După Războiul Austro-Prusac, Austro-Ungaria și-a îndreptat atenția cătreBalcani, care era un punct fierbinte al tensiunii internaționale din cauza intereselor contradictorii ale Austriei nu doar cuImperiul Otoman, ci și cuImperiul Rus.Criza Bosniei a fost rezultatul anexării de către Franz Joseph în 1908 a Bosniei și Herțegovinei, care era dejaocupat de trupele sale încă dinCongresul de la Berlin (1878). Pe 28 iunie 1914, asasinareaArhiducele Franz Ferdinand înSarajevo a dus la declararea războiului de către Austro-Ungaria împotrivaRegatul Serbiei, care era aliat al Imperiului Rus. Acest lucru a activat un sistem de alianțe care au declarat război una alteia, rezultând înPrimul Război Mondial. Franz Joseph a murit în 1916, după ce a condus domeniile sale timp de aproape 68 de ani. A fost succedat de strănepotul său,Carol I & IV.
Franz Joseph s-a născut la data de 18 august 1830 laPalatul Schönbrunn din Viena (la 65 de ani de la moartea luiFrancisc de Lorena), fiind cel mai mare fiu al arhiduceluiFranz Karl (fiul mai mic al luiFrancisc I) și alSophie, Prințesă de Bavaria. Deoarece unchiul său, împăratulFerdinand, care domnea din anul 1835, era afectat de crize epileptice, iar tatăl său era lipsit de ambiție și retras, mama tânărului arhiduce „Franzi” l-a crescut ca pe un viitor împărat, punând accent pe devotament, responsabilitate și hărnicie.
Din acest motiv, Franz Joseph a fost educat încă din copilărie pentru a deveni succesor la tron, sub influența mamei sale, care avea aspirații politice.
Până la vârsta de 7 ani, micul „Franzi” a fost crescut de guvernanta Louise von Sturmfeder. Apoi a început „educația de stat”, al cărei conținut central era „simțul datoriei”, religiozitatea și conștiința dinastică. TeologulJoseph Othmar von Rauscher i-a transmis o viziune asupra domniei ca fiind de origine divină (har divin), ceea ce l-a făcut să creadă că participarea populației la guvernare, prin parlamente, nu era necesară.
Educatorii Heinrich Franz von Bombelles și colonelul Johann Baptist Coronini-Cronberg i-au impus arhiducelui un program riguros de studiu, care inițial era de 18 ore pe săptămână și a ajuns la 50 de ore pe săptămână până la vârsta de 16 ani. Una dintre principalele direcții ale educației a fost învățarea limbilor străine: pe lângă franceza, limba diplomatică a vremii, a studiatlatina șigreaca veche, precum și limbile principale ale monarhiei:maghiara,ceha,italiana șipoloneza. În plus, a primit o educație generală obișnuită pentru acea perioadă (inclusiv matematică, fizică, istorie, geografie), care ulterior a fost completată cu drept și științe politice. Programul său de studiu a inclus și diverse forme de educație fizică.
La împlinirea vârstei de 13 ani, Franz Joseph a fost numit colonel-Inhaber al Regimentului de Dragoni nr. 3, iar pregătirea sa s-a concentrat pe cunoștințele strategice și tactice de bază. De atunci, stilul său vestimentar a fost influențat de uniforma militară, pe care a continuat să o poarte pe tot parcursul vieții.[6]
Franz Joseph a avut trei frați mai mici: arhiducele Ferdinand Maximilian (născut în anul 1832, viitorul împăratMaximilian alMexicului), arhiduceleKarl Ludwig (născut în 1833, tatăl arhiduceluiFranz Ferdinand) șiArhiducele Ludwig Viktor (născut în 1842). A avut și o soră, arhiducesaMaria Anna (născută în anul 1835), care a murit la vârsta de 4 ani.[7]
În timpulRevoluțiilor de la 1848,cancelarul austriac, prințulKlemens von Metternich, a demisionat (martie-aprilie 1848). Tânărul arhiduce, despre care se aștepta pe scară largă să-i succeadă în curând unchiului său pe tron, a fost numit guvernator alBoemiei la 6 aprilie 1848, dar nu și-a preluat niciodată postul. În schimb, a fost trimis pe frontul dinItalia, unde s-a alăturat feldmareșaluluiRadetzky în campanie la 29 aprilie, primindu-și botezul focului la 5 mai, înBătălia de la Santa Lucia.
Se spune că și-a gestionat prima experiență militară cu calm și demnitate. În același timp, familia imperială fugea din Viena revoluționară către un loc mai liniștit, laInnsbruck, înTirol. Chemat înapoi din Italia, arhiducele s-a alăturat restului familiei la Innsbruck la mijlocul lunii iunie. Aici, Franz Joseph și-a întâlnit pentru prima dată verișoara și viitoarea sa soție,Elisabeta a Bavariei, care avea atunci doar 10 ani, însă întâlnirea nu a lăsat o impresie deosebită.[8]
După victoria Austriei asupra italienilor înCustoza, la sfârșitul lunii iulie 1848, curtea imperială a considerat că este sigur să revină la Viena, iar Franz Joseph a călătorit împreună cu familia sa. Totuși, după doar câteva săptămâni, situația din Viena a redevenit periculoasă, iar în septembrie curtea a plecat din nou, de data aceasta laOlmütz, înMoravia. Între timp,Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz, un influent comandant militar din Boemia, era hotărât să-l vadă cât mai curând pe tânărul arhiduce pe tron. Se credea că un nou împărat nu ar fi fost legat de jurămintele de respectare a guvernării constituționale pe care Ferdinand fusese forțat să le accepte și că era nevoie de un conducător tânăr și energic care să-l înlocuiască pe bunul, dar instabilul mental, Ferdinand.[9]
Prin abdicarea unchiului său Ferdinand și renunțarea tatălui său, Franz Karl, Franz Joseph a devenit împărat al Austriei la Olmütz, pe 2 decembrie 1848. În acel moment, a început să fie cunoscut sub numele complet „Franz Joseph”. Alegerea acestui nume a fost menită să reînvie amintirea marelui său unchi, împăratulIosif al II-lea (care a domnit între anii 1765 și 1790), cunoscut pentru reformele sale modernizatoare.[10]
Bătălia de la Győr din 28 iunie 1849. Franz Joseph intră înGyőr în fruntea trupelor austriece.
