Hades (îngreacă vecheᾍδης sau Άͅδης,Háidēs) este zeulInfernului, sălășluind în împărăția umbrelor, pe care o cârmuie alături de soția sa,Persefona. Nu se cunoaște exact semnificația numelui, dar se presupune că vine de la „cel nevăzut” sau, dupăSocrate, „cunoașterea conceptelor elevate”.[3] Este un zeuhtonic, fiul luiCronos și alRheei. Este fratele luiZeus, al luiPoseidon, alHerei, alDemetrei și alHestiei.
Hades nu este tradițional considerat un zeu olimpian, deoarece nu stă peMuntele Olimp, ci în tărâmul morților, care se numește de asemenea„Hades”. Această împărăție cuprinde în generalTartarul, Câmpia Asfodelor și tărâmul paradisiac destinateroilor și celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși, numit Elysium sauCâmpiile Elizee.[4]
În descrierile artistice, Hades este de obicei portretizat ținând un bident, lângăCerberus, câinele de pază cu trei capete.
Zeul etruscAita și zeii romaniDis Pater șiOrcus au devenit echivalenți cu Hades și au fuzionat înPluton.
Hades, ținând Cornucopia, împreună cuPersefona (amforă din anul 470 î.Hr.- Muzeul Luvru)
Originea numelui lui Hades este incertă, dar semnifică "cel nevăzut" . Lingviștii moderni au propus formă proto-greacă 'Awides' '(„nevăzut”).[5]
Cea mai veche formă atestată este Aḯdēs ( Ἀΐδης) . Martin Litchfield West pledează pentru semnificăția „celui care prezidează lumea morții".[6]În greaca homerica și greacă ionic este cunoscut dreptÁïdēs.[7] Alte variații poetice ale numelui includAïdōneús (Ἀϊδωνεύς), iar formele flexionateÁïdos ,Áïdi șiÁïda, a căror reconstrucție lingvistică a cazului nominativÁïs nu este atestată.[8]Denumirea de "Aides" este similară cu cea a zeului etrusc al morții,Aita. În cele din urmă, zeul a rămas cunoscut ca „Háidēs” în antichitatea clasică.
Probabil de frică să-i pronunțe numele, în jurul secolului V i.Chr., grecii se refereau la Hades ca Pluto (Ploútōn), care semnifică "bogăție" având în vedere că din lumea subterană provin bogății (de exemplu, mineralele, nutrienții care duc la creșterea plantelor și recoltelor, metalele ca argintul și aurul).[9]
Pluto a devenit zeul roman care conduce Infernul și distribuie bogățiile din subteran.[10]
Epitetele conferite lui Hades erauAgesander (Ἀγήσανδρος) șiAgesilaos (Ἀγεσίλαος)[11]. Ambele provin dinágō (ἄγω), care înseamnă „determinare ”, „transport” sau „preluare” , iaranḗr (ἀνήρ), care înseamnă "om" saulaos (λαός|), adică "oameni" , rezultând funcția pe care o are Hades, cea de zeul care preia sufletele oamenilor dupǎ moarte și îi transportă spre lumea de dincolo.[12][13][14][15]Nicander foloseste formaHegesilaus ( Ἡγεσίλαος).[16]
A mai fost numit șiZeus katachthonios (Ζεὺς καταχθόνιος),[17][18], adică „Zeus din Infern” sau "Zeus al Infernului".
Urât de mulți și de temut, Hades întruchipa iminența morții. ÎnIliada,Agamemnon încercând să-l îmbune peAhile cu daruri observă:
„Iată cu ce-l dăruiesc, dacă el se dezmânie acuma / Fie mai blând; numai Hades e neîmblânzit, fără milă, / De-asta e-ntre zei de oameni hulit ca nici unul[sic].”
