Movatterモバイル変換


[0]ホーム

URL:


Sari la conținut
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare

Franz Joseph I al Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Franz Joseph al Austriei
Împărat al Austriei și rege al Ungariei

Împăratul Franz Joseph, în uniformă de husar, ca. 1905
Date personale
Născut18 august1830
Palatul Schönbrunn,Viena,Imperiul Austriac
Decedat (86 de ani)
Palatul Schönbrunn,Viena,Austro-Ungaria
ÎnmormântatCripta Capucinilor din VienaModificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (pneumonie)Modificați la Wikidata
PărințiArhiducele Francisc Carol al Austriei
Prințesa Sofia de Bavaria
Frați și suroriArhiducesa Maria Anna de Austria[*]
Maximilian I al Mexicului
Arhiducele Carol Ludovic al Austriei
Arhiducele Ludwig Viktor de AustriaModificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeta de Bavaria
CopiiArhiducesa Sofia
Arhiducesa Gisela
Rudolf, Prinț Moștenitor al Austriei
Arhiducesa Marie-Valerie
Cetățenie Imperiul Austriac
 Cisleithania
 UngariaModificați la Wikidata
ReligieBiserica CatolicăModificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
monarhModificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiViena[1]
Bad Ischl[1]
Olomouc[2]Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[3]Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
împărat
rege[*]
Familie nobiliarăCasa de Habsburg-Lorena
Imn regalGott erhalte, Gott beschütze
Împărat al Austriei;Rege al Ungariei; Rege al Boemiei
Domnie2 decembrie 1848 –
21 noiembrie 1916
PredecesorFerdinand I
SuccesorCarol I
Semnătură
Prezență online
Modificădate / text Consultați documentația formatului

Franz Joseph I sauFranz Iosif I (îngermanăFranz Joseph Karlpronunție în germană [fʁantsˈjoːzɛfˈkaʁl]; înmaghiarăFerenc József Károlypronunție în maghiară [ˈfɛrɛnt͡sˈjoːʒɛfˈkaːroj];italianăFrancesco Giuseppe I; n.,Hietzing,Viena,Imperiul Austriac – d.,Hietzing,Viena,Austro-Ungaria) a fostÎmpărat al Austriei,Rege al Ungariei și conducător alcelorlalte state aleMonarhiei Habsburgice din 1848 până la moartea sa în anul 1916.[4] În prima parte a domniei sale, teritoriile și domeniile sale erau cunoscute sub numele deImperiul Austriac, dar au fost reorganizate camonarhie duală aAustro-Ungariei în anul 1867. Din data de 1 mai 1850 până pe 24 august 1866, a fost și președinte alConfederației Germane.

În luna decembrie a anului 1848, unchiul lui Franz Joseph, împăratulFerdinand I, a abdicat de la tron laOlomouc, ca parte a planului prim-ministruluiFelix zu Schwarzenberg de a încheiaRevoluția Maghiară din 1848. Franz Joseph a urcat apoi pe tron. În anul 1854, s-a căsătorit cu verișoara sa primară,Elisabeta de Bavaria, cu care a avut patru copii:Sofia,Gisela,Rudolf șiMarie Valerie. Considerat în mare parte unreacționar, Franz Joseph și-a petrecut prima parte a domniei rezistândconstituționalismului în domeniile sale. Imperiul Austriac a fost forțat să cedeze influența sa asupraToscanei și cea mai mare parte a pretențiilor sale asupraLombardiei-Veneției în favoareaRegatului Sardiniei, dupăAl Doilea Război Italian de Independență din anul 1859 șiAl Treilea Război Italian de Independență din 1866. Deși Franz Joseph nu a cedat niciun teritoriuRegatului Prusiei după înfrângerea austriacă înRăzboiul Austro-Prusac,Pacea de la Praga (23 august 1866) a rezolvatProblema Germană în favoarea Prusiei, împiedicândUnificarea Germaniei să se realizeze subCasa de Habsburg.[5]

Franz Joseph a fost preocupat de naționalism pe tot parcursul domniei sale. A încheiatCompromisul Austro-Ungar din 1867, care a acordat Ungariei o autonomie mai mare și a creat monarhia duală a Austro-Ungariei. A condus în pace următorii 45 de ani, dar a suferit personal tragediile executării fratelui său, împăratulMaximilian I al Mexicului, în 1867,sinuciderea fiului său Rudolf în 1889 șiasasinarea soției sale, Elisabeta, în 1898, precum șia nepotului său și moștenitorului prezumtiv, Arhiducele Franz Ferdinand, în anul 1914.

După Războiul Austro-Prusac, Austro-Ungaria și-a îndreptat atenția cătreBalcani, care era un punct fierbinte al tensiunii internaționale din cauza intereselor contradictorii ale Austriei nu doar cuImperiul Otoman, ci și cuImperiul Rus.Criza Bosniei a fost rezultatul anexării de către Franz Joseph în 1908 a Bosniei și Herțegovinei, care era dejaocupat de trupele sale încă dinCongresul de la Berlin (1878). Pe 28 iunie 1914, asasinareaArhiducele Franz Ferdinand înSarajevo a dus la declararea războiului de către Austro-Ungaria împotrivaRegatul Serbiei, care era aliat al Imperiului Rus. Acest lucru a activat un sistem de alianțe care au declarat război una alteia, rezultând înPrimul Război Mondial. Franz Joseph a murit în 1916, după ce a condus domeniile sale timp de aproape 68 de ani. A fost succedat de strănepotul său,Carol I & IV.

Tinerețe

[modificare |modificare sursă]
Franz Joseph și mama sa,arhiducesa Sophie, pictați deJoseph Karl Stieler.
Familia lui Franz Joseph adunată în rugăciune, 1839.

Franz Joseph s-a născut la data de 18 august 1830 laPalatul Schönbrunn din Viena (la 65 de ani de la moartea luiFrancisc de Lorena), fiind cel mai mare fiu al arhiduceluiFranz Karl (fiul mai mic al luiFrancisc I) și alSophie, Prințesă de Bavaria. Deoarece unchiul său, împăratulFerdinand, care domnea din anul 1835, era afectat de crize epileptice, iar tatăl său era lipsit de ambiție și retras, mama tânărului arhiduce „Franzi” l-a crescut ca pe un viitor împărat, punând accent pe devotament, responsabilitate și hărnicie.

Din acest motiv, Franz Joseph a fost educat încă din copilărie pentru a deveni succesor la tron, sub influența mamei sale, care avea aspirații politice.

Până la vârsta de 7 ani, micul „Franzi” a fost crescut de guvernanta Louise von Sturmfeder. Apoi a început „educația de stat”, al cărei conținut central era „simțul datoriei”, religiozitatea și conștiința dinastică. TeologulJoseph Othmar von Rauscher i-a transmis o viziune asupra domniei ca fiind de origine divină (har divin), ceea ce l-a făcut să creadă că participarea populației la guvernare, prin parlamente, nu era necesară.

Educatorii Heinrich Franz von Bombelles și colonelul Johann Baptist Coronini-Cronberg i-au impus arhiducelui un program riguros de studiu, care inițial era de 18 ore pe săptămână și a ajuns la 50 de ore pe săptămână până la vârsta de 16 ani. Una dintre principalele direcții ale educației a fost învățarea limbilor străine: pe lângă franceza, limba diplomatică a vremii, a studiatlatina șigreaca veche, precum și limbile principale ale monarhiei:maghiara,ceha,italiana șipoloneza. În plus, a primit o educație generală obișnuită pentru acea perioadă (inclusiv matematică, fizică, istorie, geografie), care ulterior a fost completată cu drept și științe politice. Programul său de studiu a inclus și diverse forme de educație fizică.

La împlinirea vârstei de 13 ani, Franz Joseph a fost numit colonel-Inhaber al Regimentului de Dragoni nr. 3, iar pregătirea sa s-a concentrat pe cunoștințele strategice și tactice de bază. De atunci, stilul său vestimentar a fost influențat de uniforma militară, pe care a continuat să o poarte pe tot parcursul vieții.[6]

Franz Joseph a avut trei frați mai mici: arhiducele Ferdinand Maximilian (născut în anul 1832, viitorul împăratMaximilian alMexicului), arhiduceleKarl Ludwig (născut în 1833, tatăl arhiduceluiFranz Ferdinand) șiArhiducele Ludwig Viktor (născut în 1842). A avut și o soră, arhiducesaMaria Anna (născută în anul 1835), care a murit la vârsta de 4 ani.[7]

Revoluțiile de la 1848

[modificare |modificare sursă]
Articole principale:Revoluțiile de la 1848 în Imperiul Austriac șiRevoluția Maghiară de la 1848

În timpulRevoluțiilor de la 1848,cancelarul austriac, prințulKlemens von Metternich, a demisionat (martie-aprilie 1848). Tânărul arhiduce, despre care se aștepta pe scară largă să-i succeadă în curând unchiului său pe tron, a fost numit guvernator alBoemiei la 6 aprilie 1848, dar nu și-a preluat niciodată postul. În schimb, a fost trimis pe frontul dinItalia, unde s-a alăturat feldmareșaluluiRadetzky în campanie la 29 aprilie, primindu-și botezul focului la 5 mai, înBătălia de la Santa Lucia.