Cu toate acestea, soarta războiului s-a întors rapid în favoarea lui Franz Joseph și a trupelor austriece. Aproape imediat, Carol Albert a fost învins decisiv de Radetzky înNovara, fiind forțat să ceară pace și să abdice.
Legile reformiste maghiare (Legile din aprilie) se bazau pe cele 12 puncte care stabileau fundamentele drepturilor civile și politice moderne, precum și reforme economice și sociale în Regatul Ungariei.[12] Momentul decisiv al evenimentelor din Ungaria a fost adoptarea Legilor din aprilie, care au fost ratificate de unchiul său, regele Ferdinand. Cu toate acestea, tânărul monarh austriac, Franz Joseph, le-a „revocat” arbitrar, fără nicio competență legală. Monarhii nu aveau dreptul să anuleze legi parlamentare maghiare deja semnate, iar acest act neconstituțional a escaladat ireversibil conflictul dintre parlamentul ungar și Franz Joseph.
Constituția Stadion a fost acceptată deDieta Imperială a Austriei, unde Ungaria nu avea reprezentare și care, în mod tradițional, nu avea putere legislativă asupra Regatului Ungariei. Cu toate acestea, a încercat să desființeze șiDieta Ungariei, care fusese forul legislativ suprem al Ungariei încă din secolul al XII-lea.[13]
Noua constituție austriacă contravenea, de asemenea, constituției istorice a Ungariei și chiar încerca să o anuleze.[14] Integritatea teritorială a Ungariei era, de asemenea, amenințată: la data de 7 martie 1849, a fost emisă o proclamație imperială în numele împăratului Franz Joseph, conform căreia teritoriul Regatului Ungariei urma să fie împărțit și administrat prin cinci districte militare, iarPrincipatul Transilvaniei urma să fie reînființat.[15] Aceste evenimente reprezentau o amenințare clară și evidentă la adresa statului ungar.
Noua Constituție Stadion impusă de Austria, revocarea Legilor din aprilie și campania militară austriacă împotriva Regatului Ungariei au dus la prăbușirea guvernului pacifist condus deLajos Batthyány (care căuta un compromis cu curtea) și la ascensiunea rapidă a adepților luiLajos Kossuth în parlamentul maghiar, care au cerut independența totală a Ungariei. Intervenția militară austriacă în Regatul Ungariei a amplificat sentimentele anti-habsburgice în rândul maghiarilor, iar evenimentele din Ungaria s-au transformat într-un război pentru independență totală față deDinastia de Habsburg.
Probleme constituționale și de legitimitate în Ungaria
Pe 7 decembrie 1848,Dieta Ungariei a refuzat oficial să recunoască titlul noului rege, „deoarece, fără știința și consimțământul dietei, nimeni nu putea urca pe tronul Ungariei”, și a chemat națiunea la arme. În timp ce în majoritatea țărilor din Europa Occidentală (cum ar fi Franța și Regatul Unit) domnia monarhuluiîncepea imediat după moartea predecesorului său, în Ungaria încoronarea era indispensabilă; dacă nu era efectuată corespunzător, regatul rămânea „orfan”.
Chiar și în timpul lungii uniuni personale dintre Regatul Ungariei și alte teritorii conduse de Habsburgi, monarhii Habsburgi trebuiau să fie încoronați caRege al Ungariei pentru a putea promulga legi sau a exercita prerogativele regale pe teritoriul Regatului Ungariei.[16][17][18] Din punct de vedere legal, conform jurământului de încoronare, un rege al Ungariei încoronat nu putea să renunțe la tronul Ungariei în timpul vieții sale; dacă regele era în viață și incapabil să-și îndeplinească îndatoririle de conducător, un guvernator (sau regent, cum ar fi numit în engleză) trebuia să preia îndatoririle regale. Constituțional, unchiul lui Franz Joseph, Ferdinand, era încăregele Ungariei legal. Dacă nu exista posibilitatea de a moșteni tronul automat din cauza morții regelui predecesor (deoarece Regele Ferdinand era încă în viață), dar monarhul dorea să renunțe la tron și să desemneze un alt rege înainte de moartea sa, tehnic rămânea o singură soluție legală: parlamentul avea puterea de a-l detrona pe rege și de a alege un nou rege. Din cauza tensiunilor legale și militare, parlamentul ungar nu i-a acordat lui Franz Joseph această favoare. Acest eveniment a oferit revoluției un pretext de legalitate. De fapt, din acest moment până la prăbușirea revoluției,Lajos Kossuth (ca regent-președinte ales) a devenit conducătorul de facto și de jure al Ungariei.