Epitetele în mitologia greacă suntdeterminante folosite pentru a evita pronunțarea numelui, precum în cazul lui Hades, al cărui nume oamenii se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Epitetele mai sunt folosite pentru a poziționa geografic zeul relativ la lăcașul de cult sau pentru a preciza aspectul zeului căruia i se adresează invocația.[20] De exemplu, un călător va dori să ceară ajutorul luiPoseidon Soter („salvatorul”) când este prins de o furtună pe mare, dar s-ar ruga fără rost la Poseidon Hippios („al cailor”) dacă nu are probleme cu calul său.[21] În ceea ce privește epitetele cu rol geografic, pe moneda din imaginea de alături emisă pentru finanțarea reconstrucției oracolului din Delfi se observă inscripția Demetrei Amfiktuonis,[22] venerată în Ftiotida în aproprierea acelui templu.[23]
Epitetele apar des în epoca elenistică, dar sunt considerate aproape imposibil de definit și categorisitstricto sensu. Acestea diferă de asemenea în funcție de sursă, fiind rar întâlnite în narațiune, spre deosebire de poezii și cult, ultimele două grupuri de asemenea diferite între ele.[20] Conform teoriei luiHermann Usener, e posibil ca fiecare epitet să fi fost un zeu vechi cu o funcție simplă, asimilat ulterior în cultul divinităților vremii, numele lor devenind epitete, ceea ce ar putea explica de ce în scrieri de-a cursul istoriei unele astfel de epitete devin entități divine independente și, respectiv, numele unor entități divine ajung să fie folosite și ca epitete (Illythia, epitet al luiArtemis).[20] Epitetele de cult mai apar și în perechi, de exempluAthena Potnia „stăpâna Atenei”.[20]
Hades era cel mai adesea invocat cueufemisme precum Ploutôn (greacăΠλούτωνZeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Sofocle se referă la el ca „cel bogat” explicând că se-mbogățește cu lacrimile și suspinele morților. Numele s-a latinizat în„Pluto”. Alte alternative erau Θεων/Ζευσ Χθονιος (transliteratTheôn/ZeusKhthonios) „Zeu/Zeus al lumii de dedesubt”.[24]
Mai era adresat prin epitetele sale homericePolidegmon (greacăΠολυδεγμων „gazda multora”) sauPolysêmantôr (greacăΠολυσημαντωρ „conducătorul multora”). În opere mai apare ca Πολυξενος ,Polyxenos (greacăΠολυξενος „gazda multora”),Nekrodegmôn (greacăΝεκροδεγμων „gazda morților”),Nekrôn Sôtêr (greacăΝεκρων Σωτηρ „Salvatorul morților”),Climenus („cel rău-famat”),Isodetês („cel care-i leagă pe toți la fel”) și posibilEubuleus („sfaturi bune” sau „bine-intenționat”).[24][25]
Hades conduce un car aurit condus de patru armăsari negri. Poartă un coif care-l face pe purtător invizibil, dăruit de ciclopi, și un sceptru care poate despărți pământul în două. Cheile lumii de dincolo mai sunt un simbol, deși acestea mai sunt câteodată ținute de ușierul său, Aiacus. Trăiește într-un palat de aur, unde primește morții așezat pe un tron de aur, înconjurat de cei trei judecători ai morților. Poarta către casa lui Hades este păzită deCerber, câinele cu trei capete. În spatele palatului este o grădină derodii. Hades mai are o cireadă de vaci negre, pe care păstorul Menoite le mână pe câmpiile de asfodel. Animalele și plantele sacre pentru Hades suntchiparosul, menta,plopul alb,asfodelul șibufnițele, genul Megascops. Însoțitorii lui Hades sunt adesea personaje legate de lumea de dincolo sau de somn: Ascalafus este un demon transformat deDemetra într-o bufniță, Eriniile, judecătorii morților, kerele,Caron, Menoete, Oneiroii, zeiirâurilor lumii de dincolo șiTanatos.[26]
Conform Hesiod, Cronos l-a detronat pe tatăl său,Uranus și s-a căsătorit cu Rhea, având șase copii. Hades a fost al patrulea și primul băiat. Gaia și Uranos îi împărtășiseră că va fi la rândul său detronat de fiul său, așa că acesta își înghițea copiii pe măsură ce se nășteau. Rhea reuși să-l scape pe mezin,Zeus, cu ajutorul Gaiei și acesta crescu și-l forță pe Cronos să-i dea afară pe ceilalți cinci.[28]
