Unul sau mai mulțieditori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare șialte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil saunominalizată pentru ștergere în aceastăetapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.
Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.
Germania nazistă,[a]Germania național-socialistă,Germania hitleristă sauAl Treilea Reich (Al Treilea Imperiu,[b]Imperiul German 1933–1945) este statulgerman din anii1933–1945, aflat sub conducereatotalitară aNSDAP (Partidul Muncitoresc German Național-Socialist -nazist) și, a dictatorului nazistAdolf Hitler, supranumit"derFührer" („Conducătorul”).
„Cel de-al Treilea Reich”, „Reich-ul milenar” sau, „Reich-ul de o mie de ani”, era un titlu menit să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma Sfântului Imperiu Roman (Imperiul romano-german). Partidul nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste pentru a sugera că toate erau identice, pentru a face legătura dintre trecutul glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie, de asemeni, glorios. În momentele sale de vârf, cel de-Al Treilea Reich controla cea mai mare parte aEuropei dar, din cauza înfrângerilor suferite în1944, peFrontul de Răsărit, din parteaUniunii Sovietice,României și altor aliați care s-au detașat de regimul nazist și, peFrontul de Vest, din partea aliaților anglo-americani, înAl Doilea Război Mondial, „Reich-ul milenar” s-a prăbușit după 12 ani - între1933 și1945.
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au atacat și cotropit stateleEuropei continentale, cu excepția celor fasciste:Italia,România,Ungaria,Spania șiPortugalia, colaboratoare, caFinlanda,Norvegia,Danemarca,Olanda,Turcia,Bulgaria și neutre, caAndorra,Vaticanul,Suedia,Elveția și zonele din preajmaMunților Urali. Acțiunile belicoase au avut menirea creăriiGermaniei Mari, cu capitala laBerlin, redenumităWelthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți „arienii”, apartenenții laHerrenrasse (cetățenii de origine germană "pură"). Această politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice:evrei,romi, opozanți politici (liberali,comuniști ș.a.),masoni, marginalizați ai societății (persoane cu dizabilități,homosexuali). În plus, zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au avut de suferit datorită războiului declanșat și purtat de naziști.
Germania nazistă nu a avut o religie oficială, ci doar o aserțiune vagă că există un fel de Dumnezeu.[1]
Termenii uzuali în limba engleză pentru statul german din perioada nazistă sunt „Germania nazistă” și „Al Treilea Reich”, pe care Hitler și naziștii îl numeau, de asemenea, „Reich-ul de o mie de ani” (Thousand-Year Reich /Tausendjähriges Reich).[2] Acesta din urmă, o traducere a termenului de propagandă nazistDrittes Reich, a fost folosit pentru prima dată înDas Dritte Reich, o carte din 1923 scrisă deArthur Moeller van den Bruck.[3] Cartea consideraSfântul Imperiu Roman ca fiind primulReich, iarImperiul German ca fiind al doilea.[4]
Reculuri severe ale economiei germane au început după încheiereaPrimului Război Mondial, parțial din cauza plăților dedespăgubiri impuse prinTratatul de la Versailles din 1919. Guvernul a tipărit bani pentru a face aceste plăți și pentru a rambursa datoria de război a țării, însă hiperinflația rezultată a dus la creșteri explozive ale prețurilor, haos economic și revolte pentru hrană.[5] Când guvernul a intrat în incapacitate de plată a despăgubirilor în ianuarie 1923, trupele franceze auocupat zonele industriale germane de-a lungulRuhrului, iar apoi a urmat o amplă neliniște civilă.[6]
Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani, cunoscut în mod obișnuit drept Partidul Nazist, a fost fondat în 1920.[7]Platforma partidului nazist includea distrugerea Republicii de la Weimar, respingerea Tratatului de la Versailles,antisemitism radical și anti-bolșevism.[8] Ei promiteau un guvern central puternic, extindereaLebensraum („spațiul vital”) pentru popoarele germanice, formarea unei comunități naționale bazate pe rasă și „purificare rasială” prin reprimarea activă aevreilor, care urmau să fie privați de cetățenia și drepturile lor civile.[9] Naziștii propuneau o reînnoire națională și culturală bazată pemișcareaVölkisch.[10] Partidul, în special organizația sa paramilitarăSturmabteilung (SA; Detașamentul de Asalt), sau „Cămășile Brune”, a folosit violența fizică pentru a-și promova poziția politică, perturbând întrunirile organizațiilor rivale și atacând membrii acestora, precum și persoane evreiești pe străzi.[11] Astfel de grupări armate de extremă dreapta erau comune înBavaria și erau tolerate de guvernul regional de extremă dreapta, favorabil, al luiGustav Ritter von Kahr.[12]
Când bursa din Statele Unites-a prăbușit în 1929, efectul asupra Germaniei a fost devastator.[13] Milioane de oameni au rămas fără loc de muncă și mai multe bănci importante au colapsat. Hitler și naziștii s-au pregătit să profite de această criză pentru a câștiga sprijin pentru partidul lor. Ei au promis să întărească economia și să creeze locuri de muncă.[14] Mulți alegători au decis că Partidul Nazist era capabil să restabilească ordinea, să reducă tulburările civile și să îmbunătățească reputația internațională a Germaniei. Dupăalegerile federale din 1932, partidul a devenit cel mai mare dinReichstag, deținând 230 de locuri, cu 37,4% din votul popular.[15]
Deși naziștii au obținut cea mai mare pondere a votului popular în cele două alegeri generale pentruReichstag din1932, ei nu au avut o majoritate. Hitler a refuzat să participe la un guvern de coaliție dacă nu era el liderul acestuia.[16] Sub presiunea politicienilor, a industriașilor și a mediului de afaceri, președintelePaul von Hindenburg l-a numit pe Hitlercancelar al Germaniei la 30 ianuarie1933. Acest eveniment este cunoscut sub numele deMachtergreifung („preluarea puterii”).[17]