În timp ce revoluțiile din teritoriile austriece fuseseră înăbușite până în anul 1849, în Ungaria situația era mai gravă, iar înfrângerea austriacă părea iminentă. Simțind nevoia de a-și asigura dreptul de a domni, Franz Joseph a cerut ajutorulRusiei, solicitând intervenția țaruluiNicolae I, pentru „a preveni ca revolta maghiară să se transforme într-o calamitate europeană”.[19] Pentru sprijinul militar rus, Franz Joseph i-a sărutat mâna țarului laVarșovia pe 21 mai 1849. Țarul Nicolae l-a sprijinit pe Franz Joseph în numeleSfintei Alianțe,[20] și a trimis o armată de 200.000 de soldați, sprijinită de 80.000 de forțe auxiliare. În cele din urmă, armata comună a forțelor ruse și austriece a învins forțele maghiare. După restaurarea puterii habsburgice, Ungaria a fost pusă sub o brutalălege marțială.[21]
Odată ce ordinea a fost restabilită în întregul său imperiu, Franz Joseph s-a simțit liber să nu respecte concesiile constituționale pe care le făcuse, mai ales pentru că parlamentul austriac, întrunit laKremsier, se comportase – în ochii tânărului împărat – îngrozitor. Constituția din 1849 a fost suspendată, iar o politică de centralism absolutist a fost instituită, ghidată de ministrul de interne,Alexander Bach.[22]
Pe data de 18 februarie 1853, Franz Joseph a supraviețuit unei tentative de asasinat din partea naționalistului maghiarJános Libényi.[23] Împăratul se plimba cu unul dintre ofițerii săi, ConteleMaximilian Karl Lamoral O'Donnell, pe un bastion al orașului, când Libényi s-a apropiat de el. L-a lovit imediat pe împărat din spate cu un cuțit, drept în gât. Franz Joseph purta aproape întotdeauna o uniformă, care avea un guler înalt care îi închidea aproape complet gâtul. Gulerul uniformelor din acea vreme era confecționat dintr-un material foarte rezistent, tocmai pentru a contracara acest tip de atac. Deși împăratul a fost rănit și sângera, gulerul i-a salvat viața. Contele O'Donnell l-a doborât pe Libényi cu sabia.[24]
O'Donnell, până atunci conte doar prin nobilimea sa irlandeză,[25] a fost făcut conte alMonarhiei Habsburgice (Reichsgraf). Un alt martor care se întâmpla să fie în apropiere, măcelarul Joseph Ettenreich, l-a imobilizat rapid pe Libényi. Pentru fapta sa, acesta a fost mai târziu ridicat la rangul de nobil de către împărat și a devenit Joseph von Ettenreich. Libényi a fost apoi pus sub acuzare și condamnat la moarte pentru tentativă deregicid. A fost executat pe Simmeringer Heide.[26]
Monedă de argint: 2 Gulden ai lui Franz Joseph I - Jubileul de Nuntă de ArgintMonedă de argint: 5 coroane, 1908 – Bustul lui Franz Joseph I orientat spre dreapta, înconjurat de legenda „Franciscus Iosephus I, Dei gratia, imperator Austriae, rex Bohemiae, Galiciae, Illyriae et cetera et apostolicus rex Hungariae”Jartiera Împăratului Franz Joseph I al Austriei
Următorii câțiva ani au marcat o aparentă recuperare a poziției Austriei pe scena internațională, după dezastrele apropiate din 1848–1849. Sub îndrumarea lui Schwarzenberg, Austria a reușit să împiedice manevrelePrusiei de a crea o nouă Federație Germană sub conducerea prusacă, excluzând Austria. După moartea prematură a lui Schwarzenberg în anul 1852, acesta nu a putut fi înlocuit de oameni de stat de statură egală, iar împăratul însuși a preluat efectiv rolul de prim-ministru.[29] El a fost unul dintre cei mai proeminenți conducători catolici din Europa și un dușman înverșunat alFrancmasoneriei.[30]
Liderii politici maghiari aveau două obiective principale în timpul negocierilor. Unul era să recupereze statutul tradițional (atât legal, cât și politic) al statului maghiar, pierdut dupăRevoluția Maghiară din 1848. Celălalt era să restaureze seria de legi de reformă ale parlamentului revoluționar din anul 1848, care se bazau pecele 12 puncte care au stabilit drepturi civile și politice moderne, reforme economice și sociale în Ungaria.
Compromisul a restabilit parțial[32] suveranitatea Regatului Ungariei, separată de și nu mai supusă Imperiului Austriac. În schimb, Ungaria a fost considerată un partener egal cu Austria. Compromisul a pus capăt la 18 ani de domnie absolutistă și dictatură militară, care fuseseră introduse de Francisc Iosif după Revoluția Maghiară din 1848. Franz Joseph a fost încoronat Rege al Ungariei pe 8 iunie, iar pe 28 iulie a promulgat legile care au transformat oficial domeniile habsburgice în Monarhia Duală aAustro-Ungariei.