Se spune că și-a gestionat prima experiență militară cu calm și demnitate. În același timp, familia imperială fugea din Viena revoluționară către un loc mai liniștit, laInnsbruck, înTirol. Chemat înapoi din Italia, arhiducele s-a alăturat restului familiei la Innsbruck la mijlocul lunii iunie. Aici, Franz Joseph și-a întâlnit pentru prima dată verișoara și viitoarea sa soție,Elisabeta a Bavariei, care avea atunci doar 10 ani, însă întâlnirea nu a lăsat o impresie deosebită.[8]

După victoria Austriei asupra italienilor înCustoza, la sfârșitul lunii iulie 1848, curtea imperială a considerat că este sigur să revină la Viena, iar Franz Joseph a călătorit împreună cu familia sa. Totuși, după doar câteva săptămâni, situația din Viena a redevenit periculoasă, iar în septembrie curtea a plecat din nou, de data aceasta laOlmütz, înMoravia. Între timp,Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz, un influent comandant militar din Boemia, era hotărât să-l vadă cât mai curând pe tânărul arhiduce pe tron. Se credea că un nou împărat nu ar fi fost legat de jurămintele de respectare a guvernării constituționale pe care Ferdinand fusese forțat să le accepte și că era nevoie de un conducător tânăr și energic care să-l înlocuiască pe bunul, dar instabilul mental, Ferdinand.[9]

Prin abdicarea unchiului său Ferdinand și renunțarea tatălui său, Franz Karl, Franz Joseph a devenit împărat al Austriei la Olmütz, pe 2 decembrie 1848. În acel moment, a început să fie cunoscut sub numele complet „Franz Joseph”. Alegerea acestui nume a fost menită să reînvie amintirea marelui său unchi, împăratulIosif al II-lea (care a domnit între anii 1765 și 1790), cunoscut pentru reformele sale modernizatoare.[10]

Sub îndrumarea noului prim-ministru,Prințul Felix de Schwarzenberg, noul împărat a adoptat inițial o abordare precaută, acordând oconstituție în martie 1849. În același timp, o campanie militară împotriva maghiarilor devenise necesară, aceștiarăsculându-se împotriva autorității habsburgice în numele constituției lor istorice. Franz Joseph s-a confruntat, de asemenea, cu reluareaostilităților în Italia, unde regeleCarol Albert al Sardiniei a profitat de problemele dinUngaria pentru a relansa războiul în luna martie a anului 1849.

Bătălia de la Győr din 28 iunie 1849. Franz Joseph intră înGyőr în fruntea trupelor austriece.

Cu toate acestea, soarta războiului s-a întors rapid în favoarea lui Franz Joseph și a trupelor austriece. Aproape imediat, Carol Albert a fost învins decisiv de Radetzky înNovara, fiind forțat să ceară pace și să abdice.

Revoluția în Ungaria

[modificare |modificare sursă]
Articole principale:Sfânta Alianță șiRevoluția Maghiară de la 1848

Spre deosebire de alte teritorii stăpânite de Habsburgi,Regatul Ungariei avea oveche constituție istorică,[11] care limita puterea coroanei și consolidase considerabil autoritateaparlamentului încă din secolul al XIII-lea.

Legile reformiste maghiare (Legile din aprilie) se bazau pe cele 12 puncte care stabileau fundamentele drepturilor civile și politice moderne, precum și reforme economice și sociale în Regatul Ungariei.[12] Momentul decisiv al evenimentelor din Ungaria a fost adoptarea Legilor din aprilie, care au fost ratificate de unchiul său, regele Ferdinand. Cu toate acestea, tânărul monarh austriac, Franz Joseph, le-a „revocat” arbitrar, fără nicio competență legală. Monarhii nu aveau dreptul să anuleze legi parlamentare maghiare deja semnate, iar acest act neconstituțional a escaladat ireversibil conflictul dintre parlamentul ungar și Franz Joseph.

Constituția Stadion a fost acceptată deDieta Imperială a Austriei, unde Ungaria nu avea reprezentare și care, în mod tradițional, nu avea putere legislativă asupra Regatului Ungariei. Cu toate acestea, a încercat să desființeze șiDieta Ungariei, care fusese forul legislativ suprem al Ungariei încă din secolul al XII-lea.[13]

Noua constituție austriacă contravenea, de asemenea, constituției istorice a Ungariei și chiar încerca să o anuleze.[14] Integritatea teritorială a Ungariei era, de asemenea, amenințată: la data de 7 martie 1849, a fost emisă o proclamație imperială în numele împăratului Franz Joseph, conform căreia teritoriul Regatului Ungariei urma să fie împărțit și administrat prin cinci districte militare, iarPrincipatul Transilvaniei urma să fie reînființat.[15] Aceste evenimente reprezentau o amenințare clară și evidentă la adresa statului ungar.

Noua Constituție Stadion impusă de Austria, revocarea Legilor din aprilie și campania militară austriacă împotriva Regatului Ungariei au dus la prăbușirea guvernului pacifist condus deLajos Batthyány (care căuta un compromis cu curtea) și la ascensiunea rapidă a adepților luiLajos Kossuth în parlamentul maghiar, care au cerut independența totală a Ungariei. Intervenția militară austriacă în Regatul Ungariei a amplificat sentimentele anti-habsburgice în rândul maghiarilor, iar evenimentele din Ungaria s-au transformat într-un război pentru independență totală față deDinastia de Habsburg.

Probleme constituționale și de legitimitate în Ungaria

[modificare |modificare sursă]

Pe 7 decembrie 1848,Dieta Ungariei a refuzat oficial să recunoască titlul noului rege, „deoarece, fără știința și consimțământul dietei, nimeni nu putea urca pe tronul Ungariei”, și a chemat națiunea la arme. În timp ce în majoritatea țărilor din Europa Occidentală (cum ar fi Franța și Regatul Unit) domnia monarhuluiîncepea imediat după moartea predecesorului său, în Ungaria încoronarea era indispensabilă; dacă nu era efectuată corespunzător, regatul rămânea „orfan”.

Chiar și în timpul lungii uniuni personale dintre Regatul Ungariei și alte teritorii conduse de Habsburgi, monarhii Habsburgi trebuiau să fie încoronați caRege al Ungariei pentru a putea promulga legi sau a exercita prerogativele regale pe teritoriul Regatului Ungariei.[16][17][18] Din punct de vedere legal, conform jurământului de încoronare, un rege al Ungariei încoronat nu putea să renunțe la tronul Ungariei în timpul vieții sale; dacă regele era în viață și incapabil să-și îndeplinească îndatoririle de conducător, un guvernator (sau regent, cum ar fi numit în engleză) trebuia să preia îndatoririle regale. Constituțional, unchiul lui Franz Joseph, Ferdinand, era încăregele Ungariei legal. Dacă nu exista posibilitatea de a moșteni tronul automat din cauza morții regelui predecesor (deoarece Regele Ferdinand era încă în viață), dar monarhul dorea să renunțe la tron și să desemneze un alt rege înainte de moartea sa, tehnic rămânea o singură soluție legală: parlamentul avea puterea de a-l detrona pe rege și de a alege un nou rege. Din cauza tensiunilor legale și militare, parlamentul ungar nu i-a acordat lui Franz Joseph această favoare. Acest eveniment a oferit revoluției un pretext de legalitate. De fapt, din acest moment până la prăbușirea revoluției,Lajos Kossuth (ca regent-președinte ales) a devenit conducătorul de facto și de jure al Ungariei.

Dificultăți militare în Ungaria

[modificare |modificare sursă]
Franz Joseph în 1851.

În timp ce revoluțiile din teritoriile austriece fuseseră înăbușite până în anul 1849, în Ungaria situația era mai gravă, iar înfrângerea austriacă părea iminentă. Simțind nevoia de a-și asigura dreptul de a domni, Franz Joseph a cerut ajutorulRusiei, solicitând intervenția țaruluiNicolae I, pentru „a preveni ca revolta maghiară să se transforme într-o calamitate europeană”.[19] Pentru sprijinul militar rus, Franz Joseph i-a sărutat mâna țarului laVarșovia pe 21 mai 1849. Țarul Nicolae l-a sprijinit pe Franz Joseph în numeleSfintei Alianțe,[20] și a trimis o armată de 200.000 de soldați, sprijinită de 80.000 de forțe auxiliare. În cele din urmă, armata comună a forțelor ruse și austriece a învins forțele maghiare. După restaurarea puterii habsburgice, Ungaria a fost pusă sub o brutalălege marțială.[21]

Odată ce ordinea a fost restabilită în întregul său imperiu, Franz Joseph s-a simțit liber să nu respecte concesiile constituționale pe care le făcuse, mai ales pentru că parlamentul austriac, întrunit laKremsier, se comportase – în ochii tânărului împărat – îngrozitor. Constituția din 1849 a fost suspendată, iar o politică de centralism absolutist a fost instituită, ghidată de ministrul de interne,Alexander Bach.[22]

Tentativa de asasinat din 1853

[modificare |modificare sursă]
Tentativa de asasinat a împăratului în 1853.

Pe data de 18 februarie 1853, Franz Joseph a supraviețuit unei tentative de asasinat din partea naționalistului maghiarJános Libényi.[23] Împăratul se plimba cu unul dintre ofițerii săi, ConteleMaximilian Karl Lamoral O'Donnell, pe un bastion al orașului, când Libényi s-a apropiat de el. L-a lovit imediat pe împărat din spate cu un cuțit, drept în gât. Franz Joseph purta aproape întotdeauna o uniformă, care avea un guler înalt care îi închidea aproape complet gâtul. Gulerul uniformelor din acea vreme era confecționat dintr-un material foarte rezistent, tocmai pentru a contracara acest tip de atac. Deși împăratul a fost rănit și sângera, gulerul i-a salvat viața. Contele O'Donnell l-a doborât pe Libényi cu sabia.[24]

O'Donnell, până atunci conte doar prin nobilimea sa irlandeză,[25] a fost făcut conte alMonarhiei Habsburgice (Reichsgraf). Un alt martor care se întâmpla să fie în apropiere, măcelarul Joseph Ettenreich, l-a imobilizat rapid pe Libényi. Pentru fapta sa, acesta a fost mai târziu ridicat la rangul de nobil de către împărat și a devenit Joseph von Ettenreich. Libényi a fost apoi pus sub acuzare și condamnat la moarte pentru tentativă deregicid. A fost executat pe Simmeringer Heide.[26]