În noaptea de 27 februarie 1933, clădireaReichstagului a fost incendiată. Un comunist olandez pe numeMarinus van der Lubbe a fost găsit vinovat de provocarea incendiului. Hitler a proclamat că actul de incendiere a marcat începutul unei insurecții comuniste.Decretul Incendiului Reichstagului (Reichstag Fire Decree), impus la 28 februarie 1933, a anulat majoritatealibertăților civile, inclusivdrepturile de întrunire șilibertatea presei. Decretul a permis, de asemenea, poliției să rețină persoane pe termen nelimitat, fără acuzații. Legislația a fost însoțită de o campanie de propagandă care a condus la sprijin public pentru această măsură. Suprimarea violentă a comuniștilor de către SA a fost întreprinsă la nivel național, iar 4.000 de membri aiPartidului Comunist din Germania au fost arestați.[18]
La 23 martie 1933,Legea deîmputernicire (Enabling Act), unamendament laConstituția de la Weimar, a fost adoptată în Reichstag cu un vot de 444 la 94.[19] Acest amendament i-a permis lui Hitler și cabinetului său să adopte legi, chiar legi care încălcau constituția, fără consimțământul președintelui sau al Reichstagului.[20] Deoarece proiectul necesita o majoritate de două treimi pentru a fi adoptat, naziștii au folosit tactici de intimidare, precum și prevederile Decretului Incendiului Reichstagului, pentru a împiedica participarea mai multor deputațisocial-democrați, iar comuniștii fuseseră deja interziși.[21][22] Legea de abilitare avea să servească ulterior drept fundamentul legal al dictaturii instaurate de naziști.[23]
La 10 mai, guvernul a confiscat bunurile social-democraților, iar aceștia au fost interziși la 22 iunie.[24] La 21 iunie, SA a percheziționat birourile Partidului Național-Popular German (German National People’s Party), foștii lor parteneri de coaliție, care s-a autodizolvat la 29 iunie. Celelalte partide politice majore au urmat același curs. La 14 iulie 1933, Germania a devenit unstat cu partid unic prin adoptareaLegii împotriva formării partidelor, care decreta Partidul Nazist drept singurul partid legal din Germania. Înființarea de noi partide a fost, de asemenea, declarată ilegală, iar toate partidele politice rămase, care nu fuseseră deja dizolvate, au fost interzise.[25]Alegerile ulterioare din noiembrie 1933,1936 și1938 au fost controlate de naziști, fiind aleși doar membri ai partidului și un număr mic de independenți.[26]
Toate organizațiile civile au avut conducerea înlocuită cu simpatizanți naziști sau membri ai partidului și fie au fost integrate în Partidul Nazist, fie au fost dizolvate.[27] Guvernul nazist a declarat „Ziua Națională a Muncii” pentru 1 Mai 1933 și a invitat numeroși delegați sindicali la Berlin pentru festivități. A doua zi, membri ai SA au distrus sediile sindicatelor din întreaga țară; toate sindicatele au fost obligate să se dizolve, iar liderii lor au fost arestați.[28]Legea pentru restaurarea funcției publice profesionale, adoptată în aprilie, i-a îndepărtat din funcții pe toți profesorii, judecătorii, magistrații și funcționarii publici care erau evrei sau a căror loialitate față de partid era considerată suspectă.[29] Aceasta a însemnat că singurele instituții nepolitice care nu se aflau sub controlul naziștilor au fost bisericile.[30]
Regimul nazist a abolit simbolurile Republicii de la Weimar, inclusivdrapelul tricolor negru, roșu și auriu, și a adoptat o simbolistică reinterpretată. Vechiul tricolor imperial negru, alb și roșu a fost restaurat ca unul dintre cele două drapele oficiale ale Germaniei; al doilea eradrapelul cu svastică al Partidului Nazist, care a devenit singurul drapel național în septembrie 1935. Imnul partidului, „Horst-Wessel-Lied” („Cântecul lui Horst Wessel”), a devenit un al doilea imn național.[31]
Germania se afla încă într-o situație economică gravă, cu șase milioane de șomeri și un deficit al balanței comerciale descurajant.[32] Prin utilizareacheltuielilor deficitare, au fost inițiate proiecte de lucrări publice începând din 1934, creând 1,7 milioane de noi locuri de muncă până la sfârșitul acelui an.[32] Salariile medii au început să crească.[33]
Conducerea SA a continuat să exercite presiuni pentru obținerea unei puteri politice și militare mai mari. Ca răspuns, Hitler a folositSchutzstaffel (SS) șiGestapo (poliția secretă) pentru a epura întreaga conducere a SA.[34] Hitler l-a vizat peStabschef-ul SA (șeful de stat major)Ernst Röhm și pe alți lideri ai SA care, alături de o serie de adversari politici ai lui Hitler (precumGregor Strasser și fostul cancelarKurt von Schleicher), au fost arestați și împușcați.[35] Până la 200 de persoane au fost ucise între 30 iunie și 2 iulie 1934, într-un eveniment care a devenit cunoscut sub numele deNoaptea cuțitelor lungi.[36]
Joseph Goebbels, ministru al Reichului pentru „Iluminarea Publică” și Propagandă
La 2 august 1934, Hindenburg a murit. Cu o zi înainte, cabinetul adoptase „Legea privind șeful statului Reichului german”, care stipula că, odată cu moartea lui Hindenburg, funcția de președinte al Reichului urma să fie desființată, iar atribuțiile acesteia să fie comasate cu cele ale cancelarului Reichului.[37] Astfel, Hitler a devenit șef al statului și al guvernului și a fost numit oficialFührer und Reichskanzler („Conducător și Cancelar”), deși ulterior titlul deReichskanzler a fost abandonat.[38] Germania devenea astfel un stat totalitar, cu Hitler în frunte.[39] Ca șef al statului, Hitler a devenit comandant suprem al forțelor armate. Noua lege a introdus un jurământ de loialitate modificat pentru militari, care își afirmau fidelitateapersonal față de Hitler, nu față de funcția de comandant suprem sau față de stat.[40] La 19 august, comasarea președinției cu cancelaria a fost aprobată prinplebiscit de 90% dintre alegători.[41]
Cei mai mulți germani au fost ușurați că conflictele și luptele de stradă ale epocii Weimar luaseră sfârșit. Ei au fost bombardați cu propagandă orchestrată deministrul pentru Iluminarea Publică și Propagandă,Joseph Goebbels, care promitea pace și prosperitate pentru toți într-o țară unită, lipsită de marxism și fără constrângerileTratatului de la Versailles.[42] Partidul Nazist a obținut și a legitimat puterea mai întâi prin activitățile sale revoluționare, apoi prin manipularea mecanismelor legale, folosirea puterilor polițienești și preluarea controlului asupra instituțiilor statului și ale landurilor.[43][44] Primul marelagăr de concentrare nazist, destinat inițial prizonierilor politici, a fost deschis laDachau în 1933.[45] Până la sfârșitul războiului au fost create sute de lagăre de diferite dimensiuni și funcții.[46]
