Notă: Această pagină poate conține simboluriUnicode. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor potrivite.
Alfabetul coreean, cunoscut drepthangul[a] înCoreea de Sud (ascultăⓘ) și dreptchosŏn'gŭl[b] înCoreea de Nord, estesistemul de scriere oficial modern allimbii coreene.[1][2][3] Literele corespunzătoare celor cinciconsoane de bază reflectă formele organelor vorbirii în timp ce le pronunță, iar ele sunt modificate sistematic pentru a indica trăsăturifonetice; într-un mod asemănător, literele corespunzătoarevocalelor sunt modificate sistematic pentru a descrie sunete similare; hangul este, așadar, un sistem de scriere descriptiv.[4][5][6] El a mai fost descris și drept un „alfabet silabic”, fiindcă el combină elemente găsite în sistemele de scrierealfabetice șisilabice, cu toate că nu este neapărat oabugida.[5][7]
Hangul a fost creat în 1443 de cătreSejong cel Mare de Joseon în încercarea de a sprijinialfabetizarea populației, servind ca un complement (sau o alternativă) sistemuluilogografic chino-coreeanhanja, care fusese folosit pentru limba coreeană încă din perioadaGojoseon, alături dechineza clasică.[8][9] În consecință, hangul a fost inițial respins și discreditat de către clasa educată coreeană. El a devenit cunoscut sub numele deeonmun (언문／諺文 – „scriere vernaculară”) și a devenit sistemul principal de scriere a coreenei abia însecolul al XX-lea, după terminareaocupației japoneze a Coreei.[10]
Ortografia modernă în hangul se folosește de 24 de litere simple: 14 litere-consoană[c] și 10 litere-vocală.[d] Există și 27 de litere complexe, formate prin combinarea literelor de bază: 5 litere-consoană tari/încordate,[e] 11 litere-consoană complexe[f] și 11 litere-vocală complexe.[g] Patru litere din alfabetul original nu mai sunt folosite: o literă-vocală[h] și trei litere-consoană.[i] Literele coreene se scriu în blocurisilabice, literele fiind aranjate bidimensional. De exemplu, cuvântul pentru „albină” se scrie꿀벌 (kkulbeol), nuㄲㅜㄹㅂㅓㄹ (kkulbeol).[11] Silabele încep cu o consoană, urmată de o vocală, și apoi (opțional) de o altă consoană numităbatchim (받침). Dacă silaba începe cu un sunet vocalic, consoana ㅇ (ng) este folosită pe post de înlocuitor mut.
Silabele pot începe cu consoane simple sau tari, dar nu complexe. Vocala poate fi simplă sau complexă, iar cea de-a doua consoană poate fi simplă, complexă sau poate face parte dintr-un set restrâns de consoane tari. Structura grafică a silabei depinde de forma liniei de bază a vocalei: orizontală, verticală sau mixtă. Dacă linia de bază e verticală, atunci prima consoană și vocala se scriu de la stânga la dreapta, deasupra celei de-a doua consoane (dacă este prezentă); dacă linia de bază e orizontală, toate componentele sunt scrise de sus în jos; dacă există o linie de bază orizontală și una verticală, vocala complexă împrejmuiește prima consoană în jos și la dreapta, fiind apoi urmată de a doua consoană dedesubt (dacă este prezentă). Componentele unei consoane duble/complexe se scriu de la stânga la dreapta.[11]
La fel ca scrierea tradițională închineză șijaponeză, blocurile silabice din coreeană erau tradițional înșiruite de sus în jos, continuând cu coloane noi spre stânga; astfel de aranjamente pot fi folosite și astăzi în scop stilistic. În zilele noastre, însă, blocurile se înșiruie de la stânga la dreapta, continuând cu rânduri noi în jos, cuspații între cuvinte (care nu se folosesc în celelalte două limbi).[6]
La stânga: Cuvântulhunminjeongeum așa cum apare înHunminjeongeum eonhae, în hanja (caractere chinezești) dispuse vertical, cu variantele în hangul scrise în partea din dreapta-jos a fiecărei silabe, similar cufurigana în japoneză. Partea în hangul reține marcajele pentru accentul de înălțime, precum și literele vechi ㆁ (yennieung) și ㆆ (yeorinhieut). De asemenea, astăzi cuvântul se ortografiază cu ㅓ (eo) și nu cu ㅕ (yeo).
Alfabetul coreean a fost inițial denumithunminjeongeum (훈민정음) de către regele Sejong în 1443.[9]Hunminjeongeum este și denumirea documentului din 1446 care explică logica și știința din spatele acestui alfabet.
Denumireahangul/hangeul (한글) a fost introdusă în 1912 de lingvistul coreeanJu Si-gyeong. Ea combină cuvântul coreean antichan (한 – „mare”) și termenulgeul (글 – „scriere”). CuvântulHan se poate referi și laCoreea în general; așadar, denumirea poate însemna și „scriere coreeană”.[12] Numele a fostromanizat în diferite moduri:
han'gŭl, în sistemulMcCune–Reischauer, este deseori preluat cu inițială majusculă și fără diacritice în limba engleză (Hangul) și apare astfel în multe dicționare de limbă engleză; dicționarele de limbă română nu includ vreo variantă a acestui cuvânt, însă secțiunea românească din CLDR conține „hangul” cu literă mică și fără diacritice;[13]
hān kul în romanizareaYale, un sistem recomandat pentru studii lingvistice tehnice.
ÎnCoreea de Nord, denumirea preferată estechosŏn'gŭl (조선글), dupăChosŏn/Joseon, numele nord-coreean al Coreei.[14] Coreea de Nord folosește o versiune modificată a sistemului McCune–Reischauer în scopul romanizării, astfel că reprezentarea latină devinejosŏn-gŭl.
Până la mijloculsecolului al XX-lea, elita coreeană prefera să scrie încaractere chinezești, numitehanja. Grafia era denumită șijinseo (진서／真書 – „litere adevărate”). Conform unor relatări, elita folosea nume batjocoritoare pentru alfabetul coreean, precumamkeul (암클 – „scriere femeiască”) șiahaetgeul (아햇글 – „scriere de copii”), însă nu există dovezi scrise.[15]
Înainte de crearea alfabetului, coreenii scriau în principal închineză clasică, în paralel cu câteva sisteme fonetice native apărute cu câteva secole înainte de hangul, cum ar fi idu, hyangchal, gugyeol și gakpil.[16][17][18][19] Totuși, numeroși coreeni din clasele inferioare rămâneau analfabeți, din cauza dificultății învățării unui număr mare de caractere chinezești, în condițiile în care ei deseori nu aveau privilegiul educației organizate.[20] Pentru a promova alfabetizarea populației de rând, cel de-al patrulea rege aldinastiei Joseon,Sejong cel Mare, a creat și promulgat personal un nou alfabet.[2][20][21] În ciuda ipotezelor cum că regele Sejong ar fi ordonat unui grup de cărturari numit Sala celor Vrednici să inventeze hangul, consemnări din acea vreme, precumCronicile Dinastiei Joseon și prefața luiJeong In-ji laHunminjeongeum haerye, subliniază că Sejong l-a inventat singur.[22]
Alfabetul coreean a fost proiectat astfel încât oamenii cu puțină educație să poată învăța să scrie și să citească. O zicală populară despre literele din hangul este: „Un om deștept se poate obișnui cu ele într-o dimineață; chiar și un om prost le poate învăța în zece zile”.[23]
O pagină dinHunminjeongeum eonhae. Coloana a treia de la stânga (나랏〮말〯ᄊᆞ미〮), are la stânga blocurilor silabice diacritice ce denotă accentul de înălțime.
Proiectul a fost finalizat în decembrie 1443–ianuarie 1444, și descris în 1446 într-un document intitulatHunminjeongeum (훈〮민져ᇰ〮ᅙᅳᆷ／訓民正音 – „Pronunția corectă pentru educarea poporului”), de la care a venit însuși numele alfabetului.[15] Data publicării lucrării, 9 octombrie, este considerată Ziua Hangul în Coreea de Sud. Echivalentul nord-coreean, Ziua Chosŏn'gŭl, este pe 15 ianuarie.
Un alt document, publicat în 1446 și intitulatHunminjeongeum haerye (訓民正音解例 – „Explicații și exemple ale pronunției corecte pentru educarea poporului”), a fost descoperit în 1940. Documentul explică formele literelor-consoană în conformitate cu fonetica articulatorie, și pe cele ale literelor-vocală în conformitate cu principiile deyin–yang șiarmonie vocalică.
Hangul s-a lovit de opoziția elitei educate, precumChoe Man-ri și alți cărturari confucianiști coreeni în jurul anului 1440; aceștia considerau hanja drept singura grafie legitimă și vedeau în hangul o amenințare la statutul lor.[20] Totuși, hangul a intrat în cultura populară, așa cum dorea Sejong, fiind folosit mai ales de femei și de scriitori de povești din popor.[24]
Regele Yeonsan, al zecelea, a interzis studiul și uzul alfabetului în 1504, după publicarea unui document care îl critica.[25] Similar,regele Jungjong, al unsprezecelea, a abolit în 1506 Ministerul de Eonmun, instituție guvernamentală ce se ocupa cu studiul alfabetului coreean.[26]
Songganggasa, o colecție de poezii deJeong Cheol, publicată în 1768.