După acest atac eșuat, fratele împăratului, ArhiduceleFerdinand Maximilian, a cerut familiilor regale din Europa donații pentru construirea unei noi biserici pe locul atacului. Biserica urma să fie oofrandă votivă pentru supraviețuirea împăratului. Aceasta este situată peRingstraße în districtulAlsergrund, aproape deUniversitatea din Viena, și este cunoscută sub numele deBiserica Votivă.[27] Supraviețuirea lui Franz Joseph a fost comemorată și la Praga prin ridicarea unei noistatuii a Sfântului Francisc de Assisi, patronul împăratului, pePodul Carol. Aceasta a fost donată de ConteleFranz Anton von Kolowrat-Liebsteinsky, primul ministru-președinte al Imperiului Austriac.[28]

Consolidarea politicii interne

[modificare |modificare sursă]
Monedă de argint: 2 Gulden ai lui Franz Joseph I - Jubileul de Nuntă de Argint
Monedă de argint: 5 coroane, 1908 – Bustul lui Franz Joseph I orientat spre dreapta, înconjurat de legenda „Franciscus Iosephus I, Dei gratia, imperator Austriae, rex Bohemiae, Galiciae, Illyriae et cetera et apostolicus rex Hungariae”
Jartiera Împăratului Franz Joseph I al Austriei

Următorii câțiva ani au marcat o aparentă recuperare a poziției Austriei pe scena internațională, după dezastrele apropiate din 1848–1849. Sub îndrumarea lui Schwarzenberg, Austria a reușit să împiedice manevrelePrusiei de a crea o nouă Federație Germană sub conducerea prusacă, excluzând Austria. După moartea prematură a lui Schwarzenberg în anul 1852, acesta nu a putut fi înlocuit de oameni de stat de statură egală, iar împăratul însuși a preluat efectiv rolul de prim-ministru.[29] El a fost unul dintre cei mai proeminenți conducători catolici din Europa și un dușman înverșunat alFrancmasoneriei.[30]

Compromisul Austro-Ungar din 1867

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Compromisul Austro-Ungar din 1867
Încoronarea lui Franz Joseph ca Rege Apostolic al Ungariei. Pictură deEdmund Tull.

Anii 1850 au fost martorii mai multor eșecuri ale politicii externe austriece:Războiul Crimeii, dizolvarea alianței cu Rusia și înfrângerea dinAl Doilea Război Italian de Independență. Eșecurile au continuat în anii 1860 cu înfrângerea dinRăzboiul Austro-Prusac din anul 1866, care a dus laCompromisul Austro-Ungar din 1867.[31]

Liderii politici maghiari aveau două obiective principale în timpul negocierilor. Unul era să recupereze statutul tradițional (atât legal, cât și politic) al statului maghiar, pierdut dupăRevoluția Maghiară din 1848. Celălalt era să restaureze seria de legi de reformă ale parlamentului revoluționar din anul 1848, care se bazau pecele 12 puncte care au stabilit drepturi civile și politice moderne, reforme economice și sociale în Ungaria.

Compromisul a restabilit parțial[32] suveranitatea Regatului Ungariei, separată de și nu mai supusă Imperiului Austriac. În schimb, Ungaria a fost considerată un partener egal cu Austria. Compromisul a pus capăt la 18 ani de domnie absolutistă și dictatură militară, care fuseseră introduse de Francisc Iosif după Revoluția Maghiară din 1848. Franz Joseph a fost încoronat Rege al Ungariei pe 8 iunie, iar pe 28 iulie a promulgat legile care au transformat oficial domeniile habsburgice în Monarhia Duală aAustro-Ungariei.

Conform împăratului Franz Joseph, „Au fost trei dintre noi cei care am făcut acordul:Deák,Andrássy și eu însuși.”[33] Cu toate acestea, rolul împărătesei Elisabeta (Sisi) nu poate fi subestimat în facilitarea acestui compromis. Fluenta în limba maghiară și profund simpatizantă cu cauza maghiară, Elisabeta a cultivat relații strânse cu liderii maghiari, inclusiv cu Contele Gyula Andrássy, și a lucrat în culise pentru a-l convinge pe Francisc Iosif să adopte o abordare mai conciliantă. Influența ei a contribuit la construirea încrederii necesare pentru negocieri de succes, iar popularitatea ei personală în Ungaria a consolidat semnificativ legitimitatea monarhiei în regiune.[34]

Dificultățile politice din Austria au crescut continuu de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în secolul al XX-lea. Cu toate acestea, Franz Joseph a rămas foarte respectat; autoritatea patriarhală a împăratului a ținut Imperiul unit în timp ce politicienii se certau între ei.[35]

Problema Cehă

[modificare |modificare sursă]
Franz Joseph în ținutaOrdinului Lânii de Aur, cuBijuteriile Coroanei Boemiei lângă el. Pictură deEduard von Engerth pentru Dieta Boemiei, 1861.

După urcarea lui Franz Joseph pe tron în anul 1848, reprezentanții politici aiRegatului Boemiei au sperat și au insistat ca drepturile lor istorice de stat să fie luate în considerare în viitoarea constituție. Ei considerau că pozițiaBoemiei în cadrulMonarhiei Habsburgice ar fi trebuit să fie subliniată printr-oîncoronare a noului conducător ca rege al Boemiei la Praga (ultima încoronare avusese loc în anul 1836). Cu toate acestea, înainte de secolul al XIX-lea, Habsburgii conduseseră Boemia prin drept ereditar, iar o încoronare separată nu era considerată necesară.

Noua sa guvernare a instaurat sistemulneoabsolutismului în afacerile interne austriece pentru a transforma Imperiul Austriac într-un stat unitar, centralizat și administrat birocratic. Când Franz Joseph a revenit la guvernarea constituțională după debaclele din Italia de laMagenta șiSolferino și a convocat dietele teritoriilor sale, problema încoronării sale ca rege al Boemiei a revenit pe agenda politică, după ce fusese ignorată din 1848. Pe 14 aprilie 1861, Împăratul Franz Joseph a primit o delegație a Dietei Boemiei cu următoarele cuvinte (în cehă):

Mă voi încorona Rege al Boemiei la Praga și sunt convins că un nou legământ de încredere și loialitate între tronul meu și Regatul meu Boem va fi întărit prin acest sfânt ritual.[36]

Spre deosebire de predecesorul său, ÎmpăratulFerdinand (care și-a petrecut restul vieții după abdicarea sa din 1848 în Boemia, în special la Praga), Franz Joseph nu a fost niciodată încoronat separat ca rege al Boemiei. În 1861, negocierile au eșuat din cauza unor probleme constituționale nerezolvate. Cu toate acestea, în anul 1866, o vizită a monarhului la Praga, după înfrângerea de laBătălia de la Königgrätz, a fost un mare succes, dovedit de numărul considerabil de fotografii noi realizate.

Portret dePhilip de László, 1899

În anul 1867, Compromisul Austro-Ungar și introducerea monarhiei duale au lăsat cehii și aristocrația lor fără recunoașterea drepturilor de stat separate ale Boemiei la care speraseră. Boemia a rămas parte aTerenurilor Coroanei Austriece. În Boemia, opoziția față de dualism a luat forma unor demonstrații izolate pe străzi, rezoluții ale reprezentanților districtuale și chiar a unor mitinguri de protest în aer liber, limitate la cele mai mari orașe, cum ar fi Praga. Ziarul cehNárodní listy s-a plâns că cehii nu fuseseră încă compensați pentru pierderile și suferințele lor din timpul războiului în timpul Războiului Austro-Prusac și că tocmai văzuseră drepturile lor istorice de stat aruncate la o parte și țara lor inclusă în cealaltă jumătate a Monarhiei Austro-Ungare, denumită în mod obișnuit „Cisleithania”.

Speranțele cehilor au fost reînviate din nou în anii 1870–1871. Într-unrescript imperial din 26 septembrie 1870, Franz Joseph s-a referit din nou la prestigiul și gloriaCoroanei Boemiei și la intenția sa de a organiza o încoronare. Sub primul-ministruKarl Hohenwart în 1871, guvernul Cisleithaniei a negociat o serie de articole fundamentale care descriau relația Coroanei Boemiei cu restul Monarhiei Habsburgice. Pe data de 12 septembrie 1871, Franz Joseph a anunțat:

Având în vedere poziția constituțională a Coroanei Boemiei și fiind conștient de gloria și puterea pe care această Coroană ne-a dat-o nouă și predecesorilor noștri… recunoaștem cu plăcere drepturile regatului și suntem pregătiți să reînnoim această recunoaștere prin jurământul nostru de încoronare.

Pentru încoronarea planificată, compozitorulBedřich Smetana scrisese operaLibuše, dar ceremonia nu a avut loc. CreareaImperiului German, opoziția internă din partea liberalilor de limbă germană (în special agermanilor boemieni) și a maghiarilor au condamnatArticolele Fundamentale. Hohenwart a demisionat și nimic nu s-a schimbat.

Mulți cehi așteptau schimbări politice în monarhie, inclusivTomáš Garrigue Masaryk și alții. Masaryk a servit înReichsrat (Camera Superioară) din 1891 până în 1893 în cadrulPartidului Tânăr Ceh și din nou din 1907 până în 1914 înPartidul Realist (pe care îl fondase în 1900), dar nu a militat pentru independența cehilor și slovacilor față de Austro-Ungaria. La Viena, în 1909, a ajutat la apărarea luiHinko Hinković în procesul fabricat împotriva unor membri proeminenți croați și sârbi ai Coaliției Sârbo-Croate (cum ar fiFrano Supilo șiSvetozar Pribićević), și alții, care au fost condamnați la peste 150 de ani de închisoare și un număr de pedepse cu moartea. Problema cehă a rămas nerezolvată pe toată durata domniei lui Franz Joseph.

Politica externă

[modificare |modificare sursă]
Franz Joseph printre trupele sale laSolferino, luptă din timpulRăzboiului Franco-Austriac din 1859

Problema Germană

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Problema Germană
Împăratul Franz Joseph (în centru, în uniformă albă) laCongresul principilor germani dinFrankfurt am Main, 1863

Principalul obiectiv al politicii externe a lui Franz Joseph a fostunificarea Germaniei subCasa de Habsburg.[37] Acest lucru a fost justificat pe motive de precedență; din anul 1452 până la sfârșitulSfântul Imperiu Roman în 1806, cu o singură scurtă perioadă de întrerupere subCasa de Wittelsbach, Habsburgii au deținut, în general, coroana germană.[38] Cu toate acestea, dorința lui Franz Joseph de a păstra teritoriile ne-germane aleImperiului Austriac Habsburgic în cazul unificării Germaniei s-a dovedit a fi problematică.