Începând din aprilie 1933, au fost instituite numeroase măsuri care defineau statutul evreilor și drepturile acestora.[47]Aceste măsuri au culminat cu adoptareaLegilor de la Nürnberg din1935, care le-au retras drepturile fundamentale.[48] Naziștii au confiscat averile evreilor, le-au interzis căsătoriile mixte și le-au refuzat accesul la numeroase profesii (precum dreptul, medicina sau educația). În cele din urmă, regimul nazist a declarat evreii indezirabili ca membri ai societății și cetățeni ai Germaniei.[49]
Încă din februarie 1933, Hitler a anunțat că reînarmarea trebuie să înceapă, deși inițial în mod clandestin, deoarece aceasta încălca Tratatul de la Versailles. La 17 mai 1933, Hitler a ținut un discurs în fața Reichstagului în care și-a exprimat dorința pentrupace mondială și a acceptat o ofertă a președintelui americanFranklin D. Roosevelt privind dezarmarea militară, cu condiția ca și celelalte națiuni ale Europei să facă același lucru.[50] Când celelalte puteri europene nu au acceptat această ofertă, Hitler a retras Germania dinConferința Mondială pentru Dezarmare și dinLiga Națiunilor în octombrie, susținând că clauzele de dezarmare erau nedrepte dacă se aplicau doar Germaniei.[51] Într-unreferendum organizat în noiembrie, 95% dintre alegători au susținut retragerea Germaniei.[52]
În 1934, Hitler le-a spus liderilor săi militari că reînarmarea trebuia să fie finalizată până în 1942, deoarece până atunci poporul german ar fi avut nevoie de mai mult spațiu vital și mai multe resurse, astfel încât Germania ar fi trebuit să înceapă un război de cucerire pentru a obține mai mult teritoriu.[53]Saarlandul, care fusese plasat sub supravegherea Ligii Națiunilor timp de 15 ani la sfârșitul Primului Război Mondial, a votat în ianuarie 1935 să devină parte a Germaniei.[54] În martie 1935, Hitler a anunțat crearea unei forțe aeriene și căReichswehr-ul va fi mărit la 550.000 de oameni.[55] Marea Britanie a fost de acord ca Germania să construiască o flotă navală prin semnareaAcordului Naval Anglo-German la 18 iunie 1935.[56]
Cândinvazia italiană a Etiopiei a dus doar la proteste moderate din partea guvernelor britanic și francez, la 7 martie 1936 Hitler a folositTratatul de asistență mutuală franco-sovietic ca pretext pentru a ordona armatei să trimită 3.000 de soldați în zona demilitarizată aRenaniei, încălcând Tratatul de la Versailles.[57] Deoarece teritoriul făcea parte din Germania, guvernele britanic și francez nu au considerat că aplicarea tratatului merita riscul unui război.[58] În alegerile cu partid unic desfășurate la 29 martie, naziștii au primit 98,9% din voturi.[58] În 1936, Hitler a semnatPactul AntiComintern cuImperiul Japoniei și un acord de neagresiune cu dictatorulItaliei fasciste,Benito Mussolini, care a început curând să se refere la o „Axă Roma–Berlin”.[59]
Hitler a trimis echipamente militare și ajutor forțelor naționaliste ale generaluluiFrancisco Franco înRăzboiul Civil Spaniol, care a început în iulie 1936.Legiunea Condor germană a inclus o gamă variată de aeronave și echipajele acestora, precum și un contingent de tancuri. Avioanele Legiuniiau distrus orașul Guernica în 1937.[60] Naționaliștii au fost victorioși în 1939 și au devenit un aliat informal al Germaniei naziste.[61]
În februarie 1938, Hitler a subliniat în fațacancelarului austriacKurt Schuschnigg necesitatea ca Germania să-și asigure frontierele. Schuschnigg a programat unplebiscit privind independența Austriei pentru 13 martie, dar Hitler i-a trimis un ultimatum lui Schuschnigg pe 11 martie, cerându-i să predea toată putereaPartidului Nazist Austriac sau să se confrunte cu o invazie. Trupele germane au intrat în Austria a doua zi, fiind întâmpinate cu entuziasm de populație.[62]
Republica Cehoslovacă găzduia o minoritate germană semnificativă, care trăia în principal înSudetenland. Sub presiunea grupurilor separatiste din cadrulPartidului Germanilor Sudeți, guvernul cehoslovac a oferit concesii economice regiunii.[63] Hitler a decis nu doar să încorporeze Sudetenlandul în Reich, ci să distrugă în întregime statul Cehoslovacia.[64] Naziștii au desfășurat o campanie de propagandă pentru a încerca să genereze sprijin pentru o invazie.[65] Liderii militari germani de rang înalt s-au opus planului, întrucât Germania nu era încă pregătită pentru război.[66]
Germani etnici folosescsalutul nazist pentru a întâmpina soldații germani la intrarea acestora înŽatec,1938.
Criza a dus la pregătiri de război din parteaRegatului Unit,Cehoslovaciei șiFranței (aliata Cehoslovaciei). În încercarea de a evita războiul,prim-ministrul britanicNeville Chamberlain a organizat o serie de întâlniri, al căror rezultat a fostAcordul de la München, semnat la29 septembrie1938. Guvernul cehoslovac a fost forțat să accepte anexarea Sudetenlandului de către Germania. Chamberlain a fost întâmpinat cu aplauze la sosirea sa laLondra, declarând că acordul a adus „pace pentru vremea noastră”.[67][68]
Rezervele valutare ale Austriei și Cehoslovaciei au fost confiscate de naziști, la fel ca stocurile de materii prime precummetalele și bunurile finite precumarmamentul șiaeronavele, care au fost trimise în Germania. Conglomeratul industrialReichswerke Hermann Göring a preluat controlul asupra facilităților de producție aoțelului șicărbunelui din ambele țări.[69]
În ianuarie 1934, Germania a semnat unpact de neagresiune cuPolonia.[70] În martie 1939, Hitler a cerut returnareaOrașului Liber Danzig și aCoridorului Polonez, o fâșie de teritoriu care separaPrusia Orientală de restul Germaniei. Britanicii au anunțat că vor veni în ajutorul Poloniei dacă aceasta ar fi atacată. Hitler, crezând că britanicii nu vor interveni, a ordonat pregătirea unui plan de invazie pentru septembrie 1939.[71] La 23 mai, Hitler le-a descris generalilor săi planul general, care nu viza doar ocuparea Coridorului Polonez, ci și extinderea considerabilă a teritoriului german spre est, în detrimentul Poloniei. El se aștepta ca de această dată să fie întâmpinat cu forța.[72]