Sfârșitulsecolului al XVI-lea a cunoscut o renaștere a alfabetului coreean, întâi cu popularitatea literaturii gasa, și apoi cu cea a literaturii sijo. Însecolul al XVII-lea, romanele în hangul au devenit un gen popular.[27] Totuși, circulația îndelungată a alfabetului fără standardizare a făcut ca ortografia să devină destul de neregulată.[24]
În 1796, cărturarul olandezIsaac Titsingh a devenit prima persoană care a adus în Vest o carte scrisă în coreeană. Colecția sa conținea șiSangoku tsūran zusetsu (三国通覧図説,Sangoku tsūran zusetsu? „O descriere ilustrată a trei țări”) deHayashi Shihei.[28] Această carte, publicată în Japonia în 1785, descria Regatul Joseon[29] și hangul.[30] În 1832, Fondul de Traducere Orientală al Marii Britanii și al Irlandei a susținut publicarea sumară postumă a traducerii franceze a lui Titsingh.[31]
Datorită popularizării naționalismului coreean însecolul al XIX-lea, influenței susținătorilorReformei Gabo și promovării alfabetului coreean în școli și în literatură de către misionari din Vest,[32] hangul a fost folosit în documente oficiale pentru prima oară în 1894.[25] Textele studiate în școli primare au început să folosească hangul în 1895, iarDongnipsinmun, inaugurat în 1896, a devenit primul ziar imprimat și în hangul, și în engleză.[33]
După anexarea japoneză din 1910,japoneza a devenit limba oficială în Coreea. Totuși, hangul se preda în continuare în școlile coreene construite după anexare, iar coreeana se scria într-o grafie amestecată hanja–hangul, în care majoritatea rădăcinilor se scriau în hanja, iar sufixele gramaticale, în hangul, similar cu amestecul kanji–kana întâlnit în japoneza de astăzi. Japonia a interzis literatura coreeană timpurie, iar educația publică a devenit obligatorie pentru copii.[34]
Ortografia a fost parțial standardizată în 1912, astfel că ㆍ (arae-a, o vocală care mai târziu a dispărut din coreeană) a fost limitată numai la rădăcini chino-coreene, consoanele tari au fost reduse la doar ㅺsg, ㅼsd, ㅽsb, ㅆss și ㅾsj, iar consoanele finale au fost reduse la ㄱg, ㄴn, ㄹl, ㅁm, ㅂb, ㅅs, ㅇng, ㄺlg, ㄻlm și ㄼlb. ㄷd a fost înlocuit, la final de silabă, cu ㅅs. Vocalele lungi erau marcate cu un punct diacritic la stânga silabei, însă s-a renunțat la această practică în 1921.[24]
O a doua reformă colonială a fost adoptată în 1930.Arae-a a dispărut, consoanele tari au fost schimbate în ㄲkk, ㄸtt, ㅃpp, ㅆss și ㅉjj; au fost permise mai multe consoane finale (ㄷd, ㅈj, ㅌt, ㅊch, ㅍp, ㄲkk, ㄳgs, ㄵnj, ㄾlt, ㄿlp, ㅄbs), făcând ortografia mai morfofonemică. Consoana dublă ㅆss se scria independent (fără vocală) atunci când apărea între substantive, iar particula nominală 가ga a fost introdusă după vocale, înlocuind particula 이i.[24]
Ju Si-gyeong, lingvistul care a inventat termenulhangul („marea scriere”), care a înlocuit termenuleonmun („scrierea vernaculară”) în 1912, a fondat Societatea de Cercetare a Limbii Coreene (朝鮮語研究會; mai târziu redenumită în Societatea de Hangul:한글學會), care a adus, în continuare, reforme legate de ortografie, cu Sistemul Standardizat de Hangul (한글 맞춤법 통일안) din 1933. Schimbarea principală a fost de a face hangul cât mai morfofonemic posibil, folosind literele existente.[24] În 1940, s-a publicat un sistem pentru transliterarea de ortografii străine.
Limba coreeană a fost, însă, interzisă în școli în 1938, ca parte a politicii japoneze de asimilare culturală;[35] interdicția a fost extinsă la publicații de limbă coreeană în 1941.[36]
Ortografia modernă definitivă a fost publicată în 1946, la scurt timp de la obținerea independenței. În 1948,Coreea de Nord a încercat să facă grafia perfect morfofonemică prin adăugarea de noi litere, iar în 1953,Syngman Rhee a încercat să simplifice ortografia dinCoreea de Sud, revenind la ortografia colonială din 1921, însă ambele reforme au fost abandonate după doar câțiva ani.[24]
Ambele Corei au folosit hangul sau hangul amestecat ca unică grafie oficială, cea în hanja devenind din ce în ce mai puțin utilizată, mai ales în Nord.
Începând din anii 1970, hanja a început să cunoască un declin treptat în texte comerciale și neoficiale în Sud sub intervenția guvernului, astfel încât unele ziare sud-coreene au început să folosească hanja doar pentru abrevieri sau pentru dezambiguizarea omonimelor.
Totuși, din moment ce documentele, literatura și cronicile coreene de-a lungul istoriei au fost scrise mai mult închineza clasică, este în continuare importantă o bună cunoaștere practică a caracterelor chinezești, mai ales în învățământul superior, pentru interpretarea și studierea textelor vechi din Coreea sau pentru citirea textelor didactice legate de științele umaniste.[37]
Competențele la nivel înalt în hanja sunt utile și pentru înțelegerea etimologiei cuvintelor chino-coreene și pentru lărgirea vocabularului personal.[37]
Societatea de Hunminjeongeum dinSeul a încercat să extindă utilizarea de hangul pentru unele limbi asiatice fără grafie.[42] În 2009, hangul a fost neoficial adoptat de orașulBaubau, dinSulawesi,Indonezia, pentru scrierealimbii cia-cia.[43][44][45][46]
Un număr de vorbitori indonezieni de cia-cia care au vizitat Seulul în decembrie 2009 au generat atenție majoră din partea mass-mediei din Coreea de Sud și au fost salutați la sosire de cătreOh Se-hoon, primarul Seulului.[47] Totuși, s-a confirmat în octombrie 2012 că încercările de a răspândi hangul în Indonezia eșuaseră.[48]
Literele din hangul se numescjamo (자모／字母). În alfabetul modern, există 19 consoane (자음) și 21 de vocale (모음). Ele au primit denumiri pentru prima dată înHunmongjahoe (훈몽자회／訓蒙字會), un manual scris în hanja deChoe Se-jin.
Forma limbii în timp ce pronunță ㄱ (g).Forma limbii în timp ce pronunță ㄴ (n).Forma dinților și a limbii în timp ce pronunță ㅅ (s).ㅇ (ng) imită laringele.ㅁ (m) imită gura închisă.
ㅇ nu este pronunțat în poziție inițială; el este doar un înlocuitor atunci când silaba începe cu vocală. ㄸ, ㅃ și ㅉ nu se folosesc niciodată în poziție finală.
Consoanele sunt categorisite în obstruente (sunete produse prin oprirea fluxului de aer sau prin canalizarea acestuia printr-o fantă îngustă) și sonante (sunete produse prin expulzarea aerului fără obstrucții la nivelul gurii și/sau a nasului).[49] Tabelul de mai jos listează consoanele coreene după categoriile și subcategoriile din care fac parte.
Toate obstruentele coreene suntsurde — laringele nu vibrează în timpul producerii sunetului — și sunt distinse după nivelul de aspirare și încordare. Consoanele încordate sunt produse prin comprimarea corzilor vocale, iar cele aspirate, prin deschiderea lor.[49]
Pronunția unei consoane la final de silabă poate fi afectată de litera următoare și vice-versa. Tabelul de mai jos descrie aceste reguli de asimilare. Celulele gri arată cazurile în care nu se petrece nicio schimbare.
Asimilare: modificare în pronunția a două consoane alăturate exemple: 강루 –gang +ru →gangnu; 있어 –it +eo →isseo; 합니다 –hap +ni +da →hamnida
a) + b)
b) Consoana de la începutul celei de-a doua silabe
ㄱ[k]
ㄴ[n]
ㄷ[t]
ㄹ[ɾ]
ㅁ[m]
ㅂ[p]
ㅅ[s]
ㅇ (mut)
ㅈ[t͡ɕ]
ㅎ[h]
a) Consoana de la finalul primei silabe
ㄱ, ㄲ, ㅋ[k̚]
[k̚k͈]
[ŋn]
[k̚t͈]
[ŋn]
[ŋm]
[k̚p͈]
[k̚s͈]
[ɡ],[k͈],[kʰ]
[k̚t͈͡ɕ͈]
[kʰ]
ㄴ[n]
[nɡ]
[nn]
[nd]
[ɭɭ]/[nn]
[nm]
[nb]
[ns]
[n]
[nd͡ʑ]
[nh]
ㄷ, ㅅ, ㅆ, ㅊ, ㅌ[t̚]
[t̚k͈]
[nn]
[t̚t͈]
[nm]
[t̚p͈]
[t̚s͈]
[d],[s],[s͈],[t͡ɕʰ],[tʰ]
[t̚t͈͡ɕ͈]
[tʰ]
ㅈ[t̚]
[d͡ʑ]
[t͡ɕʰ]
ㄹ[ɭ]
[ɭɡ]
[ɭd]
[ɭɭ]
[ɭm]
[ɭb]
[ɭs]
[ɾ]
[ɭd͡ʑ]
[ɭh]/[ɾ]
ㅁ[m]
[mɡ]
[mn]
[md]
[mn]
[mm]
[mb]
[ms]
[m]
[md͡ʑ]
[mh]
ㅂ, ㅍ[p̚]
[p̚k͈]
[mn]
[p̚t͈]
[mm]
[p̚p͈]
[p̚s͈]
[b],[pʰ]
[p̚t͈͡ɕ͈]
[pʰ]
ㅇ[ŋ]
[ŋɡ]
[ŋn]
[ŋd]
[ŋn]
[ŋm]
[ŋb]
[ŋs]
[ŋ]
[ŋd͡ʑ]
[ŋh]
ㅎ[t̚]
[kʰ]
[n]
[tʰ]
[ɾ]
[m]
[pʰ]
[s͈]
∅
[t͡ɕʰ]
[tʰ]
Asimilarea consoanelor se petrece ca rezultat alsonorizării intervocalice. Atunci când sunt înconjurate de vocale sau consoane sonante (precum ㅁ/m/ sau ㄴ/n/), oclusivele vor prelua caracteristicile sunetelor din jur. Din moment ce oclusivele simple (precum ㄱ/k/) se produc cu corzile vocale relaxate, ele sunt mai susceptibile să fie afectate de sunetele sonante sau sonore din jur (produse cu corzile vocale vibrând).[49]
Mai jos sunt prezentate exemple ce ilustrează cum consoanele laxe (ㄱ/k/, ㄷ/t/, ㅂ/p/, ㅈ/t͡ɕ/) se modifică din cauza poziției în cuvânt. Literele îngroșate evidențiază sonorizarea intervocalică — slăbirea consoanelor laxe surde, devenind sonore:
ㄱ
공[koŋ] – „minge”
새 공[sɛgoŋ] – „minge nouă”
ㄷ
다[ta] – „tot”
맏[mat̚] – „cel mai bătrân”
맏아들[madadɯɭ] – „cel mai mare fiu”
ㅂ
밥[pap̚] – „orez”
보리밥[poɾibap̚] – „orz amestecat cu orez”
ㅈ
죽[t͡ɕuk̚] – „piure de ovăz”
콩죽[kʰoŋd͡ʑuk̚] – „piure de fasole”
Consoanele ㄹ și ㅎ suferă și ele o astfel de slăbire. Laterala ㄹ/l/ devine[ɾ] în poziție intervocalică. De exemplu, cuvântul말[maɭ] urmat de particula de subiect이[i] va deveni[maɾi]. Fricativa ㅎ/h/ este foarte slabă și poate fi elidată, ca în cuvântul말하다/malhata/ →[maɾada]. Uneori, în loc să se elideze complet, el poate aspira o consoană adiacentă:놓다[notʰa].[49]
Consoanele laxe devin încordate după alte obstruente, din cauză că articularea primei obstruente se produce fără eliberare. Încordarea se poate observa în cuvinte precum입구[ip̚k͈u].
