Diferitetriburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În timpulepocii migrațiilor triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al X-lea teritoriile germane au format o parte centrală aSfântului Imperiu Roman.[20] În secolul al XVI-lea, regiunile germane din nord au devenit centrulReformei protestante.
Germania este orepublicăfederalăparlamentară alcătuită din16 state numiteLanduri (în limbagermanăLänder). Capitala federală și cel mai mare oraș esteBerlin. Industria germană este una din cele mai dezvoltate din lume. Germania este unul din principalele state exportatoare, deține o poziție-cheie înUniunea Europeană și menține o multitudine de parteneriate strânse la nivel global.[21] Cercetarea științifică și tehnologică din Germania este recunoscută ca cercetare de vârf, la nivel mondial.[22]
Cuvântul „Germania” înlimba română, provine de la cuvântul dinlimba latină „Germania”. Numele „Germania” a fost utilizat după ceIulius Cezar l-a adoptat dintr-un termen galic pentru popoarele din partea de est aRinului care ar fi însemnat „vecin”.[23]
Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice aBronzului, sau, cel mai târziu, pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudulScandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest, în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburileceltice dinGalia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, înEuropa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilorromani, cercetări etimologice și descopeririarheologice.
Pe timpul domniei luiCezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriilor de dincolo (la est) deRin până lamunții Ural). În această perioadă, triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menținându-și, însă, apartenența tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrulbătăliei de la Pădurea Teutoburg, triburi germanice conduse deArminius au înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare parte din Germania de astăzi, anume partea de la est de Rin și la nord deDunăre, a rămas, astfel, în afara Imperiului Roman. Spre anul 100 d.Hr., pe cândTacitus scria lucrarea saGermania, triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. Însecolul III s-au afirmat mai multe triburi vest-germanice: alamanii,francii, chatii,saxonii,frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi germanice au trecut delimes și de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci, de romani.[24]
Carol cel Mare a fondat la 25 decembrie800Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în843. Imperiul medieval (Sfântul Imperiu Roman) s-a format din partea estică rezultată din această divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din anul962 până în1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit, inițial, Sfântul Imperiu Roman, a fost redenumit, oficial,Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane) începând cu1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, devenit, între timp, mai restrâns.
Pe timpul dinastiei începute deOtto I, între anii919 și1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Șvabiei, Turingiei și Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat romano-german al acestor regiuni în962. Pe timpul domniei împăraților salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman (Imperiul romano-german) a cucerit nordulItaliei șiBurgundia, dar împărații și-au pierdut din putere în urma unei controverse privind învestitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254), prinții germani au căutat să se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite deslavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste pământuri, și chiar mai la est (ceea ce s-a numitOstsiedlung). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte dinLiga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din1315 și Morții Negre din1348-50, populația Germaniei a scăzut considerabil.[25]
Edictul Bulei de Aur din1356 a conferit imperiului o constituție a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către șapteprincipi electori, care controlau unele din cele mai puternice principate și arhiepiscopii. Începând cusecolul al XV-lea, împărații au fost aleși, aproape fără excepție, din cadrul dinastiei austriece deHabsburg.
CălugărulMartin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând, astfel,Reforma Protestantă. O confesiune distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după1530. Conflictul religios a dus laRăzboiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ținuturile germane, populația fiind redusă cu 30%[26][27].Pacea Westfalică din1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărțitde facto în numeroase principate independente. Din1740 monarhia austriacă de Habsburg șiRegatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În1806 Imperiul a fost dizolvat, ca urmare aRăzboaielor Napoleoniene.[28]
În urma căderii luiNapoleon Bonaparte, a fost organizat, în anul1814,Congresul de la Viena și a fost fondată Confederația Germană (Deutscher Bund), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației a dus la întărirea mișcărilorliberale, care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriacMetternich.Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit hotărâtor la unificarea economică a statelor germane. În această perioadă, mulți germani erau influențați de principiileRevoluției Franceze, iarnaționalismul era o forță în creștere, în special printre tinerii intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roșu-galben au fost alese pentru a reprezenta mișcarea, aceste culori devenind, mai târziu, culorile drapelului german.[29]
În contextul unei serii de mișcări revoluționare înEuropa, care au avut drept rezultat proclamarea republicii înFranța, intelectualii și oamenii de rând au adusrevoluția de la 1848 și în Confederația Germană. Speriați, monarhii au acceptat, în primă instanță, cererile revoluționarilor. În aceste împrejurări, regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar, întrucât trebuia să renunțe la o parte din puterea politică deținută anterior, acesta a refuzat coroana și a respins constituția propusă, ceea ce, pe atunci, a fost un pas înapoi pentru mișcare. Conflictul dintre regeleWilhelm I al Prusiei și Parlament, care era din ce în ce mai influențat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul discuțiilor privind reformele militare din1862, iar regele l-a numit peOtto von Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat, în1864, un război împotrivaDanemarcei, ieșind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-prusac din1866 i-a permis să creeze o Federație Nord-Germană (Norddeutscher Bund) și să împiediceAustria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane.
Fondarea Germaniei moderne laVersailles,Franța, 1871.Bismarck se află în centru, într-o uniformă albă.
Statul cunoscut cu numeleGermania a fostunificat ca stat-națiune modern în 1871, cândImperiul German a fost înființat împreună cuRegatul Prusiei, ca element constitutiv. După înfrângerea francezilor înRăzboiul franco-prusac, Imperiul German a fost proclamat laVersailles, în 18 ianuarie 1871. DinastiaHohenzollern a Prusiei a guvernat noul imperiu, al cărui capitală eraBerlin. Imperiul era o unificare a tuturor statelor dezmembrate ale Germaniei, cu excepțiaAustriei (Kleindeutsche Lösung sau „Germania de Jos”). Începând din 1884, Germania a început un proces de colonizare a câtorva state în afaraEuropei.
În perioadaGründerzeit, după unificarea Germaniei, politica externă a împăratuluiWilhelm I asigura poziția Germaniei ca o mare națiune prin alianțe, izolândFranța prin mijloace diplomatice, precum și evitarea războiului. Cu toate acestea, sub conducerea luiWilhelm al II-lea, Germania, ca toate puterile europene, a avut un curs imperialist care a dus la neînțelegeri cu țările vecine. Majoritatea alianțelor din care făcea parte și Germania nu au fost reînnoite, iar noile alianțe au exclus-o. În mod specific, Franța a stabilit relații noi prin semnarea tratatului numitAntanta cuRegatul Unit și asigurarea legăturilor cuImperiul Rus. În afară de relațiile sale cuAustro-Ungaria, Germania a devenit din ce în ce mai izolată.
Germania Imperială (1871–1918), cu dominantulRegat al Prusiei în albastru
Imperialismul Germaniei s-a extins până în afara granițelor statului și s-a alăturat celorlalte puteri europene, cerând partea lor dinAfrica.Conferința Congoului de la Berlin (1884-1885), mediată de Bismarck, a împărțit Africa între puterile europene. Profitând de o situație politică favorabilă (prietenie cu Austro-Ungaria, Italia și Rusia, înțelegere cu Franța), Germania a întemeiat următoarele protectorate:Africa Germană de Sud-Vest (1884),Togo șiCamerun (1884),Africa Germană de Est (1885), inclusiv coloniile germane din Mările Sudului: Kaiser Wilhelmland (achiziționată, în 1880, de la Noua Guinee), Arhipelagul Bismarck, Insula Marshall. Cearta între puterile imperialiste pentru dominația Africii și altor teritorii a provocat continue tensiuni întreMarile Puteri, care, prin acumulare, au fost una dintre cauzele care au contribuit la declanșareaPrimului Război Mondial.
