Semnalizarea cu fum era o formă de comunicare vizuală folosită în vechime pentru a transmite pe distanțe lungi în special avertizări de pericol. ÎnChina antică, soldații staționați de-a lungulMarelui Zid se alertau reciproc despre iminența unui atac inamic prin semnalizare de la un turn la altul. În acest fel, ei reușeau să transmită, în doar câteva ore, un mesaj pe o distanță de 750 km. În zilele noastre, laVatican, Colegiul Cardinalilor utilizează semnale de fum pentru a indica alegerea unui nouPapă.Cardinalii votează în secret până când un candidat eligibil primește două treimi plus unu din voturi. Buletinele de vot sunt arse după fiecare vot. Fumul negru indică un tur de scrutin nereușit, iar fumul alb înseamnă că a fost ales un nou Papă.
Operația de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentrudezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice se numeștefumigație.[3]
Protejarea livezilor primăvara, când în timpul înflorituluipomilor fructiferi survintemperaturi scăzute, uneorinegative, care pot afecta total sau parțial florile, se poate realiza prin fumigație. Astfel, se micșorează efectulradiației termice nocturne cu ajutorul unui ecran protector de fum, de durată limitată, generat de o substanță fumigenă. Perdeaua de fum, de preferință de culoare albă, cu o mai mare putere de reflecție, împiedică răcirea solului și a pomilor, reducând efectul radiației nocturne. Ecranele de nori artificiali de fum se formează prin arderea de material fumigen constând în paie umezite, talaș, ramuri tăiate,rumeguș, la care se adaugă reziduuri depetrol.[4]
Expunerea unui aliment la fum, cu scopul de a-lconserva sau de a-i da oaromă poartă denumirea deafumare.[5] Operațiunea se desfășoară într-o instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. care se numeșteafumătoare.[6]
Într-untunel aerodinamic, spectrul aerodinamic, adică traiectoria pe care o iau fileurile de aer în scurgerea lor în jurul unuicorp, se vizualizează prin injectarea de fum în fluxul de aer pus în mișcare de o suflantă.[8]
Tehnica de luptă, terestră sau navală, poate lansa perdele de fum pentru mascarea acțiunilor. Acoperirea unui obiectiv militar cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui, poartă denumirea defumizare.[9]
În slujbele religioase creștineortodoxe șiromano-catolice și catolice de rit oriental, unul din actele liturgice nelipsite este cel altămâierii saucădirii, adică al răspândirii fumului și mirosului detămâie prin mijlocireacădelniței sau alcățuiei, obiect liturgic sub formă de cupă traforată, cu picior și toartă, care se poartă în mână legănându-se. Atât în cădelniță, cât și în cățuie se punecărbune încins peste care se așează tămâia care răspândește fumul cu mirosul său specific.[10] În interpretarea marelui liturgist și ierarhGherman al Constantinopolului, cădelnița simbolizează umanitateaMântuitorului, focul din cădelnițădivinitatea Sa, iar fumul de tămâie e mireasmaDuhului Sfânt.[11]
ÎnEvul mediu, la cei condamnați laardere pe rug, moartea survenea de obicei prin sufocarea provocată de fum, înainte ca trupul să fie cuprins de flăcări.[12]
Fumul distruge sănătatea umană, contribuie la dezvoltarea unor stări dureroase (catargia tractului respirator superior,bronșită, modificări fibrotice pulmonare etc.). Conținutul condenselor de metale grele din fum (plumb,mercur etc.) determină modificări alesângerarelui, o întârziere în dezvoltarea fizică a copiilor etc. Unele componente de fum conțin substanțe cancerigene (adică substanțe care provoacă tumori); particulele mari care intră în contact cu ochiul afectează corneea și membranele mucoase.
Pentru a preveni izbucnirea și răspândirea incendiilor, prin luarea de măsuri de stingere în cel mai scurt timp, legislația impune instalareadetectoarelor de fum în locuințe și clădiri publice.