Consoanele din hangul pot fi combinate într-unul din 11 grupuri posibile, care întotdeauna apar la final de silabă: ㄳ, ㄵ, ㄶ, ㄺ, ㄻ, ㄼ, ㄽ, ㄾ, ㄿ, ㅀ, ㅄ.
Combinații cu grupuri de consoane exemple: 닭 –dak; 없다 –eopda; 앉아 –anja; 많아 –mana
a) + b)
Pronunție în izolare
b) Consoana de la începutul celei de-a doua silabe
ㅇ (mut)
ㄷ (d)
a) Grupul de consoane de la finalul primei silabe
ㄳ (ks)
[k̚]
[k̚s͈]
[k̚t͈]
ㄵ (nj)
[n]
[nd͡ʑ]
[nt͈]
ㄶ (nh)
[n]
[n]
[ntʰ]
ㄺ (lg)
[k̚]
[ɭɡ]
[k̚t͈]
ㄻ (lm)
[m]
[ɭm]
[mt͈]
ㄼ (lb)
[ɭ]/[p̚]
[ɭb]
[ɭt͈]/[p̚t͈]
ㄽ (ls)
[ɭ]
[ɭs͈]
[ɭt͈]
ㄾ (lt)
[ɭ]
[ɭtʰ]
[ɭt͈]
ㄿ (lp)
[p̚]
[ɭpʰ]
[p̚t͈]
ㅀ (lh)
[ɭ]
[ɾ]
[ɭtʰ]
ㅄ (ps)
[p̚]
[p̚s͈]
[p̚t͈]
În cuvintele în care grupurile de consoane sunt urmate de ㅇ sau ㄷ, grupul este resilabificat printr-un fenomen fonologic numitliaison. În cuvintele în care prima consoană din grup este ㅂ, ㄱ sau ㄴ, articularea se oprește, iar a doua consoană nu poate fi pronunțată. Așadar, în cuvinte precum값⫽kaps⫽, ㅅ nu poate fi articulat, iar cuvântul este pronunțat[kap̚]. De obicei, a doua consoană reapare când e urmată de ㅇ:값이⫽kaps-i⫽ →/kap.s͈i/ →[kap̚.ɕ͈i].
Tabelul de mai jos arată cele 21 de vocale folosite în alfabetul coreean modern, în ordinea alfabetică sud-coreeană, cu echivalente înRomanizarea Revizuită pentru fiecare literă și cu pronunții înAlfabetul Fonetic Internațional.
Hangul
ㅏ
ㅐ
ㅑ
ㅒ
ㅓ
ㅔ
ㅕ
ㅖ
ㅗ
ㅘ
ㅙ
ㅚ
ㅛ
ㅜ
ㅝ
ㅞ
ㅟ
ㅠ
ㅡ
ㅢ
ㅣ
Romanizare
a
ae
ya
yae
eo
e
yeo
ye
o
wa
wae
oe
yo
u
wo
we
wi
yu
eu
ui
i
AFI
/a/
/ɛ/
/ja/
/jɛ/
/ʌ/
/e/
/jʌ/
/je/
/o/
/wa/
/wɛ/
/ø/~/we/
/jo/
/u/
/wʌ/
/we/
/y/~/ɥi/
/ju/
/ɯ/
/(ɰ)i/
/i/
În general, vocalele din coreeană sunt separate în două categorii: monoftongi și diftongi. Monoftongii se produc printr-o singură mișcare articulatorie, în timp ce diftongii descriu o schimbare în articulare. Diftongii au două elemente constituente: o semivocală și un monoftong. Există păreri diferite despre câte dintre vocale sunt monoftongi; cea mai mare mulțime propusă conține 10 monoftongi, iar cea mai mică, 8. Această divergență scoate la iveală două dileme: dacă limba are două vocale frontale rotunjite (/ø/ și/y/) și dacă limba are trei niveluri de vocale frontale în funcție de deschidere (adică dacă/ɛ/ și/e/ sunt distincte).[50] Studiile fonologice realizate pe formanți arată că vorbitorii actuali de coreeană standard nu disting vocalele ㅔ și ㅐ.[51]
Ordinea alfabetică folosită de hangul se numește ordineaganada (가나다순), după primele trei consoane și prima vocală din alfabet. Ordinea alfabetică coreeană nu amestecă consoanele și vocalele: întâi apar consoanele velare, apoi cele coronale, labiale, sibilante etc. Vocalele vin după consoane.[52]
În 1527,Choe Se-jin a reorganizat alfabetul astfel:
ㄱ ㄴ ㄷ ㄹ ㅁ ㅂ ㅅ ㆁ ㅋ ㅌ ㅍ ㅈ ㅊ ㅿ ㅇ ㅎ
ㅏ ㅑ ㅓ ㅕ ㅗ ㅛ ㅜ ㅠ ㅡ ㅣ ㆍ
Aceasta este baza ordinilor alfabetice moderne. Această ordine a venit înainte de apariția consoanelor încordate și înaintea contopirii literelor ㅇ (nul) și ㆁ (ng). Astfel, atunci când guvernele dinCoreea de Sud șiCoreea de Nord au implementat uzul complet de hangul, ele au ordonat aceste litere în moduri diferite: în Sud s-au grupat literele asemănătoare împreună, iar în Nord literele noi au fost adăugate la finalul alfabetului.[54][55]
Literele noi, duble, sunt poziționate la final, pentru a nu altera ordinea tradițională a restului alfabetului.
ㄱ ㄴ ㄷ ㄹ ㅁ ㅂ ㅅ ㅇ ㅈ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ ㄲ ㄸ ㅃ ㅆ ㅉ
ㅏ ㅑ ㅓ ㅕ ㅗ ㅛ ㅜ ㅠ ㅡ ㅣ ㅐ ㅒ ㅔ ㅖ ㅚ ㅟ ㅢ ㅘ ㅝ ㅙ ㅞ
Toate digramele și trigramele, inclusiv vechii diftongi ㅐ și ㅔ, sunt poziționate după vocalele simple, menținând și aici ordinea alfabetică a lui Choe.
(„Nul” înseamnă că nu e nicio consoană la final de silabă.)
Spre deosebire de cazurile în care se află în poziție inițială, în poziție finală ㅇ e pronunțat nazal[ŋ]; acest sunet nu apare decât final în limba modernă. Literele duble sunt poziționate la final, ca la ordinea inițialelor, dar consoanele combinate sunt ordonate imediat după primul element constituent.[54]
În ordinea sudică, literele duble vin imediat după omoloagele lor simple:
ㄱ ㄲ ㄴ ㄷ ㄸ ㄹ ㅁ ㅂ ㅃ ㅅ ㅆ ㅇ ㅈ ㅉ ㅊ ㅋ ㅌ ㅍ ㅎ
ㅏ ㅐ ㅑ ㅒ ㅓ ㅔ ㅕ ㅖ ㅗ ㅘ ㅙ ㅚ ㅛ ㅜ ㅝ ㅞ ㅟ ㅠ ㅡ ㅢ ㅣ
Vocalele moderne simple apar primele, apoi formele derivate sunt amestecate după forma lor: întâi se adaugăi, apoi se iotacizează, apoi se iotacizează cui adăugat.Diftongii ce încep cuw se ordonează în concordanță cu ortografierea lor, adică drept ㅗ sau ㅜ plus altă vocală, nu dreptdigrame separate.