Dupăinvazia Poloniei în 1939, România a primit refugiați polonezi și a facilitat trecerea oficialilor și armamentului către Franța,[76][77] menținândneutralitatea.[78] Presiunile externe din 1939–1940 au influențat ulterior orientarea sa de politică externă spre Germania consolidând relațiile economice prin acorduri comerciale, în principal pentrupetrol și materii prime.[79]
Cuceririle naziste în Europa pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1939, acțiunile germane au dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.Polonia,Franța,Danemarca,Norvegia,Belgia șiOlanda au fost invadate. La început,Anglia nu s-a străduit să-i ajute pe aliații europeni, iar Germania, ca recompensă, a supus Marea Britanie unui intens bombardament aerian (bătăliei Angliei). După invadareaGreciei și a norduluiAfricii, Germania a atacatUniunea Sovietică, în 1941, și a declarat război șiSUA, după ataculjaponez asupra bazei navale de laPearl Harbor, dinstatul americanHawaii, din același an.Persecutarea minorităților a continuat atât în Germania, cât și în teritoriile ocupate sau dependente, (precumRomânia). Din 1941evreilor li s-a impus purtarea în public a unui ecuson custeaua lui David pe fond galben cusut pe haine. Evreii au fost mutați, în majoritate, înghetouri, unde au fost izolați de restul populației. În ianuarie1942, laConferința de la Wannsee, sub conducerea luiReinhard Heydrich, a fost schițată așa-zisa „Soluția finală a problemei evreiești” („Endlösung der Judenfrage”) din Europa. Din acest moment până la terminarea războiului, aproximativ șase milioane de evrei, dar și alții (romi,homosexuali,slavi, prizonieri politici,masoni) au fost exterminați în mod sistematic și, peste zece milioane de oameni au fost reduși cu forța la starea de sclavi. Deoarece majoritatea victimelor unui popor au fost evrei, acestgenocid a fost denumitHolocaust, din cuvântul ebraicȘoa. Germanii foloseau termenuleufemisticEndlösung - „soluție finală”, (în România, echvalentul folosit de regimul luiIon Antonescu a fost „Curățirea terenului”). Mii de oameni erau transportați zilnic înlagărele de exterminare (supranumite și „fabricile morții”) sau înlagărele de concentrare (Konzentrationslager, abreviat oficialKL și postbelicKZ). Lagărele de concentrare (unele dintre ele foste centre de detenție transformate mai apoi, în uzine pentru uciderea în masă) aveau instalații pentru exploatarea muncii de sclavi a întemnițaților și pentru asasinarea condamnaților și distrugerea rămășițelor lor. Intenția a fost, mai întâi, internarea în lagărele de concentrare, de unde internații urmau să fie mutați și uciși în lagărele de exterminare din Răsărit.
În paralel cu Holocaustul, naziștii au dus o politică dură de cucerire, colonizare și exploatare a teritoriilor capturate de laUniunea Sovietică și de laPolonia și a populației lorslave, ca parte aGeneralplan Ost (Planul General pentru Est). Conform estimărilor, 20 de milioane de civili sovietici, 3 milioane de polonezi (ne-evrei) și 7 milioane de soldați aiArmatei Roșii au fost uciși în acest război numit de rușiMarele război pentru apărarea Patriei. Planul nazist era să extindăLebensraum („spațiul vital”) german spre est, sub pretextul oficial al apărării civilizației occidentale împotrivabolșevismului.
Drapelul pe timp de război nazist.
Începând cu februarie1943, după victoria de laStalingrad, sovieticii au început o puternică contraofensivă împotriva armatelor germane, obținând, în luna iulie, o altă izbândă răsunătoare în bătălia de tancuri de laKursk-Oriol. Până în februarie1944, armatele naziste au fost forțate să se retragă spre vest, până la fosta graniță a Poloniei, dând speranțe că războiul se va termina curând. Aliații au deschis, în cele din urmă, un al doilea front înNormandia, în iunie 1944, dar sovieticii reușiseră deja să întoarcă soarta războiului împotriva naziștilor, în principal, datorită eforturilor lor umane, cu numai aproximativ 5 - 15 % din materialele de aprovizionare venite din vest. Trupele sovietice care avansau spre vest au făcut joncțiunea cu cele ale aliaților lor occidentali pe fluviulElba la26 aprilie1945, în dreptul localitățiiTorgau.
Politica externă a Germaniei în timpul războiului a presupus crearea unor guverne aliate controlate direct sau indirect de la Berlin. Se intenționa obținerea de soldați din rândul aliaților precum Italia[80] șiUngaria[81] și de muncitori și provizii alimentare de la aliați precumRegimul francez de la Vichy.[82] Ungaria a fost a patra națiune care s-a alăturat Axei, semnândPactul Tripartit la 27 septembrie 1940.[81]Bulgaria a semnat pactul la 17 noiembrie. Eforturile Germaniei de a-și asigura petrolul au inclus negocierea unui aprovizionări din partea noului său aliat, România, care a semnat pactul la 23 noiembrie, alături deRepublica Slovacă.[79][83][84] Până la sfârșitul anului 1942, peFrontul de Est se aflau 24 dedivizii din România,[85] 10 din Italia și 10 din Ungaria.[86] Germania a preluat controlul deplin în Franța în 1942, în Italia în 1943 și în Ungaria în 1944.[87] Deși Japonia era un aliat puternic, relația era distantă, cu puțină coordonare sau cooperare. De exemplu, Germania a refuzat să împărtășească formula sa pentru obținerea petrolului sintetic din cărbune până târziu în război.[88]
Harta expansiunii Germaniei naziste în perioada 1933-1943
Germania a invadat Polonia și a capturat Orașul Liber Danzig la 1 septembrie 1939, declanșând Al Doilea Război Mondial în Europa.[89] Respectându-și obligațiile din tratate, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei două zile mai târziu.[90] Polonia a căzut rapid, întrucât Uniunea Sovietică a atacat din est la 17 septembrie.[91]Reinhard Heydrich, șefulSicherheitspolizei (SiPo; Poliția de Securitate) și alSicherheitsdienst (SD; Serviciul de Securitate), a ordonat la 21 septembrie ca evreii polonezi să fie adunați și concentrați în orașe cu legături feroviare bune. Inițial, intenția a fost deportarea lor mai departe spre est sau, eventual, înMadagascar.[92] Folosindliste pregătite din timp, aproximativ 65.000 de intelectuali polonezi, nobili, membri ai clerului și profesori au fost uciși până la sfârșitul anului 1939, într-o încercare de a distruge identitatea Poloniei ca națiune.[93][94] Forțele sovietice au avansat în Finlanda în timpulRăzboiului de Iarnă, iar forțele germane au desfășurat acțiuni pe mare. Însă puține alte activități au avut loc până în luna mai, astfel că perioada a devenit cunoscută sub numele de„Războiul ciudat” („Phoney War”).[95]
