Între1911 și1914, Hertz a fost asistentul lui Rubens la Universitatea Berlin. În această perioadă, Hertz, împreună cuJames Franck, a efectuat experimente privind ciocnirile inelastice ale electronilor în gaze[16], cercetări cunoscute sub numele deexperimentele Franck-Hertz, și pentru care aceștia au primitPremiul Nobel pentru Fizică în1925.[17]
În timpulPrimului război mondial, Hertz a servit în armată din1914. A fost grav rănit în1915. În1917, s-a întors la Universitatea Berlin caPrivatdozent. În1920, s-a angajat ca fizician cercetător la fabrica de lămpi incandescente Philips dinEindhoven, unde a lucrat până în1925.[18]
În1925, Hertz a devenit ordinarius professor și director al Institutului de Fizică de laUniversitatea Martin Luther Halle-Wittenberg. În1928 a devenit ordinarius professor de fizică experimentală și director al Institutului de Fizică dinBerlin Technische Hochschule (BTH) dinBerlin-Charlottenburg. Acolo, a dezvoltat o tehnică de separare a izotopilor prin difuzie gazoasă. Deoarece Hertz fusese ofițer în timpul primului război mondial, a fost temporar protejat de politicile naziste și deLegea de restaurare a serviciului profesional civil, dar în cele din urmă politicile și legile au devenit mai stringente, iar la sfârșitul lui1934, a fost forțat să demisioneze de la BTH, fiind clasificat ca “parțial evreu de gradul doi”. Apoi s-a angajat laSiemens, ca director al Laboratoruli de Cercetări II. Acolo, a continuat munca în domeniulfizicii atomice șiultrasunetelor, dar în cele din urmă și-a încheiat lucrările privind separarea izotopilor. A deținut acest post până la plecarea înUniunea Sovietică în1945.[15][17][18]
Hertz,Manfred von Ardenne, director al laboratorului său privatForschungslaboratoriums für Elektronenphysik,[19]Peter Adolf Thiessen, ordinarius professor laUniversitatea Humboldt Berlin și director al Kaiser-Wilhelm Institut für physikalische Chemie und Elektrochemie (KWIPC) dinBelin-Dahlem, șiMax Volmer, ordinarius professor la Institutul de Chimie Fizică de laBerlin Technische Hochschule, făcuseră un pact. Cel care avea să facă primul contact cu rușii urma să vorbească în numele tuturor. Obiectivele acestui pact erau trei:
Prevenirea jefuirii institutelor lor
Continuarea muncii lor cu întreruperi minime
Protejarea lor de eventuale acuzații pentru acte politice din trecut.[20]
Înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Thiessen, membru alNSDAP, avea legături cu comuniștii.[21] Pe27 aprilie1945, Thiessen a sosit la institutul lui von Ardenne într-un vehicul blindat împreună cu un important chimist sovietic, maior înArmata Roșie.[22] Toți cei patru membri ai pactului au fost duși înURSS. Hertz a fost numit șef al Institutului G, de lângăSuhumi. Temele de studiu asignate institutului G erau:
Separarea izotopilor prin difuzie într-un flux de gaze inerte, la care Gustav Hertz era responsabil personal
Dezvoltarea unei pompe de condensare, de care era responsabil Müllenpford
Dezvoltarea unei teorii a stabilității și controlului unei cascade de difuzie, de care era responsabilHeinz Barwich;[23] Barwich fusese adjunctul lui Hertz la Siemens.[24] După 1950, Hertz s-a mutat laMoscova. Von Ardenne a condus Institutul A,[25] tot lângăSuhumi.[26] Volmer a mers la Institutul de Cercetare nr. 9 (NII-9),[27] din Moscova; i s-a dat în grijă un birou de proiectare pentru a lucra la producția deapă grea.[28] În Institutul A, Thiessen a fost responsabil de dezvoltarea tehnicilor de fabricație a barierelor poroase pentru separarea izotopilor.[29]