Fiecare silabă începe cu o consoană (sau cu un ㅇ mut), urmată de o vocală (de ex. ㄷ + ㅏ = 다). Unele silabe, precum달 și닭, au o consoană finală sau un grup final de consoane (받침). Așadar, există 399 de combinații posibile pentru silabe din 2 litere și 10 773 de combinații posibile pentru silabe din mai mult de 2 litere; totalul de blocuri silabice posibile este 11 172.[54]
Standardul național sud-coreeanKS X 1026-1 definește o ordine de sortare ce include chiar și litere arhaice din hangul:[56]
Literele alfabetului coreean au fost denumite de lingvistul coreeanChoe Se-jin în 1527. Coreea de Sud folosește denumirile tradiționale ale lui Choe, dintre care majoritatea urmează modelul<literă> +i +eu +<literă>. Choe a descris aceste denumiri listând caractere hanja cu pronunții similare. Totuși, deoarece silabelor윽euk,읃eut și읏eut nu le corespunde niciun hanja, Choe a dat acestor litere denumirile modificate기역giyeok,디귿digeut și시옷siot, folosind caractere hanja sau silabe coreene native care nu urmau modelul celorlalte.[57]
Inițial, Choe le-a dat literelor ㅈj, ㅊch, ㅋk, ㅌt, ㅍp, ㅎh numele monosilabice neregulateji,chi,ki,ti,pi,hi, fiindcă ele nu trebuiau să apară în poziție finală, așa cum s-a specificat înHunminjeongeum, însă, după stabilirea noii ortografii în 1933, care a permis utilizarea tuturor consoanelor în poziție finală, numele au fost schimbate în cele prezente.
Atât în Coreea de Nord, cât și în Coreea de Sud, denumirile vocalelor sunt aceleași cu sunetele pe care le produc ele.
Tabelul de mai jos arată denumirile folosite în Coreea de Nord pentru consoane. Literele sunt aranjate în ordinea alfabetică nord-coreeană, iar denumirile sunt romanizate conform sistemuluiMcCune–Reischauer, folosit la scară largă în Coreea de Nord. Consoanele tari sunt descrise prin cuvântultoen (된 – „tare”). De asemenea, denumirile literelor ㄱ, ㄷ și ㅅ au fost schimbate pentru a urma modelul celorlalte:시읏siŭt, nu시옷siot.
Consoană
ㄱ
ㄴ
ㄷ
ㄹ
ㅁ
ㅂ
ㅅ
ㅇ
ㅈ
ㅊ
ㅋ
ㅌ
ㅍ
ㅎ
ㄲ
ㄸ
ㅃ
ㅆ
ㅉ
Denumire
기윽
니은
디읃
리을
미음
비읍
시읏
이응
지읒
치읓
키읔
티읕
피읖
히읗
된기윽
된디읃
된비읍
된시읏
된지읒
MR
kiŭk
niŭn
tiŭt
riŭl
miŭm
piŭp
siŭt
iŭng
chiŭt
ch'iŭt
k'iŭk
t'iŭt
p'iŭp
hiŭt
toen'giŭk
toendiŭt
toenbiŭp
toensiŭt
toenjiŭt
În Coreea de Nord, o modalitate alternativă de referire la o consoană este prin numele<literă> +ŭ (ㅡ), spre exemplu 그kŭ pentru litera ㄱ, 쓰ssŭ pentru litera ㅆ etc.
Tabelul de mai jos arată denumirile folosite în Coreea de Sud pentru consoane. Literele sunt aranjate în ordinea alfabetică sud-coreeană, iar denumirile sunt romanizate conformRomanizării Revizuite, sistemul oficial de romanizare al Coreei de Sud. Consoanele tari sunt descrise prin cuvântulssang (쌍 – „pereche”).
Literele din hangul au adoptat unele reguli ale caligrafiei chinezești. ㅇ și ㅎ folosesc cercuri, motiv neîntâlnit în caracterele chineze de tipar.[58][59]
Liniile se scriu și se parcurg de sus în jos și de la stânga la dreapta. Diagonalele și cercurile pornesc de sus; cele din urmă se scriu antiorar (coboară pe stânga).
Ordinea priorității pentru linii care încep din același punct:
Linii verticale
Linii orizontale
Diagonale/curbe
care coboară spre stânga
care coboară spre dreapta
O linie cotită va avea aceeași prioritate ca componenta ei orizontală. De exemplu, linia cotită din ㅁ (ㄱ) se scrie imediat după verticala din stânga, dar linia cotită din ㅌ (ㄴ) se scrie ultima.
ㄱ (giyeok 기역)
ㄴ (nieun 니은)
ㄷ (digeut 디귿)
ㄹ (rieul 리을)
ㅁ (mieum 미음)
ㅂ (bieup 비읍)
ㅅ (siot 시옷)
ㅇ (ieung 이응)
ㅈ (jieut 지읒)
ㅊ (chieut 치읓)
ㅋ (kieuk 키읔)
ㅌ (tieut 티읕)
ㅍ (pieup 피읖)
ㅎ (hieut 히읗)
ㅏ (a)
ㅑ (ya)
ㅓ (eo)
ㅕ (yeo)
ㅗ (o)
ㅛ (yo)
ㅜ (u)
ㅠ (yu)
ㅡ (eu)
ㅣ (i)
Componentele unei litere compuse se scriu separat, de la stânga la dreapta. De exemplu, litera ㅒ este formată din ㅑ și ㅣ, deci a doua verticală se scrie mereu ultima, spre deosebire de ㅂ, în care verticalele se scriu primele.
Sistemele de scriere pot transcrie limbi la nivel de morfem (scrieri logografice precum hanja), de silabă (silabare precum kana), de segment (scrierialfabetice precumalfabetul latin) sau, ocazional, de trăsături distinctive. Hangul combină aspecte din ultimele trei categorii, grupând sunetele însilabe, folosind simboluri distincte pentru segmente și, în unele cazuri, folosind linii anume pentru a indica trăsături distinctive, precum locul articulării (labial, coronal, velar, glotal) și maniera acesteia (oclusivă, nazală, sibilantă, aspirată), în cazul consoanelor, și iotacizarea (un sunety- ce precedă alt sunet),clasa armonică și mutația, în cazul vocalelor.
Spre exemplu, consoana ㅌt[tʰ] este compusă din trei linii, fiecare dintre ele cu o semnificație aparte: linia orizontală de sus indică faptul că ㅌ este consoană oclusivă, la fel ca ㆆʔ, ㄱg, ㄷd și ㅈj, care au aceeași linie (ultima e o africată, adică o secvență între o oclusivă și o fricativă); linia orizontală din mijloc indică faptul că ㅌ este consoană aspirată, la fel ca ㅎh, ㅋk, ㅊch și ㅍp; linia cotită rămasă indică faptul că ㅌ este consoană alveolară, la fel ca ㄴn și ㄷd. Două consoane, ㆁ și învechitul ㅱ, au câte două pronunții și par să fie compuse din două elemente corespunzătoare acestor două pronunții:[ŋ]~liniște pentru ㆁ și[m]~[w] pentru ㅱ.
La vocale, o linie scurtă conectată la linia principală a literei (care este mult mai lungă) indică faptul că este una dintre vocalele carepot fi iotacizate; linia scurtă este apoi dublată atunci când vocalaeste iotacizată. Poziția liniei indică cărei clase armonice aparține vocala:„luminos” (spre sus sau dreapta) sau„obscur” (spre jos sau stânga). În alfabetul modern, o linie verticală lungă în plus indică mutația vocalelor, obținându-se ㅐ[ɛ], ㅔ[e], ㅚ[ø] și ㅟ[y] din ㅏ[a], ㅓ[ʌ], ㅗ[o] și ㅜ[u], respectiv. Acest lucru nu făcea parte din designul intenționat al alfabetului, ci este mai degrabă o dezvoltare naturală a unor diftongi ce se terminau în ㅣ[j]. Totuși, în multe dialecte coreene, inclusiv dialectul standard dinSeul, e posibil ca unele dintre ele să fi rămas diftongi. De exemplu, în dialectul din Seul, ㅚ poate fi pronunțat mai degrabă[we], iar ㅟ,[ɥi].
Pe lângă litere, inițial, hangul se folosea desemne diacritice pentru a indica accentul de înălțime. O silabă înaltă (거성) se marca cu un punct (〮) la stânga; o silabă ascendentă (상성) se marca cu două puncte (〯). Diacriticele nu se mai folosesc, fiindcă dialectul modern din Seul a pierdut accentul de înălțime. Și lungimea vocalelor a fost neutralizată în coreeana modernă[60] și nu se mai notează.
Literele-consoană intră în cinci grupuri omorganice, fiecare cu o formă de bază, și una sau mai multe litere derivate de la această formă prin adăugarea de linii suplimentare. ÎnHunminjeongeum haerye, formele de bază reprezintă vizual articularea limbii, cerului gurii, dinților și gâtului în timpul producerii acestor sunete.
Simplă
Aspirată
Tare
Palatală
ㅈ
ㅊ
ㅉ
Velară
ㄱ
ㅋ
ㄲ
Coronală
ㄷ
ㅌ
ㄸ
Bilabială
ㅂ
ㅍ
ㅃ
Fricativă
ㅅ
ㅆ
Denumirile coreene pentru aceste grupuri sunt împrumutate din fonetica chineză:
Formă de bază: ㄱ este o vedere laterală asupra părții posterioare a limbii ridicate spre palatul moale. ㅋ e derivat prin adăugarea unei linii ce simbolizează explozia de aspirație.
Formă de bază: ㄴ este o vedere laterală a vârfului limbii ridicat spre creasta alveolară. Literele derivate din ㄴ se pronunță cu aceeași articulare de bază. Linia ce acoperă ㄷ reprezintă contactul ferm cu cerul gurii. Linia din mijlocul lui ㅌ reprezintă explozia de aspirație. Linia cotită ce acoperă ㄹ reprezintă o bătaie a limbii.
Formă de bază: ㅁ reprezintă conturul buzelor în contact una cu alta. Linia din mijlocul lui ㅂ reprezintă explozia eliberării sunetului. Linia ce acoperă ㅍ reprezintă explozia de aspirație.
Formă de bază: ㅅ avea inițial formă de săgeată ∧, fără seriful de deasupra. El reprezintă o vedere laterală a dinților. Linia ce acoperă ㅈ reprezintă contactul ferm cu cerul gurii. Linia ce acoperă ㅊ reprezintă o explozie suplimentară de aspirație.