În toamna anului 1918, situația grea de pe front și mișcările revoluționare interne l-au determinat pe împăratul Wilhelm al II-lea să abdice și să plece în exil, în Țările de Jos. Socialiștii au preluat puterea și au proclamat republica. Pentru a împiedica invadarea țării, aceștia au semnat, la 11 noiembrie, armistițiul cu Puterile Aliate, care a pus capăt războiului iar, ulterior,Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, atrăgându-și ostilitatea naționaliștilor care refuzau să recunoască înfrângerea din Primul Război Mondial. Tratatul a fost perceput în Germania ca o continuare umilitoare a războiului prin alte mijloace, iar asprimea sa este, de obicei, considerată ca având un rol important în nașterea și creșterea ulterioară a curentului revanșist șinazismului în țară.[31]
La începutul revoluției germane, Germania a fost proclamatărepublică, iar monarhia abolită. Cu toate acestea, lupta pentru putere a continuat, comuniștii radicaliști de stânga ajungând la putere înBavaria, dar eșuând să preia controlul din întreaga Germanie. Revoluția s-a sfârșit în august 1919, cândRepublica de la Weimar a fost înființată oficial. La 11 august 1919,Constituția Weimar a intrat în vigoare odată cu semnarea acesteia de către președinteleFriedrich Ebert.
Suferind din cauzacrizei economice, a condițiilor aspre de pace dictate deTratatul de la Versailles, precum și a succesiunii unor guverne mai mult sau mai puțin stabile, poporul Germaniei s-au lipsit din ce în ce mai mult de identificarea cu sistemul lor politic și cu „Înființarea Partidelor” înparlamentul lor democratic. Acest lucru a fost agravat pe scară largă deextrema dreaptă (monarhism,völkisch șinazism)Dolchstoßlegende, care promova ideea că Germania a pierdut Primul Război Mondial datorită eforturilor și influenței celor care doreau să răstoarne guvernul. Cea mai mare acuzație adusă guvernului de la Weimar a fost trădarea națiunii germane, prin semnarea Tratatului de la Versailles, în timp cecomuniștii radicaliști de stânga, precumLiga Spartakistă (Grupul Spartakist), doreau o revoluție având drept țintă principală abolireacapitalismului în favoarea unuiRäterepublik.
Cu toate acestea, nemulțumirea față de noul guvern de la Weimar a provocat creștereaPartidul Comunist din Germania. Mulți conservatori au fost atrași de revoluționarea în spirit revanșard a dreptei politice, în special Partidul Muncitoresc German Național-Socialist -Partidul nazist. Până în 1932, aceste două partide au controlat majoritatea parlamentului, (296 de scaune parlamentare până în iulie 1932). După câteva serii de cabinete de scurtă durată, președintelePaul von Hindenburg a luat o decizie crucială: având puține alternative și presat de consilierii de dreapta, la 30 ianuarie 1933, von Hindenburg l-a numit peAdolf Hitler cancelar al Germaniei, îndeplinind cererea lui Hitler.
În aproape toată această perioadă statul german a purtat denumirea oficialăDeutsches Reich (Imperiul German); denumirea colocvială a fostDrittes Reich (Al Treilea Reich) sau șiNazi-Deutschland (Germania nazistă).
La 27 februarie 1933, sediulReichstagului (parlamentului german de pe atunci), aflat în clădirea numită și până astăziReichstag, a fost incendiat, aceasta constituind pretextul pentru decretele de urgență ce au abrogat drepturile cetățenești de bază.[32] O hotărâre a parlamentului i-a dat lui Hitler putere legislativă nerestricționată. Doar Partidul Social DemocratSPD a votat împotriva acesteia, în timp ce membrii comuniști ai parlamentului au fost încarcerați. Folosindu-și puterea de a distruge orice rezistență actuală sau potențială, în decurs de câteva luni, Hitler a pus bazele unui stat centralizat totalitarist. Industria a fost revitalizată prin producția masivă de armament, de fapt, interzisă Germaniei după pierderea Primului Război Mondial. În 1935 Germania a redobândit controlul asupra ținutului istoricSaar, iar în 1936 controlul militar al ținutuluiRin, amândouă fiind pierdute în urmaTratatului de la Versailles. Susținând, în paralel, campania agresivă a dezvoltării masive a producției de armament, politica externă a Germaniei a devenit mai agresivă și expansionistă, împingând, voit, omenirea spreAl Doilea Război Mondial. În 1938 și 1939,Austria șiCehoslovacia au fost aduse sub controlul Germaniei și a fost pregătită invazia Poloniei (Pactul Hitler-Stalin, Operațiunea Himmler). La 1 septembrie 1939 armata Germaniei a lansat războiul „fulger” (blitzkrieg) asupra Poloniei, care a fost rapid ocupată de trupele Germaniei și deArmata Roșie Sovietică, marcând începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.Regatul Unit șiFranța au declarat război Germaniei și, întrucât războiul s-a extins, Germania și aliații săi au căpătat controlul asupra unei mari părți din Europa continentală.
Cuceririle naziste în Europa pe durata celui de-al Doilea Război Mondial
La 22 iunie 1941, Germania a încălcatPactul Hitler-Stalin și a invadatUniunea Sovietică. În același an, Japonia a atacat baza americană de laPearl Harbor dinOceanul Pacific, iar Germania, în calitate de aliat al Japoniei, a declarat război șiStatelor Unite. Deși armata germană a avansat în Uniunea Sovietică destul de rapid,Bătălia de la Stalingrad a marcat punctul de turnură al acestui război. În consecință, armata germană a început să se retragă de pe Frontul de Est. În septembrie 1943, Italia, aliata Germaniei, a capitulat, obligând forțele Wehrmact-ului să deschidă un alt front pentru păstrarea acestei regiuni nord-mediteraneene în sistemul de apărare german.Operațiunea Neptun a marcat un alt punct de turnură în acest război, deschizând frontul vestic. La 6 iunie 1944, Forțele aliate anglo-americane au debarcat pe CoastaNormandiei din Franța ocupată și s-au îndreptat spre teritoriul german, astfel că foarte curând, la 8 mai 1945, după ce Armata Roșie a cucerit Berlinul, iar Hitler s-a sinucis în bunkerul său, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 7 milioane de civili și soldați germani (inclusiv etnicii germani din Europa de est).
În timpul celui de-al Treilea Reich, guvernul german nazist a aplicat politici împotriva minorităților și multor dizidenți, ceea ce, mai târziu, avea să fie cunoscut sub denumirea deHolocaust. În timpul acestuia au fost uciși aproximativ 17 milioane de oameni, inclusiv circa 6 milioane de evrei și un număr important de țigani, polonezi și alți slavi, prizonieri de război sovietici, bolnavi mintali, homosexuali și membri ai opoziției politice. Cel de-al Doilea Război Mondial șigenocidul nazist au fost responsabili pentru mai mult de 40 de milioane de morți în Europa. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, s-au desfășurat, laNürnberg,procesele criminalilor de război germani.[33]
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat înPrimul Război Mondial (1914 - 1918) alături de aliatul ei,Austro-Ungaria. La începutul conflagrației, Germania a invadat Belgia și a pătruns înFranța, până aproape de Paris, nereușind, însă, să obțină o victorie hotărâtoare, deoarece războiul a devenit unul de uzură, care i-a secat resursele materiale și umane. Războiul s-a încheiat în1918 și, drept urmare, împăratul Germaniei a fost forțat să abdice. ÎnTratatul de la Versailles, încheiat după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru provocarea conflagrației.