Două facțiuni s-au dezvoltat rapid: o parte a intelectualilor germani care favorizau oGermania Mare (Großdeutschland) sub Casa de Habsburg; cealaltă favorizând oGermania Mică (Kleindeutschland). Susținătorii Germaniei Mari favorizau includerea Austriei într-un nou stat pan-german pe motiv că Austria fusese întotdeauna parte a imperiilor germanice, că era cea mai puternică putere aConfederației Germane și că ar fi absurd să excludă opt milioane de germani austrieci dintr-un stat național pan-german. Susținătorii unei Germanii Mici argumentau împotriva includerii Austriei pe motiv că aceasta era un stat multi-național, nu unul german, și că includerea sa ar aduce milioane de non-germani în statul național german.[39]

Dacă Germania Mare ar fi învins, coroana ar trebui să revină în mod necesar lui Franz Joseph, care nu avea niciun interes să o cedeze cuiva altcuiva.[40] Pe de altă parte, dacă ideea unei Germanii Mici ar fi câștigat, coroana germană nu ar putea fi, desigur, oferităÎmpăratul Austriei, ci ar fi fost oferită în mod natural șefului celui mai mare și mai puternic stat german din afara Austriei –Regele Prusiei. Confruntarea dintre cele două idei s-a transformat rapid într-o confruntare între Austria șiPrusia. După ce Prusia a câștigat decisivRăzboiul de Șapte Săptămâni, această problemă a fost rezolvată; Austria nu a pierdut teritorii în favoarea Prusiei, atâta timp cât a rămas în afara afacerilor germane.[41]

Liga celor Trei Împărați

[modificare |modificare sursă]
Portretul lui Franz Joseph I deFranz Xaver Winterhalter, 1865

În 1873, la doi ani după unificarea Germaniei, Franz Joseph a intrat înLiga celor Trei Împărați (Dreikaiserbund) cu ÎmpăratulWilhelm I al Germaniei și ÎmpăratulAlexandru al II-lea al Rusiei, care a fost succedat de ȚarulAlexandru al III-lea al Rusiei în 1881. Liga fusese concepută de cancelarul germanOtto von Bismarck, ca o încercare de a menține pacea Europei. Aceasta a durat intermitent până în anul 1887.

Vatican

[modificare |modificare sursă]

În anul 1903, veto-ul lui Franz Joseph asupraJus exclusivae al cardinaluluiMariano Rampolla pentru alegerea papalității a fost transmisconclavului papal de către cardinalulJan Puzyna de Kosielsko. Acesta a fost ultima utilizare a unui astfel de veto, deoarece noulPapa Pius al X-lea a interzis utilizări viitoare și a prevăzut excomunicarea pentru orice încercare.[42][43]

Bosnia și Herțegovina

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Criza Bosniei
Vezi și:Campania Austro-Ungară în Bosnia și Herțegovina din 1878.
Înregistrare vocală a împăratului vorbind îndispozitivul de înregistrare magnetică al lui Valdemar Poulsen laExpoziția Universală din 1900.

În mijlocul anilor 1870, o serie de rebeliuni violente împotriva stăpâniriiotomane au izbucnit în Balcani, iar turcii au răspuns cu represalii la fel de violente și opresive. ȚarulAlexandru al II-lea al Rusiei, dorind să intervină împotriva otomanilor, a căutat și a obținut un acord cu Austro-Ungaria.

ÎnConvenția de la Budapesta din 1877, cele două puteri au convenit că Rusia va anexa sudulBasarabiei, iar Austro-Ungaria va observa o neutralitate benevolentă față de Rusia înviitorul război cu turcii. Ca compensație pentru acest sprijin, Rusia a acceptat anexarea Bosniei-Herțegovinei de către Austro-Ungaria.[44] La doar 15 luni mai târziu, rușii au impus otomanilorTratatul de la San Stefano, care a încălcat acordul de la Budapesta și a declarat că Bosnia-Herțegovina va fi ocupată în comun de trupele ruse și austriece.[45]

Tratatul a fost anulat deTratatul de la Berlin din anul 1878, care a permis ocuparea exclusivă a Bosniei-Herțegovinei de către Austria, dar nu a specificat o dispoziție finală pentru provincii. Această omisiune a fost abordată în acordul Ligii celor Trei Împărați din 1881, când atât Germania, cât și Rusia au susținut dreptul Austro-Ungariei de a anexa Bosnia-Herțegovina.[46] Cu toate acestea, până în anul 1897, sub unnou țar, guvernul imperial rus își retrăsese din nou sprijinul pentru anexarea Bosniei-Herțegovinei de către Austria. Ministrul de externe rus, ConteleMihail Muraviov, a declarat că o anexare austriacă a Bosniei-Herțegovinei ar ridica „o problemă amplă care necesită o examinare specială”.[47]

În 1908, ministrul de externe rus,Alexandr Izvolski, a oferit, pentru a treia oară, sprijinul Rusiei pentru anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul sprijinului austriac pentru deschidereaStrâmtorii Bosfor și aDardanelelor pentru navele de război rusești. Ministrul de externe austriac,Alois von Aehrenthal, a urmărit această ofertă cu fermitate, rezultând în înțelegerea quid pro quo cu Izvolski, atinsă pe 16 septembrie 1908 la Conferința de la Buchlau. Cu toate acestea, Izvolski a făcut acest acord cu Aehrenthal fără știința ȚaruluiNicolae al II-lea sau a guvernului său din Sankt Petersburg, sau a oricărei alte puteri străine, inclusivMarea Britanie,Franța șiSerbia.

Bazându-se pe asigurările Conferinței de la Buchlau și pe tratatele care o precedau, Franz Joseph a semnat proclamația care anunțaanexarea Bosniei-Herțegovinei de către Imperiu pe 6 octombrie 1908. Cu toate acestea, a izbucnit o criză diplomatică, deoarece atât sârbii, cât șiitalienii au cerut compensații pentru anexare, pe care guvernul austro-ungar a refuzat să le acorde. Incidentul nu a fost rezolvat decât la revizuirea Tratatului de la Berlin în aprilie 1909, exacerbând tensiunile dintre Austro-Ungaria și sârbi.

Izbucnirea Primului Război Mondial

[modificare |modificare sursă]
Articol principal:Criza din Iulie
Coaliții militare rivale în 1914:

     Tripla Înțelegere

     Tripla Alianță

.

Pe data de 28 iunie 1914, nepotul și moștenitorul prezumptiv al lui Franz Joseph,Arhiducele Franz Ferdinand, și soția saSophie, au fostasasinați deGavrilo Princip, un nationalist iugoslav de etnie sârbă,[48] în timpul unei vizite la Sarajevo. Franz Joseph a aflat despre asasinarea lui Franz Ferdinand de la adjutantul său, generalul de cavalerieEduard von Paar,[49] care a notat și reacția împăratului în jurnalul său: „nu trebuie să sfidezi Atotputernicul. În acest fel, o putere superioară a restaurat ordinea pe care, din păcate, eu nu am reușit să o mențin.”[49]

În timp ce împăratul a fost șocat și și-a întrerupt vacanța pentru a se întoarce la Viena, a reluat curând vacanța laKaiservilla dinBad Ischl. Deciziile inițiale în timpul „Crizei din Iulie” au fost luate de ConteleLeopold Berchtold, ministrul de externe austriac; ConteleFranz Conrad von Hötzendorf, șeful Marelui Stat Major alArmatei Austro-Ungare și alți miniștri.[50] Rezoluția finală a deliberărilor guvernului austro-ungar în săptămânile care au urmat asasinării Arhiducelui a fost să-i prezinte Serbieiun ultimatum cu cereri detaliate, cu care era practic sigur că Serbia nu va putea sau nu va dori să se conformeze, servind astfel ca „bază legală pentru război”.

O săptămână după livrarea ultimatumului Austro-Ungariei către Serbia; pe data de 28 iulie, a fost declarat războiul. În câteva săptămâni, germanii, rușii, francezii și britanicii intraseră în conflict, care a devenit cunoscut sub numele dePrimul Război Mondial. Pe 6 august, Franz Joseph a semnat declarația de război împotriva Rusiei.

Moartea

[modificare |modificare sursă]
Film cu procesiunea funerară a lui Franz Joseph

Franz Joseph a murit laPalatul Schönbrunn în seara zilei de 21 noiembrie 1916, la vârsta de 86 de ani. Moartea sa a fost rezultatul dezvoltării uneipneumonie a plămânului drept, la câteva zile după ce a răcit în timp ce se plimba în Parcul Schönbrunn cu RegeleLudwig al III-lea al Bavariei.[51] El a fost succedat de strănepotul săuCarol I & IV, care a domnit până la prăbușirea imperiului după înfrângerea sa la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918.[52]

Este înmormântat înCripta Imperială din Viena.

Familie

[modificare |modificare sursă]
Pictură a lui Franz Joseph cu familia sa

În curte se simțea în general că împăratul ar trebui să se căsătorească și să aibă moștenitori cât mai curând posibil. Au fost luate în considerare mai multe posibile mirese, inclusivPrințesa Elisabeta de Modena,Prințesa Anna a Prusiei șiPrințesa Sidonia de Saxonia.[53] Deși în viața publică Franz Joseph era directorul incontestabil al afacerilor, în viața sa privată mama sa exercita încă o influență crucială. Sophie dorea să consolideze relația dintre Casele deHabsburg șiWittelsbach – ea însăși descendentă din această din urmă casă – și spera să-l împerecheze pe Franz Joseph cu cea mai mare fiică a surorii sale,Ludovika,Elena ("Néné"), care era cu patru ani mai tânără decât împăratul.