Formă de bază: ㅇ este un contur al gâtului. Inițial, ㅇ era două litere: un simplu cerc pentru liniște (consoana nulă) și un cerc cu un serif deasupra, ㆁ, pentru velara[ŋ]. O literă acum învechită, ㆆ, reprezenta oocluziune glotală, care se pronunța din gât și avea o linie orizontală deasupra, în concordanță cu ㄱ, ㄷ și ㅈ. ㅎ este derivat din ㆆ; linia suplimentară reprezintă o explozie de aspirație.
Hangul nu are literă separată pentruw. Din moment ce uno sau unu înainte de una saueo devenea un sunet[w], iar[w] nu apărea nicăieri altundeva,[w] a putut mereu fi analizat drept un fonemo sauu, deci nu a fost niciodată nevoie de o literă pentru el. Totuși, are loc armonia vocalică: ㅜu obscur cu ㅓeo obscur pentru ㅝwo; ㅗo luminos cu ㅏa luminos pentru ㅘwa:
ㅘwa = ㅗo + ㅏa (pronunțat[wa])
ㅝwo = ㅜu + ㅓeo (pronunțat[wʌ])
ㅙwae = ㅗo + ㅐae (pronunțat[wɛ])
ㅞwe = ㅜu + ㅔe (pronunțat[we])
Vocalele compuse ce se termină în ㅣi erau inițialdiftongi, însă au evoluat în vocale pure:
Nu există literă pentruy[j]. În schimb, acest sunet este indicat prin dublarea liniei atașate la linia de bază a literei-vocală. Dintre cele 7 vocale de bază, 4 pot fi precedate de uny, iar acestea 4 se scriau ca un punct lângă o linie. Prin influența caligrafiei chinezești, punctele au devenit curând conectate cu linia: ㅓㅏㅜㅗ. Un sunety ce precedă altă vocală, numit „iotacizare”, era indicat prin dublarea punctului (și, mai târziu, a liniuței): ㅕㅑㅠㅛ. Cele trei vocale care nu pot fi iotacizate se scriu cu o singură linie: ㅡㆍㅣ.
Simplă
Iotacizată
ㅏ
ㅑ
ㅓ
ㅕ
ㅗ
ㅛ
ㅜ
ㅠ
ㅡ
ㅣ
Vocalele simple iotacizate sunt:
ㅑya[ja], de la ㅏa;
ㅕyeo[jʌ], de la ㅓeo;
ㅛyo[jo], de la ㅗo;
ㅠyu[ju], de la ㅜu.
Există și doi diftongi iotacizați (astăzi vocale mutate):
ㅒyae[jɛ], de la ㅐae;
ㅖye[je], de la ㅔe.
Coreeanasecolului al XV-lea avea mai multăarmonie vocalică decât astăzi. Vocalele din morfemele gramaticale s-au schimbat în concordanță cu împrejurimile, intrând în grupuri în care se armonizau cu alte vocale. Acest lucru a afectatmorfologia limbii, iar fonologia coreeană l-a descris în termeni deyin șiyang: Dacă o rădăcină avea vocaleyang („luminoase”), atunci majoritatea sufixelor ce i se atașau trebuiau să aibă și ele vocaleyang; și invers, dacă rădăcina avea vocaleyin („obscure”), sufixele trebuiau să fie și eleyin. Exista și un al treilea grup armonic „mediator” („neutru” în terminologie vestică), ale cărui vocale puteau coexista și cu vocaleyin, și cu vocaleyang.
Vocala coreeană neutră era ㅣi. Vocaleleyin erau ㅡeu, ㅜu, ㅓeo, cu punctele în direcțiileyin: stânga și jos. Vocaleleyang erau ㆍə, ㅗo, ㅏa, cu punctele în direcțiileyang: dreapta și sus.Hunminjeongeum haerye afirmă că formele literelor ce nu admit puncte au fost alese pentru a reprezenta conceptele deyin,yang și mediere: Pământ, Cer și Om. (Litera ㆍə este acum învechită, mai puțin în limba jeju.)
Al treilea parametru în proiectarea literelor-vocală a fost alegerea lui ㅡ ca bază grafică pentru ㅜ și ㅗ și a lui ㅣ ca bază grafică pentru ㅓ și ㅏ. O înțelegere completă a lucrurilor pe care aceste grupuri orizontale și verticale le aveau în comun ar necesita cunoștințe legate de valorile fonetice exacte pe care le aveau aceste vocale în secolul al XV-lea.
Nesiguranța principală este cu grupul ㆍㅓㅏ. Unii lingviști le reconstituie drept[*a, *ɤ, *e], respectiv; alții, drept[*ə, *e, *a]. O a treia reconstituire le face pe toate vocale mijlocii:[*ʌ, *ɤ, *a].[61] În a treia reconstituire, vocalele din coreeana medievală se aliniază într-un model de armonie vocalică în care există o singură vocală frontală și patru mijlocii:
ㅣ[*i]
ㅡ[*ɯ]
ㅜ[*u]
ㅓ[*ɤ]
ㆍ[*ʌ]
ㅗ[*o]
ㅏ[*a]
Pe de altă parte, literele orizontale ㅡㅜㅗ par să fi fost toate vocale posterioare mijlocii și sau închise[*ɯ, *u, *o], deci formau un grup fonetic coerent în orice reconstituire.
Relatarea tradițional acceptată[62] despre designul literelor este că vocalele derivă din diferite combinații ale următoarelor trei componente: ㆍ ㅡ ㅣ. Aici, ㆍ simbolizează soarele de pe cer, ㅡ reprezintă pământul (plat), iar ㅣ reprezintă un om stând în picioare. Secvența originală a vocalelor coreene, așa cum este prezentată înHunminjeongeum, a listat aceste trei vocale primele, urmate apoi de toate celelalte combinații. Așadar, ordinea inițială a vocalelor era: ㆍ ㅡ ㅣ ㅗ ㅏ ㅜ ㅓ ㅛ ㅑ ㅠ ㅕ. De remarcat este că două vocale pozitive (ㅗㅏ) cu un singur ㆍ sunt urmate de două vocale negative cu un singur ㆍ, apoi de două vocale pozitive cu câte doi ㆍ și de două vocale negative cu câte doi ㆍ.
Aceeași teorie oferă cea mai simplă explicație a formelor consoanelor ca aproximări ale formelor organelor relevante pentru realizarea fiecărui sunet. Ordinea originală a consoanelor înHunminjeongeum era: ㄱ ㅋ ㆁ ㄷ ㅌ ㄴ ㅂ ㅍ ㅁ ㅈ ㅊ ㅅ ㆆ ㅎ ㅇ ㄹ ㅿ.
ㄱ[k] descrie geometric ridicarea părții posterioare a limbii.
ㅋ[kʰ] este derivat din ㄱ prin adăugarea unei linii.
ㆁ[ŋ] este, probabil, derivat din ㅇ prin adăugarea unei linii.
ㄷ[t] este derivat din ㄴ prin adăugarea unei linii.
ㅌ[tʰ] este derivat din ㄷ prin adăugarea unei linii.
ㄴ[n] descrie geometric contactul vârfului limbii cu cerul gurii.
ㅂ[p] este derivat din ㅁ prin adăugarea unei linii.
ㅍ[pʰ] este derivat din ㅂ prin adăugarea unei linii.
ㅁ[m] descrie geometric o gură închisă.
ㅈ[t͡ɕ] este derivat din ㅅ prin adăugarea unei linii.
ㅊ[t͡ɕʰ] este derivat din ㅈ prin adăugarea unei linii.
ㅅ[s] descrie geometric doi dinți ascuțiți.
ㆆ[ʔ] este derivat din ㅇ prin adăugarea unei linii.
ㅎ[h] este derivat din ㆆ prin adăugarea unei linii.
ㅇ reprezintă absența unei consoane și descrie geometric gâtul.
Un detaliu asupra statuii regelui Sejong din Piața Gwanghwamun. Inscripția are textulSejong-daewang (세종대왕) și ilustrează formele literelor așa cum au fost promulgate inițial de Sejong. A se observa punctele din designul vocalelor, simetria geometrică a luis și a luij în primele două silabe, proeminența asimetrică din colțul din stânga-sus al luid în a treia silabă, și distincția dintreieung inițial și final în ultima silabă.
Cu toate căHunminjeongeum haerye explică designul literelor-consoană în termeni de fonetică articulatorie ca pe o creație pur inovatoare, mai multe teorii identifică surse externe care ar fi putut să inspire sau să influențeze creația lui Sejong. Profesorul Gari Ledyard de laUniversitatea Columbia a studiat posibile conexiuni dintre hangul și grafia 'phags-pa mongolă din timpuldinastiei Yuan. De asemenea, el a crezut că rolul grafiei 'phags-pa în crearea alfabetului coreean era unul destul de limitat, precizând că nu ar trebui să se presupună că hangul a fost derivat din 'phags-pa, pe baza teoriei sale:
„Ar trebui să fie clar oricărui cititor că, în ansamblu, acel rol [al grafiei 'phags-pa] a fost destul de limitat... Nimic nu m-ar tulbura mai mult, după ce acest studiu va fi publicat, decât să descopăr într-o lucrare despre istoria scrisului o declarație precum următoarea: «Potrivit unor investigații recente, alfabetul coreean a fost derivat dingrafia 'phags-pa a mongolilor».”
Ledyard afirmă că cinci dintre literele coreene ar avea forme inspirate din 'phags-pa; o a șasea literă de bază, inițiala nulă ㅇ, ar fi fost inventată de Sejong. Restul literelor ar fi fost derivate intern din acestea șase, în esență la fel cum s-a descris înHunminjeongeum haerye. Totuși, cele cinci consoane împrumutate nu ar fi fost consoanele cele mai simple din punct de vedere grafic și considerate „de bază” înHunminjeongeum haerye, ci consoanele considerate de bază în fonologia chineză: ㄱ, ㄷ, ㅂ, ㅈ și ㄹ.