Încălcând prevederileConvenției de la Haga, firmele industriale din Țările de Jos, Franța și Belgia au fost obligate să producă material de război pentru Germania.[102]:265
Naziștii au confiscat din Franța mii de locomotive și vagoane, stocuri de arme și materii prime precumcupru,staniu,petrol șinichel.[103]:333–334 Franței, Belgiei și Norvegiei li s-au impus plăți pentru costurile ocupației.[102]:271 Barierele comerciale au dus la acumulări de bunuri,piețe negre și incertitudine privind viitorul.[102]:272, 279 Aprovizionarea cu alimente era precară; producția a scăzut în cea mai mare parte a Europei. Foametea a afectat multe țări ocupate.[102]:262
Propunerile de pace ale lui Hitler către noul prim-ministru britanic,Winston Churchill, au fost respinse în iulie 1940. Marele amiralErich Raeder îl sfătuise pe Hitler în iunie că superioritatea aeriană era o condiție prealabilă pentru oinvazie reușită a Marii Britanii, astfel că Hitler a ordonat o serie de atacuri aeriene asupra bazelorForțelor Aeriene Regale (RAF) și stațiilor radar, precum șiraiduri aeriene nocturne asupra orașelor britanice, inclusivLondra,Plymouth șiCoventry. Luftwaffe nu a reușit să învingă RAF în ceea ce a devenit cunoscut dreptBătălia Angliei, iar până la sfârșitul lui octombrie Hitler a realizat că superioritatea aeriană nu va fi obținută. El a amânat definitiv invazia, un plan pe care comandanții armatei germane nu îl luaseră niciodată pe deplin în serios.[100]:753, 774–782[104]:301–303, 309–310[c] Mai mulți istorici, inclusivAndrew Gordon, consideră că principalul motiv al eșecului planului de invazie a fost superioritatea Marinei Regale, nu acțiunile RAF.[105]
La 22 iunie 1941, încălcând Pactul Molotov–Ribbentrop, aproximativ 3,8 milioane de trupe ale Axei au atacat Uniunea Sovietică.[108]:73 Pe lângă scopul declarat al lui Hitler de a obțineLebensraum, această ofensivă de mare amploare, denumită Operațiunea Barbarossa, urmărea distrugerea Uniunii Sovietice și capturarea resurselor sale naturale pentru agresiuni ulterioare împotriva puterilor occidentale.[103]:160–161 Reacția în rândul germanilor a fost una de surpriză și neliniște, deoarece mulți erau preocupați de cât timp avea să mai dureze războiul sau suspectau că Germania nu putea câștiga un război purtat pe două fronturi.[109]
Hrana era insuficientă în teritoriile cucerite din Uniunea Sovietică și Polonia, deoarece armatele aflate în retragere incendiaseră recoltele în unele zone, iar o mare parte din rest era trimisă în Reich.[111][112] În Germania, rațiile au fost reduse în 1942. În rolul său deplenipotențiar alPlanului de Patru Ani,Hermann Göring a cerut creșterea livrărilor de cereale din Franța și de pește din Norvegia. Recolta din 1942 a fost bună, iar aprovizionarea cu alimente a rămas adecvată în Europa de Vest.[113]
Germania și Europa în ansamblu depindeau aproape total de importurile de petrol din străinătate.[102]:290 În încercarea de a rezolva deficitul, în iunie 1942 Germania a lansatFall Blau („Operațiunea Albastru”), o ofensivă împotriva câmpurilor petroliere din Caucaz.[114] Armata Roșie a lansat o contraofensivă la 19 noiembrie și a încercuit forțele Axei, care au fost prinse înStalingrad la 23 noiembrie.[115]:282, 285 Göring l-a asigurat pe Hitler căArmata a 6-a putea fi aprovizionată pe cale aeriană, dar acest lucru s-a dovedit imposibil.[116]:413, 416–417 Refuzul lui Hitler de a permite retragerea a dus la moartea a 200.000 de soldați germani și români; dintre cei 91.000 de oameni care s-au predat în oraș la 31 ianuarie 1943, doar 6.000 de supraviețuitori s-au întors în Germania după război.[116]:419–420
Pierderile au continuat să crească după Stalingrad, ceea ce a dus la o scădere bruscă a popularității Partidului Nazist și la deteriorarea moralului.[117]:208 Forțele sovietice au continuat să avanseze spre vest după ofensiva germană eșuată de labătălia de la Kursk, în vara anului 1943. Până la sfârșitul lui 1943, germanii pierduseră majoritatea câștigurilor teritoriale din est.[100] ÎnEgipt, Afrika Korps al feldmareșaluluiErwin Rommel a fost învins de forțele britanice conduse de feldmareșalulBernard Montgomery în octombrie 1942.[116]:467 Aliații au debarcat în Sicilia în iulie 1943 și ajunseseră în peninsula italiană până în septembrie.[116]:471 Între timp, flotele de bombardiere americane și britanice bazate în Marea Britanie au începutoperațiuni împotriva Germaniei. Multe misiuni au vizat în mod deliberat ținte civile pentru a distruge moralul german.[116]:438–441 Bombardarea fabricilor de avioane, precum și aCentrului de Cercetare al Armatei de la Peenemünde, unde se dezvoltau și produceau racheteleV-1 șiV-2, a fost considerată deosebit de importantă.[118][119] Producția de avioane germană nu a putut ține pasul cu pierderile, iar fără acoperire aeriană campania de bombardament aliată a devenit și mai devastatoare. Vizând rafinării de petrol și fabrici, aliații au paralizat efortul de război german până la sfârșitul lui 1944.[116]:461
La 6 iunie 1944, forțele americane, britanice și canadiene au deschis un front în Franța prin debarcările din Normandia (Ziua Z).[99]:576–578 La20 iulie 1944, Hitler a supraviețuit unei tentative de asasinat.[99]:604–605 El a ordonat represalii brutale, rezultând 7.000 de arestări și execuția a peste 4.900 de persoane.[100]:1072Ofensiva eșuată din Ardeni (16 decembrie 1944 – 25 ianuarie 1945) a fost ultima mare ofensivă germană pe frontul de vest, iar forțele sovietice au intrat în Germania la 27 ianuarie.[100]:1090–1097 Refuzul lui Hitler de a admite înfrângerea și insistența sa ca războiul să fie dus până la ultimul om au dus la moarte și distrugere inutile în ultimele luni ale conflictului.[83]:910–912 Prin ministrul său al justiției,Otto Georg Thierack, Hitler a ordonat ca oricine nu era pregătit să lupte să fie judecat de curte marțială, iar mii de oameni au fost executați.[117]:224–225 În multe zone, oamenii s-au predat Aliaților în ciuda îndemnurilor liderilor locali de a continua lupta. Hitler a ordonat distrugerea transporturilor, podurilor, industriilor și altor infrastructuri, un decret de „pământ pârjolit”, dar ministrul înarmării,Albert Speer, a împiedicat aplicarea completă a ordinului.[83]:910–912