Unii politicieni consideră condițiile grele impuse Germaniei prinTratatul de la Versailles din1919, precum și problemele economice datorate crizei economice mondiale începute în1929 ca fiind factori care au permis partiduluinazist al luiHitler (NSDAP) să obțină un procentaj mare din sufragii și, în cele din urmă, să formeze, la 30 ianuarie1933, un nou guvern cu Adolf Hitler în funcția decancelar. Istoricii, fără a respinge implicarea certă a factorilor de natură conjuncturală (precum obligația de a despăgubi statele agresate de către Germania în Primul Război Mondial pentru imensele pierderi provocate, sau criza mondială cu punct de plecare în crahul bursier din SUA) subliniază importanța istoriei recente a țării (perioada din timpul și după unificarea Germaniei, când tendința liberală a fost brutal marginalizată sau doar cooptată de tendințele politice naționaliste) în ascensiunea nazismului; în primul volum al trilogiei sale dedicate fenomenului, istoricul britanic Richard J. Evans, de exemplu, găsește originea derivei naziste în caracteristicile evidente ale societății germane, precum: militarismul, prevalența valorilor și instituțiilor aristocratice (în contrast cu valorile liberale și democratice care se răspândiseră cu mai mult succes în țări precum Franța sau Marea Britanie), precum și moștenirea conservatorismului politic al "cancelarului de fier" Otto von Bismarck și influența durabilă a acestuia asupra mentalului colectiv (anume dorul intens pentru un leader puternic care să conducă națiunea ca un părinte sever, dar inspirat). Plecând de la faptul că rădăcinile derivei naziste sunt adânc înfipte în istoria țării, cel puțin cât să ajungă până la jumătatea secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges Bensoussan[34]) subliniază și ei faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă laolaltă în 1871 de niște politicieni, și așa s-a întâmplat, de altfel, întotdeauna în istoria laxelor forme statale federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa, cum s-a întâmplat în Franța, de exemplu, un moment de simbolism național unificator și egalizator, precum revoluția: națiunea n-are ce celebra ca moment în care s-a unificat "de jos" (cum e 14 iulie 1790 în Franța, cu "la Fête de la Fédération"), căci ea a fost unificată "de sus."[35] De aceea, în Germania secolului al XIX-lea, referința-far este un politician, birocrat și chiar militar aristocrat, precum von Bismarck, nu cum se întâmpla în Franța aceluiași secol, unde referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere, dar și dedicare), anume Victor Hugo.[36] Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de exemplu) și aceasta i-a făcut pe germani naționaliști, marcați profund și durabil de mentalitatea asediatului)) și ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe continent la acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut pe nemți și antilberali, de unde una dintre explicațiile eșecului liberalilor în timpul revoluției de la 1848 pe teritoriile germanofone și, mai ales, la Berlin.[36]
În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin violență. În1935,antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată, formal, prinLegile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele deAnschluss („alipire”), s-a petrecut la12 martie1938 și reprezintă unul din pașii importanți ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut, apoi, o alianță cuItalia șiJaponia, numităAxa Berlin-Roma-Tokio.
La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări importante asupra lumii și României, numitPactul Ribbentrop-Molotov. În virtutea acestui pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat, la1 septembrie1939, prin cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare fulgerătoare, câștigând controlul asupra principalelor teritorii dinEuropa, unei mari părți aURSS și a nordului Africii. În1941 naziștii au pus în aplicareHolocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente și pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane deevrei și alte naționalități. Între1942-1943, balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de parteaAliaților împotriva Germaniei, printre careURSS,Marea Britanie șiStatele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie1945, Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis. La8 mai1945, Germania a capitulat necondiționat.
În urma cererilor făcute deStalin la conferințele de laIalta șiPotsdam, provinciile germane de până atunci situate la est de râurileOdra (Oder) șiNeisse (Neiße) -Pomerania,Silezia, orașul hanseaticDanzig (astăziGdansk înPolonia),Prusia Răsăriteană,Prusia Apuseană și Țara Sudeților (Sudetenland) - au fost alipite laPolonia,URSS șiCehoslovacia. Începând cu ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie 1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12 milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și spre Siberia, în condiții brutale.[37] În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au pierdut viața în război și în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).[38]
În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zone de ocupație”, controlate de puterile aliateFranța,URSS,Regatul Unit șiStatele Unite. Berlinul a fost, de asemenea, divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea, în1949, pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a numitRepublica Federală Germania,RFG sauGermania de Vest (germană:Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spreURSS, s-a numitRepublica Democrată Germană,RDG, Germania de Est sau de Răsărit (germană:Deutsche Demokratische Republik sauDDR). Germania de Vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei.
Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
În1990, după cădereacomunismului în Europa, cele două state germane s-aureunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost înființatelanduri (așa cum existau deja în RFG), landuri care, ceva mai târziu, au aderat oficial la RFG, adoptând și constituția RFG numităGrundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se numeșteTratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit, Franța și URSS). Prin semnarea acestor acte, Republica Democrată Germană a încetat să mai existe.
Conform Actului Bonn-Berlin, adoptat de Parlament la data de 10 martie 1994, Berlin a devenit, încă o dată, capitala Germaniei Întregite, în timp ce Bonn a obținut statutul unic deBundesstadt (oraș federal), păstrând câteva ministere federale.[39][40] Remutarea guvernului a fost finalizată în 1999.
După reunificare, Germania a luat un rol tot mai activ înUniunea Europeană și NATO. Germania a trimis forțe de menținere a păcii pentru a asigura stabilitatea dinBalcani și a trimis o forță militarăgermană înAfganistan, ca parte din efortul NATO pentru a stabili securitatea în această țară după eliminareatalibanilor.[41] Aceste desfășurări au fost controversate, deoarece, după război, Germania a fost obligată să trimită trupe cu scopuri de apărare. Evenimentele din teritoriile străine au fost percepute ca fiind acoperite fără asigurare defensivă; cu toate acestea, votul parlamentului în această problemă a legalizat, în mod efectiv, participarea într-un context de menținere a păcii.
Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante țări dinUniunea Europeană și din lume.
Din 1998 și până în iulie 2005 cancelar federal a fostGerhard Schröder (SPD), în fruntea unui cabinet de coaliție între social-democrați (SPD) și verzi (Bündnis 90 / Die Grünen). La 21 iulie 2005 președintele federalHorst Köhler a dizolvat Bundestagul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul Schröder.
La 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere marea coaliție, între fracțiunile parlamentareCDU/CSU (așa-numita „Uniune Creștină”) și SPD, cuAngela Merkel (CDU) drept cancelar.
Laalegerile federale din 2009 social-democrații au scăzut în preferința electoratului, așa încât creștin-democrații au format o coaliție cu liberalii (FDP), coaliție supranumită „negru-galben”. Al 17-lea Bundestag al Germaniei s-a constituit la 28 octombrie 2009.Norbert Lammert (CDU) a fost reales președinte al Bundestagului. Angela Merkel și-a numit apoi noul cabinet, format din 16 persoane (de la CDU, CSU și FDP), cuGuido Westerwelle (FDP) vicecancelar și ministru de externe.
La alegerile prezidențiale din 30 iunie 2010, Adunarea Federală (Bundesversammlung) l-a ales în al 3-lea scrutin peChristian Wulff (CDU) drept nou președinte al Germaniei, pentru o perioadă de 5 ani. Acesta a fost învestit în funcție la 2 iulie 2010. La 17 februarie 2012 Wulff a fost nevoit să demisioneze, după ce procuratura din Saxonia Inferioară l-a învinuit că ar fi primit foloase necuvenite în perioada cât a fost prim-ministru al landuluiSaxonia Inferioară.
La 18 martie 2012 Adunarea Federală (Bundesversammlung) l-a ales pe fostul disident anticomunistJoachim Gauck (independent), din primul tur de scrutin, drept președinte al Germaniei.