Conform împăratului Franz Joseph, „Au fost trei dintre noi cei care am făcut acordul:Deák,Andrássy și eu însuși.”[33] Cu toate acestea, rolul împărătesei Elisabeta (Sisi) nu poate fi subestimat în facilitarea acestui compromis. Fluenta în limba maghiară și profund simpatizantă cu cauza maghiară, Elisabeta a cultivat relații strânse cu liderii maghiari, inclusiv cu Contele Gyula Andrássy, și a lucrat în culise pentru a-l convinge pe Francisc Iosif să adopte o abordare mai conciliantă. Influența ei a contribuit la construirea încrederii necesare pentru negocieri de succes, iar popularitatea ei personală în Ungaria a consolidat semnificativ legitimitatea monarhiei în regiune.[34]
Dificultățile politice din Austria au crescut continuu de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în secolul al XX-lea. Cu toate acestea, Franz Joseph a rămas foarte respectat; autoritatea patriarhală a împăratului a ținut Imperiul unit în timp ce politicienii se certau între ei.[35]
După urcarea lui Franz Joseph pe tron în anul 1848, reprezentanții politici aiRegatului Boemiei au sperat și au insistat ca drepturile lor istorice de stat să fie luate în considerare în viitoarea constituție. Ei considerau că pozițiaBoemiei în cadrulMonarhiei Habsburgice ar fi trebuit să fie subliniată printr-oîncoronare a noului conducător ca rege al Boemiei la Praga (ultima încoronare avusese loc în anul 1836). Cu toate acestea, înainte de secolul al XIX-lea, Habsburgii conduseseră Boemia prin drept ereditar, iar o încoronare separată nu era considerată necesară.
Noua sa guvernare a instaurat sistemulneoabsolutismului în afacerile interne austriece pentru a transforma Imperiul Austriac într-un stat unitar, centralizat și administrat birocratic. Când Franz Joseph a revenit la guvernarea constituțională după debaclele din Italia de laMagenta șiSolferino și a convocat dietele teritoriilor sale, problema încoronării sale ca rege al Boemiei a revenit pe agenda politică, după ce fusese ignorată din 1848. Pe 14 aprilie 1861, Împăratul Franz Joseph a primit o delegație a Dietei Boemiei cu următoarele cuvinte (în cehă):
Mă voi încorona Rege al Boemiei la Praga și sunt convins că un nou legământ de încredere și loialitate între tronul meu și Regatul meu Boem va fi întărit prin acest sfânt ritual.[36]
Spre deosebire de predecesorul său, ÎmpăratulFerdinand (care și-a petrecut restul vieții după abdicarea sa din 1848 în Boemia, în special la Praga), Franz Joseph nu a fost niciodată încoronat separat ca rege al Boemiei. În 1861, negocierile au eșuat din cauza unor probleme constituționale nerezolvate. Cu toate acestea, în anul 1866, o vizită a monarhului la Praga, după înfrângerea de laBătălia de la Königgrätz, a fost un mare succes, dovedit de numărul considerabil de fotografii noi realizate.
În anul 1867, Compromisul Austro-Ungar și introducerea monarhiei duale au lăsat cehii și aristocrația lor fără recunoașterea drepturilor de stat separate ale Boemiei la care speraseră. Boemia a rămas parte aTerenurilor Coroanei Austriece. În Boemia, opoziția față de dualism a luat forma unor demonstrații izolate pe străzi, rezoluții ale reprezentanților districtuale și chiar a unor mitinguri de protest în aer liber, limitate la cele mai mari orașe, cum ar fi Praga. Ziarul cehNárodní listy s-a plâns că cehii nu fuseseră încă compensați pentru pierderile și suferințele lor din timpul războiului în timpul Războiului Austro-Prusac și că tocmai văzuseră drepturile lor istorice de stat aruncate la o parte și țara lor inclusă în cealaltă jumătate a Monarhiei Austro-Ungare, denumită în mod obișnuit „Cisleithania”.
Speranțele cehilor au fost reînviate din nou în anii 1870–1871. Într-unrescript imperial din 26 septembrie 1870, Franz Joseph s-a referit din nou la prestigiul și gloriaCoroanei Boemiei și la intenția sa de a organiza o încoronare. Sub primul-ministruKarl Hohenwart în 1871, guvernul Cisleithaniei a negociat o serie de articole fundamentale care descriau relația Coroanei Boemiei cu restul Monarhiei Habsburgice. Pe data de 12 septembrie 1871, Franz Joseph a anunțat:
Având în vedere poziția constituțională a Coroanei Boemiei și fiind conștient de gloria și puterea pe care această Coroană ne-a dat-o nouă și predecesorilor noștri… recunoaștem cu plăcere drepturile regatului și suntem pregătiți să reînnoim această recunoaștere prin jurământul nostru de încoronare.
Pentru încoronarea planificată, compozitorulBedřich Smetana scrisese operaLibuše, dar ceremonia nu a avut loc. CreareaImperiului German, opoziția internă din partea liberalilor de limbă germană (în special agermanilor boemieni) și a maghiarilor au condamnatArticolele Fundamentale. Hohenwart a demisionat și nimic nu s-a schimbat.
Mulți cehi așteptau schimbări politice în monarhie, inclusivTomáš Garrigue Masaryk și alții. Masaryk a servit înReichsrat (Camera Superioară) din 1891 până în 1893 în cadrulPartidului Tânăr Ceh și din nou din 1907 până în 1914 înPartidul Realist (pe care îl fondase în 1900), dar nu a militat pentru independența cehilor și slovacilor față de Austro-Ungaria. La Viena, în 1909, a ajutat la apărarea luiHinko Hinković în procesul fabricat împotriva unor membri proeminenți croați și sârbi ai Coaliției Sârbo-Croate (cum ar fiFrano Supilo șiSvetozar Pribićević), și alții, care au fost condamnați la peste 150 de ani de închisoare și un număr de pedepse cu moartea. Problema cehă a rămas nerezolvată pe toată durata domniei lui Franz Joseph.
