Harry Martinson s-a născut în 1904 laBlekinge, într-o familie foarte săracă. Tatăl său a decedat în1910, iar un an mai târziu, mama sa emigrează în America, lăsându-și copiii în grija comunei, care-i încredințează unor familii pentru a-i crește. Singurul său refugiu a fost școala. Câțiva ani a vagabondat prin Suedia, iar la 16 ani s-a îmbarcat marinar laKarlskrona, navigând șase ani pe mările lumii și practicând diverse meserii în diferite țări. Toți acești ani de muncă în cele mai diferite ambianțe a constituit o sursă de inspirație pentru primele lui lucrări literare, două volume de proză (Resor untan mål (Călătorii fără țel), {1932} șiKap Farväl (Capul Adio), {1933}).[11]
În jurul anului 1930, a apărut în viața culturală a Suediei un grup de scriitori care pornesc lupta împotriva poeziei de idei. Din inițiativa luiArtur Lundkvist se editează o antologie de poezie intitulată sugestivFem unga (Cinci tineri). În afară de Harry Martinson și deArtur Lundkvist, mai fac parte din acest grupGustav Sandgren, Eric Aslund și Josef Kjelgren. Dintre cei cinci tineri, cel mai talentat a fost Martinson. El continuă tradiția liricii naturii, începută de Linné, fiind unul dintre primii „creatori de limbă” suedezi.[11]
În1929, s-a căsătorit cuMoa Martinson, o scriitoare suedeză, pe care a cunoscut-o la redacța ziarului anarhistBrand. Ei au divorțat în1940, ca urmare a opiniilor politice diferite, în special, vis-à-vis deURSS. Harry Martinson s-a recăsătorit, în1942, cu Ingrid Lindcrantz.
În august1934, a participat laCongresul scriitorilor de laMoscova - excursie la modă printre scriitorii destânga din acel timp.[12]
Martinson a fost ales membru alAcademiei Suedeze în 1949, fiind primul autodidact acceptat în acest forum. În 1954 a primit titlul deDoctor honoris causa acordat de Universitatea dinGöteborg. A primit Premiul Nobel pentru literatură în 1974 împreună cuEyvind Johnson, însă au existat multe critici împotriva atribuirii acestui premiu, întemeiate pe faptul că atât Martinson cât și Johnson erau membri ai Academie Suedeze, cea care decernează premiile.[13]
Harry Martinson este unul dintre cei mai mari scriitori lirici ai Suediei și importanța lui constă în reînoirea limbajului poetic și a imagisticii. Are un stil foarte personal, caracterizat prin spontaneitate și caracter direct, concentrare, asociații fulgerătoare și o îndrăzneață folosire a imprevizibilului. Poeziile despre copilăria lui și despre natură sunt surprinzător de concrete și marcate de o candoare nefalsificată, contrabalansate de erudiția și calitățile sale de vizionar - vasta sa perspectivă privind înapoi, spre istorie, și înainte spre Cosmos