Teritoriul Germaniei acoperă 357,021 km², dintre care 349223 km² sunt terenuri, relieful fiind preponderent muntos, iar 7798 km² sunt ape. Se plasează, după suprafață, pe locul șapte în Europa și pe locul 63 la nivel global. Altitudinea variază de la altitudinile MunțilorAlpi (cel mai înalt punct:Zugspitze la 2962 metri) în sud, până la țărmurileMării Nordului (Nordsee), în nord-vest șiMarea Baltică (Ostsee), în nord-est. Între acestea se află zonele de munte împădurite din Germania Centrală și terenurile joase din nord (cel mai jos punct:Wilstermarsch la 3.54 metri sub nivelul mării), traversate de câteva fluvii ale Europei, precumRinul,Dunărea șiElba.[42]
Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Temperatura medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcție de localitate și altitudinea ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 și 20 °C. Precipitațiile sunt mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de zăpadă.
Majoritatea Germaniei are oclimă temperată, în care predomină vânturile vestice umede. Clima este moderată deCurentul Atlanticului de Nord, care este extinderea nordică aCurentului Golfului. Această apă caldă afectează zonele riverane Mării Nordului, inclusiv zona de-a lungul Rinului, care se varsă în Marea Nordului. În consecință, în partea de nord și nord-vest, clima este oceanică;ploile cad pe parcursul întregului an, cu un maxim în timpul verii.
Iernile sunt blânde, iar verile tind să se răcească, deși temperaturile pot depăși 30°C (86°F) pentru perioade prelungite. În zonele estice, clima este mai mult continentală; iernile pot fi foarte reci, verile pot fi foarte calde, iar adesea sunt consemnate perioade de secetă. Germania centrală și de sud sunt regiuni de tranziție, care variază de la o temperatură moderat oceanică la continentală, iar temperaturi pot depăși 30 °C (86 °F) pe timp de vară.[43][44]
Biodiversitate
Cerbul roșu este o specie răspândită larg în sălbăticie.
Din punct de vedere fitogeografic, Germania este partajată între provinciile Atlanticului European și Europei Centrale a Regiunii Circumboreale în cadrul Regatului Boreal. Teritoriul Germaniei poate fi subdivizat în două ecoregiuni: pădurile montane mixte ale Mediteranei europene și reciful marin ale Atlanticului nord-estic.[45] Majoritatea Germaniei este acoperită fie din teren arabil (33%), fiesilvicultură și regiune păduroasă (31%). Numai 15% este acoperit de pășuni constante.
Plantele și animalele sunt, în general, comune celor din perioada medievală. Fagi, stejari, și alte esențe de foioase constituie o treime din păduri; pădurile de conifere sunt în creștere ca urmare a reîmpăduririlor. Molidul și bradul predomină în munții de sus, în timp ce pinul și laricele se găsesc în sol nisipos. Există multe specii de ferigi, flori, ciuperci, și mușchi. Peștii abundă în râuri și în Marea Nordului. Printre animalele sălbatice, se găsesc cerbul, mistrețul, muflonul, vulpea, bursucul, iepurele, și un număr mic de castori. Diverse păsări migratoare străbat Germania primăvara și toamna.
Germania este cunoscută pentru numeroasele sale grădini zoologice, parcurile faunei sălbatice, acvarii, și parcuri de păsări,[46] mai mult de 400 de grădini zoologice și parcuri de animale sunt administrate în această țară, număr care o plasează pe primul loc în lume[47]Gradină zoologică de la Berlin este cea mai veche grădină zoologică din Germania și deține cea mai numeroasă colecție de specii din lume.[48]
Mediul încojurător
Turbinele eoliene din Wehrda (Marburg)Pajura este o pasăre de pradă protejată și simbol heraldic național.
Cea mai mare fermă eoliană și a capacității de energie solară din lume este instalată în Germania.[49] Germania este cunoscută pentru conștiința propriului mediu înconjurător.[50] Mulți germani consideră cauzele antropice a fi un factor semnificativ la încălzirea globală.[51] Germania participă, în cadrulProtocolului de la Kyoto și în alte tratate de promovare a biodiversității, aplicând riguros standardele de emisii scăzute, programele de reciclare și utilizare a energiei regenerabile și sprijinind dezvoltarea durabilă la nivel global.[52]
Guvernul german a inițiat numeroase activități pentru reducerea emisiilor iar totalul emisiilor țării sunt în descreștere.[53] Cu toate acestea, emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor din Germania sunt printre cele mai ridicate din UE, deși ele sunt semnificativ mai mici decât cele dinAustralia,Canada,Arabia Saudită șiStatele Unite. Emisiile provenite din industrie și utilitățile de ardere a cărbunelui contribuie la poluarea aerului. Ploile acide care rezultă din emisiile dedioxid de sulf devasteazăpădurile. Poluarea din Marea Baltică a apelor reziduale și a reziduurilor industriale de la râuri din fosta Germanie de Est au fost reduse. Guvernul cancelarului Schröder a anunțat intenția de a pune capăt utilizării energiei nucleare pentru producerea energiei electrice. Germania lucrează pentru respectarea angajamentelor UE pentru a identifica zonele de conservare a naturii, în conformitate cu Directiva de Habitat a Uniunii Europene privind flora și fauna. Ca urmare a încălzirii globale, ultimii ghețari din regiunea alpină a Germania se topesc. Pericole naturale sunt inundațiile de primăvară și vijeliile furtunoase care au loc în toate regiunile.
Forma de guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului (cancelarul) este ales de către parlament, numitbundestag, și confirmat de către președintele statului. Deși cancelarul deține cele mai puternice competențe politice din stat, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după președintele statului și președintele Bundestagului.
Cancelarul, actualmenteOlaf Scholz, este șeful guvernului și exercită puterea executivă, similar cu rolul deprim-ministru, în altedemocrații parlamentare. Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament (Bundestag) pe o perioadă de 4 ani și are dreptul de a numi și elibera din funcție pe miniștri, precum și dreptul numit „competența liniilor directoare” (Richtlinienkompetenz), prin care formulează, în linii mari, sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). Puterea federală legislativă este învestită în parlament, compus dinBundestag (Parlamentul Federal) șiBundesrat (Consiliul Federal), care, împreună, formează un tip unic de corp legislativ. Bundestagul este ales, prin alegeri directe, prin reprezentare proporțională. Membrii Bundesrat reprezintă guvernele celorșaisprezece landuri și sunt membri ai cabinetelor de stat. Guvernele respective de stat au dreptul de a numi și de a-și elimina reprezentanții în orice moment.
Guvernul federal al Germaniei (Bundesregierung) constă din cancelar (prim-ministru) și miniștri. Actualul cabinet, numit cabinetul Scholz I, a fost format în urmaalegerilor federale din 2021 și este format din politicieni ai partidelorSPD,Alianța 90/Verzii șiFDP.
Președintele este șeful statului împuternicit, în primul rând, cu responsabilitățile și competențele reprezentative. El este ales de cătreBundesversammlung (Adunarea Federală), o instituție formată din membri ai Bundestagului și un număr egal de delegați de stat. A doua funcție importantă în ordinea de prioritate germană esteBundestagspräsident (PreședinteleBundestagului), care este ales de Bundestag și responsabil pentru supravegherea sesiuni de zi cu zi a corpului. Cea de a treia funcție importantă și șef al guvernului este cea de cancelar, care este numit de cătreBundespräsident, după ce a fost ales de cătreBundestag. Cancelarul poate fi îndepărtat printr-o mișcare constructivă de neîncredere de către Bundestag, în cazul în care implică constructiv faptul că Bundestagul alege, simultan, un succesor.
