Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Pagina „Greaca” trimite aici.Pentru un sat din județul Giurgiu vedețiGreaca, Giurgiu.
Greaca (ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este olimbă indo-europeană, vorbită înGrecia începând cel puțin dinsecolul al XVII-lea î.Hr.. Încă din primele timpuri de când s-au păstrat documente scrise, adică începând cuepopeile luiHomer, limba greacă apare împărțită în mai multe dialecte.Iliada șiOdiseea, deși sunt alcătuite în dialectul ionic, conțin numeroase elemente eolice. La origine a existat o mare varietate dedialecte, sistematizate azi în patru grupuri : arcado-cipriot, occidental, eolic și ionian-atic.Alfabetul grec a stat la baza celuilatin,chirilic,armean și a multor alte sisteme de scriere. Limba greacă are cea mai lungă istorie documentată dintre toate limbile indo-europene, acoperind cel puțin 3.400 de ani de înregistrări scrise.[2]
Varietatea dialectelor grecești se poate urmări în timp și spațiu cel mai bine cu ajutorul inscripțiilor, care s-au păstrat într-un număr foarte mare. Dintre aceste însă numai câteva au ajuns sa fie întrebuințate și în literatură. Aceste sunt dialectul ionic, atic, doric și eolic.
Dialectele limbii grecești vechi și
Dialectul ionic este vorbit în Ionia, înCiclade, pe insulaEubea și în coloniile ionice.În acest dialect sunt scrise epopeile homerice, poemele luiHesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poeziaelegiacă și ceaiambică, operaistorică a luiHerodot și scrierile despremedicină ale luiHippocrate.
Strâns înrudit cu dialectul ionic estedialectul atic, ai cărui scriitori principali sunt tragiciiEschil,Sofocle șiEuripide, comiculAristofan, istoriciiTucidide șiXenophon,filosofulPlaton, oratoriiLysias,Demostene șiEschine. Datorită supremației politice a Atenei și a superiorității literaturii atice, dialectul atic devine cel mai însemnat al limbii grecești.
Dialectul doric se vorbea de dorienii dinPeloponez, înCreta si Macedonia , în insulele dorice aleMării Egee, precum și în coloniile doriene aleSiciliei și Italiei de Sud. În dialectul doric sunt scrise odele luiPindar și ale luiBacchylide și idilele luiTeocrit. Corurile din tragedia atică conțin de asemenea elemente dorice.
Dialectul eolic este întrebuințat de Eolienii din Eolida(în Asia Mică, la nord de Ionia), în Tesalia și în Beoția. În acest dialect și-au scris celebrele lor ode Alceu și poeta Sappho.
Aceste dialecte au dispărut treptat în diferite epoci, în schimb dialectul atic s-a răspîndit încă.din secolul al V-lea î.Hr. cu mult peste granițele sale, fiind întrebuințat de toți grecii culți. În urma cuceririlor luiAlexandru cel Mare, limba atică devine limba universală a Orientului, din care cauză fu numităkoine, adică limba comună a lumii helenice.
Primul document păstrat în greacă foloseasilabarullinear B pentru a nota vechiul dialect arhaic saumicenian.Scrierea lineară B nu a putut fi descifrată până în1953. După căderea civilizației miceniene a existat o perioadă tulbure de aproximativ cinci sute de ani (times of troubles după interpretarea luiArnold Toynbee), numităMarea Migrație Miceniană. În timpul acesteia ori nu s-a folosit scrierea (puțin probabil), ori nu a rămas nimic scris până în zilele noastre drept dovadă a scrierilor grecești pre-homerice. De la începuturile perioadei clasice, greaca a fost scrisă înalfabetul grec, despre care se spunea că ar fi derivat din celfenician. Trecerea la acest alfabet ar fi avut loc în timpul luiHomer. Cum nu există nici o referință, cât de ambiguă în poezia lui Homer care să sugereze că el ar fi știut de această metodă de scriere și cum scrierile vechi europene le preced pe cele aramaice, fiind răspândite inclusiv înAnatolia, este de presupus ipoteza contrară, mult mai plauzibilă: paradigma alfabetului grecesc, despre care se credea că ar fi derivat din cel fenician a fost efectiv inversată prin studii mai serioase. Fenicienii fiind la origine navigatori proto-ionieni, stabiliți în cetăți-stat sau doar "capete de pod" comerciale în Palestina, Liban și apusul Siriei, au adus cu ei alfabetul grec, din care a derivat cel fenician. Mai mult, teoria luiJean Faucounau, cel ce a descifrat scrierea hieroglifică adiscului din Phaistos, împinge cronologia înaltă aproto-ionienilor până spreCicladicul Vechi,Troia II,Troia I și în orice caz cu mult înainte dethalassocrația minoică. Se pune astfel problema raportului dintre alfabetele vechi europene, scrierile fonetice în general și contribuția limbilor indo-europene (mai ales proto-hitite, din faza pre-anatoliană) la etimologiile pre-grecești din limba greacă (după indo-europeniștii Frisk și Beekes).
Atica (dialect al grupului ionian-atic), limbă vorbită laAtena, constituie limba în care s-a scris cea mai mare parte aliteraturii grecești clasice. SubAlexandru cel Mare utilizarea dialectelor grecești a fost restrânsă, în așa fel ca lumea greacă să foloseascăkoina, limbă comună rezultată din mai multe dialecte ale grupului ionian-atic. Astfel, el a putut comunica cu armata sa heteroclită, iar limba a fost învățată de locuitorii regiunilor cucerite, devenind o așa-numitălingua franca dinAntichitate. Limba greacă a fost în concurență culatina.Koina, devenită limbă oficială aimperiului roman de răsărit, continuând să evolueze pentru a da nașterelimbii grecești moderne de astăzi a fost extrem de răspândită.
Faptul căVechiul Testament a fost tradus în versiuneaSeptuagintei iarNoul Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar și de cultură pan-europeană.
Un mare număr de cuvinte dinlatină,română,franceză șiengleză sunt de origine greacă. Transliterarea înASCII a alfabetului grecesc se face princodul beta care folosește numai șapte biți dar redă corect toate subtilitățile accentelor, spiritelor și combinaților pre-formate ale acestora.
.png)