În 1949, șase oameni de știință germani, printre care Hertz, Thiessen, și Barwich au fost chemați pentru consultări laSverdlovsk-44, uzină de îmbogățire a uraniului. Aceasta, mai mică decât uzina de difuzie gazoasă americană de la Oak Ridge, primea doar puțin mai mult decât jumătate din nivelul de îmbogățire de cel puțin 90% așteptat.[30]
Albrecht, Ulrich, Andreas Heinemann-Grüder, și Arend WellmannDie Spezialisten: Deutsche Naturwissenschaftler und Techniker in der Sowjetunion nach 1945 (Dietz, 1992, 2001)ISBN 3320017888
Barwich, Heinz și Elfi BarwichDas rote Atom (Fischer-TB.-Vlg., 1984)
Beneke, KlausDie Kolloidwissenschaftler Peter Adolf Thiessen, Gerhart Jander, Robert Havemann, Hans Witzmann und ihre Zeit (Knof, 2000)
Heinemann-Grüder, AndreasKeinerlei Untergang: German Armaments Engineers during the Second World War and in the Service of the Victorious Powers in Monika Renneberg and Mark Walker (editors)Science, Technology and National Socialism 30-50 (Cambridge, 2002 paperback edition)ISBN 0-521-52860-7
Hentschel, Klaus (editor) și Ann M. Hentschel (asistent editorial și translator)Physics and National Socialism: An Anthology of Primary Sources (Birkhäuser, 1996)ISBN 0-8176-5312-0
Holloway, DavidStalin and the Bomb: The Soviet Union and Atomic Energy 1939–1956 (Yale, 1994)ISBN 0-300-06056-4
Mehra, Jagdish, și Helmut RechenbergThe Historical Development of Quantum Theory. Volume 1 Part 1 The Quantum Theory of Planck, Einstein, Bohr and Sommerfeld 1900 – 1925: Its Foundation and the Rise of Its Difficulties. (Springer, 2001)ISBN 0-387-95174-1
Naimark, Norman M.The Russians in Germany: A History of the Soviet Zone of Occupation, 1945-1949 (Belknap, 1995)
Oleinikov, Pavel V.German Scientists in the Soviet Atomic Project,The Nonproliferation Review Volume 7, Number 2, 1 – 30(2000)Arhivat în, laArchive-It.
^Gustav HertzÜber das ultrarote Adsorptionsspektrum der Kohlensäure in seiner Abhängigkeit von Druck und Partialdruck. (Dissertation). (Vieweg Braunschweig, 1911)
^J. Franck și G. HertzÜber Zusammenstöße zwischen Elektronen und Molekülen des Quecksilberdampfes und die Ionisierungsspannung desselben,Verh. Dtsch. Phys. Ges.16 457–467 (1914).
^abcHentschel, 1996, Appendix F; vezi intrarea despre Hertz.
^Scopurile Institutului A al lui Manfred von Ardennne includeau: (1) Separația electromagnetică a izotopilor, de care era responsabil von Ardenne, (2) Tehnici de fabricare a barierelor poroase pentru separarea izotopilor, de care era responsabil Peter Adolf Thiessen, și (3) Tehnici moleculare de separare a izotopilor de uraniu, de care era responsabilMax Steenbeck. La prima sa întâlnire cuLavrenti Beria, lui von Ardenne i s-a cerut să participe la construirea bombei, dar von Ardenne a realizat rapid că participarea îi va bloca repatrierea în Germany, astfel că a sugerat ca obiectiv îmbogățirea izotopilor, asupra căreia s-a căzut de acord. Până la sfârșitul anilor 1940, aproape 300 de germani lucrau în institut, și aceștia nu erau întreaga forță de muncă. Vezi Oleinikov, 2000, 10-11.
^Institutul A a constituit baza Institutului Tehnic de Fizică Suhumi. Vezi Oleinikov, 2000, 12.
^Astăzi, NII-9 este Institutul Bochvar Pan-rus de Materiale Anorganice, Bochvar VNIINM. Vezi Oleinikov, 2000, 4.
.svg)