Din 1949, sistemul de partide a fost dominat deUniunea Creștin-Democrată șiPartidul Social Democrat din Germania, toți cancelarii, până în prezent, fiind membri ai unuia dintre cele două partide. Cu toate acestea, Partidul Liberal Democrat (care are membri înBundestag încă din 1949) șiBündnis 90/Die Grünen (care erau cei mai numeroși în Parlament după 1983) au jucat, de asemenea, un rol important,[54] deoarece acestea sunt, de regulă, parteneri mai mici ai unui guvern de coaliție.
Membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni la fiecare patru ani printr-un vot proporțional personalizat. La acest sistem de vot, alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date și la partide diferite. Cu primul vot se hotărăște după un sistem majoritar care anume candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă în parlament (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporțional, partidul dorit în parlament.
Un candidat ales direct capătă, în orice caz, un loc în parlament (mandat); acest fapt poate duce la depășirea numărului de locuri care s-ar cuveni unui partid conform numai votului al doilea. Situația se numeșteÜberhangmandat (mandat suplimentar). Această situație a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuși, în 2008, Curtea Constituțională Federală,Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu contravine constituției federale (Grundgesetz), deoarece așa se poate încălca reprezentarea proporțională democratică necesară, și i-a impuslegislativului să corecteze legea alegerilor până cel târziu în 2011.
Alte organe ale statului german
Un alt organ constituțional german important (legislativ) se numește „Bundesrat” (Consiliul Federal) și este format din membrii guvernelor celor 16landuri (țări constituente ale federației). Pe câteva domenii de activitate (de exemplu, învățământ, poliție), Bundestag-ul trebuie să coopereze cu Bundesratul.
Puterea judiciară are ca organ superior Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht), care poate să declare un act legislativ sau de administrație drept anticonstituțional, caz în care actul trebuie revizuit.
În constituția germană, numităGrundgesetz (lege fundamentală), Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din următoarelelanduri (țări ale federației):
Sub landurile cu suprafață stă scris(Regierungsbezirke) (ceea ce semnifică faptul că unele din aceste landuri dispun de o treaptă intermediară de regiuni administrative de tipRegierungsbezirk).
Landurile cu suprafață, indiferent dacă dispun sau nu deRegierungsbezirke, sunt subîmpărțite îndistricte rurale (numiteLandkreis sauKreis, în funcție de land) șidistricte urbane, numitekreisfreie Stadt (orașe care nu țin de vreun district rural).
Districtele rurale sunt și ele subîmpărțite și mai fin, în diverse moduri, în funcție de landul în care se află. Unele districte rurale se subîmpart în subunități numiteAmt. În sfârșit, districtele, și acolo unde există și subunitățileAmt, se subîmpart, mai departe, în subunități numiteGemeinde (comune). În unele landuri există și unitățile de tipVerbandsgemeinde, o grupare de comune.
După cum se vede, subdivizarea administrativă a Germaniei nu este foarte unitară, datorită diversității de tradiții istorice din regiunile țării.
Sistemul judiciar al Germaniei este autonom față de ramura executivă și cea legislativă. Germania are un statut civil sau sistem de lege care se bazează pedreptul roman, cu unele referiri la legislația germană.Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională Federală), cu sediul în Karlsruhe. În Germania, Curtea Supremă este responsabilă pentru probleme constituționale, cu o putere de control jurisdicțional.[58] Aceasta acționează ca cea mai înaltă autoritate legală și se asigură că practica legislativă și judecătorească este conformă cuLegea fundamentală pentru Republica Federală Germania (Legea de bază). Aceasta acționează în mod independent de alte organe de stat, dar nu poate acționa în numele său propriu.
Sistemul Curții Supreme a Germaniei, numitOberste Gerichtshöfe des Bundes, este specializat. Pentru cazurile civile și penale, cea mai înaltă instanță de recurs esteCurtea Federală de Justiție, situată înKarlsruhe șiLeipzig. Stilul sălii de ședință este inchizitorial. Alte tribunale federale sunt Curtea Federală a Muncii dinErfurt, Curtea Federală Socială dinKassel, Curtea Federală a Finanțelor dinMünchen și Curtea Federală Administrativă de laLeipzig.
Dreptul penal șidreptul privat sunt codificate la nivel național înStrafgesetzbuch și, respectiv,Bürgerliches Gesetzbuch. Obiectivul Sistemului Penal German este reabilitarea criminalului; al doilea este protecția publicului.[59] Pentru a realiza acest din urmă obiectiv, un criminal condamnat poate fi închis preventiv (Sicherungsverwahrung), în cazul în care este considerat a fi o amenințare la adresa publicului. Völkerstrafgesetzbuch reglementează consecințele decrime împotriva umanității,genocid șicrime de război. Acesta oferă instanțelor germane competență universală în cazul urmăririi penale de către o instanță din țara în care infracțiunea a fost comisă, sau nu este posibilă de către o instanță internațională.
Puterea legislativă este împărțită între federație și stat (land). Legea fundamentală presupune că toată puterea legislativă rămâne la nivel de stat, cu excepția dacă este desemnată de către însăși Legea fundamentală.
Orice lege federală are prioritate față de dreptul de stat, în cazul în care puterea legislativă se află la nivel federal. Un exemplu celebru este cazul oferit de prevederea din legislația landului Hessa privind pedeapsa cu moartea, care, nefiind în conformitate cu Legea fundamentală, a fost infirmată.Bundesratul este organul federal prin care landurile participă în legislația națională. Participarea landurilor la legislația federală este necesară în cazul în care legea intră în zona de putere legislativă concurentă, cerând landurilor să administreze regulamentele federale, astfel cum sunt ele desemnate de Legea fundamentală. Fiecare land are propria curte constituțională.Amtsgerichte, Landgerichte și Oberlandesgerichte sunt instanțe de stat cu competență generală. Ele sunt competente dacă acțiunea este bazată pe legea federală sau de stat.
Multe dintre problemele fundamentale de drept administrativ rămân în jurisdicția statelor, deși majoritatea landurilor își pun bazele pe propriile reglementări din acea zonă, conformVerwaltungsverfahrensgesetz din 1976 (Legea contenciosului administrativ), acoperind puncte importante de drept administrativ. Oberverwaltungsgerichte sunt cel mai înalt nivel administrativ de competență privind administrațiile de stat, cu excepția cazului în care problema se referă la dreptul legislației federale sau dreptul de stat identic cu legea federală. În astfel de cazuri, este posibil recursul final la Curtea Federală de administrație.