Principalul obiectiv al politicii externe a lui Franz Joseph a fostunificarea Germaniei subCasa de Habsburg.[37] Acest lucru a fost justificat pe motive de precedență; din anul 1452 până la sfârșitulSfântul Imperiu Roman în 1806, cu o singură scurtă perioadă de întrerupere subCasa de Wittelsbach, Habsburgii au deținut, în general, coroana germană.[38] Cu toate acestea, dorința lui Franz Joseph de a păstra teritoriile ne-germane aleImperiului Austriac Habsburgic în cazul unificării Germaniei s-a dovedit a fi problematică.
Două facțiuni s-au dezvoltat rapid: o parte a intelectualilor germani care favorizau oGermania Mare (Großdeutschland) sub Casa de Habsburg; cealaltă favorizând oGermania Mică (Kleindeutschland). Susținătorii Germaniei Mari favorizau includerea Austriei într-un nou stat pan-german pe motiv că Austria fusese întotdeauna parte a imperiilor germanice, că era cea mai puternică putere aConfederației Germane și că ar fi absurd să excludă opt milioane de germani austrieci dintr-un stat național pan-german. Susținătorii unei Germanii Mici argumentau împotriva includerii Austriei pe motiv că aceasta era un stat multi-național, nu unul german, și că includerea sa ar aduce milioane de non-germani în statul național german.[39]
Dacă Germania Mare ar fi învins, coroana ar trebui să revină în mod necesar lui Franz Joseph, care nu avea niciun interes să o cedeze cuiva altcuiva.[40] Pe de altă parte, dacă ideea unei Germanii Mici ar fi câștigat, coroana germană nu ar putea fi, desigur, oferităÎmpăratul Austriei, ci ar fi fost oferită în mod natural șefului celui mai mare și mai puternic stat german din afara Austriei –Regele Prusiei. Confruntarea dintre cele două idei s-a transformat rapid într-o confruntare între Austria șiPrusia. După ce Prusia a câștigat decisivRăzboiul de Șapte Săptămâni, această problemă a fost rezolvată; Austria nu a pierdut teritorii în favoarea Prusiei, atâta timp cât a rămas în afara afacerilor germane.[41]
În mijlocul anilor 1870, o serie de rebeliuni violente împotriva stăpâniriiotomane au izbucnit în Balcani, iar turcii au răspuns cu represalii la fel de violente și opresive. ȚarulAlexandru al II-lea al Rusiei, dorind să intervină împotriva otomanilor, a căutat și a obținut un acord cu Austro-Ungaria.
ÎnConvenția de la Budapesta din 1877, cele două puteri au convenit că Rusia va anexa sudulBasarabiei, iar Austro-Ungaria va observa o neutralitate benevolentă față de Rusia înviitorul război cu turcii. Ca compensație pentru acest sprijin, Rusia a acceptat anexarea Bosniei-Herțegovinei de către Austro-Ungaria.[44] La doar 15 luni mai târziu, rușii au impus otomanilorTratatul de la San Stefano, care a încălcat acordul de la Budapesta și a declarat că Bosnia-Herțegovina va fi ocupată în comun de trupele ruse și austriece.[45]
Tratatul a fost anulat deTratatul de la Berlin din anul 1878, care a permis ocuparea exclusivă a Bosniei-Herțegovinei de către Austria, dar nu a specificat o dispoziție finală pentru provincii. Această omisiune a fost abordată în acordul Ligii celor Trei Împărați din 1881, când atât Germania, cât și Rusia au susținut dreptul Austro-Ungariei de a anexa Bosnia-Herțegovina.[46] Cu toate acestea, până în anul 1897, sub unnou țar, guvernul imperial rus își retrăsese din nou sprijinul pentru anexarea Bosniei-Herțegovinei de către Austria. Ministrul de externe rus, ConteleMihail Muraviov, a declarat că o anexare austriacă a Bosniei-Herțegovinei ar ridica „o problemă amplă care necesită o examinare specială”.[47]
În 1908, ministrul de externe rus,Alexandr Izvolski, a oferit, pentru a treia oară, sprijinul Rusiei pentru anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul sprijinului austriac pentru deschidereaStrâmtorii Bosfor și aDardanelelor pentru navele de război rusești. Ministrul de externe austriac,Alois von Aehrenthal, a urmărit această ofertă cu fermitate, rezultând în înțelegerea quid pro quo cu Izvolski, atinsă pe 16 septembrie 1908 la Conferința de la Buchlau. Cu toate acestea, Izvolski a făcut acest acord cu Aehrenthal fără știința ȚaruluiNicolae al II-lea sau a guvernului său din Sankt Petersburg, sau a oricărei alte puteri străine, inclusivMarea Britanie,Franța șiSerbia.
Bazându-se pe asigurările Conferinței de la Buchlau și pe tratatele care o precedau, Franz Joseph a semnat proclamația care anunțaanexarea Bosniei-Herțegovinei de către Imperiu pe 6 octombrie 1908. Cu toate acestea, a izbucnit o criză diplomatică, deoarece atât sârbii, cât șiitalienii au cerut compensații pentru anexare, pe care guvernul austro-ungar a refuzat să le acorde. Incidentul nu a fost rezolvat decât la revizuirea Tratatului de la Berlin în aprilie 1909, exacerbând tensiunile dintre Austro-Ungaria și sârbi.