Hunminjeongeum stabilește că regele Sejong a adaptat古篆 (gojeon – caligrafia sigilarăGǔ) în crearea alfabetului coreean. Totuși, acest stil caligrafic nu a fost niciodată identificat. Înțelesul principal al lui古gǔ este „vechi” (caligrafie sigilară veche), ceea ce a dus la frustrare în rândul filologilor, deoarece hangul nu are nicio similaritate funcțională cu caligrafiile sigilare chineze篆字zhuànzì. Ledyard crede, însă, că古gǔ ar putea fi o aluzie la蒙古Měnggǔ (Mongolia) și că古篆 ar fi o prescurtare a lui蒙古篆字 (caligrafie sigilară mongolă), care ar fi o variantă formală a alfabetului 'phags-pa făcută să semene cu caligrafiile sigilare chineze. De asemenea, în biblioteca palatului ar fi existat manuscrise în 'phags-pa, inclusiv câteva în forma sigilară, iar numeroși miniștri din vremea lui Sejong ar fi cunoscut această formă de scriere. Dacă ar fi adevărat, atunci evazivitatea lui Sejong privitoare la conexiunea mongolă poate fi înțeleasă prin prisma relației Coreei cu China subdinastia Ming după cădereadinastiei mongole Yuan și prin prisma disprețului literaților față de mongoli.
Potrivit lui Ledyard, cele cinci litere împrumutate au fost simplificate grafic, ceea ce a permis crearea de grupuri consonantice și a lăsat loc pentru o linie suplimentară care să indice aspirația în cazul oclusivelor (ㅋ, ㅌ, ㅍ, ㅊ). În opoziție cu teoria tradițională, însă, non-oclusivele (ㆁ, ㄴ, ㅁ, ㅅ) ar fi fost derivate prinînlăturarea de linii din componența literelor de bază. Ledyard evidențiază că, deși este ușor a deriva ㅁ din ㅂ prin înlăturarea părții de sus, nu este clar cum s-ar putea deriva ㅂ din ㅁ în teoria tradițională, fiindcă forma lui ㅂ nu este analoagă cu ale celorlalte oclusive.
Explicația literei ㆁng diferă, de asemenea, de povestea tradițională. Multe cuvinte chineze ar fi început cung, dar sunetul[ŋ] ar fi dispărut până la vremea lui Sejong, când acele cuvinte ar fi fost împrumutate în coreeană. De asemenea, forma presupusă a luing (linia verticală scurtă rămasă după înlăturarea liniei orizontale din ㄱ) ar fi arătat aproape identic cu vocala ㅣ[i]. Soluția lui Sejong ar fi rezolvat ambele probleme: linia verticală rămasă din ㄱ ar fi fost adăugată la simbolul nul ㅇ pentru a crea ㆁ (un cerc cu o linie verticală deasupra), capturând grafic atât pronunția[ŋ] din interiorul sau de la sfârșitul cuvântului, cât și lipsa unui sunet la început de cuvânt. (Distincția grafică dintre ㅇ nul și ㆁng s-a pierdut în cele din urmă.)
O altă literă compusă din două elemente pentru a reprezenta două pronunții regionale era ㅱ, care transcria inițiala chineză微. Ea reprezenta fie[m], fie[w] în diverse dialecte chineze, și era compus din ㅁ ([m]) și ㅇ (din[w]-ul din 'phags-pa). În 'phags-pa, o buclă în dedesubtul unei litere reprezentaw după vocale, iar Ledyard a ipotezat că acea buclă ar fi devenit cercul din josul literei ㅱ. În 'phags-pa, inițiala chineză微 este de asemenea transcrisă ca un compus cuw, dar de această datăw este poziționat sub unh. De fapt, seria de consoane chineze 微w, 非v, 敷f este transcrisă în 'phags-pa prin adăugarea unuiw sub trei variante grafice ale litereih, iar hangul ar fi reprodus această convenție prin adăugarea bucleiw sub seria labialelor (ㅁm, ㅂb, ㅍp), producând consoanele (mai târziu abandonate) ㅱw, ㅸv, ㆄf. (Valorile fonetice în coreeană sunt neclare, întrucât aceste consoane erau folosite numai la transcrierea chinezei.)
Ca ultimă dovadă, Ledyard observă că majoritatea literelor coreene împrumutate erau forme geometrice simple, cel puțin la origine, dar ㄷd[t] ar fi avut dintotdeauna o proeminență în colțul din stânga-sus, la fel caꡊd[t] din 'phags-pa. Această proeminență se poate regăsi în litera tibetanăདd.
Există, de asemenea, argumentul că teoria originală, care afirma că literele-consoană din hangul erau derivate din forma buzelor și a limbii vorbitorului în timpul pronunției (inițial, cel puțin), ar fi la limita credulității.[64]
Prof. Edwin O. Reischauer, un japonolog, a considerat hangul un sistem de scriere extrem de logic.
Teoria superiorității alfabetului coreean este aserțiunea că hangul este cel mai „simplu” sau „rațional” sistem de scriere conceput vreodată.[65]
Propunătorii aserțiunii sunt de părere că hangul este cel mai „științific” sistem de scriere deoarece formele literelor se bazează pe formele organelor vorbirii în timpul pronunțării.
De asemenea, Frits Vos, fost profesor laUniversitatea din Leiden, a afirmat că regele Sejong „a inventat cel mai bun alfabet din lume”, adăugând: „Este clar că alfabetul coreean este nu doar simplu și logic, ci, în plus, a fost construit într-un mod pur științific”.[67]
Hankido, un stil de arte marțiale, scris cu grafia originală, ce folosea vocala arhaicăarae-a (în prima silabă).
Numeroase litere și secvențe de litere nu se mai folosesc în coreeană. Unele dintre acestea s-au folosit numai pentru a reprezenta tabelele de rime chinezești. Unele dintre sunetele coreene reprezentate de aceste litere abandonate există în continuare în unele dialecte.
66 de grupuri de câte două consoane și 17 de câte trei
Prima componentă
Grupuri
Două componente
Trei componente
ㄱ
ᇃ
ᇄ
ㄴ
ᄓ, ㅦ, ᄖ, ㅧ, ㅨ, ᇉ
ㄷ
ᄗ, ᇋ
ㄹ
ᄘ, ㅪ, ㅬ, ᇘ, ㅭ
ㅩ, ᇏ, ᇑ, ᇒ, ㅫ, ᇔ, ᇕ, ᇖ
ㅁ
ᇚ, ᇛ, ㅮ, ㅯ, ㅰ, ᇠ, ᇡ
ᇞ
ㅂ
ㅲ, ᄟ, ㅳ, ᇣ, ㅶ, ᄨ, ㅷ, ᄪ, ᇥ
ㅴ, ㅵ, ᄤ, ᄥ, ᄦ
ㅅ
ㅺ, ㅻ, ㅼ, ᄰ, ᄱ, ㅽ, ᄵ, ㅾ, ᄷ, ᄸ, ᄹ, ᄺ, ᄻ
ᄳ, ᄴ
ㅇ
ᅁ, ᅂ, ᅃ, ᅄ, ᅅ, ᅆ, ᅈ, ᅉ, ᅊ, ᅋ
ㆁ
ᇬ, ᇭ, ㆂ, ㆃ, ᇯ
ㅈ
ᅍ
ㅊ
ᅒ, ᅓ
ㅍ
ᅖ
ㅎ
ᇵ, ᇶ, ᇷ, ᇸ
În varianta originală de hangul, literele duble se foloseau pentru a reprezenta consoanele sonore chinezești (濁音), care persistă în dialectul șanhaian, și nu se foloseau în cuvinte coreene. Mult mai târziu s-a adoptat o convenție similară pentru reprezentarea consoanelor moderne încordate din coreeană.
Consoanele sibilante („dentale”) au fost modificate pentru a reprezenta cele două grupuri de sibilante chinezești — alveolare și postalveolare (un contrast analog cus versusș). Distincția nu a existat niciodată în coreeană, iar în dialectele sud-chinezești era în curs de dispariție. Literele alveolare aveau piciorul stâng mai lung; postalveolarele aveau piciorul drept mai lung:
Cinci articulări (오음, 五音) în tabelele de rime chinezești
ㆍə (아래아arae-a „sub-a”): Posibil pronunțată[ʌ], similar cu modernul ㅓeo. Se scrie ca un punct poziționat sub consoana inițială.Arae-a nu a dispărut complet; poate fi găsită în nume de branduri și în limba jeju, unde se pronunță[ɒ]. Vocalaə fie forma o medială de una singură, fie se găsea în diftongul ㆎarae-ae, scris cu punctul sub inițială și cu linia la dreapta inițialei, similar cu ㅚ și ㅢ.
ㅿz (반시옷bansiot „semi-s”; 반치음banchieum): Un sunet neobișnuit, poate[ʝ̃]. Cuvintele moderne scrise înainte cu ㅿ sunt acum scrise cu ㅅ sau ㅇ.
ㆁŋ (옛이응yennieung „ieung vechi”): Litera inițială pentru sunetul[ŋ]; acum e contopită cu ㅇieung. În unele fonturi, precum Arial Unicode MS,yennieung e afișat ca o versiune turtită a luiieung, însă forma corectă este cu un serif deasupra, mai lung decât într-o versiune cu serif a luiieung.
ㅸβ (가벼운비읍gabyeounbieup; 순경음비읍sungyeongeumbieup): Sunetul[f]. Această literă pare să fie o digramă a luibieup șiieung. Au existat alte trei litere (mai puțin întâlnite) pentru sunete din această secțiune din tabelele fonologice chinezești: ㅱw ([m]~[w]), ㆄf și ㅹff ([v̤]). Coreenii nu disting aceste sunete astăzi; ei confundă fricativele cu omoloagele lor oclusive.