Ca să-și împartă lumea, zeii au tras la sorți; luiZeus i-a revenit Cerul, luiPoseidon, Marea, iar lui Hades,lumea morților.[29] Acolo este un conducător sever care nu permite nimănui să se întoarcă și domnește decisiv peste spiritele și creaturile care-l slujesc, printre careCaron.[1]
„Fiii lui Cronos sunt trei, și toți avem mamă pe Rea, / Zeus și eu și al morților stăpânitor care-i Hades. / Lumea în trei fu-mpărțită, / Și-o parte primi fiecare; / Marea căruntă de spume ca veșnică sălășluire / Mie la sorț mi-a căzut, lui Hades a iadului beznă, / Cerul întins i-a fost dat, cu norii și slava, lui Zeus; / Naltul Olimp și pământul de-a valm-au rămas tuturora.”{{align|right|—Iliada, traducereaMurnu[29]
Hades a participat la războiul cu titanii de partea zeilor.Ciclopii îi făuriră un coif care-l face pe purtător invizibil.[30] Coiful lui Hades apare și în alte mituri:
Hermes îl poartă în timpul luptei cu giganții, când îl omoară pe gigantul Hipolit[31]
Hades se îndrăgostise de Persefona. În unele versiuni, Zeus își dă acordul la uniunea lui cu Persefona, fiind tatăl ei, dar mama eiDemetra, nici tatăl ei,Zeus, nu consimțiră ca fata să trăiască pentru totdeauna înInfern. Hades o răpește și Zeus îi ordonă să o aducă înapoi, dar acesta îi dă să mănânce un sâmbure de rodie. Oricine mănâncă în Infern se leagă pentru totdeauna de lumea de apoi.
Tezeu și prietenul său,Piritoos, deciseră să se căsătorească amândoi cu fete ale lui Zeus. Tezeu răpi peElena, fiicaLedei, dinSparta, iar Piritoos alese pe Persefona, soția lui Hades. Tezeu reuși, o lăsă pe Elena cu mama lui, și-și acompanie prietenul în lumea de apoi, unde Hades îi înlănțui de o stâncă și-i lăsă să fie chinuiți deFurii.
A douăsprezecea muncă a luiHeracles era să-l aducă peCerber, câinele cu trei capete care păzea lumea de apoi. Când acesta trecu hotarele Infernului, Hades îl întâlni în prag și i se împotrivi. Hercule îl răni cu o săgeată, silindu-l să se refugieze înOlimp și Heracle îl eliberă pe Tezeu. Săgeata îl nimerise în umăr și Hades se chinui până când zeulPeon, medicul zeilor, îl vindecă.[34]
Asclepios, fiul luiApolo, era un doctor talentat care, se spune, reușise să aducă oamenii la viață. Mâniat, Hades i s-a plâns lui Zeus de această nedreptate și Zeus l-a trăsnit pe muritor.[4]
Coronidele sunt nimfele Metiohe și Menipe, fiicele luiOrion, care trăiau înOrhomenos. Hades și Persefona trimiseseră o ciumă asupra Tebei, probabil din cauza refuzului luiCreon de a înmormânta morții inamici din campaniaCei Șapte împotriva Tebei. Pentru a scăpa orașul, s-au sacrificat, fiind înghițite de o prăpastie. Pentru a le răsplăti, zeii subpământeni le schimbară în comete.[4]
Leuce era o nimfă, fiica luiOcean și a luiTetis. Hades a iubit-o și a luat-o cu el în Infern, unde și-a trăit restul zilelor. Când aceasta a pierit, dornic să păstreze amintirea iubitei sale, acesta o transformă într-unplop alb și o plantă înCâmpiile Elizee.[35] Heracle, isprăvindcele douăsprezece munci luă frunze din acest plop ca să-și facă cunună.[36]
Minthe era onimfănaiadă arâului lumii de dincoloCocytus care-l iubea pe Hades sau îi fusese iubită. Se laudă că e superioară Persefonei și-l va seduce pe Hades. În funcție de sursă, Persefona sau Demetra o călcară în picioare până se transformă în pământ, din care crescu menta. Alte versiuni susțin că Hades o transformă în mentă.[37]
Orfeu a coborât în Infern pentru a o cere înapoi pe iubita saEuridice. Hades l-a lăsat, cu condiția să nu se uite în urma lui până nu ajunge înapoi în lumea muritorilor. Orfeu a cedat tentației și Euridice a fost luată înapoi.[4]