Particularități ale regulilor de circulație
În cazul unui blocaj pe autostradă, autovehiculele se deplasează spre stânga și spre dreapta pentru a facilita trecerea. Vehiculele mai lente sunt obligate să dea posibilitatea vehiculelor din spate să le depășească. Au prioritate autobuzele care pleacă din stație și, uneori, tramvaiele. Lumina verde a semafoarelor este precedată de galben. În estul Germaniei mai există semafoare care arată două culori odată: galben și verde înseamnă "liber", galben și roșu semnifică "stop". Luminile de ceață pot fi folosite numai dacă este ceață sau ninsoare cu vizibilitate sub 50 m. Iarna, vehiculul trebuie să fie dotat cu pneuri corespunzătoare - universale sau de iarnă, cu adâncimea striațiilor de cel puțin 4 mm, iar spălătorul de parbriz trebuie să conțină un amestec antigel. Vehiculele parcate pe drumurile publice în afara zonelor construite trebuie să fie luminate în față și în spate. Noaptea, remorcile parcate trebuie să fie întotdeauna luminate. Este valabil certificatul de invalid gradul III (însoțitor), împreună cu pictograma căruciorului pe fond albastru. În rulotă sau în automobilul locuibil este permisă înnoptarea la marginea drumurilor doar în cazuri inevitabile și doar în refugii. În aceste cazuri, trebuie respectate regulile locale.[60]
Germania a jucat un rol important în Uniunea Europeană încă de la începuturile sale și a menținut oalianță puternică cu Franța de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Alianța a fost foarte apropiată spre sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, sub conducerea luiHelmut Kohl, președinteleUniunii Creștin-Democrate, și a luiFrançois Mitterrand, președintelePartidului Socialist. Germania se află în fruntea statelor europene care doresc să avanseze crearea unor sisteme politice defensive și de securitate mult mai unite ale UE.[61] Timp de câteva decenii după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Republica Federală Germania a avut o putere redusă în relațiile internaționale, datorită istoriei recente și a ocupației acesteia de către puterile externe.[62]
În perioadaRăzboiului Rece, divizarea Germaniei de cătreCortina de Fier a făcut-o un simbol al tensiunilor dintre occident și orient, și un câmp de luptă politic în Europa. Cu toate acestea, conceptul de Ostpolitik, înființat de Willy Brandt, a fost un factor cheie de destindere în anii 1970.[63] În 1999, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, guvernul cancelaruluiGerhard Schröder a definit o nouă bază pentru politica externă germană, fiind de acord să participe la războiul NATO împotriva Iugoslaviei și să trimită acolo trupe germane combatante[64]
Guvernele din Germania șiStatele Unite sunt aliate politice apropiate.[65]Planul Marshall, inițiat în 1948, prin care SUA au sprijinit masiv procesul de reconstrucție a Republicii Federale a Germaniei după Al Doilea Război Mondial, precum și legăturile culturale puternice au creat o legătură puternică între cele două țări, deși opoziția lui Schröder în problemaRăzboiului din Irak a sugerat încheiereaAtlantismului și o ușoară răcire a relațiilor germano-americane.[66] De asemenea, din punct de vedere economic, cele două țări sunt interdependente: 8,8% din exporturile germane au legătură către SUA, și 6,6% din importurile germane provin din SUA.[67] Viceversa, SUA exportă 8,8% din producția sa de nave către Germania și 9.8% din importurile americane provin din Germania.[67] Alte dovezi ale legăturilor strânse între cele două țări includ continuitatea pozițiilor de vârf deținute în toate domeniile de americanii de origine germană - cel mai mare grup etnic din SUA[68] și existența pe teritoriul Germaniei a celei mai mari comunități militare americane din străinătate -Ramstein Air Base (aproape deKaiserslautern).[69]
Ajutor pentru dezvoltare
Politica de dezvoltare a Republicii Federale Germania este o zonă independentă de politica externă germană. Aceasta este formulată de către Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și este pusă în aplicare de către organizațiile și instituțiile specifice. Guvernul german consideră politica de dezvoltare ca o responsabilitate comună a comunității internaționale.[70]
Ajutoarele umanitare și pentru dezvoltare oferite de Germania în anul 2007 s-au ridicat la 8,96 miliarde de euro (12,26 miliarde de dolari), o creștere cu 5,9 la sută față de 2006. Astfel, Germania a devenit al doilea mare donator de ajutoare după Statele Unite.[71] Germania a cheltuit 0,37 la sută din produsul său intern brut (PIB) pe dezvoltare, care se situează sub obiectivul guvernului de creștere a ajutorului la 0,51 la sută din PIB până în 2010. Nici obiectivul internațional de 0,7% din PNB nu a fost atins.
Mecklenburg-Vorpommern participând într-o operațiuneUNIFIL II în largul coasteiLibanului
Bundeswehr, armata Germaniei, este o forță militară alcătuităHeer (Armată),Marine (Forțele navale),Luftwaffe (Forțele Aeriene),Zentraler Sanitätsdienst (Centrul de Servicii Medicale) șiStreitkräftebasis (Serviciul Comun de Sprijin). Începând cu 1 iulie 2011, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat (fără să se modifice constituția) și înlocuit cu un serviciu voluntar. Înainte de această dată, refuzul unui tânăr de a se înrola era, în anumite cazuri, acceptat, de exemplu, pe motive de convingeri pacifiste, în care caz serviciul militar era înlocuit cu o perioadă de serviciu prestat în domenii sociale (fără armă). Și acest domeniu a fost înlocuit de un serviciu social voluntar. Există, însă, temeri că pe bază de voluntariat nu se va întruni un număr suficient de persoane pentru a acoperi nevoile și a atinge scopurile Bundeswehr-ului. Conform statisticilor din 2003, cheltuielile militare constituie 1,5% dinPIB al țării.[42] Pe timp de pace, Bundeswehr-ul este comandat de Ministrul Apărării, actualmenteUrsula von der Leyen. Însă dacă Germania intră în război, care conform constituției îi este permis numai pentru scopuri de apărare, comandatul suprem al Bundeswehr-ului este cancelarul.[72]
Bundeswehr-ul are 200500 de soldați profesioniști, 55000 de recrutați pentru serviciul militar având vârste între 18-25 de ani care servesc pentru cel puțin nouă luni, în conformitate cu normele actuale, și 2500 de rezerviști activi la un moment dat. Aproximativ 300000 de rezerviști sunt disponibili pentru forțele armate și de a participa la exerciții de apărare, precum și dislocări în străinătate. Din 2001, femeile pot servi în toate funcțiile de serviciu, fără restricții, dar acestea nu sunt supuse serviciului militar obligatoriu. În prezent, există aproximativ 14500 de femei și un număr de rezerviști de sex feminin care iau parte la toate obligațiile, inclusiv misiunile de menținere a păcii și alte operațiuni. Până în prezent, doi ofițeri medici de sex feminin au fost promovați la rangul de general.
Începând din noiembrie 2009, armata germană avea în jur de 8300 de militari încadrați în trupele staționate peste hotare, ca parte a diferitelor forțe internaționale de menținere a păcii, inclusiv cei 2470 de militari ai Bundeswehr-ului înKosovo, 4520 de trupe germane în cadrul forțeiISAF conduse de NATO înAfganistan șiUzbekistan și 450 de militari sub drapelUNIFIL înLiban.[73]
În 2009, ministrul apărării,Karl-Theodor zu Guttenberg a afirmat că, în Afganistan, condițiile au fost „ca un război”, în timp ce, în prealabil, au fost menționate ca „stabilizare și reconstrucție civilă”, evitând cuvântul „război”.[74][75]
Berlin este cel mai mare oraș, cu o populație de 3,2 milioane de locuitori.
Ca suprafață Republica Federală Germană este cu puțin mai mare ca suprafață decâtPolonia, însă, după numărul populației, o depășește de aprox. 2,1 ori. La1 noiembrie2011, în Germania locuiau 81.859.000 locuitori. Ca și în multe state dezvoltate,natalitatea Germaniei este mai scăzută decâtmortalitatea. În2011 la 1000 de locuitori au revenit 8,0 nașteri și 10,4 decese. Numărul populației rurale constituie 9%, și relativ 91% populație urbană.
După Al Doilea Război Mondial, 15 milioane deetnici germani au fost expulzați sau s-au refugiat din teritorii din est ale Germaniei, teritorii care fac parte, astăzi, dinPolonia,Cehia,Lituania șiRusia. Într-un număr mai mic au fost strămutate sau s-au refugiat în timpul războiului și imediat după terminarea lui etnici germani dinIugoslavia,Ungaria,România. Această populație strămutată a fost integrată în cele două state germane înființate în1949, RFG șiRDG.