Sprijinul popular pentru Hitler aproape că dispăruse complet pe măsură ce războiul se apropia de final.[116]:714 Ratele sinuciderilor au crescut în Germania, în special în zonele unde înainta Armata Roșie. Printre soldați și membrii partidului, sinuciderea era adesea considerată o alternativă onorabilă și eroică la capitulare. Mărturiile directe și propaganda despre comportamentul neînduplecat al trupelor sovietice în avans au provocat panică în rândul civililor de pe frontul de est, în special al femeilor, care se temeau de viol.[117]:355–357 Peste o mie de persoane (dintr-o populație de aproximativ 16.000) s-ausinucis la Demmin în jurul datei de 1 mai 1945, când Armata a 65-a aFrontuluiII Belarus a pătruns în oraș, jefuind, violând în masă, executând arbitrar civili și incendiind clădiri. Numere mari de sinucideri a avut loc și în alte locuri, inclusiv laNeubrandenburg (600 de morți),Stolp înPomerania (1.000 de morți)[120] și la Berlin, unde cel puțin 7.057 de oameni s-au sinucis în 1945.[121]:165
Refugiați germani laBedburg, lângăKleve, 19 februarie 1945
Estimările privind numărul total al morților de război germani variază între 5,5 și 6,9 milioane de persoane.[122]:272 Un studiu realizat de istoriculRüdiger Overmans estimează numărul militarilor germani morți și dispăruți la 5,3 milioane, inclusiv 900.000 de bărbați recrutați din afara granițelor Germaniei din 1937.[123]:46Richard Overy a estimat în 2014 că aproximativ 353.000 de civili au fost uciși în raidurile aeriene aliate.[124]:306–307 Alte decese civile includ 300.000 de germani (inclusiv evrei) care au fost victime ale persecuției politice, rasiale și religioase naziste[125]:62 și 200.000 care au fost uciși înprogramul nazist de eutanasie.[126] Tribunalele politice numiteSondergerichte au condamnat la moarte aproximativ 12.000 de membri airezistenței germane, iar instanțele civile au condamnat alți 40.000 de germani.[127]:xiii De asemenea, au avut locvioluri în masă ale femeilor germane.[128]:31–32, 409–412
În urma presiunilor făcute de cancelarul de până atunci,Franz von Papen, generalulKurt von Schleicher a eșuat în încercările sale de a forma un guvern viabil. În alegerile generale libere pentruReichstag (parlament, literal „Dieta imperială”) din1932Partidul nazist (NSDAP) nu a atins majoritatea absolută, ci doar cea relativă. Totuși aceasta a fost suficientă pentru intrarea naziștilor în parlament. La30 ianuarie1933 președintele Germaniei,Paul von Hindenburg, l-a numit cancelar peAdolf Hitler.
Noul guvern a instaurat dictatura hitleristă, luând o serie de măsuri într-o succesiune rapidă (veziGleichschaltung pentru detalii). La27 februarie1933 unincendiu izbucnește în flacări Reichstag-ului, acțiune care a fost urmată imediat deDecretul Incendiului Reichstag-ului, care abroga dreptul "habeas corpus" precum și alte legi și drepturi cetățenești. O consolidare mai mare a puterii a fost actulGesetz über den Neuaufbau des Reichs (Legea pentru reconstruirea Reich-ului) de la30 ianuarie1934. Acest act a schimbat Germania „Republicii de la Weimar”, care era un stat federal puternic descentralizat, într-un stat centralizat. Au fost desființate parlamentele statelor federației, transferând drepturile suverane ale poporului guvernului central; administrațiile statelor federale au fost puse sub controlul administrației centrale. Ultimul act administrativ care a transformat, practic, peste noapte, Germania într-o dictatură, a fostErmächtigungsgesetz (Legea împuternicirii), emisă în martie 1934. Aceasta dădea cancelarului Germaniei aceleași puteri legislative ca și cele ale Reichstag-ului, proclamând că șeful guvernului poate aproba amendamente la constituție în mod arbitrar, și asigurându-i cancelarului puteri speciale în caz de urgență, care suspendau practic toate libertățile civile și transformau Germania într-o țară cu un sigur partid politic.
La moartea președintelui Hindenburg, la2 august1934, parlamentul dominat de naziști a unit funcțiile oficiale deReichspräsident (președintele Reich-ului) șiReichskanzler (cancelar, prim-ministru) într-una singură, și l-a învestit peHitler cu noul titlu deFührer und Reichskanzler (conducător și cancelar al Reich-ului).
Doar armata a rămas independentă de controlul nazist. Membrii organizației paramilitareSturmabteilung, prescurtatSA ("Cămășile brune"), au așteptat să obțină poziții dominante în noua configurație a puterii. Dorind să păstreze relațiile bune cu armata, Hitler a inițiat, în noaptea de30 iunie1934, așa-zisaNoapte a cuțitelor lungi, o acțiune de epurare a liderilorSA ca și a altor inamici politici, acțiune dusă la îndeplinire de o altă structură de elită a naziștilor,SS-ul. La scurt timp după aceasta, comandanții forțelor armate regulate au jurat credință noului stăpân al Germaniei.
Înființarea unei forțe polițienești acționând în afara autorității civile,Gestapo (prescurtare de laGeheime Staatspolizei, poliția secretă de stat), a pus în lumină tactica naziștilor de a folosi mijloace de forță pentru a controla direct societatea germană. Luând exemplul epurărilorstaliniste, această structură a „descoperit” peste 100.000 de "spioni" și de "trădători", toți fiind din rândul criticilor regimului și al disidenților. Cei mai mulți germani de rând, mulțumiți de creșterea economică și de standardul de viață îmbunătățit, au rămas tăcuți și supuși. Dar mulți oponenți politici, îndeosebicomuniști șisocialiști, au fost pârâți de turnătorii omniprezenți, apoi încarcerați în închisori și lagăre, unde au fost maltratați, mulți dintre ei fiind chiar torturați și uciși. Numărul victimelor politice ucise sau dispărute în primii ani ai regimului nazist este estimat la mai multe zeci de mii.
Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecărui aspect al societății cu scopul atingerii "purității rasiale", sociale și culturale a „arianului”, a „nordicului”.Arta abstractă și arta deavangardă au fost scoase din muzee și expuse în manifestări speciale dreptentartete Kunst („artă degenerată”), fiind ridiculizată. Însă mulțimile care vizitau aceste expoziții de „artă decadentă” eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expozițiile de artă oficială. Un exemplu notabil a fost în ziua de31 martie1937, când o mulțime uriașă a stat la rând să vadă o expoziție de „artă degenerată” înMünchen, în timp ce la expoziția oficială, unde erau puse pe simeze 900 de lucrări aprobate personal de Hitler, a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm.
Prinlegile de la Nürnberg din1935, evreilor germani li s-a anulat cetățenia germană și li s-a interzis să mai ocupe funcții în instituțiile statului. Cei mai mulți evrei germani angajați și-au pierdut slujbele, locurile lor de muncă fiind luate de șomerii considerați corespunzători din punct de vedere etnic-rasial („arieni”). La9 noiembrie1938 naziștii s-au dedat la unpogrom împotriva evreilor, acțiunea organizată pe plan național fiind denumităKristallnacht (noaptea de cristal). S-a folosit acest nume deoarece numeroasele geamuri și vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Actualmente, pentru acest act nazist samavolnic se folosește denumireaPogromnacht - noaptea pogromului. Drept consecință a situației create, peste 200.000 de evrei au fost nevoiți să părăsească Germania până în septembrie1939, proprietățile fiindu-le confiscate de statul nazist.
Naziștii au inițiat și alte programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviți” din populația germană. Este vorba deprogramul de eutanasie T-4, în timpul desfășurării căruia au fost uciși zeci de mii de germani handicapați și bolnavi incurabili. Această măsură criminală a fost luată în cadrul eforturilor de „menținere a puritățiirasei superioare germane” (Herrenvolk), după cum spuneaupropagandiștii naziști. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost aplicate, mai târziu, și înlagărele de exterminare, culminând în ferocitate și brutalitate laholocaust și alte crime împotriva umanității. Tot ca urmare a legilor din1933, peste 400.000 de persoane considerate ca având defecte genetice, o gamă care acoperea bolile începând de la celemintale și până laalcoolism, au fost supusesterilizării obligatorii.
Cercetări de dată recentă au arătat că naziștii s-au bucurat de sprijinul populației până târziu, spre sfârșitul războiului, în principal datorită programelor deasistență socială.
Atunci când naziștii au ajuns la putere, cea mai presantă problemă era ratașomajului foarte ridicată, (peste 40%). Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat,Hjalmar Schacht. Sub conducerea sa a fost schițată o nouă politică economică pentru ridicarea națiunii. Unele dintre primele măsuri luate a fost desființareasindicatelor și impunereacontrolului salariilor.
Guvernul a început să creascămasa monetară prin creșterea masivă adeficitului bugetar. Însă, în același timp, guvernul a impus orată a dobânzii de maxim 4,5 %, creând o acumulare masivă în fonduri de împrumut. Situația a fost rezolvată prin crearea unor companii-fantomă care plăteau pentru bunuri cuobligațiuni. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost companiaMEFO, iar obligațiunile folosite ca monedă au devenit cunoscute drept „chitanțe mefo”. Deși s-a promis că aceste obligațiuni vor putea fi schimbate pe bani reali, în acest fel, prăbușirea fondurilor a fost amânată până după prăbușirea Reich-ului. Aceste manevre financiare complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care încălcauTratatul de la Versailles.
În mod normal, efectele controlului prețurilor combinat cu o mare creștere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltareapieței negre, dar pedepsele foarte aspre (infractorii fiind trimiși înlagăre de concentrare sau împușcați pe loc) au împiedicat apariția fenomenului. Măsurile represive au ținut, de asemenea,volatilitatea scăzută, reducând presiunea inflaționistă. Noua politică economică a redus importurile pentru bunurile de larg consum și s-a concentrat pe producția de export.Comerțul exterior a fost redus până la aproximativ o treime din nivelul atins în 1929 pe toată durata perioadei naziste. Controlul asupra valutelor străine a fost extins, ducând la supraevaluareamărcii germane. Acestea s-au dovedit soluții salvatoare în scăderea hotărâtoare a șomajului.
Industria a rămas, în cea mai mare parte, nenaționalizată, iar interesul pentru afaceri a rămas, în continuare, motivat de obținerea profiturilor. Industria a fost, însă, obligată să folosească strict cote de aprovizionare și resurse materiale locale. Toate aceste reglementări erau hotărâte de comitete administrative compuse din funcționari ai statului și reprezentanți ai sectorului privat. Concurența era limitată atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite încarteluri. S-au făcut naționalizări selective ale întreprinderilor care refuzau să se supună noilor reglementări.Băncile care fuseseră naționalizate în „Republica de la Weimar” au fost retrocedate foștilor proprietari, fiecare comitet administrativ având ca membru și o bancă care finanța întreaga organizație.
Economia germană a trecut, mai târziu, sub conducerea luiHermann Göring, când, la18 octombrie1936,Reichstag-ul a anunțat începerea unuiplan cincinal pentru a pune economia germană pe o bază necesară producției de război. Planul cincinal s-a terminat, din punct de vedere teoretic, în1940, dar, din acest moment, Göring și-a făcut o importantă bază a puterii din prerogativa sa de „conducător al planului cincinal”, care a condus, efectiv, economia și problemele producției.
Sub conducerea luiFritz Todt s-a derulat și un proiect masiv de lucrări publice, rivalizând cuNew Deal-ul, atât în scop, cât și în amploare, cea mai importantă realizare fiind rețeaua deautostrăzi. Odată ce a fost pusă pe picioare, uriașa organizație pe care a creat-o Todt a fost folosită pentru construirea de buncăre, adăposturi subterane și tranșee în toată Europa. O altă latură a noii economii germane a reprezentat-o producția pentru o reînarmare masivă, având ca scop creșterea armatei de la un efectiv de 100.000 soldați până la câteva milioane.
Puterile victorioase au împărțit Germania, mai întâi, în4 zone de ocupație. LaConferința de la Potsdam, granițele germane din zona sovietică de ocupație au fost mutate către vest, cea mai mare parte a teritoriului fiind datăPoloniei, ca o compensație pentru pierderea teritoriilor răsăritene poloneze în favoarea Uniunii Sovietice. Aproximativ jumătate dinPrusia Orientală germană a fost anexată de cătreURSS, zonă numită în zilele noastreKaliningrad.Exodul germanilor din Europa Răsăriteană, care a fost inițiat dePactul Molotov-Ribbentrop, a fost terminat după război, când, practic, toțigermanii dinEuropa Centrală au fost "reașezați" (alungați) la vest delinia Oder-Neisse, mutare care a afectat aproximativ 17 milioane de etnici germani. Zonele de ocupație franceză, americană și engleză au devenit mai târziuGermania de Vest, în timp ce zona sovietică a devenitGermania Răsăriteanăcomunistă. Germania de Vest s-a refăcut din punct de vedere economic până la sfârșitul anilor ’60, proces denumitWirtschaftswunder – "miracol economic", în principal, datorită ajutorului economic american primit prinPlanul Marshall, în timp ce Estul s-a refăcut mai încet subcomunism, în mare parte, datorită reparațiilor de război plătite Uniunii Sovietice și ca efect al economiei planificate centralizate.