Cuvintele 놉니다, 흘렀다, 깨달으니, 지어, 고와, 왕 și 가져서 scrise în Noua Ortografie.
Pentru a stabili o corespondențămorfofonologică perfectă între hangul și limba coreeană, Coreea de Nord a introdus 6 litere noi, care au fost publicate înNoua Ortografie pentru Limba Coreeană (조선어신철자법Chosŏn'ŏ sinch'ŏlchapŏp) și folosite oficial între 1948 și 1954.
Au fost readuse în uz două litere anterior învechite: ㅿ (ᅀᅵ으ᇫ／리읃riŭt), care indica o alternare în pronunție între/l/ inițial și/t/ final; și ㆆ (ᅙᅵ으ᇹ／히으hiŭ), care se pronunța numai între vocale. Au fost introduse două modificări ale literei ㄹ: una pentru un ㄹ mut în poziție finală () și una pentru un ㄹ care se dubla între vocale (). O literă scrisă ca un hibrid între ㅂ și ㅜ () a fost introdusă pentru cuvinte în care cele două sunete alternau (adică/p/ devenea/w/ înainte de o vocală). În ultimul rând, o literă asemănătoare cu cifra 1 () a fost introdusă pentru iotacizare variabilă.
Cu excepția câtorva morfeme gramaticale de dinainteasecolului al XX-lea, nicio literă nu poate reprezenta de una singură elemente ale limbii coreene. În schimb, literele sunt grupate în blocuri silabice sau morfemice de cel puțin două și deseori trei:
(1) o consoană sau o consoană dublă numităinițială (초성choseong);
(2) o vocală sau un diftong numitmedială saunucleu (중성jungseong);
(3) (opțional) o consoană sau un grup de consoane la finalul silabei, numitfinală (종성jongseong).
Atunci când o silabă nu are consoană inițială, inițiala nulă ㅇieung e folosită drept înlocuitor. (În versiunea modernă a alfabetului, nu se folosesc înlocuitori la final de silabă, ci numai la început.) Astfel, un bloc conține minim două litere: o inițială și o medială. Deși, de-a lungul istoriei, hangul fusese organizat în silabe, în ortografia modernă, el este organizat întâi în morfeme și abia apoi în silabe în cadrul morfemelor, cu excepția că morfemele ce constă într-o singură silabă nu pot fi scrise singure.
Mulțimea consoanelor inițiale nu coincide cu mulțimea consoanelor finale. Spre exemplu, ㄸtt, ㅃpp și ㅉjj se întâlnesc numai în poziție inițială, în timp ce ㅆss și ㄲkk sunt singurele litere duble ce pot apărea și în poziție finală. De asemenea, grupurile de consoane distincte, cum ar fi ㄳgs sau ㄵnj, nu pot apărea decât în poziție finală.
Neluând în considerare literele arhaice, există 11 172 de blocuri posibile în hangul.[68]
Poziționarea sau „stivuirea” literelor într-un bloc urmează un număr de modele bazate pe forma medialei.
Secvențele de consoane și vocale precum ㅄbs, ㅝwo sau arhaicele ㅵbsd și ㆋüye se scriu de la stânga la dreapta.
Vocalele (medialele) se scriu fie sub inițială, fie la dreapta, fie înconjoară inițiala de dedesubt spre dreapta, în funcție de formă: dacă vocala are o axă orizontală, precum ㅡeu, se scrie sub inițială; dacă are o axă verticală, precum ㅣi, se scrie la dreapta inițialei; dacă combină ambele orientări, precum ㅢui, atunci înconjoară inițiala dedesubt și la dreapta:
inițială
medială
inițială
medială
inițială
med. 2
med. 1
Dacă există o consoană finală, aceasta se scrie dedesubt, sub vocală:
inițială
medială
finală
inițială
medială
finală
inițială
med. 2
med.
finală
O finală complexă se scrie de la stânga la dreapta:
inițială
med.
fin. 1
fin. 2
inițială
medială
fin. 1
fin. 2
inițială
med. 2
med.
fin. 1
fin. 2
Blocurile se scriu întotdeauna în ordine fonetică — inițială-medială-finală. Așadar:
silabele cu medială orizontală se scriu de sus în jos: 읍eup;
silabele cu medială verticală se scriu în sens orar: 쌍ssang;
silabele cu medială complexă schimbă direcțiile (jos-dreapta-jos): 된doen;
silabele cu finală complexă sunt scrise de la stânga la dreapta în partea de jos: 밟balp.
În mod normal, blocul rezultat se înscrie în limitele unui pătrat de aceeași dimensiune și formă ca un hanja (caracter chinez) prin turtirea sau extinderea literelor pentru a atinge marginile pătratului; de aceea, o persoană nefamiliarizată cu cele două forme de scriere ar putea confunda textele scrise în hangul cu hanja sau cu text în chineză.
Cu toate acestea, unele fonturi apărute recent (de exempluEun, HY깊은샘물M, UnJamo) s-au deplasat spre practica europeană (de a fixa dimensiunea relativă a literelor și de a lăsa spațiu în locul pozițiilor nefolosite într-un bloc anume) și s-au depărtat de tradiția est-asiatică a caracterelor ce intră în blocuri pătrate (方块字). Aceste fonturi încalcă una sau mai multe reguli tradiționale:
În loc să extindă inițiala pe verticală, ele lasă spațiu dedesubt dacă nu există medială orizontală/complexă și/sau finală.
În loc să extindă mediala verticală (sau segmentul vertical al unei mediale complexe) pe verticală dacă nu există finală, ele lasă spațiu dedesubt. (În mod normal, se întâmplă des ca mediala verticală să se extindă în jos, depășind inițiala din stânga, ca un descendent în tipografia europeană.)
În loc să extindă finala pe orizontală, ele lasă spațiu la stânga.
În loc să extindă sau să spațieze fiecare bloc pentru a avea lățime fixă, ele permit lățimi variabile, astfel încât blocurilefără medială verticală/complexă șifără finală complexă să poată fi mai înguste decât blocurilecu.
Până acum, aceste fonturi au fost folosite mai mult ca accente de design pe afișe, semne sau în titluri și mai puțin pentru volume mari de text.
Computer Modern Unicode Oesol, un font pentru hangul liniar ce conține variante majuscule și minuscule ale literelor coreene, folosindu-se de zona pentru uz privat din Unicode. Textul este opangramă care în mod obișnuit s-ar scrie: “웬 초콜릿? 제가 원했던 건 뻥튀기 쬐끔과 의류예요.” “얘야, 왜 또 불평?” În traducere: „— Ce ciocolată? Eu voiam doar niște pufuleți și haine. — Copile, de ce te plângi iar?”
La începutul secolului al XX-lea a existat o mișcare minoră și fără succes de abolire a blocurilor silabice și de adoptare a scrierii individuale a literelor, înșiruite pe rânduri de la stânga la dreapta, în stil european, în locul practicii standard de모아쓰기 (moasseugi – „scriere asamblată”); astfel, cuvântul한글 (hangeul) s-ar scrie ㅎㅏㄴㄱㅡㄹ.[69] Scrierea liniară se numește풀어쓰기 (pureosseugi – „scriere dezasamblată”).
Tipograful avangardist Ahn Sang-soo a creat un font pentru expoziția Hangul Dada care, deși afișa literele secvențial, de la stânga la dreapta, reținea poziția verticală distinctă pe care ar fi avut-o fiecare caracter într-un bloc, spre deosebire de propunerile apărute cu un secol în urmă:[70]
Până în secolul al XX-lea, nu se stabilise o ortografie oficială pentru hangul. Din cauza liaisonului, a asimilării frecvente a consoanelor, a variantelor dialectale și a altor motive, un cuvânt coreean ar putea fi scris în mai multe moduri. Regele Sejong părea să prefere grafia morfofonemică (ce scoate în evidență rădăcinile) în detrimentul uneia fonetice (ce reprezintă cu acuratețe sunetele). Totuși, de la începuturile istoriei sale, hangul a fost dominat de scrierea fonemică. De-a lungul secolelor, ortografia a devenit parțial morfofonemică, mai întâi la substantive și mai apoi la verbe. Astăzi este pe cât posibil morfofonemică, acolo unde este practic. Diferența dintre romanizarea fonetică, ortografia fonemică și ortografia morfofonemică poate fi ilustrată cu ajutorul sintagmeimotaneun sarami:
Transcriere fonetică:
motaneun sarami
[mo.tʰa.nɯn.sa.ɾa.mi]
persoană care nu poate
Transcriere fonemică:
모타는사라미
/mo.tʰa.nɯn.sa.la.mi/
Transcriere morfofonemică:
못하는사람이
⫽mos-ha-nɯn-sa.lam-i⫽
Glosă morfem cu morfem:
못–하–는
사람=이
mot-ha-neun
saram=i
nu-poate-[atributiv]
persoană=[subiect]
DupăReforma Gabo din 1894,dinastia Joseon și, mai târziu,Imperiul Coreean au început să scrie toate documentele oficiale în hangul. Sub administrația guvernului, utilizarea corectă de hangul și hanja, inclusiv ortografia, a fost mereu discutată, până când Imperiul Coreean a fost anexat de Japonia în 1910.
Guvernatorul general al Coreei a popularizat scrierea într-o combinație de hanja și hangul ce fusese folosită spre sfârșitul dinastiei Joseon. Guvernul a reformat regulile ortografice în 1912, 1921 și 1930, făcându-le relativ fonemice.
Societatea de Hangul, fondată de Ju Si-gyeong, a anunțat o propunere pentru o ortografie nouă, puternic morfofonemică, în 1933, care a devenit prototipul ortografiilor contemporane din Coreea de Nord și de Sud. După împărțirea Coreei, Nordul și Sudul au făcut reforme separate de ortografie. Textul de ghidare pentru ortografia în hangul se numește 한글맞춤법Hangeulmatchumbeop; ultima sa revizuire sud-coreeană a fost publicată în 1988 de către Ministerul Educației.