În deceniile ulterioare din țărileest-europene au mai imigrat valuri de etnici germani, cele mai importante fiind dinURSS,Polonia șiRomânia. Astfel, începând cu din1960, etnicii germani din Polonia și URSS (în special dinKazahstan,Uzbekistan,Rusia șiUcraina) s-au strămutat în Germania Occidentală. Nu puțini, pentru a-și ușura emigrarea, se mutau din republicile central asiatice în republici situate în vest, între careRSS Moldovenească. Începând din decembrie 2004, aproximativ șapte milioane de cetățeni străini au fost înregistrați în Germania și, astfel, 19% din locuitorii țării au origini străine. În această situație, tinerii au, mult mai probabil, origini străine decât bătrânii. 30% dintre germani au o vârstă de 15 ani iar cei sub această vârstă au cel puțin un părinte născut în străinătate. În orașele mari, 60% din copii au o vârstă de peste 5 ani, iar cei sub 5 ani au cel puțin un părinte născut în străinătate.[76]
Conform statisticilor din 2007, cel mai mare grup (2,7 milioane) este dinTurcia, precum și o majoritate din rest sunt din state europene, cum ar fiItalia (761000) șiPolonia (638000).[77]
Fondul ONU pentru Populație a listat Germania ca gazdă deținândcel de-al treilea mare număr de imigranți la nivel mondial, adică 5% sau 10 milioane din totalul de 191 de milioane de imigranți sau aproximativ 12% din populația Germaniei.[78] Ca o consecință a restricțiilor impuse legilor azilului și imigrării din Germania (odinioară, aproape fără restricții), numărul imigranților care caută azil, afirmându-și etnicitatea germană (majoritatea din fosta Uniune Sovietică) a scăzut permanent, începând cu anul 2000.[79]
Numeroase persoane care au originigermane se găsesc înStatele Unite (50 de milioane),[80]Brazilia (5 milioane)[81] șiCanada (3 milioane).[82] Aproximativ 3 milioane de „aussiedler” (refugiați germani, în special din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică) s-au restabilit în Germania din 1987.[83]
Creștinismul este cea mai numeroasă confesiune religioasă din Germania, cu 52 de milioane de practicanți (64%).[84][85] 26,5 de milioane suntprotestanți (32,3%) iar 25,5 de milioane suntcatolici (31,0%).[86] A doua religie numeroasă esteIslamul cu 4,3 milioane de adepți (5%)[87] urmată deBudism șiIudaism, amândouă având aproximativ 200.000 de credincioși (c. 0,25%).Hinduismul are 90.000 de credincioși (0,1%) iarSikismul 75.000 (0,09%). Celelalte comunități religioase din Germania au mai puțin de 50.000 (sau mai puțin de 0,05%) de practicanți. Aproximativ 24,4 de milioane de germani (29,6%) nu și-au declarat religia.
Din cei 4,3 milioane demusulmani, majoritatea suntsunniți și aleviți dinTurcia, dar există și un număr restrâns deșiiți.[89] 1,7% din populația totală a țării se declarăcreștini ortodocși;sârbii șigrecii fiind cei mai numeroși.[84] Germania este a treia țară din Europa, cu cea mai numeroasăpopulație evreiască (dupăFranța șiRegatul Unit).[90] În 2004, mulți evrei din fostele republici sovietice s-au stabilit în Germania (de două ori mai mulți ca înIsrael), totalul populației evreiești ajungând la mai mult de 200.000, în comparație cu 30.000 înainte dereunificarea Germaniei. Orașele mari cu importante populații evreiești includBerlin,Frankfurt șiMünchen.[91] Aproximativ 250.000 de budiști locuiesc în Germania, 50% dintre ei sunt imigranți dinAsia.[92]
Conform sondajului Eurobarometru 2005, 47% din cetățenii germani sunt de acord cu afirmația „Cred că există un Dumnezeu”, unde 25% sunt de acord cu afirmația „Cred că există un fel de spirit sau forță de viață” iar 25% susținea „Nu cred că există nici un fel de spirit, Dumnezeu, sau forță de viață”.[93]
În 2023 circa 48% dintre germani erau creștini.[94] Circa 5% din populație erau credincioși practicanți, iar fără a număra musulmanii doar 4,1%.[94] În Germania a fi creștin are o definiție juridică: sunt cei care plătesc taxa bisericească (numită taxă de cult pentru credincioșii necreștini).[95]
Fondul principal de cuvinte (standardul german) este unlimbaj vest-germanic și este strâns legat și clasificat alături deengleză,neerlandeză, precum șilimbile frizone. Într-o măsură mai mică, este, de asemenea, legat de celestic (dispărut) și delimbile scandinave. Mare parte din vocabularul german provine din ramura germanică (aparținând familiei de limbi indo-europene).[97] Minorități semnificative de cuvinte sunt derivate dinlatină șigreacă, cu o cantitate mai mică din limba franceză și, cel mai recent, din limba engleză (cunoscut sub numele deDenglisch). Germana se scrie folosind alfabetul latin. În plus, față de cele 26 de litere standard, germana are trei vocalele cu treme, și anume ä, ö, și ü, precum șiesțet sauscharfes S (s ascuțit) care este scris „ß”.
Dialectele germane se deosebesc de limba germană standard. Dialectele germane sunt limbile tradiționale locale și provin de la diferite triburi germane. Multe dintre ele nu sunt ușor de înțeles de cineva care cunoaște doar standardul german, deoarece, adesea, acestea diferă - din punct de vedere lexical,fonologic șisintactic - de standardul german .
La nivel mondial, limba germană este vorbită de aproximativ 100 de milioane de vorbitori nativi și, de asemenea, aproximativ 80 milioane nu sunt vorbitori nativi.[98] Germana este limba principală a aproximativ 90 de milioane de oameni (18%) din UE. 67% dintre cetățenii germani pretind a fi capabili să comunice în cel puțin o limbă străină, 27% în cel puțin două alte limbi decât ale lor.[96]
Centrală eoliană înWehrda, Germania este cel mai mare producător deenergie eoliană dinUniunea Europeană.Germania a fost exportatorul mondial nr. 1 de mărfuri în 2007.
Germania are cea mai mare economie națională din Europa, a patra din lume caPIB nominal, și a cincea din lume în funcție deparitatea puterii de cumpărare, conform datelor din2008[99]. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator și beneficiar al unei economii din ce în ce maiglobalizate. Germania este lider mondial înexporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în2006 (incluzând țările din zona Euro), și generează un surplus comercial de 165 de miliarde[100]. Succesul economiei germane este cu atât mai meritoriu, dacă ținem cont de faptul că aceste rezultate pozitive se obțin în condițiile în care doar în Europa există șase economii mai performante decât cea germană, în timp ce muncitorii germani - care nu excelează în termeni de productivitatea muncii când îi compari cu alți muncitori ai lumii dezvoltate (OCDE) - muncesc cel mai puțin când îi compari cu muncitorii celorlalte economii ale OCDE-ului (mai puțin Țările de Jos), în timp ce copiii germani petrec mai puțin timp la școală decât copiii celor mai mulți dintre vecini. În opinia unor analiști, succesul recent al Germaniei stă în moneda comună, euro, care a făcut produsele germane mai ieftine decât erau înainte de adoptarea monedei comune europene.[101] Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70 % laPIBul total, sectorul industrie cu 29,1 % și sectorul agricultură cu 0,9 %. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special: automobile, instalații mecanice, metalurgice și produse ale industriei chimice[42]. Germania este cel mai mare producător de turbine eoliene și de tehnologi de exploatare a energiei solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese internaționale decomerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar fiHanovra,Frankfurt șiBerlin[102].