Cu toate acestea, Franz Joseph s-a îndrăgostit profund de sora mai mică a lui Néné,Elisabeta ("Sisi"), o frumoasă fată de 15 ani, și a insistat să se căsătorească cu ea. Sophie a acceptat, în ciuda îndoielilor sale cu privire la adecvarea lui Sisi ca soție imperială, iar tânărul cuplu s-a căsătorit pe 24 aprilie 1854 înBiserica Sf. Augustin din Viena.[54]

Căsătoria lui Franz Joseph și Elisabeta.

Căsătoria lor s-a dovedit în cele din urmă a fi una nefericită; deși Franz Joseph era îndrăgostit patetic de soția sa, sentimentul nu era reciproc. Elisabeta nu s-a adaptat niciodată cu adevărat la viața de la curte și a fost frecvent în conflict cu familia imperială. Prima lor fiică, Sofia, a murit în copilărie, iar singurul lor fiu,Rudolf, a murit prin sinucidere în anul 1889 în infamulIncident Mayerling.[55]

În anul 1885, Franz Joseph a cunoscut-o peKatharina Schratt, o actriță de frunte a scenei vienese, și ea a devenit prietena și confidenta sa. Această relație a durat până la sfârșitul vieții sale și a fost – într-o anumită măsură – tolerată de Elisabeta. Franz Joseph a construit Villa Schratt înBad Ischl pentru ea și i-a oferit, de asemenea, un mic palat în Viena.[56] Deși relația lor a durat 34 de ani, a rămas platonică.[57]

Împărăteasa era o călătoare înrăită, o călăreață pasionată și o pasionată de modă, care era rar văzută la Viena. Sisi era obsedată de păstrarea frumuseții sale, efectuând multe rutine bizare și exerciții fizice intense, și, ca urmare, suferea de probleme de sănătate. A fostînjunghiată de moarte deun anarhist italian în 1898, în timpul unei vizite la Geneva. La câteva zile după înmormântare,Robert de Parma a scris într-o scrisoare către prietenul săuTirso de Olazábal că „Era jalnic să te uiți la Împărat, a arătat o mare energie în imensa sa durere, dar uneori puteai vedea întreaga imensitate a suferinții sale.”[58] Franz Joseph nu s-a recuperat niciodată complet de la această pierdere. Potrivit viitoarei împărăteseZita de Bourbon-Parma, el le-a spus rudelor sale: „Nu veți ști niciodată cât de importantă a fost pentru mine” sau, după unele surse, „Nu veți ști niciodată cât de mult am iubit această femeie.”[59]

Arbore genealogic pentru Franz Joseph I al Austriei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
16.Francis I, Împărat Roman
 
 
 
 
 
 
 
8.Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
17.Maria Theresa de Austria
 
 
 
 
 
 
 
4.Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
18.Carol al III-lea al Spaniei
 
 
 
 
 
 
 
9.Maria Louisa a Spaniei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
19.Maria Amalia de Saxonia
 
 
 
 
 
 
 
2.Arhiducele Francisc Carol al Austriei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
20.Carol al III-lea al Spaniei (=18)
 
 
 
 
 
 
 
10.Ferdinand I al celor Două Sicilii
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
21.Maria Amalia de Saxonia (=19)
 
 
 
 
 
 
 
5.Maria Teresa a celor Două Sicilii
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
22.Francis I, Împărat Roman (=16)
 
 
 
 
 
 
 
11.Marie Caroline de Austria
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
23.Maria Theresa de Austria (=17)
 
 
 
 
 
 
 
1.Franz Joseph I al Austriei
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
24.Christian al III-lea, Conte de Zweibrücken
 
 
 
 
 
 
 
12.Contele Frederick Michael de Zweibrücken
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
25.Caroline de Nassau-Saarbrücken
 
 
 
 
 
 
 
6.Maximilian I Joseph de Bavaria
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
26.Contele Joseph Charles de Sulzbach
 
 
 
 
 
 
 
13.Contesa Maria Franziska de Sulzbach
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
27.Contesa Elizabeth Augusta Sophie de Neuburg
 
 
 
 
 
 
 
3.Prințesa Sofia de Bavaria
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
28.Charles Frederick, Mare Duce de Baden
 
 
 
 
 
 
 
14.Margraf Charles Louis de Baden
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
29.Karoline Luise de Hesse-Darmstadt
 
 
 
 
 
 
 
7.Caroline de Baden
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
30.Louis al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt
 
 
 
 
 
 
 
15.Amalie de Hesse-Darmstadt
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
31.Karoline de Zweibrücken
 
 
 
 
 
 

Relația cu Franz Ferdinand

[modificare |modificare sursă]

Arhiducele Franz Ferdinand a devenitmoștenitor prezumptiv (Thronfolger) al tronului Austro-Ungariei în anul 1896, după moartea verișorului său Rudolf (în 1889) și a tatălui său, Karl Ludwig (în 1896). Relația dintre el și Franz Joseph fusese întotdeauna una destul de conflictuală, care a fost exacerbată și mai mult atunci când Franz Ferdinand și-a anunțat dorința de a se căsători cuContesa Sophie Chotek. Împăratul nu a vrut să ia în considerare acordarea binecuvântării sale pentru această uniune, deoarece Sophie era doar de rang nobiliar, nu dinastic.

Deși împăratul a primit scrisori din partea membrilor familiei imperiale pe tot parcursul toamnei și iernii anului 1899, implorându-l să cedeze, Franz Joseph a rămas ferm pe poziție.[60] În cele din urmă, și-a dat consimțământul în anul 1900. Cu toate acestea, căsătoria urma să fiemorganatică, iar orice copii ai căsătoriei nu ar fi fost eligibili să moștenească tronul.[61] Cuplul s-a căsătorit pe data de 1 iulie 1900 laReichstadt. Împăratul nu a participat la nuntă, niciunul dintre arhiduci. După aceea, cei doi bărbați s-au displăcut și nu s-au încrezut unul în celălalt.[62]

Interacțiunile sale cu Franz Ferdinand au fost tensionate; apropiatul împăratului și-a amintit în memoriile sale că:

„tunetele și fulgerele bubuiau întotdeauna când aveau discuțiile lor.”[63]

După asasinarea lui Franz Ferdinand și a Sophiei în 1914, fiica lui Franz Joseph, Marie Valerie, a remarcat că tatăl său și-a exprimat încrederea mai mare în noul moștenitor prezumptiv, strănepotul său Arhiducele Carol.

Stil de adresare
Franz Joseph I al Austriei și Ungariei
Mod de adreseMajestatea Sa Apostolică Imperială și Regală
Adresare directăMajestatea Voastră Apostolică Imperială și Regală
Modificătext Consultați documentația formatului

Titluri, onoruri și arme

[modificare |modificare sursă]
Vezi și:Marele titlu al Împăratului Austriei.

Nume

[modificare |modificare sursă]

Numele lui Franz Joseph în limbile imperiului său includeau:

Titluri și stiluri

[modificare |modificare sursă]
  • 18 august 1830 – 2 decembrie 1848:Alteța Sa Imperială și Regală Arhiduce și Prinț Francisc Iosif al Austriei, Prinț al Ungariei, Boemiei și Croației[64]
  • 2 decembrie 1848 – 21 noiembrie 1916:Majestatea Sa Imperială și Regală Apostolică Împăratul Austriei, Regele Apostolic al Ungariei

Titulatura completă a lui Francisc Iosif după ce a succedat unchiului său Ferdinand I pe tronul Imperiului Austriei și al vastelor teritorii din Europa Centrală și de Est era următoarea:

"Majestatea Sa Imperială și Regală Apostolică, Francisc Iosif I, prin grația lui Dumnezeu Împărat al Austriei, Rege al Germaniei, Rege al Ungariei, Boemiei, Lombardiei-Veneției, Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiției, Lodomeriei, Iliriei, Serbiei, Cumaniei, Bulgariei, Italiei, Ramei, Romaniei, Rege al Ierusalimului, etc. etc.; Arhiduce al Austriei; Mare Duce de Toscana; Duce de Lorena, Salzburg, Stiria, Carintia, Carniola și Bucovina; Mare Prinț al Transilvaniei, Margraf de Moravia; Duce de Silezia Superioară și Inferioară, de Modena, Parma, Piacenza și Guastalla, de Auschwitz și Zator, de Teschen, Friaul, Ragusa și Zara și Teck; Conte Principesc de Habsburg și Tirol, de Kyburg, Gorizia și Gradisca; Prinț de Trento și Brixen; Margraf de Lusatia Superioară și Inferioară, Istria; Conte de Hohenems, Feldkirch, Bregenz, Sonnenberg, etc. etc.; Stăpân al Triestului, al Cattaro și al Marcii Vindice; Mare Voievod al Voievodatului Serbiei,etc. etc."

Onoruri

[modificare |modificare sursă]

Decorații naționale

[modificare |modificare sursă]

În plus, a fondatOrdinul Francisc Iosif (Franz Joseph-Orden) pe 2 decembrie 1849,[71] șiOrdinul Elisabeta (Elizabeth-Orden) în 1898.[72]

Decorații străine

[modificare |modificare sursă]

Numiri onorifice

[modificare |modificare sursă]

Blazon și monogram

[modificare |modificare sursă]

Blazonul mic al lui Franz Joseph I

Monogramul Imperial

Moștenire

[modificare |modificare sursă]
Timbru centenar

Țara Franz Josef din Arctica Rusă a fost numită în onoarea sa în 1873 de cătreExpediția Austro-Ungară la Polul Nord, care a raportat pentru prima dată descoperirea sa.Ghețarul Franz Josef din Insula de Sud a Noii Zeelande poartă, de asemenea, numele său.

Franz Joseph a fondat în 1872Universitatea Francisc Iosif (maghiară:Ferenc József Tudományegyetem, română:Universitatea Francisc Iosif) în orașulCluj-Napoca (la acea vreme parte a Austro-Ungariei sub numele de Kolozsvár). Universitatea a fost mutată laSzeged după ce Cluj a devenit parte a României, devenindUniversitatea din Szeged.

