Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Guvernul Statelor Unite ale Americii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Prima pagină a Constituției Statelor Unite ale Americii, care începe cu faimoasa denominare "We the People ..."

Guvernul federal alStatelor Unite ale Americii, format la sfârșitulsecolului al 18-lea, constă (conformConstituțieiUniunii) din trei ramuri principale,ramura legislativă (un parlament bicameral numitCongres compus dinSenat șiCamera Reprezentanților),ramura judiciară (constând dinCurtea Supremă de Justiție și întregul sistem de tribunale federale, statale, de comitat și aleorașelor șitârgurilor) șiramura administrativă sauexecutiv oriadministrație (formată dinpreședinte,vicepreședinte șiconsiliul de miniștri al administrației numit înenglezăCabinet și al cărui membri se numescsecretari, conform termenului dinengleza americanăsecretaries).

Ideea modernă a separării puterilor în stat se datorează filozofului și gânditoruluiiluminist francez, baronul deMontesquieu. Ideea de separare tripartită a puterilor supreme, care se regăsește în unele din scrierile iluministului francez, a fost preluată și apoi adaptată creator deFondatorii Statelor Unite ale Americii, care au prevăzut explicit modul de realizare al acesteia; mai întâi în grupul de eseuri numite colectivFederalist Papers și apoi direct în structuraConstituției națiunii, adoptată în1787.

Tot în Constituția Uniunii se prevede echilibrul și controlul reciproc al acestor trei puteri federale prin cunoscuta expresiecheck and balance, care semnifică ideea esențială politică a țărilor moderne democratice,separarea puterilor în stat combinată cu supervizarea reciprocă ale acestora.

Statele Unite ale Americii

Acest articol face parte din seria:
Politica și conducerea
Statelor Unite ale Americii

Constituție
Guvern federal

Președinte

Vicepreședinte
Cabinet

Congress

Senate
Președinte al Senatului
Președintepro tempore
Liderul Majorității
Liderul Minorității
House of Representatives
Speaker
Liderul majorității
Liderul minorității
Congressional districts

Federal courts

Curtea Supremă de Justiție
Chief Justice
Associate Justices

Alegeri

Alegeri prezidențiale
Midterm elections

Political Parties

Partidul Democrat
Partidul Republican
Partide minore Minor parties

States

Guvernatori
Legislatures
Curți de justiție

Local government

Counties, Cities, and Towns

Issues

Foreign relations

Politica altor țări • 
Această infocasetă: v  d  m

Guvernul federal al Statelor Unite (guvernul federal al Statelor Unite) este guvernul național al Statelor Unite, o republică federală din America de Nord, compusă din 50 de state, un district federal, cinci teritorii majore de auto-guvernare și mai multe posesiuni insulare. Guvernul federal este compus din trei ramuri distincte: legislativ, executiv și judiciar, ale căror puteri sunt învestite de Constituția SUA în Congres, președinte și, respectiv, instanțele federale. Atribuțiile și îndatoririle acestor filiale sunt definite în continuare prin acte ale Congresului, inclusiv crearea departamentelor executive și a instanțelor inferioare Curții Supreme

Puterile federale conform Constituției

[modificare |modificare sursă]
[icon]Această secțiune este goală.Puteți ajuta princompletarea ei.

Executivul Statelor Unite ale Americii

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Executivul Statelor Unite ale Americii

Ramura executivă a guvernuluifederal american, numită pe scurt executiv sau administrație, este condusă dePreședintele Statelor Unite ale Americii.Președintele Statelor Unite, care cumulează puterile de reprezentare a țării (instituția preșidinției) cu cele de conducere efectivă (instituția de prim-ministru) este ales o dată la 4 ani, aceeași persoană putând servi maximum 2mandate (sau termene) consecutive sau nu.

Deciziile executive sunt luate de președinte, iar membriicabinetului (corespunzând funcțiilor de miniștri din alte țări) sunt oficial considerațiconsilieri ai președintelui pe domeniile legate de responsabilitățile oficiilor lor. Cabinetul (echivalentul unui consiliu de miniștri) includevicepreședintele și 15 șefi ai departamentelor executive. Aceștia sunt numițisecretarii pentru agricultură, comerț, apărare, educație, energie, sănătate și servicii umane,securitatea patriei, locuințe și dezvoltare urbană, interne, muncă, de stat, transport, finanțe, afacerileveteranilor, și justiție.

Legislativul Statelor Unite ale Americii

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Congresul Statelor Unite ale Americii

Judiciarul Statelor Unite ale Americii

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite ale Americii

Note

[modificare |modificare sursă]


Legături externe

[modificare |modificare sursă]



Control de autoritate
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Guvernul_Statelor_Unite_ale_Americii&oldid=17472397
Categorie:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2026 Movatter.jp