George Maniakes (înlimba greacă,Γεώργιος Μανιάκης, înlimba italiană,Giorgio Maniace) (d.1043) a fost un proeminent generalbizantin din secolul al XI-lea șicatepan al Italiei în anul1042. Însaga scandinave, el apare sub numele deGyrgir.[1]
Maniakes s-a remarcat mai întâi în timpul campaniei bizantine din Orient din anul1031, când trupele bizantine au fost înfrânte de către turciiselgiucizi laAlep, dar au revenit în forță ocupândEdessa de la musulmani. Cea mai mare realizare a sa a constat în recucerirea parțială aSiciliei de lasarazini în anul1038. El s-a bucurat de sprijinul gărziivaregilor, care era condusă la acea vreme de cătreHarald Hardraada, cel care va deveni ulterior rege alNorvegiei și oponent al regeluiHarold al II-lea al Angliei. Sub comanda lui George Maniakes se aflau și mercenarinormanzi, sub conducerea luiGuillaume Braț de Fier dindinastia Hauteville, care cu ocazia campaniei siciliene și-a căpătat porecla deBraț de Fier în timpul unei lupte directe cu emirul arab deSiracusa. Campania siciliană s-a dovedit a fi un mare succes bizantin. Cu toate acestea, Maniakes l-a ostracizat curând pe amiralul său, Ștefan, după cum l-a umilit în public și pe conducătorul contingentuluilongobard,Arduin. Aceste măsuri au condus la îndepărtarea aliaților, în primul rând a normanzilor și a varegilor. Ca rezultat, Maniakes a fost rechemat de către împăratulMihail al IV-lea Paflagonianul, cumnat al amiralului Ștefan. Deși, după îndepărtarea lui Maniakes, Sicilia a fost reocupată de către musulmani, succesele dobândite de Maniakes au constituit un exemplu care îi va inspira pe normanzi să încerce cucerirea insulei pe cont propriu.
Realizările lui Maniakes în Sicilia au fost total ignorate de către împăratul de laConstantinopol, astfel încât generalul s-a revoltat împotriva basileuluiConstantin al IX-lea Monomahul în 1042, deși acest nou împărat tocmai îl numise catepan de Italia. Maniakes a fost apoi proclamat împărat de către trupele sale (inclusiv de cătrevaregi), în fruntea cărora a pornit în marș spre Constantinople. În1043, armata sa s-a ciocnit de trupele loiale ale lui Constantin în apropiere deSalonic și, cu toate că inițial a fost câștigător, Maniakes a fost ucis după ce a primit o rană mortală (potrivit descrierii luiMihail Psellos, răscoala încheindu-se odată cu moartea sa. Pedeapsa dată de împărat răsculaților rămași în viață a fost una extravagantă, silindu-i pe aceștia să defileze prin hipodromul din Constantinopol legați de niște măgari.
OrașulManiace și fortăreațasiracuzanăCastello Maniace își trag amândouă numele de la personalitatea lui George Maniakes.