În anumite zone, sărbătoriri sunt încă organizate în amintirea zilei de naștere a lui Franz Joseph. Festivalul Popoarelor Mitteleuropene are loc în fiecare an în jurul datei de 18 august și este o „întâlnire spontană, tradițională și frățească între popoarele țărilor Europei Centrale”.[115] Evenimentul include ceremonii, întâlniri, muzică, cântece, dansuri, degustări de vin și mâncare, precum și costume tradiționale și folclor dinMitteleuropa.

Portrete

[modificare |modificare sursă]
  • Arhiducele Franz Joseph Karl (1840)
    Arhiducele Franz Joseph Karl (1840)
  • Franz Joseph I., în jurul anului 1851 (de Johann Ranzi)
    Franz Joseph I., în jurul anului 1851 (de Johann Ranzi)
  • Franz Joseph I. la vârsta de 22 de ani, portret de Theodor Sockl (1852)
    Franz Joseph I. la vârsta de 22 de ani, portret deTheodor Sockl (1852)
  • Franz Joseph I., în jurul anului 1853
    Franz Joseph I., în jurul anului 1853
  • Franz Joseph I., în jurul anului 1859
    Franz Joseph I., în jurul anului 1859
  • Franz Joseph I. la vârsta de 35 de ani (1865)
    Franz Joseph I. la vârsta de 35 de ani (1865)
  • Franz Joseph I. în tinerețe (1865), pictură de Franz Xaver Winterhalter
    Franz Joseph I. în tinerețe (1865), pictură deFranz Xaver Winterhalter
  • Franz Joseph, fotografie de Fritz Luckhardt în jurul anului 1894
    Franz Joseph, fotografie deFritz Luckhardt în jurul anului 1894
  • Împăratul Franz Joseph călare, 1898
    Împăratul Franz Joseph călare, 1898
  • Franz Joseph, portret de Philip de László, 1899
    Franz Joseph, portret dePhilip de László, 1899
  • Franz Joseph I. în jurul anului 1910
    Franz Joseph I. în jurul anului 1910
  • Franz Joseph (1830–1916) cu Arhiducele Otto (1912–2011)
    Franz Joseph (1830–1916) cu ArhiduceleOtto (1912–2011)
  • Franz Joseph pe patul de moarte
    Franz Joseph pe patul de moarte

Note

[modificare |modificare sursă]
  1. ^ab„Franz Joseph al Austriei”,Gemeinsame Normdatei, accesat în 
  2. ^regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în 
  3. ^CONOR.SI[*] Verificați valoarea|titlelink= (ajutor)
  4. ^Francis Joseph, înEncyclopædia Britannica. Accesat la 19 aprilie 2009
  5. ^„Gale Encyclopedia of Biography:Francis Joseph. Answers.com. Accesat în. 
  6. ^Murad, 1968, p. 61
  7. ^Murad, 1968, p. 101
  8. ^Murad, 1968, p. 33
  9. ^Murad, 1968, p. 8
  10. ^Murad, 1968, p. 6
  11. ^Robert Young (1995). *Secesiunea Quebecului și viitorul Canadei*.McGill-Queen's Press, p. 138.
  12. ^Ferenc Szakály (1980). *Ungaria și Europa de Est: Raport de cercetare, Volumul 182 din Studia historica Academiae Scientiarum Hungaricae*. Akadémiai Kiadó, p. 178.
  13. ^Július Bartl (2002). *Istoria Slovaciei: Cronologie și lexicon*. Bolchazy-Carducci Publishers, p. 222.
  14. ^* Hungarian statesmen of destiny, 1860–1960*, Volumul 58 din *Atlantic studies on society in change*, Volumul 262 din *East European monographs*. Social Sciences Monograph, 1989, p. 23.
  15. ^Walter Alison Phillips (1911). *Hungary*. *Encyclopædia Britannica*, vol. 13, pp. 917–918.
  16. ^Yonge, Charlotte ().„Coroana Sfântului Ștefan”.A Book of Golden Deeds Of all Times and all Lands. Londra, Glasgow și Bombay: Blackie and Son. Accesat în. 
  17. ^Nemes, Paul ().„Central Europe Review – Ungaria: Coroana Sfântă”. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  18. ^O relatare a acestui serviciu, scrisă de Contele Miklos Banffy, un martor, poate fi citită laUltima încoronare a Habsburgilor: Budapesta, 1916. De peWebsite-ul Regalității și Monarhiei al lui Theodore.
  19. ^Rothenburg, G.Armata lui Francisc Iosif. West Lafayette, Purdue University Press, 1976. p. 35.
  20. ^Eric Roman:Austria-Ungaria și statele succesoare: Un ghid de referință de la Renaștere până în prezent p. 67, Editura: Infobase Publishing, 2003ISBN: 978-0-8160-7469-3
  21. ^Crearea Occidentului: Volumul C, Lynn Hunt, pp. 683–684
  22. ^Murad, 1968, p. 41
  23. ^Murad, 1968, p. 42
  24. ^Murad, 1968, p. 42
  25. ^Ca descendent al dinastiei nobiliare irlandezeO'Donnell din Tyrconnell:O'Domhnaill Abu – Buletinul ClanuluiO'Donnell nr. 7, primăvara 1987.ISSN0790-7389
  26. ^Decker, Wolfgang.„Kleingartenanlage Simmeringer Haide”.www.simmeringerhaide.at. Accesat în. 
  27. ^Murad, 1968, p. 42
  28. ^„Statuia Sfântului Francisc Serafic”.Calea Regală. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  29. ^Murad, 1968, p. 41
  30. ^Simon Sarlin și Dan Rouyer, „Congresul Anti-Masonic de la Trento (1896): Mobilizarea Internațională și Circulația Practicilor împotriva Francmasoneriei.”Contemporanea: Rivista di Storia dell'800 e del '900 (iulie-septembrie 2021), 24#3, pp. 517-536.
  31. ^Murad, 1968, p. 169
  32. ^André Gerrits; Dirk Jan Wolffram ().Political Democracy and Ethnic Diversity in Modern European History.Stanford University Press. p. 42.ISBN 978-0-8047-4976-3. 
  33. ^Kozuchowski, Adam.The Afterlife of Austria-Hungary: The Image of the Habsburg Monarchy in Interwar Europe. Pitt Series in Russian and East European Studies. University of Pittsburgh Press (2013),ISBN: 978-0-8229-7917-3. p. 83
  34. ^Haslip, Joan ().The Lonely Empress: Elizabeth of Austria (ed. Paperback). Weidenfeld & Nicolson History.ISBN 978-1842120989. 
  35. ^:William M. Johnston,The Austrian Mind: An Intellectual and Social History, 1848–1938 (University of California Press, 1983), p. 38
  36. ^Le Caine Agnew, Hugh (). „The Flyspecks on Palivec's Portrait: Franz Joseph, the Symbols of Monarchy, and Czech Popular Loyalty”. În Cole, Laurence; Unowsky, Daniel L.The limits of loyalty: imperial symbolism, popular allegiances, and state patriotism in the late Habsburg monarchy (în engleză). New York: Berghahn Books. pp. 86–112.ISBN 978-1-84545-202-5. Accesat în. 
  37. ^Murad, 1968, p. 149
  38. ^Murad, 1968, p. 150
  39. ^Murad, 1968, p. 151
  40. ^Murad, 1968, p. 151
  41. ^Murad, 1968, p. 151
  42. ^Murad, 1968, p. 127
  43. ^Vezi șihttp://www.newadvent.org/cathen/05677b.htm (discutând despre veto-ul papal din perspectiva Bisericii Catolice)
  44. ^Albertini, 2005, p. 16
  45. ^Albertini, 2005, p. 16
  46. ^Albertini, 2005, p. 37
  47. ^Albertini, 2005, p. 94
  48. ^Dejan Djokić (ianuarie 2003).Yugoslavism: Histories of a Failed Idea, 1918–1992. C. Hurst & Co. Publishers. p. 24.ISBN 978-1-85065-663-0. 
  49. ^abAlbert Freiherr von Margutti: Vom alten Kaiser. Leipzig & Viena 1921, p. 147f. Citat după Erika Bestenreiter: Franz Ferdinand und Sophie von Hohenberg. München (Piper), 2004, p. 247
  50. ^Palmer, 1994, p. 328
  51. ^„Sausalito News 25 November 1916 — California Digital Newspaper Collection”. Cdnc.ucr.edu.. Accesat în. 