Sisif l-a prins pe zeul morțiiTanatos, când venise să-l ia. Ulterior, cândAres îl eliberă, îi spuse soției să nu-l înmormânteze cum trebuie și-l convinse pe Hades să-l lase să se întoarcă, pentru a rectifica problema. O dată ce ajunse în lumea muritorilor, refuză să se întoarcă, așa căHermes fu trimis să-l aducă. Drept pedeapsă, urcă un bolovan pe un munte, chinuit de Erinii, și de fiecare dată când ajunge în vârf, una dintre ele îl aduce înapoi la poala muntelui.[4]
Templele lui Hades se numeaunekyomanteion (Νεκυομαντηιον) sauplutonion (Πλουτωνιον).[24] Acesta era venerat în ritualuri denecromanție (nekromankia) — invocarea umbrelor morților — iar el și Persefona vegheau peste oracolele morților (nekromanteia), precum cele de laThesprotia[38] (înPeloponez) șiCumae[39] (peninsula italică). În literatură, cultul lui Hades apare înOdiseea șiTebaida luiStatius,Oedipus al luiSeneca, printre altele.
Numele lui se era de temut, așadar oamenii foloseau epitete și eufemisme. Pentru a-l împăciui, grecii băteau în pământ. Toate sacrificiilehtonice, printre care cele închinate lui Hades, erau lăsate să sângereze într-un puț sau fisură în pământ, iar cei care făceau sacrificiul își întorceau fața. Când cineva murea, se obișnuia să i se pună unobol în gură sau alături, pentru ca acesta să-i poată plăti luntrașuluiCharon pentru a putea traversa râul, cătrelumea morților.
Cultele zeilor mitologiei grecești sunt vechi și adevărata lor întindere și popularitate sunt greu de determinat la acest moment. Ce se cunoaște se bazează pe mărturiile celor care au trăit atunci, printre care geografi și călători precum Strabon și Pausanias, și descoperiri arheologice. Hades era venerat peste tot prin Grecia și peninsula italică, după cum urmează:
ÎnElida, avea o zonă îngrădită și un templu, care se deschidea o dată pe an.[46] Se știe că mai erau temple la Pylosul Triphylic sau Lepreatic, lângă muntele Mintha, între Tralles și Nysa, și laOlimpia.[47][48][10]
Hades este arătat pe vase grecești îmbrăcat, uneori împreună cuPersefona, uneori observând ce se întâmplă îndomeniul său. Nu este inclus în ansamblurile olimpienilor sau în scenele de grup. Într-o vază de ceramică cu figuri roșii, de către Pictorul lui Orestes (circa450 î.Hr., acum în Atena), stă alături deDemetra, ținând ocornucopie, ea ținând un toiag și un plug. Cornucopia indică faptul că și Hades este asociat cu fertilitatea pământului, ale cărui bogății se reflectă în numele său roman, Pluto („bogăție”, din grecesculploutos) și Dis (Dives, „bogat”). Pe o placă deteracotă din aceeași perioadă (aproximativ460 î.Hr., acum înReggio, Calabria) dinLocri, în sudul Italiei, Hades și Persefona stau pe tronuri unul lângă altul: el ține spicuri de cereale, un fir de pătrunjel și un castron, iar ea ține un cocoș, un alt cocoș este sub tronul ei și amândoi privesc un arzător de tămâie cu un cocoș mic deasupra. Probabil cea mai bună reprezentare care a supraviețuit a lui Hades cu Persefona este Hades stând singur pe tronul său pe o vază sud-italiană (sfârșitul secolului IV î.Hr., acum înRuvo, Apulia), supraveghindo furie legându-i pe Theseus și a lui Piritoos, Persefona veghind deasupra cu două torțe.[51]
Singurul mit în care Hades acționează decisiv esterăpirea Persefonei. Apare într-o frescă dintr-un mormânt de laVergina (circa340 î.Hr.), unde capul lui Hades este reprezentat deosebit de bine reprezentat, cu expresia sumbră și cârlionții de păr ca niște șerpi. Un basorelief pe un sarcofag (120 d.Hr., acum înPalazzo Rospigliosi din Roma) reprezentă o relatare animată a răpirii și eforturileAtenei de a o preveni.[51]
În arta postclasică, un exemplu bun este o pictură a lui Rubens (1638, acum înMadrid) cu schița de în ulei (acumBayonne, Franța) bazată parțial pe desenele cu sarcofagul Rospigliosi ale lui Rubens.[51]
În literatură, cultul lui Hades apare înOdiseea,Tebaida luiStatius șiOedipus al luiSeneca.
