Guanșii (înberberăIgwanciyen, înspaniolăGuanchos) sunt băștinașiiberberi dinarhipelagul Canarelor, înainte de sosireaeuropenilor. Au dispărut ca popor și cultură, dar au lăsat urme în actuala populație precum și în domeniularheologiei.
Din limba guanșă au rămas destule toponime, nume de familie și câteva expresii care confirmă apartenența sa lalimbile berbere[1]. Guanșii însă nu au fost niciodatăislamizați, ceea ce dovedește că, dacă au avut vreodată contacte cuarabii, acestea au rămas sporadice și probabil ostile. Denumirea deTenerife este apropiată de Tanezruft dinAlgeria și Tenere dinNiger, desemnând înlimbile berbere podișuri. În1878 francezul René Verneau descoperă pe povârnișurile de la Los Balos inscripții libice care apropie guanșa de berbera tamașekă sau sahariană. Dar astfel de inscripții originale se găsesc numai în insuleleEl Hierro șiGran Canaria, astfel că majoritatea etnologilor consideră că guanșii propriu-ziși nu aveau scriere, inscripțiile respective fiind lăsate de „vizitatori”punici saunumizi veniți din continentulafrican.
În schimb, guanșii practicau curent "limba fluierată", de la mari distanțe, denumită astăziEl Silbo, încă vie în insulaLa Gomera. Pentru câteva detalii v. articolul despreLa Gomera.
Societatea guanșă nu era omogenă înarhipelag: fiecareinsulă avea propria sa organizare. Unele erauregate ereditare, altelerepublici în care șefii erau aleși. Unele cunoșteau numai proprietatea comună, altele cea particulară. Într-unele, bărbații dominau, într-altele femeile erau egale și puteau conduce comunitățile. Unele societăți erau adepte alemonogamiei, altele alepoligamiei saupoliandriei. Pretudindeni însă lovirea unei femei era socotită drept o crimă și ca atare pedepsită. Pe insula Tenerife tot pământul era al regelui ereditar, care îl închiria supușilor săi. Pe Gran Canaria, când era ales un nou șef sau o nouă șefă, unul dintre cetățeni se sacrifica voluntar aruncându-se într-o prăpastie sacră,sinuciderea fiind considerată o mare onoare.
Guanșii se hrăneau mai ales cugofiu, un fel de cașă deorz,grâu și rizomi deferigi la care adăugau lapte de capră, fructe, muguri, rareori pește sau carne (tot de capră). Se îmbrăcau în țesături rudimentare sau în piei de capre, cu care erau și inhumați sau depuși înpeșterile mortuare unde s-aumumificat. Din și cu lemn, pietre și cochilii, meșteșugeau mobilă și bijuterii. Cunoșteau olăritul și ceramica, preferând culorile negru și roșu. Îsi vopseau trupul cu aceste culori, precum și cu alb, galben și albastru, după motive simbolice cu semnificație socială. Nu cunoșteau metalul, sculele și armele lor fiind făcute din lemn și piatră, cu părțile tăioase dinobsidian. Casele lor erau rotunde, din lemn, piatră și piei de capre, dar locuiau și în peșteri naturale sau scobite de ei înșiși. Unele așezări erau înconjurate de ziduri de piatră grosolane.
Religia guanșilor este puțin cunoscută și era diferită de la o insulă la alta. Toți însă aveau o zeitate supremă numită Achamán pe Tenerife, Acorana pe Gran Canaria, Eraoranhan pe Hierro și Abora pe La Palma. Femeile din Hierro aveau o zeiță a lor numită Moneiba. În celelalte insule guanșii mai venerau șisoarele,luna,Pământul șistelele. Credeau de asemenea în demoni: cel din Tenerife, zis Guayota, era stăpânul unui munte sub care se găsea iadul, numit Eceide (astăzivulcanul Teide). În caz de molimă, de erupție vulcanică, de secetă sau inundații, guanșii își duceau caprele în pășuni sacre, închinate zeilor, unde despărțeau iezii de mamele lor așa ca plânsul acestora să îmbuneze zeitățile respective. Sărbătorile religioase erau peste tot în timpuri de pace obligatorii, dar în caz de război, conflict sau chiar numai ceartă erau oprite. Dacă doreau să moară singuri, bătrânii de pe La Palma perticipau la o ceremonie de rămas bun, apoi erau conduși respectuos într-o peșteră mortuară unde erau lăsați în pace, cu o cană de lapte de capră. Ulterior corpul era afumat sau acoperit cu rășină, și pus lângâ rudele sale în grotă.