  52. ^Norman Davies,Europe: A history p. 687
  53. ^Twilight of the Habsburgs: The Life and Times of Emperor Francis Joseph By Alan Palmer
  54. ^Murad, 1968, p. 242
  55. ^Murad, 1968, p. 127
  56. ^Murad, 1968, p. 120
  57. ^Morton, Frederic ().Thunder at Twilight: Vienna 1913/1914Necesită înregistrare gratuită. Scribner. pp. 85–86.ISBN 978-0-684-19143-0. 
  58. ^Scrisoarea este disponibilăaici
  59. ^Murad, 1968, p. 117
  60. ^Palmer, 1994, p. 288
  61. ^Palmer, 1994, p. 289
  62. ^Murad, 1968, p. 120
  63. ^Ketterl, Eugen.Der alte Kaiser wie nur einer ihn sah. Cissy Klastersky (ed.), Gerold & Co., Viena 1929
  64. ^Kaiser Joseph II. harmonische Wahlkapitulation mit allen den vorhergehenden Wahlkapitulationen der vorigen Kaiser und Könige.  Din 1780 titlul oficial folosit pentru prinți ("zu Ungarn, Böhmen, Dalmatien, Kroatien, Slawonien, Königlicher Erbprinz")
  65. ^Boettger, T. F.„Chevaliers de la Toisón d'Or – Knights of the Golden Fleece”.La Confrérie Amicale. Accesat în. 
  66. ^„Ritter-Orden: Orden des Goldenen Vlies”,Hof- und Staatshandbuch des Kaiserthumes Österreich,, p. 40, accesat în 
  67. ^„Ritter-Orden: Militärischer Maria-Theresien-Orden”,Hof- und Staatshandbuch des Kaiserthumes Österreich,, p. 41, accesat în 
  68. ^„Ritter-Orden: Königlich ungarischer St. Stephan-Orden”,Hof- und Staatshandbuch des Kaiserthumes Österreich,, p. 43, accesat în 
  69. ^„Ritter-Orden: Österreichisch-kaiserlicher Leopolds-Orden”,Hof- und Staatshandbuch des Kaiserthumes Österreich,, p. 45, accesat în 
  70. ^„Ritter-Orden: Österreichisch-kaiserlicher Orden der eisernen Krone”,Hof- und Staatshandbuch des Kaiserthumes Österreich,, p. 55, accesat în 
  71. ^Bollettino generale delle leggi e degli atti del governo per l'impero d'Austria: anno .. (în italiană). Imp. reg. stampieria di Corte e di Stato.. Accesat în. 
  72. ^Yashnev, Yuri ().Orders and Medals of the Austro-Hungarian Empire. Arhivat dinoriginal la. 
  73. ^Hof- und Staats-Handbuch des Herzogtum Anhalt (1867) "Herzoglicher Haus-orden Albrecht des Bären" p.16
  74. ^Hof- und Staats-Handbuch des Großherzogtum Baden (1868), "Großherzogliche Orden"pp. 50,60
  75. ^Hof- und Staats-Handbuch des Königreichs Bayern (în germană). Königl. Oberpostamt.. p. 8. Accesat în. 
  76. ^„Liste des Membres de l'Ordre de Léopold”,Almanach Royal Officiel (în franceză),, p. 33 – via Archives de Bruxelles 
  77. ^Hof- und Staatshandbuch des Herzogtums Braunschweig für das Jahr 1897, "Herzogliche Orden Heinrich des Löwen" p. 10
  78. ^abJustus Perthes,Almanach de Gotha (1916)p. 5
  79. ^„Cavaleri ai Ordinului Bărbăției” (în bulgară).. 
  80. ^Jørgen Pedersen ().Riddere af Elefantordenen, 1559–2009 (în daneză). Syddansk Universitetsforlag. p. 472.ISBN 978-87-7674-434-2. 
  81. ^Staatshandbücher für das Herzogtums Sachsen-Altenburg (1869), "Herzogliche Sachsen-Ernestinischer Hausorden"p. 20
  82. ^abc Ausländische_Orden_Kaiser_Franz_Josephs_I.jpg (3366×2508).https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1e/Ausl%C3%A4ndische_Orden_Kaiser_Franz_Josephs_I.jpg. 
  83. ^Staat Hannover ().Hof- und Staatshandbuch für das Königreich Hannover: 1860. Berenberg. pp. 36, 71. 
  84. ^„Ordinul Regal Kamehameha”.crownofhawaii.com. Site-ul oficial al Familiei Regale a Hawaii. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  85. ^„Ordinul Regal Kalākaua”.crownofhawaii.com. Site-ul oficial al Familiei Regale a Hawaii. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  86. ^Hof- und Staats-Handbuch ... Hessen (1879), "Großherzogliche Orden und Ehrenzeichen" p. 10
  87. ^Hof- und Staats-Handbuch des Großherzogtum Hessen (1879), "Großherzogliche Orden und Ehrenzeichen" p. 44
  88. ^Italia : Ministero dell'interno ().Calendario generale del Regno d'Italia. Unione tipografico-editrice. p. 53. 
  89. ^刑部芳則 ().明治時代の勲章外交儀礼(PDF) (în japoneză). 明治聖徳記念学会紀要. pp. 143, 149. 
  90. ^Ohm-Hieronymussen, Peter ().Die Mecklenburg-Strelitzer Orden und Ehrenzeichen (în germană). Copenhaga. p. 150. 
  91. ^„Seccion IV: Ordenes del Imperio”,Almanaque imperial para el año 1866 (în spaniolă),, pp. 214–236, 242–243, accesat în 
  92. ^Almanacco di corte. p. 30. 
  93. ^Ordonanța Suverană din 24 septembrie 1872
  94. ^"Ordinul Prințului Suveran Danilo I",orderofdanilo.org.Arhivat în, laWayback Machine.
  95. ^Staats- und Adreß-Handbuch des Herzogthums Nassau (1866), "Herzogliche Orden" p. 7
  96. ^Ordinul Militar Wilhelm: Franz Joseph I. Accesat la 9 martie 2016.
  97. ^Hof- und Staatshandbuch des Großherzogtums Oldenburg: für das Jahr 1872/73, "Der Großherzogliche Haus-und Verdienst Orden" p. 30
  98. ^Almanacco di corte (în italiană).. p. 220. Accesat în. 
  99. ^ab„Königlich Preussische Ordensliste”,Preussische Ordens-Liste (în German), Berlin,1:4,936, Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  100. ^„Decorații Pour le Mérite Străine: Decorații Străine în Timpul Primului Război Mondial”.pourlemerite.org. Arhivat dinoriginal la. Accesat în. 
  101. ^„Ordinul Carol I” [Ordinul Carol I].Familia Regală a României. București. Accesat în. 
  102. ^Sergey Semenovich Levin (). „Liste de Cavaleri și Doamne”.Ordinul Sfântului Apostol Andrei Întâiul Chemat (1699–1917). Ordinul Sfintei Mării Mucenițe Ecaterina (1714–1917). Moscova. 
  103. ^V. M. Shabanov ().Ordinul Militar al Sfântului Mare Mucenic și Victorios Gheorghe: O Listă Nominală, 1769–1920. Moscova.ISBN 978-5-89577-059-7. 
  104. ^Staatshandbuch für das Großherzogtum Sachsen / Sachsen-Weimar-EisenachArhivat în, laWayback Machine. (1864), "Großherzogliche Hausorden" p. 13
  105. ^Staatshandbuch für den Freistaat Sachsen (1867) (în germană), "Königliche Ritter-Orden", p. 4
  106. ^„Real y distinguida orden de Carlos III”.Guía Oficial de España (în spaniolă).. p. 148. Accesat în. 
  107. ^"Ordinul Leul Norvegian",Casa Regală a Norvegiei. Accesat la 10 august 2018.
  108. ^Almanacco Toscano per l'anno 1855. Stamperia Granducale.. p. 272. 
  109. ^Angelo Scordo,Vicende e personaggi dell'Insigne e reale Ordine di San Gennaro dalla sua fondazione alla fine del Regno delle Due Sicilie(PDF) (în Italian), p. 8, arhivat dinoriginal(PDF) la Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  110. ^Shaw, Wm. A. (1906)The Knights of England,I, Londra,p. 64
  111. ^Shaw,p. 415
  112. ^Hof- und Staats-Handbuch des Königreich Württemberg (1907), "Königliche Orden" p. 27
  113. ^Sveriges statskalender (în suedeză),, p. 155, accesat în – via runeberg.org 
  114. ^„Standard Imperial al Austriei, Flags of the World”. 
  115. ^Associazione Culturale MitteleuropaArhivat în, laWayback Machine.. Accesat la 21 aprilie 2012