În ceea ce privește miturile, Atena participă lamitul răpirii Persefonei în versiunea relatată de poetulClaudian (cca.395 d.Hr.) în Cartea a II-a,De raptu Proserpinae, care a inspirat numeroase ulterioare reprezentări ale mitului.[52] În versiunea luiOvidiu (Metamorfozele 5. 346-571),Afrodita îi ordonă luiCupidon să tragă o săgeată în Hades, în timp ce acesta inspectaSicilia. Nimfa Cyane a încercat să prevină răpirea, pentru care a fost transformată într-o fântână.[51]
Hades, reprezentat ca o întruchipare alumii morților, apare înÎntrebările lui Bartolomeu, un fragmentapocrif crezut să fie parte dinEvanghelia lui Bartolomeu, o carte apocrifă pierdută aNoului Testament datând dinsecolul al III-lea d. Hr.Întrebările sunt dificil de plasat cronologic pe baza fragmentelor originale, oricând întresecolul II șisecolul VI d.Hr.[53] Fiind apocrife, nu sunt acceptate deBiserică ca fiind parte dinBiblie. În versiunile existente aleÎntrebărilor, Hades se cutremură când Iisus Hristos intră înIad.Diavolul însuși, aici numit Beliar, încearcă să-i dea curaj, dar nu reușește,[53] Hades fiind copleșit de puterea divină, după cum arată următorul fragment din Evanghelie: „Alas, whither shall I flee before the face of the power of the great king? Suffer me to enter into myself (thyself, Latin): for before (of, latin) thee was I formed.” (trad. M. R. James,română„Unde să mă ascund în fața puterii marelui rege? Lasă-mă să mă ascund înăuntru-mi; căci am fost creat înaintea ta.”) Iisus eliberează sufletul luiAdam din iad.[54]
Hawthorne a relatat mitul răpirii Persefonei înSemințele de rodie, parte din antologiaTanglewood Tales (1851), un efort interesant de a evita violența mitului original în povestirea pentru copii.[51]
În literatura contemporană Hades apare încărți de fantezie precum în seriaPercy Jackson și Olimpienii șiEroii Olimpului deRick Riordan (în a doua serie apare alături dePluto, ca două personaje diferite) șiFișierele Dresden.[55][56]
^According to Dixon-Kennedy,p. 143 (followingKerényi 1951, p. 230) says "...his name means 'the unseen', a direct contrast to his brother Zeus, who was originally seen to represent the brightness of day". Ivanov, p. 284, citing Beekes 1998, pp. 17–19, notes that derivation of Hades from a proposed *som wid- is semantically untenable; see also Beekes 2009, p. 34.
^enParker, Robert ().Greek Gods Abroad: Names, Natures, and Transformations. University of California Press.ISBN9780520293946.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
^la Comentariul luiMaurus Servius Honoratus (c.sec. IV d.Hr.) laEpilog, dinEneida deVirgiliu: „Leuce, Oceani filia, inter nymphas pulcherrima fuit. hanc Pluton adamavit et ad inferos rapuit. quae postquam apud eum completo vitae suae tempore mortua est, Pluton tam in amoris, quam in memoriae solacium in Elysiis piorum campis leucen nasci arborem iussit, ex qua, sicut dictum est, Hercules se, revertens ab inferis, coronavit.”
_and_Pluto_(as_Serapis)%2c_from_the_Sanctuary_of_the_Egyptian_Gods_at_Gortyna%2c_mid-2nd_century_AD%2c_Heraklion_Archaeological_Museum_(30305313721).jpg)
.jpg)
.jpg)
