleBosra șiSalkhad.[1]La sfârșitulsecolului al II-lea î.Hr. stăpânirea Seleucizilor a devenit în mare parte nominală și regiunea a devenit o arie contestată între Regatul Nabateean,Regatul iudeu al Dinastiei Hasmoneilor, cu capitala laIerusalim, și principatul Itureea, constituit în nordulPodișului Golan și în sudulMunților Liban[11][10]
. New Haven: Yale University Press.ISBN 0-300-04100-4. .Bollettino di Archeologia on Line.Ministry of Cultural Heritage and Activities. 
. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
Materiale media legate deHouran laWikimedia Commons
