S-a născut la Nazianz, ca fiu al episcopului cu același nume al acestui oraș dinAsia Mică.
A făcut multe călătorii pentru a se instrui și o vreme l-a urmat în singurătate pe prietenul său, Sf.Vasile cel Mare. A devenit călugăr, apoi a fost sfințit preot (cca. 360), apoi episcop de Sasima (372) și a devenit, pentru scurt timp, arhiepiscop alConstantinopolului (din 379). Dar din cauza grupărilor rivale care sfâșiau Biserica sa, din anul 383 s-a retras la Nazianz, unde a rămas până la moarte, dedicându-se rugăciunii și lucrărilor teologice. Pentru marea și adânca sa învățătură și pentru elocvența cu care o împărtășea, a fost numit «teologul».
O parte din capul Sf. Grigorie Teologul se află laMănăstirea Slatina dinjudețul Suceava (România), fiind adusă de la Constantinopol de către domnitorulAlexandru Lăpușneanu. El a fost așezat într-o raclă ferecată cu argint și cu pietre scumpe, după cum spune cronicarul Ion Neculce. În timpul primului război mondial, mai multe racle cu moaște de sfinți (printre care și racla cu moaștele Sf. Grigore) au fost duse la adăpost în Rusia țaristă, odată cu tezaurul României. În 1956URSS a restituit României o mică parte din tezaur, printre care și raclele cu moaștele sfinților. Raclele cu moaștele și celelalte obiecte de cult de preț au fost duse însă laMuzeul Național de Artă din București.
În urma intervenției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Teologul a fost readusă la 12 februarie 2001 la Mănăstirea Slatina. Ea s-a aflat timp de 10 zile în bisericaMănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, de unde a fost dusă în procesiune la Slatina, fiind însoțită de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopulPimen Zainea al Sucevei și Rădăuților.[12]
A scris poeme teologice, istorice șiautobiografice, notabile prin inspirația vie din epocă, meditația filozofică asupra vieții, apropiată de cea a poețilorelegiacine-creștini.Expresia lirică a sentimentelor este completată de descrierile din natură și de omăsură metrică adecvată.
"Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedeslușit pe Fiul. Cel Nou l-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea Fiului. Acum Duhul are drept de cetățenie printre noi și ne dă o viziune mai clară despre sine. Într-adevăr, nu era prudentă proclamarea pe față a Fiului, pe când nu se mărturisea încă dumnezeirea Tatălui, nici adăugarea Duhului Sfânt ca o povară în plus, ca să folosesc o expresie cam îndrăzneață, pe când nu era încă recunoscută dumnezeirea Fiului... Numai prin înaintări și progresări din slavă în slavă lumina Treimii va lumina în cea mai limpede strălucire" (Orationes theologicae 5, 26, PG 36, 161 C).
"Botezul este cel mai frumos și cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar,har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Estedar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, estehar, fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși;botez, pentru că păcatul este îngropat în apă;ungere, pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși);luminare, fiindcă este lumină strălucitoare;haină, fiindcă acoperă ocara noastră;baie, pentru că spală;pecete, fiindcă ne ocrotește și fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu" (Oratio 40, 3-4; PG 36, 361 C).
Înainte de a-i purifica pe alții, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuți; ca să poți învăța, trebuie să fii tu însuți învățat; să devii lumină, ca să luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poți apropia de El pe ceilalți, să fii sfințit, ca să sfințești, să duci de mână și să sfătuiești cu înțelepciune. Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. [Așadar, cine este preotul? Este] apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Christos, plămădește din nou făptura, reface [în ea] chipul [lui Dumnezeu], o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat, este îndumnezeit și îndumnezeiește (Oratio 2, 71; 74, 73. PG 35, 480 A; 481 A-B).
Christopher A. Hall:Learning Theology with the Church Fathers. InterVarsity Press, Downers Grove IL 2002,ISBN 0-8308-2686-6, S. 56–74.
Christopher A. Hall:Reading Scripture with the Church Fathers. InterVarsity Press, Downers Grove IL 1998,ISBN 0-8308-1500-7.
Marie-Madeleine Hauser-Meury:Prosopographie zu den Schriften Gregors von Nazianz. (=Theophaneia. Bd. 13) Hanstein, Bonn 1960,ZDB-ID 538626-3 (auch als: Basel, Univ., Diss., 1951).
Manfred Kertsch:Bildersprache bei Gregor von Nazianz. Ein Beitrag zur spätantiken Rhetorik und Popularphilosophie (=Grazer theologische Studien. Bd. 2). Institut für Ökumenische Theologie und Patrologie an der Universität Graz, Graz 1978.
Josef Lercher:Die Persönlichkeit des heiligen Gregorius von Nazianz und seine Stellung zur klassischen Bildung. (Aus seinen Briefen). Innsbruck 1949 (Innsbruck, Univ., Diss., 1949).
Franz Xaver Portmann:Die göttliche Paidagogia bei Gregor von Nazianz. Eine dogmengeschichtliche Studie (=Kirchengeschichtliche Quellen und Studien. Bd. 3). Eos Verlag, St. Ottilien 1954,
Rosemary Radford Ruether:Gregory of Nazianzus. Oxford University Press, Oxford 1969.
Tomáš Špidlík:Grégoire de Nazianze. Introduction à l'étude de sa doctrine spirituelle, Orientalia Christiana Analecta 189, Roma 1971.
Stelianos Papadopoulos,Vulturul rănit: viața Sfântului Grigorie Teologul, Editura Bizantină, București, 2002.
.jpg)