Pe data de 28 iunie 1914, nepotul și moștenitorul prezumptiv al lui Franz Joseph,Arhiducele Franz Ferdinand, și soția saSophie, au fostasasinați deGavrilo Princip, un nationalist iugoslav de etnie sârbă,[48] în timpul unei vizite la Sarajevo. Franz Joseph a aflat despre asasinarea lui Franz Ferdinand de la adjutantul său, generalul de cavalerieEduard von Paar,[49] care a notat și reacția împăratului în jurnalul său: „nu trebuie să sfidezi Atotputernicul. În acest fel, o putere superioară a restaurat ordinea pe care, din păcate, eu nu am reușit să o mențin.”[49]
În timp ce împăratul a fost șocat și și-a întrerupt vacanța pentru a se întoarce la Viena, a reluat curând vacanța laKaiservilla dinBad Ischl. Deciziile inițiale în timpul „Crizei din Iulie” au fost luate de ConteleLeopold Berchtold, ministrul de externe austriac; ConteleFranz Conrad von Hötzendorf, șeful Marelui Stat Major alArmatei Austro-Ungare și alți miniștri.[50] Rezoluția finală a deliberărilor guvernului austro-ungar în săptămânile care au urmat asasinării Arhiducelui a fost să-i prezinte Serbieiun ultimatum cu cereri detaliate, cu care era practic sigur că Serbia nu va putea sau nu va dori să se conformeze, servind astfel ca „bază legală pentru război”.
O săptămână după livrarea ultimatumului Austro-Ungariei către Serbia; pe data de 28 iulie, a fost declarat războiul. În câteva săptămâni, germanii, rușii, francezii și britanicii intraseră în conflict, care a devenit cunoscut sub numele dePrimul Război Mondial. Pe 6 august, Franz Joseph a semnat declarația de război împotriva Rusiei.
Franz Joseph a murit laPalatul Schönbrunn în seara zilei de 21 noiembrie 1916, la vârsta de 86 de ani. Moartea sa a fost rezultatul dezvoltării uneipneumonie a plămânului drept, la câteva zile după ce a răcit în timp ce se plimba în Parcul Schönbrunn cu RegeleLudwig al III-lea al Bavariei.[51] El a fost succedat de strănepotul săuCarol I & IV, care a domnit până la prăbușirea imperiului după înfrângerea sa la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918.[52]
În curte se simțea în general că împăratul ar trebui să se căsătorească și să aibă moștenitori cât mai curând posibil. Au fost luate în considerare mai multe posibile mirese, inclusivPrințesa Elisabeta de Modena,Prințesa Anna a Prusiei șiPrințesa Sidonia de Saxonia.[53] Deși în viața publică Franz Joseph era directorul incontestabil al afacerilor, în viața sa privată mama sa exercita încă o influență crucială. Sophie dorea să consolideze relația dintre Casele deHabsburg șiWittelsbach – ea însăși descendentă din această din urmă casă – și spera să-l împerecheze pe Franz Joseph cu cea mai mare fiică a surorii sale,Ludovika,Elena ("Néné"), care era cu patru ani mai tânără decât împăratul.
Cu toate acestea, Franz Joseph s-a îndrăgostit profund de sora mai mică a lui Néné,Elisabeta ("Sisi"), o frumoasă fată de 15 ani, și a insistat să se căsătorească cu ea. Sophie a acceptat, în ciuda îndoielilor sale cu privire la adecvarea lui Sisi ca soție imperială, iar tânărul cuplu s-a căsătorit pe 24 aprilie 1854 înBiserica Sf. Augustin din Viena.[54]
Căsătoria lui Franz Joseph și Elisabeta.
Căsătoria lor s-a dovedit în cele din urmă a fi una nefericită; deși Franz Joseph era îndrăgostit patetic de soția sa, sentimentul nu era reciproc. Elisabeta nu s-a adaptat niciodată cu adevărat la viața de la curte și a fost frecvent în conflict cu familia imperială. Prima lor fiică, Sofia, a murit în copilărie, iar singurul lor fiu,Rudolf, a murit prin sinucidere în anul 1889 în infamulIncident Mayerling.[55]
În anul 1885, Franz Joseph a cunoscut-o peKatharina Schratt, o actriță de frunte a scenei vienese, și ea a devenit prietena și confidenta sa. Această relație a durat până la sfârșitul vieții sale și a fost – într-o anumită măsură – tolerată de Elisabeta. Franz Joseph a construit Villa Schratt înBad Ischl pentru ea și i-a oferit, de asemenea, un mic palat în Viena.[56] Deși relația lor a durat 34 de ani, a rămas platonică.[57]
Împărăteasa era o călătoare înrăită, o călăreață pasionată și o pasionată de modă, care era rar văzută la Viena. Sisi era obsedată de păstrarea frumuseții sale, efectuând multe rutine bizare și exerciții fizice intense, și, ca urmare, suferea de probleme de sănătate. A fostînjunghiată de moarte deun anarhist italian în 1898, în timpul unei vizite la Geneva. La câteva zile după înmormântare,Robert de Parma a scris într-o scrisoare către prietenul săuTirso de Olazábal că „Era jalnic să te uiți la Împărat, a arătat o mare energie în imensa sa durere, dar uneori puteai vedea întreaga imensitate a suferinții sale.”[58] Franz Joseph nu s-a recuperat niciodată complet de la această pierdere. Potrivit viitoarei împărăteseZita de Bourbon-Parma, el le-a spus rudelor sale: „Nu veți ști niciodată cât de importantă a fost pentru mine” sau, după unele surse, „Nu veți ști niciodată cât de mult am iubit această femeie.”[59]
Arbore genealogic pentru Franz Joseph I al Austriei
Arhiducele Franz Ferdinand a devenitmoștenitor prezumptiv (Thronfolger) al tronului Austro-Ungariei în anul 1896, după moartea verișorului său Rudolf (în 1889) și a tatălui său, Karl Ludwig (în 1896). Relația dintre el și Franz Joseph fusese întotdeauna una destul de conflictuală, care a fost exacerbată și mai mult atunci când Franz Ferdinand și-a anunțat dorința de a se căsători cuContesa Sophie Chotek. Împăratul nu a vrut să ia în considerare acordarea binecuvântării sale pentru această uniune, deoarece Sophie era doar de rang nobiliar, nu dinastic.