Semn din orașul americanGardena în hangul stilizat, cu G în latină. (A se compara acest G mare cu G-ul mai mic din „Gardena” scrisă exclusiv latin: G-ul mare fuzionează în dreapta jos cu ㄱ-ul din hangul, care ar transcrie în mod normal „Gardena”.)
Începând din perioada târzie a dinastiei Joseon, s-au folosit diverse sisteme ce amestecau hanja și hangul. În acele vremuri, hanja se foloseau pentru rădăcini lexicale, iar hangul, pentru inflexiuni și particule gramaticale, similar cu amestecul de kanji și kana din japoneză. Astăzi, pe de altă parte, hanja au fost aproape complet eradicate în Coreea de Nord, iar în Coreea de Sud, ele sunt folosite mai mult pentru paranteze la nume proprii și pentru dezambiguizarea omonimelor.
Și numeralele indo-arabice sunt combinate cu hangul, de exemplu: 2007년 3월 22일 (22 martie 2007). În cultura populară coreeană, pot fi folosite și cuvinte scrise în alfabetul latin, în scopuri artistice, ilustrative sau pentru împrumuturi încă neasimilate. Foarte rar se combină litere non-hangul în blocuri silabice, caGㅏ-ul din dreapta.
Datorită grupării în silabe, cuvintele sunt mai scurte în scris decât ar fi omoloagele lor liniare, iar despărțirea în silabe este ușor vizibilă.[71] Dat fiind că părțile componente ale silabei sunt caractere fonemice relativ simple, numărul mediu de linii pe caracter este mai mic decât la caracterele chinezești. Spre deosebire de silabare (cum ar fi kana în japoneză) sau de logogramele chinezești, care nu codează fonemele constituente ale silabei, complexitateagrafică a blocurilor silabice coreene variază direct proporțional cu complexitateafonemică a silabei.[72] Spre deosebire de kana, hanzi și alfabetele liniare (ca cele derivate din latină), ortografia coreeană permite cititorului să folosească, deopotrivă, câmpurile vizuale orizontal și vertical.[73] În plus, din moment ce silabele coreene se reprezintă și ca colecții de foneme, și ca poligrame cu aspect unic, ele permit vorbitorilor să regăsească în vocabular diferite cuvinte și pe baza memoriei vizuale, și pe baza memoriei auditive. Totuși, la dimensiuni mici, blocurile silabice asemănătoare pot fi confundate: 홋/훗/흣 (hot/hut/heut), 퀼/퀄 (kwil/kwol), 홍/흥 (hong/heung), 핥/핣/핢 (halt/halp/halm).
Patru stiluri de fonturi coreene, lângă stiluri latine analoage.
Hangul se poate scrie fie vertical, fie orizontal. Direcția tradițională de scriere este în coloane (de sus în jos) care continuă spre stânga. Scrierea orizontală pe model latin a fost promovată de Ju Si-gyeong, și a devenit extrem de populară.[74]
ÎnHunminjeongeum, hangul a fost tipărit fără serife, în linii unghiulare de grosime egală. Acest stil se găsește în cărți publicate înainte de 1900 și în sculpturi în piatră (pe statui, de exemplu).[74]
De-a lungul secolelor, s-a dezvoltat un stil caligrafic bazat pe scrierea cu pensula, folosind linii și unghiuri în același stil ca caligrafia coreeană tradițională. Acest stil se numește궁체／宮體gungche, care înseamnă „stil de palat”, fiindcă stilul a fost dezvoltat și utilizat în mare parte de servitoarele de la curtea dinastiei Joseon.
Stilurile moderne, mai potrivite pentru tipar, au fost dezvoltate în secolul al XX-lea. În 1993, au fost adoptate noi nume pentru stilurilemyeongjo șigotic, când Ministerul Culturii a inițiat un efort de a standardiza termenii tipografici, iar numele 바탕 (batang – „fundal”) și 돋움 (dotum – „prim-plan”) au înlocuit, respectiv, vechii termeni. Acești termeni se folosesc și înMicrosoft Windows ca denumiri de fonturi.
Un stil fără serife, cu linii de grosime egală, este des întâlnit în scrierea cu pixul și creionul și este deseori stilul preferat inițial de browserele web. Un avantaj minor al acestui stil este ușurința relativă de a distinge-eung de-ung chiar și la dimensiuni mici, fiindcă ㅇieung-ul final al acestor fonturi duce lipsă de un serif ce ar putea deruta prin asemănarea cu liniuța literei ㅜu.
BlocurileHangul Jamo (U+1100–U+11FF) șiHangul Compatibility Jamo (U+3130–U+318F) au fost adăugate la StandardulUnicode în iunie 1993, odată cu lansarea versiunii 1.1. Caracterele au fost mutate în pozițiile lor actuale în iulie 1993, odată cu lansarea versiunii 2.0.[75]
BlocurileHangul Jamo Extended-A (U+A960–U+A97F) șiHangul Jamo Extended-B (U+D7B0–U+D7FF) au fost adăugate la Standardul Unicode în octombrie 2009, odată cu lansarea versiunii 5.2.
Caracterele jamo combinabile în UnicodeBlocul ce conține caracterele jamo de compatibilitate
Caracterele hangul de compatibilitate între paranteze (U+3200–U+321E) și încercuite (U+3260–U+327E) se află în bloculEnclosed CJK Letters and Months:
^Transcris șihangeul, conformromanizării standard din Coreea de Sud. Opțional, se poate adăuga și o cratimă între cele două silabe (han-geul), fiindcă despărțirea luing poate fi ambiguă în coreeană.
^Transcris șijosŏn-gŭl, conform romanizării standard din Coreea de Nord.
^Pae, Hye K. (). „Is Korean a syllabic alphabet or an alphabetic syllabary”.Writing Systems Research.3 (2): 103–115.doi:10.1093/wsr/wsr002.ISSN1758-6801.
^Invest Korea Journal (în engleză).23. Korea Trade-Investment Promotion Agency.. Accesat în.They later devised three different systems for writing Korean with Chinese characters: Hyangchal, Gukyeol and Idu. These systems were similar to those developed later in Japan and were probably used as models by the Japanese.
^„Korea Now”.Korea Herald (în engleză).29.. Accesat în.
^Silva, David J. (). „Missionary Contributions toward the Revaluation of Han'geul in Late 19th Century Korea”.International Journal of the Sociology of Language.2008 (192): 57–74.CiteSeerX10.1.1.527.8160.doi:10.1515/ijsl.2008.035.
^Park, Jung Hwan.한글, 고종황제 드높이고 주시경 지켜내다 [Hangul, raise the status of Emperor Gojong and protect Ju Si-gyeong].news1 (în coreeană). Accesat în.
^„Hangul한글”.Istoria modernă și contemporană a alfabetului coreean (한글의 근·현대사) (în coreeană).Daum /Britannica. Accesat în.1937년 7월 중일전쟁을 도발한 일본은 한민족 말살정책을 노골적으로 드러내, 1938년 4월에는 조선어과 폐지와 조선어 금지 및 일본어 상용을 강요했다.
^洪惟仁 ().„閩南語書寫法的理想與現實” [Idealism vs. realitate: Sisteme de scriere pentru Min Nan-ul taiwanez](PDF).臺灣語文研究 (în chineză).5 (1): 89, 101–105. Arhivat dinoriginal(PDF) la. Accesat în.
^楊允言; 張學謙; 呂美親 ().台語文運動訪談暨史料彙編 [Compilație de materiale istorice și interviuri despre mișcarea pentru o taiwaneză scrisă] (în chineză). Taiwan: 國史館. pp. 284–285.ISBN9789860132946. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.
^Dong Zhongsi (董忠司),「台灣閩南語槪論」講授資料彙編, Societatea pentru Limbi și Literatură din Taiwan
^abShin, Jiyoung (). „Vowels and Consonants”. În Brown, Lucien; Yeon, Jaehoon.The Handbook of Korean Linguistics: Brown/The Handbook of Korean Linguistics (în engleză). Hoboken, NJ: John Wiley & Sons, Inc.doi:10.1002/9781118371008.ISBN978-1-118-37100-8.
^„한글 맞춤법[시행 2017. 3. 28.] 문화체육관광부 고시 제2017-12호(2017. 3. 28.)” [Ortografia în hangul [Decizia 2017. 3. 28.] Notificarea nr. 2017-12 (2017. 3. 28.) a Ministerului Culturii, Sportului și Turismului].ko: 국립국어원, (Institutul Național al Limbii Coreene).. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.
^The Korean language reform of 1446: the origin, background, and Early History of the Korean Alphabet, Gari Keith Ledyard. University of California, 1966, pag. 367–368.
^Peter T. Daniels and William Bright,The World's Writing Systems (New York: Oxford University Press, 1996), pag. 219–220
^Korea Newsreview. (1988). South Korea: Korea Newsreview Incorporated. Vol. 17, ed. 27–53, pag. 29
^Papers of the C.I.C. Far Eastern Language Institute, the University of Michigan, 1968, Indiana University, 1969 [and] the University of Minnesota, 1970. Richard B. Mather, Editor. (1973). United States: Panel on Far Eastern Language Institutes of the Committee on Institutional Cooperation.
Chang, Suk-jin (). „Scripts and Sounds”.Korean. Philadelphia: John Benjamins Publishing Company.ISBN978-1-55619-728-4. (London Oriental and African Language Library, volumul 4).
Taylor, Insup (). „The Korean writing system: An alphabet? A syllabary? A logography?”. În Kolers, P.A.; Wrolstad, M. E.;Bouma, Herman.Processing of Visual Language.2. New York: Plenum Press.ISBN978-0306405761.OCLC7099393.
_at_(Black_Design).svg){kind=logo}
.jpg)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order-2.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
_stroke_order.png)
.jpg)