Vezi și

[modificare |modificare sursă]

Legături externe

[modificare |modificare sursă]
Wikicitat
Wikicitat
LaWikicitat găsiți citate legate deEmperor Franz Joseph I.
Wikisursă are text original legat de acest articol:
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate deFranz Joseph I of Austria


Franz Joseph I al Austriei
Naștere: 18 august 1830Deces: 21 noiembrie 1916
Titluri regale
Predecesor:
Ferdinand I & V
Împărat al Austriei
Rege al Ungariei

1848–1916
Succesor:
Carol I & IV
Funcții politice
Predecesor:
Ferdinand I al Austriei
Președinte al
Confederației Germane

1849–1866
Succesor:
Wilhelm I al Prusiei
(Președinte alConfederației Nord Germane)
Evenimente importante
Bătălii
Pákozd  • Transilvania  • Schwechat  • Kassa  • Mór  • Kápolna  • Hatvan  • Tápióbicske  • Isaszeg  • Vác (1)  • Nagysalló  • Komárom (1)  • Buda  • Csorna  • Pered  • Győr  • Komárom (2)  • Komárom (3)  • Hegyes  • Albești (Sighișoara)  • Szőreg  • Timișoara (1)  • Timișoara (2)
Conducători austrieci
Conducători maghiari
Conducători ruși
Alte articole
Articole conexe
Vezi și
Gelu · Tühütüm · Gyula · Zoltan Erdőelvi · Mercurius · Leustachius Rátót · Legforus · Eth · Gyula Kán · Nicolae Voievod · Benedict, fiul lui Conrad · Smaragdus Zsámboki · Mihail Kacsics · Berthold de Andechs-Merania · Nicolae Voievod · Gyula Kán · Simion Voievod · Ipoch · Rafail · Neuka · Paul, fiul lui Petru · Poușa (Pózsa) Csáki · Gyula Rátót · Dionysius Tomaj · Serafin Voievod · Andrei Voievod · Laurențiu · Ștefan, fiul lui Bela IV · Ernye Akos · Ladislau I Kán · Nicolae Geregye · Matei Csák al II-lea · Ioan Koszegi · Egidius Monoszlo · Ugrinus Csák · Nicolae Meggyesi · Finta Aba · Ștefan de Mera · Petru, fiul lui Dominic · Roland Borșa · Apor Péc · Moise Akos · Ladislau Kán al II-lea · Ladislau Kán al III-lea · Doja Debreceni · Toma Szécsényi · Nicolae Sirokai · Ștefan Lackfi · Toma Gönyűi · Nicolae Raholcai Kont · Andrei Lackfi · Dionisie Lackfi · Nicolae Lackfi · Emeric Lackfi · Ștefan Lackfi al II-lea · Ladislau de Losoncz · Frank de Szècsèny · Stibor de Stiboricz · Nicolae Csák · Nicolae Marcali · Ioan Tamási · Iacob Lackfi · Ladislau al IV-lea Csák · Petru Cseh · Desideriu de Losoncz · Ladislau al V-lea Jakcs · Ioan de Hunedoara · Emeric Bebek I · Nicolae de Ujlak · Emeric Bebek al II-lea · Ioan de Rozgony · Sebastian de Rozgony · Ladislau de Kanizsa · Ioan Pongracz de Dindeleag · Sigismund de Szentgyörgy · Ioan de Szentgyörgy · Nicolae Csupor · Blasius Magyar · Petru Gereb de Vingrad · Ștefan Báthory I · Bartolomeu Dragfi · Ladislau de Losoncz al II-lea · Petru de Szentgyörgy · Ioan Zapolya · Petru de Pereny · Ștefan Báthory al II-lea de Șimleu · Ieronim Laski · Ștefan Mailat · Emeric Balassa · Gheorghe Martinuzzi · Andrei Bathori de Ecsed · Ștefan Dobo · Francisc Kendi · Ștefan Báthory · Ioan Zapolya · Ioan al II-lea Sigismund Zápolya · Isabella Jagiello · Gheorghe Martinuzzi · Ferdinand I de Habsburg · Cristofor Báthory · Sigismund Báthory · Baltazar Báthory · Maria Cristina de Habsburg · Rudolf al II-lea de Habsburg · Andrei Báthory · Mihai Viteazul · Moise Székely · Ștefan Bocskay · Sigismund Rákóczi · Gabriel Báthory · Gabriel Bethlen · Ecaterina de Brandenburg · Ștefan Bethlen · Gheorghe Rákóczi I · Gheorghe Rákóczi al II-lea · Francisc Rhédey · Acațiu Barcsai · Ioan Kemény · Mihai Apafi I · Imre Thököly · Mihai Apafi al II-lea · Leopold I · Francisc Rákóczi al II-lea · Carol al VI-lea · Maria Terezia · Iosif al II-lea · Leopold al II-lea · Francisc al II-lea · Ferdinand I · Franz Josef
Stema istorică a Transilvaniei
Arhiduci de Austria
Generația 1
Generația 2
Arhiducele Cristopher •Maximilian I • Arhiducele Ioan • Arhiducele Wolfgang
Generația 3
Filip I de Castilia • Arhiducele Francisc
Generația 4
Generația 5
Filip al II-lea al Spaniei* •Maximilian al II-lea •Ferdinand al II-lea • Arhiducele Ferdinand* • Arhiducele Ioan* • Arhiducele Ioan • Arhiducele Ferdinand* •Carol II
Generația 6
Carol, Prinț de Asturia* • Arhiducele Ferdinand •Rudolf al V-lea •Arhiducele Ernest •Matia •Maximilian al III-lea •Albert VII • Arhiducele Wenzel • Arhiducele Frederic • Arhiducele Carol •Ferdinand, Prinț de Asturia* • Arhiducele Ferdinand • Arhiducele Carlos Lorenzo* •Diego, Prinț de Asturia* •Filip al III-lea al Spaniei* •Ferdinand III • Arhiducele Carol • Arhiducele Maximilian Ernest •Leopold al V-lea • Arhiducele Carol
Generația 7
Arhiducele Carol •Filip al IV-lea al Spaniei* • Arhiducele Filipp • Arhiducele Ioan-Carol • Arhiducele Albert •Arhiducele Carol* •Ferdinand IV •Arhiducele Ferdinand* • Arhiducele Alfonso Mauricio •Leopold Wilhelm •Ferdinand Carol •Sigismund Francisc
Generația 8
Baltasar Carlos, Prinț de Asturia* •Ferdinand al IV-lea al Ungariei • Arhiducele Franciscco Fernando* • Arhiducele Filip August • Arhiducele Maximilian Thomas •Leopold VI •Arhiducele Carol Joseph  • Arhiducele Ferdinand Joseph Alois •Filip Prospero, Prinț de Asturia* • Arhiducele Ferdinand Thomas* •Carol al II-lea al Spaniei*
Generația 9
Arhiducele Ferdinand Wenzel • Arhiducele Ioan Leopold •Joseph I •Arhiducele Leopold Joseph •Carol III
Generația 10
Arhiducele Leopold Joseph • Arhiducele Leopold Ioan
Generația 11
Generația 12
Generația 13
Împăratul Ferdinand I • Francisc Leopold, Mare Prinț de Toscana** •Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana** • Arhiducele Joseph Franz •Arhiducele Franz Karl •Arhiducele Johann Nepomuk •Albert, Duce de Teschen •Stephen, Palatin al Ungariei •Arhiducele Karl Ferdinand •Francisc al V-lea, Duce de Modena*** •Arhiducele Frederic Ferdinand •Arhiducele Ferdinand Karl Viktor*** • Arhiducele Rudolf •Arhiducele Leopold Ludwig • Arhiducele Ernest Karl • Arhiducele Alexandru • Arhiducele Sigismund Leopold •Arhiducele Rainer Ferdinand •Arhiducele Wilhelm Franz • Arhiducele Heinrich Anton • Arhiducele Maximilian Karl •Arhiducele Joseph Karl
Generația 14
Generația 15
Prințul Moștenitor Rudolf •Arhiducele Franz Ferdinand*** •Arhiducele Otto Francisc •Arhiducele Ferdinand Karl •Arhiducele Leopold Ferdinand** •Arhiducele Joseph Ferdinand** •Arhiducele Petru Ferdinand** • Arhiducele Heinrich Ferdinand** • Arhiducele Robert Ferdinand** •Arhiducele Leopold Salvator** •Arhiducele Franz Salvator** • Arhiducele Albrecht Salvator** • Arhiducele Rainier Salvator** • Arhiducele Ferdinand Salvator** •Albrecht Franz, Duce de Teschen •Arhiducele Karl Albrecht •Arhiducele Leo Karl •Arhiducele Wilhelm •Arhiducele Joseph Francisc • Arhiducele Ladislaus Joseph • Arhiducele Matthias
Generația 16
Împăratul Carol I •Arhiducele Maximilian Eugen •Arhiducele Gottfried** • Arhiducele Georg** • Arhiducele Rainier** • Arhiducele Leopold Maria** •Arhiducele Anton** • Arhiducele Franz Joseph** •Arhiducele Karl Pius** • Arhiducele Franz Karl** •Arhiducele Hubert Salvator** • Arhiducele Theodor Salvator** • Arhiducele Clemens Salvator** •Arhiducele Joseph Arpád • Arhiducele Itsván •Arhiducele Géza • Arhiducele Michael Koloman
Generația 17
Prințul Moștenitor Otto •Arhiducele Robert*** •Arhiducele Felix •Arhiducele Carl Ludwig •Arhiducele Rudolf • Arhiducele Ferdinand Karl • Arhiducele Heinrich Maria •Arhiducele Leopold Franz** • Arhiducele Guntram** • Arhiducele Radbot** • Arhiducele Johann** • Arhiducele Georg** •Arhiducele Ștefan** •Arhiducele Dominic** • Arhiducele Friederich Salvator** • Arhiducele Andreas Salvator** • Arhiducele Markus** • Arhiducele Johann** • Arhiducele Michael** • Arhiducele Franz Salvator** • Arhiducele Karl Salvator** • Arhiducele Joseph Karl • Arhiducele Andreas Agustinus • Arhiducele Nicholas Franz • Arhiducele Johann Jacob • Arhiducele Edward Karl • Arhiducele Paul Rudolf
Generația 18
Arhiducele Karl •Arhiducele Georg •Arhiducele Lorenz*** • Arhiducele Gerhard*** • Arhiducele Martin*** • Arhiducele Karl Filipp • Arhiducele Raimund Joseph • Arhiducele Itsván • Arhiducele Rudolf •Arhiducele Carl Christian • Arhiducele Karl Peter •Arhiducele Simeon • Arhiducele Johannes • Arhiducele Maximilian Heinrich • Arhiducele Filipp Joachim • Arhiducele Ferdinand Karl • Arhiducele Konrad •Arhiducele Sigismund** • Arhiducele Georg** • Arhiducele Guntram** • Arhiducele Leopold** • Arhiducele Alexander Salvator** • Arhiducele Thaddäus Salvator** • Arhiducele Casimir Salvator** • Arhiducele Matthias** • Arhiducele Johannes** • Arhiducele Bernhard** • Arhiducele Benedikt • Arhiducele Joseph Albrecht • Arhiducele Paul Leo • Arhiducele Friedrich Cyprian • Arhiducele Benedikt Alexander • Arhiducele Nicolás • Arhiducele Santiago • Arhiducele Paul Benedikt
Generația 19
Arhiducele Ferdinand Zvonimir • Arhiducele Karl Konstantin •Arhiducele Amedeo*** •Arhiducele Joachim*** • Arhiducele Bartholomaeus*** • Arhiducele Emmanuel*** • Arhiducele Luigi*** • Arhiducele Felix Carl • Arhiducele Andreas Franz • Arhiducele Paul Johannes • Arhiducele Carl Christian • Arhiducele Johannes • Arhiducele Thomas • Arhiducele Franz Ludwig • Arhiducele Michael • Arhiducele Joseph • Arhiducele Imre • Arhiducele Imre • Arhiducele Christoph • Arhiducele Alexander • Arhiducele Lorenz Carl • Arhiducele Wilhelm  • Arhiducele Johannes • Arhiducele Ludwig • Arhiducele Filipp • Arhiducele Nicholas • Arhiducele Constantin • Arhiducele Jacob Maximilian • Arhiducele Leopold Amedeo** • Arhiducele Maximilian** • Arhiducele Leopold** • Arhiducele Constantin Salvator** • Arhiducele Paul Salvator**
*de asemenea infante al Spaniei
**de asemenea prinț de Toscana
***de asemenea prinț de Modena
Control de autoritate
Adus de lahttps://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Franz_Joseph_I_al_Austriei&oldid=16894115
Categorii:
Categorii ascunse:

[8]ページ先頭

©2009-2025 Movatter.jp