Deși împăratul a primit scrisori din partea membrilor familiei imperiale pe tot parcursul toamnei și iernii anului 1899, implorându-l să cedeze, Franz Joseph a rămas ferm pe poziție.[60] În cele din urmă, și-a dat consimțământul în anul 1900. Cu toate acestea, căsătoria urma să fiemorganatică, iar orice copii ai căsătoriei nu ar fi fost eligibili să moștenească tronul.[61] Cuplul s-a căsătorit pe data de 1 iulie 1900 laReichstadt. Împăratul nu a participat la nuntă, niciunul dintre arhiduci. După aceea, cei doi bărbați s-au displăcut și nu s-au încrezut unul în celălalt.[62]
Interacțiunile sale cu Franz Ferdinand au fost tensionate; apropiatul împăratului și-a amintit în memoriile sale că:
„tunetele și fulgerele bubuiau întotdeauna când aveau discuțiile lor.”[63]
După asasinarea lui Franz Ferdinand și a Sophiei în 1914, fiica lui Franz Joseph, Marie Valerie, a remarcat că tatăl său și-a exprimat încrederea mai mare în noul moștenitor prezumptiv, strănepotul său Arhiducele Carol.
Stil de adresare Franz Joseph I al Austriei și Ungariei
18 august 1830 – 2 decembrie 1848:Alteța Sa Imperială și Regală Arhiduce și Prinț Francisc Iosif al Austriei, Prinț al Ungariei, Boemiei și Croației[64]
2 decembrie 1848 – 21 noiembrie 1916:Majestatea Sa Imperială și Regală Apostolică Împăratul Austriei, Regele Apostolic al Ungariei
Titulatura completă a lui Francisc Iosif după ce a succedat unchiului său Ferdinand I pe tronul Imperiului Austriei și al vastelor teritorii din Europa Centrală și de Est era următoarea:
"Majestatea Sa Imperială și Regală Apostolică, Francisc Iosif I, prin grația lui Dumnezeu Împărat al Austriei, Rege al Germaniei, Rege al Ungariei, Boemiei, Lombardiei-Veneției, Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiției, Lodomeriei, Iliriei, Serbiei, Cumaniei, Bulgariei, Italiei, Ramei, Romaniei, Rege al Ierusalimului, etc. etc.; Arhiduce al Austriei; Mare Duce de Toscana; Duce de Lorena, Salzburg, Stiria, Carintia, Carniola și Bucovina; Mare Prinț al Transilvaniei, Margraf de Moravia; Duce de Silezia Superioară și Inferioară, de Modena, Parma, Piacenza și Guastalla, de Auschwitz și Zator, de Teschen, Friaul, Ragusa și Zara și Teck; Conte Principesc de Habsburg și Tirol, de Kyburg, Gorizia și Gradisca; Prinț de Trento și Brixen; Margraf de Lusatia Superioară și Inferioară, Istria; Conte de Hohenems, Feldkirch, Bregenz, Sonnenberg, etc. etc.; Stăpân al Triestului, al Cattaro și al Marcii Vindice; Mare Voievod al Voievodatului Serbiei,etc. etc."
Franz Joseph a fondat în 1872Universitatea Francisc Iosif (maghiară:Ferenc József Tudományegyetem, română:Universitatea Francisc Iosif) în orașulCluj-Napoca (la acea vreme parte a Austro-Ungariei sub numele de Kolozsvár). Universitatea a fost mutată laSzeged după ce Cluj a devenit parte a României, devenindUniversitatea din Szeged.
În anumite zone, sărbătoriri sunt încă organizate în amintirea zilei de naștere a lui Franz Joseph. Festivalul Popoarelor Mitteleuropene are loc în fiecare an în jurul datei de 18 august și este o „întâlnire spontană, tradițională și frățească între popoarele țărilor Europei Centrale”.[115] Evenimentul include ceremonii, întâlniri, muzică, cântece, dansuri, degustări de vin și mâncare, precum și costume tradiționale și folclor dinMitteleuropa.
^Robert Young (1995). *Secesiunea Quebecului și viitorul Canadei*.McGill-Queen's Press, p. 138.
^Ferenc Szakály (1980). *Ungaria și Europa de Est: Raport de cercetare, Volumul 182 din Studia historica Academiae Scientiarum Hungaricae*. Akadémiai Kiadó, p. 178.
^Július Bartl (2002). *Istoria Slovaciei: Cronologie și lexicon*. Bolchazy-Carducci Publishers, p. 222.
^* Hungarian statesmen of destiny, 1860–1960*, Volumul 58 din *Atlantic studies on society in change*, Volumul 262 din *East European monographs*. Social Sciences Monograph, 1989, p. 23.
^Yonge, Charlotte ().„Coroana Sfântului Ștefan”.A Book of Golden Deeds Of all Times and all Lands. Londra, Glasgow și Bombay: Blackie and Son. Accesat în.