După război, mai mulți lideri naziști care au supraviețuit războiului au fost puși sub acuzare de Tribunalul Aliat laProcesele de la Nürnberg, pentrucrime împotriva umanității. O mică parte dintre ei au fost condamnați la moarte și au fost executați, dar cei mai mulți au fost eliberați după cel mult 10 ani de închisoare, invocându-se motive medicale sau vârsta înaintată. În anii ’60, ’70 și ’80 s-au făcut mai multe eforturi în Germania de Vest pentru judecarea celor care s-au făcut direct responsabili de crime împotriva umanității (de exemplu:Procesele de la Auschwitz). Cu toate acestea, mulți dintre cei care nu au fost printre conducătorii importanți au continuat să trăiască nestingheriți în toată această perioadă și mai târziu, în timp ce alții au reușit să fugă și să se ascundă în alte țări.
În toate statele europene în care au existat mișcări fasciste s-au luat măsuri legale pentru pedepsirea membrilor fostelor partide naziste sau fasciste. Totuși, unii dintre foștii conducători naziști au găsit mijloace de a se adapta noilor circumstanțe.
Copiii naziștilor, cei născuți în teritoriile ocupate de armata nazistă și care au avut ca tați soldați germani, inclusiv copiiiLebensborn, au fost uneori victimele diverselor represalii necontrolate, neoficiale.
Conducătorii Germaniei naziste au creat un număr mare de organizații pentru a-i ajuta să rămână la putere. Au reînarmat și au întărit armata, au pus la punct un aparat al securității statului extrem de puternic și și-au creat propria armată a partidului,Waffen SS.
Numind în diferite poziții din guvern numai membri ai partidului nazistNSDAP, până în1933, guvernul german și partidul nazist au devenit, practic, una și aceeași organizație. Până în 1938, prin intermediul politicii deGleichschaltung, instituțiile politice și administrative locale și-au pierdut orice putere și au fost subordonate liderilor naziști, cunoscuți sub numele deGauleiter (aceștia erau liderii provinciilor, în germanăGau, conform noii împărțiri administrativ-teritoriale).
Organizarea statului nazist, așa cum a fost în1944, se prezenta astfel:
Deutsche Christen, „creștinii germani”, organizație rasistă în cadrul protestantismului german
Biserica Evanghelică Germană, condusă de „episcopul imperial”Ludwig Müller de la „creștinii germani”. Promovarea acestei biserici-marionetă a celui de-al Treilea Reich a dus la rezistența unei minorități în cadrul protestantismului german, care a proclamat în 1934Biserica Mărturisitoare. Reprezentanții Bisericii Mărturisitoare au fost persecutați de naziști.
^ÎnGermană:Nationalsozialistischer Staat (literal „Stat național-socialist”), prescurtatNS-Staat (literal „Stat nazist”); de asemenea,Nationalsozialistisches Deutschland (literal „Germania național-socialistă”).
^Potrivit lui Raeder, „Forțele noastre aeriene nu puteau fi considerate capabile să protejeze transporturile noastre împotriva flotelor britanice, deoarece operațiunile lor depindeau de condițiile meteorologice, fie și numai din acest motiv. Nu se putea aștepta ca, nici măcar pentru o perioadă scurtă, aviația noastră să poată compensa lipsa supremației navale.”Raeder 2001, pp. 324–325.Marele amiralKarl Dönitz considera că superioritatea aeriană nu era suficientă și a recunoscut: „Nu dețineam nici controlul aerului, nici al mării; și nici nu ne aflam în vreo poziție care să ne permită să le obținem.”Dönitz 2012, p. 114.
^Weikart, Richard ().„Introduction”.Hitler's Religion: The Twisted Beliefs that Drove the Third Reich. Skyhorse Publishing. p. unpaginated.ISBN978-1-62157-551-1. Accesat în.However, there was no official Nazi position on religion, except perhaps for the rather vague and minimalist position that some kind of God existed.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 344. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 366. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Walk, Joseph (1996). Das Sonderrecht für die Juden im NS-Staat: Eine Sammlung der gesetzlichen Maßnahmen und Rechtlinien, Inhalt und Bedeutung (in German) (2nd ed.). pp. 1–128. Heidelberg: Müller Verlag.ISBN: 978-3-82521-889-8.
^Steiner, Zara (2011).Triumful întunericului: Istoria internațională europeană 1933–1939. pp. 181–251. Oxford; New York: Oxford University Press.ISBN: 978-0-19-921200-2.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 646–652. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 667. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 417. New York: W. W. Norton & Company.ISBN: 978-0-393-06757-6.
^Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 419. New York: W. W. Norton & Company.ISBN: 978-0-393-06757-6.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 668–669. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 671–674. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Gilbert, Martin and Gott, Richard,The Appeasers (Weidenfeld Goldbacks, Weidenfeld and Nicholson, Londra, 1967), p. 178.
^Weinberg, Gerhard L. (2005) [1994]. A World at Arms: A Global History of World War II. p. 414. Cambridge; Oxford: Cambridge University Press.ISBN: 978-0-521-85316-3.
^Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. p. 144. Oxford; New York: Oxford University Press.ISBN: 978-0-19-280436-5.
^Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 15. New York: Penguin.ISBN: 978-0-14-303469-8.
^Goeschel, Christian (2009). Suicide in Nazi Germany. Oxford; New York: Oxford University Press.ISBN: 978-0-19-953256-8.
^Hubert, Michael (1998).Deutschland im Wandel. Geschichte der deutschen Bevölkerung seit 1815 (îngermană). Stuttgart: Steiner, Franz Verlag.ISBN: 978-3-515-07392-9.
^Overmans, Rüdiger (2000) [1999].Deutsche militärische Verluste im Zweiten Weltkrieg. Beiträge zur Militärgeschichte (în germană). München: R. Oldenbourg.ISBN: 978-3-486-56531-7.
^Overy, Richard (2014).The Bombers and the Bombed: Allied Air War Over Europe 1940–1945. New York: Viking.ISBN: 978-0-698-15138-3.
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.jpg)
.svg)
.jpg)
.svg)