Germania este o susținătoare a integrării economice și politice europene, iar politicile ei comerciale sunt, din ce în ce mai mult, determinate de acordurile dintre membriiUniunii Europene și de legislația europeană privind piața comună. Germania a adoptat moneda europeană unicăeuro, iar politica ei monetară este stabilită deBanca Centrală Europeană, cu sediul laFrankfurt pe Main. Dupăreunificarea Germaniei din 1990, nivelul de trai și veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest[106]. Modernizarea și integrarea economiei din estul Germaniei de azi continuă să fie un proces de lungă durată și se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind până acum de aproximativ 80 de miliarde de dolari, în total. Ratașomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la una foarte scăzută: 3,8 % în iulie 2011[107]. Acest procentaj diferă, însă, între fosta Germanie de Vest și fosta Germanie de Est. Guvernul cancelaruluiGerhard Schröder a inițiat, la începutul anilor 2000, o serie de reforme privind piața forței de muncă și instituțiile legate de bunăstarea publică, în timp ce guvernele următoare (negru-roșu și negru-galben) au adoptat o politică fiscală restrictivă și au redus numărul de locuri de muncă din sectorul public. În septembrie 2023, peste 46.000.000 de milioane de rezidenți aveau un loc de muncă.[108][109]
În intervalul 1990 – 2009, Germania a primit Investiții străine directe (ISD) de 700 de miliarde de dolari[110]. În anul 2009 investițiile străine directe în Germania au fost de 36 miliarde dolari[110]. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7 miliarde de dolari în 2009[110].
Portul de laHamburg este al doilea mai mare port dinEuropa.
Germania este un punct central de transport important, datorită poziției sale centrale. Acest lucru poate fi observat în rețelele numeroase și moderne de transport. Rețeaua extinsă de autostrăzi (Autostradă) care se plasează pe locul trei la nivel mondial după lungimea totală și este caracterizată prin lipsa de limită a vitezei pe majoritatea drumurilor.[111]
Germania a construit o rețea policentrică a trenurilor de mare viteză.InterCityExpress sauICE este categoria cea mai avansată de serviciiDeutsche Bahn și operează în orașele germane majore, precum și în destinații spre țările vecine. Viteza maximă a trenului variază între 160 km/h și 300 km/h. Conexiunile sunt oferite la fiecare 30 de minute sau la intervale de două ore.[112]
Trenul ICE 3
Germania este al cincilea mare consumator de energie, iar două treimi din energia primară a fost importată în 2002. În același an, Germania a fost cel mai mare consumator de electricitate din Europa, în valoare totală de 512.9 terawatt-ore. Politica guvernului promovează conservarea energiei și dezvoltarea surselor deenergie regenerabilă, precum energiasolară,eoliană,biomasă, hidroelectrică, precum șigeotermică. Ca urmare a măsurilor de economisire a energiei, eficiența energetică a fost îmbunătățită de la începutul anilor 1970. Guvernul a stabilit obiectivul de a obține din surse regenerabile, până în 2050, jumătate din cererile de energie ale țării.
În anul 2000, guvernul și industria nucleară germană au fost de acord să elimine, până în 2021, progresiv, toate centralele nucleare.[113] Energia regenerabilă încă joacă un rol tot mai modest în consumul de energie. În 2006, consumul de energie a fost îndeplinit de către următoarele surse:petrol (35,7%);cărbune, inclusivlignit (23,9%);gaze naturale (22,8%); nucleare (12,6%); hidroelectrică și eoliană (1,3%); și altele (3,7%). Cu toate acestea, ponderea energiei regenerabile în furnizarea deenergie electrică a crescut rapid, atingând 14% în 2007. Guvernul german a stabilit un nou obiectiv de a crește, până în 2020, acest procent la 27% .
Instituții importante de cercetare din Germania suntSocietatea Max Planck,Helmholtz-Gemeinschaft șiSocietatea Fraunhofer. Acestea sunt conectate, în mod independent sau extern, la sistemul universitar și ajută, într-o măsură considerabilă, la randamentul științific.Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz este acordat la zece oameni de știință și academicieni în fiecare an. Cu un maxim de 2,5 milioane € pe premiu, este una dintre cele mai înalte distincții de cercetare din lume.[122]
Sport
Echipa națională de fotbal a Germaniei, după ce a câștigat Campionatul Mondial pentru a patra oară în 2014.
^Denumirea oficială a țării în limba română conformhttps://berlin.mae.ro/ — AMBASADA ROMÂNIEI în Republica Federală Germania.
^Max Mangold (ed.), ed. ().Duden, Aussprachewörterbuch (Duden Pronunciation Dictionary) (în germană) (ed. 6). Mannheim: Dudenverlag (Bibliographisches Institut & F.A. Brockhaus AG. pp. 271, 53f.ISBN3-411-04066-1.Mentenanță CS1: Text în plus: lista editorilor (link)
^The Latin nameSacrum Imperium (Holy Empire) is documented as far back as 1157. The Latin nameSacrum Romanum Imperium (Holy Roman Empire) was first documented in 1254. The full name "Holy Roman Empire of the German Nation" (Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation) dates back to the 15th century. Zippelius, Reinhold () [1994].Kleine deutsche Verfassungsgeschichte: vom frühen Mittelalter bis zur Gegenwart [Brief German Constitutional History: from the Early Middle Ages to the Present] (în German) (ed. 7th). Beck. p. 25.ISBN978-3-406-47638-9.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Lee, Stephen J. ().Europe 1890–1945 (în engleză). Routledge. p. 131.ISBN0415254558.
^Deutsches Historisches Museum.„Das Ermächtigungsgesetz 1933” (în germană). Deutsches Historisches Museum. Accesat în.An der Abstimmung nicht teilnehmen konnten die 81 Abgeordneten der Kommunistischen Partei Deutschlands (KPD). Ihre Mandate waren auf Basis der Reichstagsbrandverordnung bereits am 8. März 1933 annulliert worden. Roderick, Stackelberg ().Hitler's Germany: origins, interpretations, legacies (în engleză). Routledge. p. 103.ISBN0415201144. Raffael, Scheck.„Establishing a Dictatorship: The Stabilization of Nazi Power” (în engleză). Colby College. Accesat în.
^"Philosophie Magazine", Hors-Série: "Les Philosophes Face Au Nazisme" (février-mars 2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande", Entretien Avec Georges Bensoussan)
^abPhilosophie Magazine Hors-Série: "Les Philosophes Face Au Nazisme" (février-mars 2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande", Entretien Avec Georges Bensoussan)
^PIPA ().„All Countries Need to Take Major Steps on Climate Change: Global Poll”(PDF).BBC World service Poll, carried out by Globescan (în engleză). Program on International Policy Attitudes at the University of Maryland, College Park. Arhivat dinoriginal(PDF) la. Accesat în.Eighty-seven percent of German respondents agree that human activity is a significant cause of climate change and 95 percent think it is necessary to take measures to deal with the problem.
^Derek Scally ().„Taboo broken as minister says German troops at war” (în engleză). IRISHTIMES. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.'Certain traditional choices of words do not really work in the current situation. In parts of Afghanistan, there are, without question, conditions that are like a war,' said Mr zu Guttenberg yesterday.
^„zu Guttenberg: Kriegsähnliche Zustände in Teilen Afghanistan (verbatim)”.Regierung online (Government Online) (în germană). Guvernul Germaniei.. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.zu Guttenberg: Ich will ganz offen sein. In Teilen Afghanistans gibt es fraglos kriegsähnliche Zustände (zu Guttenberg: I will be quite frank. In parts of Afghanistan, there are, without question, conditions like a war)
^„2001 Canadian Census” (în engleză). Ethno-Cultural Portrait of Canada, Table 1. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.2001 Canadian Census gives 2.742.765 total respondents stating theirethnic origin as partly German, with 705,600 stating "single-ancestry"
Puteți găsi mai multe informații despreGermania prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”:
1 Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.2 Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.3 Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.4 Este guvernat deSfântul Scaun, care are suveranitate asupraVaticanului. Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
![Localizarea Germaniei (verde închis) – pe continentul european (verde deschis și gri închis) – în Uniunea Europeană (verde deschis) — [Legendă]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aEU-Germany.svg)
.png)
pano.jpg)
_workshop_-_Martin_Luther_(Uffizi).jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.svg)
.svg)
_4.jpg)
.svg)