^Rothenburg, G.Armata lui Francisc Iosif. West Lafayette, Purdue University Press, 1976. p. 35.
^Eric Roman:Austria-Ungaria și statele succesoare: Un ghid de referință de la Renaștere până în prezent p. 67, Editura: Infobase Publishing, 2003ISBN: 978-0-8160-7469-3
^Crearea Occidentului: Volumul C, Lynn Hunt, pp. 683–684
^Simon Sarlin și Dan Rouyer, „Congresul Anti-Masonic de la Trento (1896): Mobilizarea Internațională și Circulația Practicilor împotriva Francmasoneriei.”Contemporanea: Rivista di Storia dell'800 e del '900 (iulie-septembrie 2021), 24#3, pp. 517-536.
^Kozuchowski, Adam.The Afterlife of Austria-Hungary: The Image of the Habsburg Monarchy in Interwar Europe. Pitt Series in Russian and East European Studies. University of Pittsburgh Press (2013),ISBN: 978-0-8229-7917-3. p. 83
^Haslip, Joan ().The Lonely Empress: Elizabeth of Austria (ed. Paperback). Weidenfeld & Nicolson History.ISBN978-1842120989.
^:William M. Johnston,The Austrian Mind: An Intellectual and Social History, 1848–1938 (University of California Press, 1983), p. 38
^abAlbert Freiherr von Margutti: Vom alten Kaiser. Leipzig & Viena 1921, p. 147f. Citat după Erika Bestenreiter: Franz Ferdinand und Sophie von Hohenberg. München (Piper), 2004, p. 247
^Ketterl, Eugen.Der alte Kaiser wie nur einer ihn sah. Cissy Klastersky (ed.), Gerold & Co., Viena 1929
^Kaiser Joseph II. harmonische Wahlkapitulation mit allen den vorhergehenden Wahlkapitulationen der vorigen Kaiser und Könige. Din 1780 titlul oficial folosit pentru prinți ("zu Ungarn, Böhmen, Dalmatien, Kroatien, Slawonien, Königlicher Erbprinz")
Prințul Moștenitor Otto •Arhiducele Robert*** •Arhiducele Felix •Arhiducele Carl Ludwig •Arhiducele Rudolf • Arhiducele Ferdinand Karl • Arhiducele Heinrich Maria •Arhiducele Leopold Franz** • Arhiducele Guntram** • Arhiducele Radbot** • Arhiducele Johann** • Arhiducele Georg** •Arhiducele Ștefan** •Arhiducele Dominic** • Arhiducele Friederich Salvator** • Arhiducele Andreas Salvator** • Arhiducele Markus** • Arhiducele Johann** • Arhiducele Michael** • Arhiducele Franz Salvator** • Arhiducele Karl Salvator** • Arhiducele Joseph Karl • Arhiducele Andreas Agustinus • Arhiducele Nicholas Franz • Arhiducele Johann Jacob • Arhiducele Edward Karl • Arhiducele Paul Rudolf
Generația 18
Arhiducele Karl •Arhiducele Georg •Arhiducele Lorenz*** • Arhiducele Gerhard*** • Arhiducele Martin*** • Arhiducele Karl Filipp • Arhiducele Raimund Joseph • Arhiducele Itsván • Arhiducele Rudolf •Arhiducele Carl Christian • Arhiducele Karl Peter •Arhiducele Simeon • Arhiducele Johannes • Arhiducele Maximilian Heinrich • Arhiducele Filipp Joachim • Arhiducele Ferdinand Karl • Arhiducele Konrad •Arhiducele Sigismund** • Arhiducele Georg** • Arhiducele Guntram** • Arhiducele Leopold** • Arhiducele Alexander Salvator** • Arhiducele Thaddäus Salvator** • Arhiducele Casimir Salvator** • Arhiducele Matthias** • Arhiducele Johannes** • Arhiducele Bernhard** • Arhiducele Benedikt • Arhiducele Joseph Albrecht • Arhiducele Paul Leo • Arhiducele Friedrich Cyprian • Arhiducele Benedikt Alexander • Arhiducele Nicolás • Arhiducele Santiago • Arhiducele Paul Benedikt
Generația 19
Arhiducele Ferdinand Zvonimir • Arhiducele Karl Konstantin •Arhiducele Amedeo*** •Arhiducele Joachim*** • Arhiducele Bartholomaeus*** • Arhiducele Emmanuel*** • Arhiducele Luigi*** • Arhiducele Felix Carl • Arhiducele Andreas Franz • Arhiducele Paul Johannes • Arhiducele Carl Christian • Arhiducele Johannes • Arhiducele Thomas • Arhiducele Franz Ludwig • Arhiducele Michael • Arhiducele Joseph • Arhiducele Imre • Arhiducele Imre • Arhiducele Christoph • Arhiducele Alexander • Arhiducele Lorenz Carl • Arhiducele Wilhelm • Arhiducele Johannes • Arhiducele Ludwig • Arhiducele Filipp • Arhiducele Nicholas • Arhiducele Constantin • Arhiducele Jacob Maximilian • Arhiducele Leopold Amedeo** • Arhiducele Maximilian** • Arhiducele Leopold** • Arhiducele Constantin Salvator** • Arhiducele Paul Salvator**
*de asemenea infante al Spaniei **de asemenea prinț de Toscana ***de asemenea prinț de Modena
_%25E2%2580%2593_Hungarian_National_Museum.jpg)
.svg)
.svg)
.jpg)
.png)
.svg)
